ÎCCJ, decizie (scj.ro #81737)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81737) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Declararea
căii de atac a recursului peste termenul prevăzut de
dispozițiile procedurale. Tardivitate.
Cuprins
pe materii :
Drept procesual civil. Căi de atac extraordinare. Recursul
Index
alfabetic :
act de procedură
-
domiciliu
-
tardivitate
Cod procedură
civilă, art. 92, art. 100, art. 101, art. 103
În sensul textului art. 103 alin.(1) C.proc.civ., împrejurarea
mai presus de voința părții care justifică
repunerea
în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței
majore, care nu putea fi prevăzută și nici
depășită
de parte.
Motivul invocat de parte în justificarea împiedicării de a
declara recurs în termenul prevăzut de lege, în sensul că și-a
ales domiciliul la o persoană care locuiește într-un sat izolat, unde
poștașul nu ajunge regulat, primind astfel decizia instanței de
apel cu întârziere, nu îndeplinește cerințele art. 103 alin.(1)
C.proc.civ.
În condițiile în care modalitatea de comunicare a
hotărârii judecătorești s-a realizat prin afișare "pe
ușa principală a locuinței destinatarului", pentru că
„nici o persoană (...) nu a fost găsită", conform
dovezilor de comunicare, nu se poate susține că părțile au
primit decizia după data înscrisă pe dovada de comunicare.
Astfel că, raportat la data comunicării deciziei
atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1)
și alin.(5) C.proc.civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este
și cel de recurs, rezultă că recursul a fost declarat peste
termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C.proc.civ.
ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 1641 din 8 martie
2012
Prin decizia civilă nr. 11 A din 24 ianuarie 2011 a
Curții de Apel Galați, Secția civilă s-a respins apelul
declarat de reclamanții G.L., A.T. și S.P.Ș. împotriva
sentinței civile nr.34 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul
Vrancea, în contradictoriu cu intimata RNP Romsilva - Direcția
silvică Focșani.
Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs,
înregistrat pe rolul instanței la data de 6 aprilie 2011, deși
hotărârea atacată a fost comunicată la data de 4 martie 2011.
La termenul din 8 martie 2012 instanța a invocat
excepția tardivității căii de atac declarate, iar
reclamanții au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului,
motivat de faptul că locuiesc în străinătate, iar împuternicitul
lor, C.A. domiciliază în com. Broșteni, jud. Vrancea, o localitate
izolată la care poștașul nu ajunge regulat.
Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de
declarare a recursului, Înalta Curte a reținut următoarele:
Potrivit art. 103 alin. (1) C.proc.civ., neexercitarea
oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de
procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul
când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost
împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În sensul dispoziției legale menționate, împrejurarea
mai presus de voința părții care justifică repunerea în
termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței
majore, care nu putea fi prevăzută și nici
depășită de parte, ceea ce nu este cazul în speță.
Motivul invocat de apărătorul reclamanților în
justificarea împiedicării de a declara recurs în termenul prevăzut de
lege nu îndeplinește cerințele art. 103 alin. (1) C.proc.civ.
Astfel, reclamanții au susținut că și-au
ales domiciliul la procurator C.A., iar acesta locuiește într-un sat
izolat, unde poștașul nu ajunge regulat, astfel că a primit
decizia instanței de apel cu întârziere.
Contrar susținerilor recurenților, actul
comunicării deciziei recurate la domiciliul procuratorului este unul
valabil.
În condițiile în care reclamanții și-au indicat
domiciliul ales la acest procurator, iar modalitatea de
comunicare
a hotărârii judecătorești s-a realizat prin afișare
"pe ușa principală a locuinței destinatarului", pentru
că „nici o persoană de la punctul 1 (dintre cele cărora legea le
dă dreptul să primească corespondența - s.n.) nu a fost
găsită", conform dovezilor de comunicare de la dosar, la data de
4 martie 2011, nu se poate susține că reclamanții au primit
decizia după data înscrisă pe dovada de comunicare.
În ceea ce privește modalitatea de comunicare prin
afișare, aceasta este legală, având în vedere că pentru ipoteza
în care cei cărora li se adresează comunicarea sunt lipsă, art.
92 alin.(6) raportat la alin. (4) al aceluiași articol prevede ca
modalitate de comunicare afișarea actului.
Pentru această ipoteză, data primirii actului de
comunicat de către destinatar coincide cu data afișării
respectivului act, înscrisă în procesul-verbal întocmit de agentul
procedural (dovada de comunicare), mențiune care face dovadă
până la înscrierea în fals.
În consecință, în cauză nu se poate reține
îndeplinirea cerințelor art. 103 alin.(1) C.proc.civ., astfel că
cererea de repunere în termenul de declarare a recursului a fost respinsă
ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția tardivității recursului,
invocată
din oficiu la termenul din 8.03.2012,
Înalta
Curte a
reținut următoarele:
Potrivit art. 301 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15
zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar
potrivit art. 103 alin.(1) C.proc.civ., neexercitarea căii de atac în
termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai
exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel
sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare
mai presus de voința ei.
În speță, decizia atacată a fost comunicată
recurenților la data de 4 martie 2011, la domiciliul ales, așa cum
rezultă din dovezile de comunicare, care îndeplinesc toate condițiile
de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.
100 alin. (3) C.proc.civ.
Raportat la data comunicării deciziei atacate și la
modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) și alin.(5)
C.proc.civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este și cel de
recurs, urmează a se reține că termenul de declarare a
recursului s-a împlinit la data de 21 martie 2012.
Reclamanții au declarat, însă, recurs la data de
6.04.2011, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C.proc.civ.
Întrucât
reclamanții au declarat recurs peste termenul legal și nu au
făcut dovada unor motive obiective de repunere în termen, Înalta Curte a
respins recursul ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii
decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C.proc.civ. pentru
neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.