ÎCCJ, decizie (scj.ro #81737)

Declararea căii de atac a recursului peste termenul prevăzut de dispozițiile procedurale. Tardivitate. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi de atac extraordinare. Recursul Index alfabetic : act de procedură - domiciliu - tardivitate Cod procedură civilă, art. 92, art. 100, art. 101, art. 103 În sensul textului art. 103 alin.(1) C.proc.civ., împrejurarea mai presus de voința părții care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de parte. Motivul invocat de parte în justificarea împiedicării de a declara recurs în termenul prevăzut de lege, în sensul că și-a ales domiciliul la o persoană care locuiește într-un sat izolat, unde poștașul nu ajunge regulat, primind astfel decizia instanței de apel cu întârziere, nu îndeplinește cerințele art. 103 alin.(1) C.proc.civ.

În condițiile în care modalitatea de comunicare a hotărârii judecătorești s-a realizat prin afișare "pe ușa principală a locuinței destinatarului", pentru că „nici o persoană (...) nu a fost găsită", conform dovezilor de comunicare, nu se poate susține că părțile au primit decizia după data înscrisă pe dovada de comunicare. Astfel că, raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) și alin.(5) C.proc.civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este și cel de recurs, rezultă că recursul a fost declarat peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C.proc.civ. ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 1641 din 8 martie 2012 Prin decizia civilă nr. 11 A din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, Secția civilă s-a respins apelul declarat de reclamanții G.L., A.T.

și S.P.Ș. împotriva sentinței civile nr.34 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimata RNP Romsilva - Direcția silvică Focșani. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, înregistrat pe rolul instanței la data de 6 aprilie 2011, deși hotărârea atacată a fost comunicată la data de 4 martie 2011. La termenul din 8 martie 2012 instanța a invocat excepția tardivității căii de atac declarate, iar reclamanții au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, motivat de faptul că locuiesc în străinătate, iar împuternicitul lor, C.A. domiciliază în com. Broșteni, jud. Vrancea, o localitate izolată la care poștașul nu ajunge regulat.

Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte a reținut următoarele: Potrivit art. 103 alin. (1) C.proc.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În sensul dispoziției legale menționate, împrejurarea mai presus de voința părții care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de parte, ceea ce nu este cazul în speță. Motivul invocat de apărătorul reclamanților în justificarea împiedicării de a declara recurs în termenul prevăzut de lege nu îndeplinește cerințele art. 103 alin. (1) C.proc.civ.

Astfel, reclamanții au susținut că și-au ales domiciliul la procurator C.A., iar acesta locuiește într-un sat izolat, unde poștașul nu ajunge regulat, astfel că a primit decizia instanței de apel cu întârziere. Contrar susținerilor recurenților, actul comunicării deciziei recurate la domiciliul procuratorului este unul valabil. În condițiile în care reclamanții și-au indicat domiciliul ales la acest procurator, iar modalitatea de comunicare a hotărârii judecătorești s-a realizat prin afișare "pe ușa principală a locuinței destinatarului", pentru că „nici o persoană de la punctul 1 (dintre cele cărora legea le dă dreptul să primească corespondența - s.n.) nu a fost găsită", conform dovezilor de comunicare de la dosar, la data de 4 martie 2011, nu se poate susține că reclamanții au primit decizia după data înscrisă pe dovada de comunicare.

În ceea ce privește modalitatea de comunicare prin afișare, aceasta este legală, având în vedere că pentru ipoteza în care cei cărora li se adresează comunicarea sunt lipsă, art. 92 alin.(6) raportat la alin. (4) al aceluiași articol prevede ca modalitate de comunicare afișarea actului. Pentru această ipoteză, data primirii actului de comunicat de către destinatar coincide cu data afișării respectivului act, înscrisă în procesul-verbal întocmit de agentul procedural (dovada de comunicare), mențiune care face dovadă până la înscrierea în fals. În consecință, în cauză nu se poate reține îndeplinirea cerințelor art. 103 alin.(1) C.proc.civ., astfel că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția tardivității recursului, invocată din oficiu la termenul din 8.03.2012, Înalta Curte a reținut următoarele: Potrivit art. 301 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin.(1) C.proc.civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, decizia atacată a fost comunicată recurenților la data de 4 martie 2011, la domiciliul ales, așa cum rezultă din dovezile de comunicare, care îndeplinesc toate condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C.proc.civ.

Raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) și alin.(5) C.proc.civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este și cel de recurs, urmează a se reține că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 21 martie 2012. Reclamanții au declarat, însă, recurs la data de 6.04.2011, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C.proc.civ. Întrucât reclamanții au declarat recurs peste termenul legal și nu au făcut dovada unor motive obiective de repunere în termen, Înalta Curte a respins recursul ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C.proc.civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.