Decizia nr. 1441/2017 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1208/2015 a Tribunalului București

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțată de Curtea de Apel Düsseldorf la data de 15 august 2014, în dosarul nr. x. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1093 și urm. C. proc. civ. și art. 33 din Regulamentul CE nr. 44/2001.

Prin sentința civilă nr. 1208 din 21 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a efectelor sentinței civile pronunțată în dosarul nr. x 7 O 609/02 al Curții de Apel Düsseldorf la data de 15.08.2014.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 481 A din 27 iunie 2016, a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1208 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. A fost anulată sentința civilă apelată, și fiind evocat fondul s-a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B.. S-a dispus recunoașterea pe teritoriul României a efectelor sentinței civile pronunțate în dosarul nr. x 7 O 609/02 al Curții de Apel Düsseldorf la data de 15.08.2014. A fost obligat apelantul la 500 euro cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate de prima instanță și cea de apel. În motivarea recursului, s-a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât admițând apelul declarat de B. numai sub aspectul încălcării normelor procedurale de ordine publică - art. 159 C. proc. civ. -, respectiv a termenului prevăzut de lege pentru înmânarea citației părților și respingând apelul acestuia - reținut de instanța de control judiciar pentru evocarea fondului - Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre esențial greșită. Recurentul B. a susținut că cererile sale au fost respinse în totalitate de instanța germană, astfel că nu există, practic, o modalitate de a impune executarea acestei hotărâri "negative" în România. De altfel, chiar dacă cererea reclamantului B. ar fi fost admisă, tot nu s-ar fi putut executa, deoarece a intervenit prescripția extinctivă. Prin urmare, nu există interesul pentru executarea în România a unei hotărâri străine prin care s-au respins cererile părții potrivnice intimatei reclamante A., și, mai mult, aceasta nu este susceptibilă de executare. S-a mai arătat că, aparent dispozițiile art. 1096 C. proc. civ. au fost respectate de către instanța de apel, însă este ignorată împrejurarea că pentru a pronunța hotărârea a cărei recunoaștere este solicitată pe teritoriul României, instanța străină și-a întemeiat judecata pe nerecunoașterea în Germania a efectelor unor hotărâri judecătorești definitive din România. Instanța de apel a încercat să ocolească criticile înfățișate mai sus atunci când a analizat un alt motiv de apel - hotărârea a cărei recunoaștere este solicitată pe teritoriul României este ireconciliabilă cu o alta, între aceleași părți, pronunțată de o altă instanță germană, recunoscută în România din anul 2012. Totodată, instanța de apel a refuzat să primească spre analiză copia acestei hotărâri de exequatur la unicul termen de dezbatere a apelului, hotărâre prin care s-au recunoscut pe teritoriul României efectele juridice depline ale hotărârilor pronunțate de Judecătoria din Ratingen, Germania la data de 10.05.2000 în dosarul nr. x 69/99 și, respectiv, la data de 29.04.2009 în dosarul nr. x 125/02. Motivarea greșită a instanței de apel este cuprinsă în fraza potrivit căreia "nu putea fi considerată nici ireconciliabilă cu hotărârile indicate de apelant, pronunțate între aceleași părți în statul membru în care se solicită recunoașterea, deoarece în considerentele hotărârii străine s-a reținut faptul că nu pot fi recunoscute pe teritoriul Germaniei hotărârile pronunțate de instanțele române, în considerarea faptului că au fost pronunțate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului pentru România (01.01.2007), împrejurare în care dispozițiile Regulamentului CE nr. 44/2001 nu puteau fi aplicate, situație care nu se regăsește în cauza de față, pronunțată după intrarea în vigoare a acestui regulament." Este irelevantă împrejurarea că obiectul acestor două hotărâri ale instanțelor germane este diferit. În realitate, intimata-reclamantă A. nu urmărea să execute aceste hotărâri, ci numai să opună considerentele din hotărârea Curții de Apel Dusseldorf privind nerecunoașterea hotărârilor definitive ale instanțelor române - sentința civilă nr. 7949/09.09.1999 pronunțată de Judecătoria Sector 4 în dosarul nr. x/1999, sentința civilă nr. 16037/08.11.1999 pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/1999 de și sentința civilă nr. 15007/21.12.1999 pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr. x/1999. În final, s-a mai arătat că recunoașterea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Dusseldorf în dosarul nr. x -7U 131/09, atașată cererii de exequatur, încalcă ordinea publică întrucât se întemeiază pe nerecunoașterea unor hotărâri definitive din România, ceea ce este inadmisibil pentru o instanță națională, fie ea și de exequatur.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, susținând în esență că recurentul-pârât nu a invocat veritabile motive de nelegalitate, ci doar a reiterat motivele de apel, nefiind arătate în concret care sunt normele de drept încălcate prin soluția pronunțată. În opinia intimate-reclamante A., hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, întrucât nu există vreun motiv de refuz al recunoașterii hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Dusseldorf, conform dispozițiilor art. 35 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 și conform dispozițiilor art. 1096 C. proc. civ.

Recurentul-pârât B. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A., susținând în esență că motivele invocate sunt simple apărări și nu critici fondate, intimata-reclamantă nereușind să răspundă criticilor importante.

Prin încheierea din 28 februarie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Recurentul-pârât B. a formulat punct de vedere la raport susținând că are deschisă calea de atac a recursului, potrivit Anexei IV a Regulamentului 44/2001, modificat prin Regulamentul 2015/63, în care se arată că "Căile de atac care pot fi introduse în conformitate cu art. 44 sunt următoarele:, în România, RECURS". Totodată, în dispozitivul deciziei atacate s-a menționat posibilitatea exercitării căii de atac a recursului. În conformitate cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat fixarea unui termen de judecată pentru judecarea pe fond a recursului, cu citarea părților. Prin punctul de vedere la raport, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 euro, conform înscrisurilor doveditoare, respectiv factură și chitanță.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: Prealabil, se observă că, la data demarării litigiului, dispozițiile art. 1095 C. proc. civ. nu erau aplicabile, context în care, în acord cu principiul supremației dreptului Uniunii Europene reglementat de art. 148 din Constituția României transpus în planul normelor de drept procesual civil prin art. 4 C. proc. civ., în materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților. În acest sens, atât Germania cât și România sunt membre ale Uniunii Europene, state ce au semnat și ratificat instrumentele comunitare menite să reglementeze, de o manieră unitară, rezolvarea unor multiple probleme printre care și aceea a facilitării recunoașterii și executării hotărârilor pronunțate sau a actelor emise în diversele state ale Uniunii. În cauză, având în vedere obiectul litigiului, respectiv recunoașterea și executarea unei judecătorești pronunțată de Curtea de Apel Düsseldorf la data de 15 august 2014, în dosarul nr. x, sunt aplicabile prevederile legale cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2010 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Art. 43 alin. (1) și (2) din Regulament stabilește faptul că "oricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării, la instanța indicată în lista din Anexa III. Potrivit acestei anexe, pentru România, instanța înaintea căreia poate fi introdusă acțiunea prevăzută la art. 43 alin. (2) este Curtea de Apel. Totodată, conform art. 44 din Regulament, hotărârea pronunțată cu privire la acțiunea reglementată de art. 43, poate face obiectul doar al căii de atac a contestației în anulare sau revizuirii menționate în Anexa IV pentru România. Prin urmare, singura cale de atac - acțiunea - reglementată de art. 4.3 din Regulament ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de admitere a cererii de încuviințare a executării silite pronunțată de tribunal ca primă instanță, este dată în competența Curții de Apel, care pronunță o hotărâre irevocabilă. Așadar, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Față de considerentele expuse, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 481 A din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie. baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurentul-pârât B. va fi obligat să achite intimatei-reclamante A. echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 500 euro, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii nr. x din 30 septembrie 2016 și chitanței nr. 9 din 10 octombrie 2016, aflate la dosar.