ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6938/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 noiembrie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat:

- obligarea pârâtei, în baza art. 12 alin. (9) și (10) din Contractul de finanțare nr. x/29.12.2010, la plata sumei de 126.188,63 RON reprezentând cheltuieli neeligibile, aferente cererilor de plată nr. x și 3;

- obligarea pârâtei, potrivit art. 12 alin. (13) din Contractul de finanțare nr. x/29.12.2010, la plata dobânzilor de întârziere calculate până la data plății efective;

- obligarea pârâtei, în baza art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2450 din 25 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată,

- a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.,

- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 126.188,63 RON reprezentând cheltuieli neeligibile,

- a obligat pârâtul să achite reclamantului penalități de 0,1% pe zi calculate prin raportare la debitul de 126.188,63 RON de la data de 27 aprilie 2017 până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 2450 din 25 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 august 2018, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat, în principal, excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nelegalei timbrări a recursului, pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii [...]"

În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din Codul de provcedură civilă.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 de RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de RON."

Raportat la motivele de casare invocate de către recurentul-pârât, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în sarcina recurentei A. S.R.L. a fost stabilită obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.

Prin citația comunicată recurentului-pârât la data de 29 octombrie 2020, conform dovezii de citare aflată la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă A. S.R.L. nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință prin citația comunicată la data de 29 octombrie 2020.

Înalta Curte constată că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurenta-pârâtă, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă căii de atac a recursului, în cuantumul prevăzut de lege, este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și va dispune anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nelegalei timbrări.

Anulează recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2450 din 25 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.