ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 608/2019

Ședința publică din data de 1 martie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 04.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au chemat în judecată pe pârâta S.C. M. S.A. SLOBOZIA, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei la plata către fiecare dintre reclamanți a sumelor reprezetând contravaloarea acțiunilor deținute la M. S.A. Slobozia, pe care societatea pârâtă este ținută să le răscumpere ca urmare a nașterii dreptului de retragere în temeiul dispozițiilor Legii nr. 151/2014, precum și la plata dobânzii aferente debitului, calculată de la data scadenței plății aferente dreptului de retragere, până la momentul plății efective, astfel: A. 100.992 RON debit, 4.481,36 RON dobîndă; B. 459.048 RON debit, 20.369,54 RON dobîndă; C. 26.544 RON debit, 1.177,85 RON dobîndă; D. 12.201 RON debit, 541,40 RON dobândă; E. 422.691 RON debit, 18.756,25 RON dobândă; F. 51.864 RON debit, 2.301,38 RON dobândă; G. 739 RON debit, 32,79 RON dobândă; H. 129.660 RON debit, 5.753,46 RON dobândă; I. 5.173 RON debit, 229,54 RON dobândă; J. 3.902 RON debit, 173,15 RON dobândă; K. 73.322 RON debit, 3.253,55 RON dobândă; L. 1.322 RON debit, 58,66 RON dobândă.

La data de 13.10.2016, reclamanții au depus o cerere modificatoare în ceea ce privește cuantumul pretențiilor, ca urmare a concluziilor reținute în raportul de evaluare a acțiunilor S.C. M. S.A. întocmit la data de 31 martie 2015. Astfel, în raport de concluziile evaluării acțiunilor pârâtei, reclamanții și-au modificat cererea introductivă - capătul nr. 1 de cerere - în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanți a contravalorii acțiunilor la prețul de 26 RON/acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1885 din 17 noiembrie 2016, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta S.C. M. S.A. la plata către: reclamantul A. a sumei de 202.514 RON reprezentând contravaloarea a 7789 acțiuni și 9177,14 RON dobândă penalizatoare; reclamanta B. a sumei de 920.504 RON reprezentând contravaloarea a 35.404 acțiuni și 41.713,61 RON dobânda penalizatoare; reclamantul C. a sumei de 53.248 RON reprezentând contravaloarea a 2048 acțiuni și 2412,99 RON dobânda penalizatoare; reclamanta D. a sumei de 24.466 RON reprezentând contravaloarea a 941 acțiuni și 1108,70 RON dobânda penalizatoare; reclamantul E. a sumei de 847.600 RON reprezentând contravaloarea a 32.600 acțiuni și 38.409,89 RON dobânda penalizatoare; reclamantul F. a sumei de 104.000 RON reprezentând contravaloarea a 4.000 acțiuni și 4712,87 RON dobânda penalizatoare; reclamantul G. a sumei de 1482 RON reprezentând contravaloarea a 57 acțiuni și 67,16 RON dobânda penalizatoare; reclamantul H. a sumei de 260.000 RON reprezentând contravaloarea a 10.000 acțiuni și 11.782,18 RON dobânda penalizatoare; reclamantul I. a sumei de 10.374 RON reprezentând contravaloarea a 399 acțiuni și 470,11 RON dobânda penalizatoare; reclamantul J. a sumei de 7826 RON reprezentând contravaloarea a 301 acțiuni și 354,64 RON dobânda penalizatoare; reclamanta K. a sumei de 147.030 RON reprezentând contravaloarea a 5655 acțiuni și 6662,82 RON dobânda penalizatoare și reclamantul L. a sumei de 2652 RON reprezentând contravaloarea a 102 acțiuni și 120,18 RON dobânda penalizatoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă S.C. M. S.A., iar prin decizia civilă nr. 1441A din 21 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul N..

A fost obligată apelanta să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat suma de 641,73 către intimatul A., suma de 2085,62 RON către intimata B., suma de 320,86 către intimatul C., suma de 320,86 RON către intimata D., suma de 2085,62 RON către intimatul E., suma de 641,73 RON către intimatul F., suma de 160,44 RON către intimatul G., suma de 802,17 RON către intimatul H., suma de 160,44 RON către intimatul I., suma de 160,59 RON către intimatul J., suma de 642,36 RON către intimata K. și suma de 161,21 RON către intimatul L..

La data de 26.09.2017, recurenta-pârâtă S.C. M. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1441A din 21 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 17.11.2017.

Prin memoriul de recurs depus la 29.11.2017, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a reținut că reclamanții și-au întemeiat acțiunea în pretenții pe dispozițiile Legii nr. 151/2014 și că instanța de fond avea de verificat îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 151/2014, însă a omis să țină seama de faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe principiul răspunderii civile delictuale, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1349 C. civ.

Din această perspectivă, instanele de fond aveau obligația să facă aplicarea dispozițiilor art. 1357 și următoarele C. civ., precum și pe cele ale art. 1531 și următoarele din același cod, cu referire la existența elementelor răspunderii civile delictuale, printre care și acela al prejudiciului. Instanțele de fond au omis însă să analizeze și să motiveze materia răspunderii civile delictuale, pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, motiv pentru care recurenta apreciază că hotărârile celor două instanțe nu răspund exigențelor dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. și art. 6 CEDO, făcând trimitere și la jurisprudența pe care o consideră relevantă.

Recurenta mai arată că instanța de apel avea obligația de a stabili dacă în cauză erau incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, cu raportare la la dispozițiile art. 134 din Legea nr. 151/2014 și consideră că, în opinia sa, acțiunea reclamanților este inadmisibilă, motivat de faptul că societatea recurentă nu se află în ipoteza negativă din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, acțiunile fiind listate pe sistemul alternativ de tranzacționare.

Pe de altă parte, tranzacționarea acțiunilor societății pe piața RASDAQ, cunoscută sub denumirea de piața necotatelor, nu a însemnat că societatea M. S.A. făcea parte din categoria societăților cotate la bursă. Dimpotrivă, în lumina dispozițiilor Directivei 2004/39 și hotărârii CJUE în cauza C-248/2011, societatea recurentă făcea parte din categoria societăților necotate, ceea ce a însemnat că în cauză erau incidente dispozițiile art. 5 din Legea nr. 151/2014, potrivit cărora prevederile art. 3 nu se aplică în cazul societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piața acțiunilor necotate.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a observat că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 151/2014, cu privire la procedura de retragere a acționarilor din societate și cu privire la procedura de stabilire a valorii acțiunilor.

Fiind într-o procedură judiciară, consideră recurenta că instanțele aveau îndatorirea, în contextul în care procedura de retragere a fost întreruptă, să dispună o evaluare a acțiunilor în condițiile C. proc. civ.. Abia după întocmirea pseudo-raportului de evaluare recurenta susține că a aflat că evaluatorul desemnat de ORC Ialomița nu avea nici competența și nici capabilitatea de a efectua evaluarea prevăzută de Legea nr. 151/2014. De asemenea, raportul nu a fost întocmit în termenul prevăzut de lege, și de altfel nici nu mai putea fi întocmit și folosit după rezilierea contractului cu evaluatorul, și mai susține recurenta că nici nu i-a fost comunicat. Instanța de apel a respins proba cu expertiza solicitată de recurentă, considerând-o inutilă, încălcându-i astfel acesteia dreptul la un proces echitabil și nerespectând principiul egalității armelor.

A mai arătat recurenta că decizia recurată este criticabilă și sub aspectul întinderii pretențiilor, modul de stabilire a valorii de răscumpărare a acțiunilor fiind aleatoriu, imprecis și nefundamentat.

Recurenta concluzionează în sensul că instanța de apel a validat hotărârea instanței de fond în condițiile în care tribunalul nu a stabilit în mod concret drepturile ce s-ar fi cuvenit reclamanților în urma retragerii din societate, folosind valoarea unitară pe acțiune stabilită în condiții de necontradictorialitate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 17.01.2018, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La termenul din 1 martie 2019 recurenta a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 151/2014, în ansamblul ei, iar, în subsidiar, a dispozițiilor art. 1, 3, 4 și 5 din evocata lege.

Recurenta-pârâtă solicită admiterea cererii și aduce în susținere următoarele argumente:

Legea nr. 151/2014 nu este previzibilă și nu este suficient de clară în ceea ce privește aplicarea sa. Obiectul reglementarii legii este prevăzut în art. 1, acesta fiind procedura legală de urmat pentru clarificarea situației acțiunilor tranzactionate pe piața RASDAQ, precum și a acțiunilor tranzactionate pe piața acțiunilor necotate, în vederea punerii de acord cu prevederile Legii nr. 297/2004 și ale Directivei 39/2004. În textele următoare se reglementează conduita societăților și dreptul acționarilor de a se retrage din societate.

În totală contradicție cu obiectul de reglementare arătat la art. 1, în art. 5 se stabilește că prevederile art. 3, 4 și ale art. 7 alin. (3) nu se aplică în cazul societăților ale căror acțiuni sunt tranzactionate pe piața acțiunilor necotate.

Potrivit jurisprudenței CJUE și Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunile tranzactionate pe piața RASDAQ se înscriu în categoria acțiunilor tranzacționate pe piața acțiunilor necotate. În acest sens, recurenta evocă hotărârea CJUE în cauza C-248/11 și decizia penală nr. 865/13.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

Se arată că prevederile art. 5, care exclud incidența prevederilor art. 3, art. 4 și art. 7 alin. (3) asupra societăților ale căror acțiuni sunt tranzactionate pe piața acțiunilor necotate, se răsfrâng și asupra societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piața RASDAQ, care sunt și ele tot acțiuni necotate.

Consideră recurenta că, prin obiectul de reglementare al Legii nr. 151/2014 se încalcă prevederile art. 11 din Constituția României, prin faptul că legea are prevederi ce nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice, încălcându-se principiul previzibilității și al accesibilității legii.

Legea nr. 151/2014, așa cum este ea redactată și promulgată, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind confuză și neclară, nefiind respectate rigorile Legii nr. 24/2000. Instanța constituțională, în jurisprudența sa, a precizat că Legea nr. 24/2000 nu constituie, în sine, o normă chiar dacă nerespectarea prevederilor sale se constituie într-un veritabil criteriu de constituționalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (Decizia Curții Constituționale nr. 733 din 10 iulie 2012 și Decizia Curții Constituționale nr. 22 din 20 ianuarie 2016).

Din analiza sistematică a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rezultă că legea trebuie să fie clară, previzibilă. Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor. Din parcurgerea textului criticat prin raportare la celelalte prevederi se constată că acesta este redactat imprecis și confuz, în așa fel încât nu permite oricărei persoane să înțeleagă și să aplice prevederile în cauză, dovadă fiind faptul că nici organele fiscale nu îl aplică unitar.

Recurenta menționează practica relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotarii împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005, jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, respectiv cauzele Facini Dori v Recre, 199421, Foto-Frost v Hauptzollant Liibeck. Ost, 198722.

Examinând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Conform art. 29 alin. (4) din lege, sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.

În speță, excepția de neconstituționalitate vizează prevederile Legii nr. 151/2014, în ansamblul ei, iar, în subsidiar, a dispozițiilor art. 1, 3, 4 și 5 din evocata lege.

Având în vedere că acțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 151/2014, Înalta Curte constată că legea în privința căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei.

De asemenea, instanța supremă, în urma verificărilor efectuate, constată că dispozițiile evocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

În consecință, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, întrucât normele legale a căror neconstituționalitate se invocă sunt aplicabile în cauză, fiind cuprinse într-o lege în vigoare, având relevanță asupra soluției ce se preconizează în legătură cu calea extraordinară de atac a recursului.

În opinia Înaltei Curți, excepția invocată de recurenții-reclamanți este neîntemeiată.

Astfel, recurenta justifică pretinsa neclaritate a legii prin existența unei așa-zise contradicții între obiectul de reglementare arătat în art. 1 al legii, pe de-o parte, și dispozițiile art. 5 din aceeași lege, pe de altă parte, prin care se stabilește că prevederile art. 3, 4 și ale art. 7 alin. (3) nu se aplică în cazul societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piața acțiunilor necotate. Susține recurenta că potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunile tranzacționate pe piața RASDAQ s-ar înscrie în categoria acțiunilor tranzacționate pe piața acțiunilor necotate, însă recurenta face confuzie între noțiunile de "piață reglementată" și "piața acțiunilor necotate".

Jurisprudența invocată în cauză este lipsită de relevanță, cîtă vreme aceasta are în vedere noțiunea de piață reglementată, iar Legea nr. 151/2014 are ca obiect de reglementare clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate

Rezultă așadar că nu se pune problema existenței unei contradicții în lege, iar împrejurarea dacă recurentei îi sunt sau nu aplicabile dispozițiile Legii nr. 151/2014 este o chestiune ce nu poate fi tranșată pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în cauză, ci de instanța de judecată, în soluționarea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea completului de filtru din data de 11 mai 2018 a fost analizat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din data de 5 octombrie 2018, s-a admis în principiu recursul și s-a stabilit termen în vederea soluționării acestuia, la 1 martie 2019, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ., având în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 precum și pe cele ale deciziei nr. 369 din 30 mai 2017.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Referitor la faptul că instanța de apel, ca și instanța de fond, a omis să țină seama de faptul că reclamanții și-au întemeiat acținea pe principiul răspunderii civile delictuale, respectiv pe dispozițiile art. 1349 C. civ., Înalta Curte constată că această critică, ce ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este invocată pentru prima dată în recurs, motiv pentru care nu poate fi analizată.

Astfel, este adevărat că reclamanții intimați au indicat ca temei al cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 1349 C. civ., dar au indicat totodată și dispozițiile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, ale Legii nr. 31/1990 privind societățile republicată, ale Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate. De asemenea, din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă fără nici un dubiu că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 151/2014, respectiv art. 3, coroborat cu art. 134 din Legea nr. 31/1990.

În motivarea instanței de fond, se regăsesc de asemenea, expuse pe larg, temeiurile în drept avute în vedere de aceasta la soluționarea cauzei, respectiv dispozițiile art. 3 din Legea nr. 151/2014, art. 134 din Legea nr. 31/1990, fără nicio referire la dispozițiile art. 1349 C. civ.

Cu toate acestea, în motivele de apel nu se regăsește nicio critică referitoare la neanalizarea acestor prevederi legale de către instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de recurs sunt strict și limitativ prevăzute de lege, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Așadar critica privind pretinsa greșită neaplicare de către instanțele de fond a dispozițiilor art. 1357 și următoarele C. civ., precum și a dispozițiilor art. 1531 și următoarele C. civ. nu poate fi analizată direct în recurs, față de faptul că, așa cum s-a arătat, aceasta nu a fost invocată prin apel, deși recurenta pârâtă avea această posibilitate.

Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținută, hotărârea instanței de apel cuprinzând motivele pentru care s-au înlăturat, punctual, toate cele trei critici din apel, iar cu referire la dispozițiile art. 1357 și următoarele C. civ., precum și la dispozițiile art. 1531 și următoarele C. civ., câtă vreme partea nu a înțeles să formuleze asemenea critici, instanța de apel nu avea cum să le analizeze.

În privința criticii referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 151/2014, Înalta Curte constată că în realitate, aceasta constituie o veritabilă critică de netemeinicie și nu de nelegalitate. Astfel, recurenta susține că în mod greșit instanțele de fond au reținut că în cauză se aplică dispozițiile art. 3 din Legea nr. 151/2014 și respectiv cele ale art. 134 din Legea nr. 31/1990, neținând seama de faptul că societatea nu se află în ipoteza negativă din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014. Însă recurenta are în vedere, în susținerea acestei critici, faptul că M. ar fi fost admisă la tranzacționare pe sistemul alternativ AeRO, situație de fapt diferită de cea reținută de instanțele de fond.

Recurenta critică deci aplicarea greșită a textului de lege evocat prin raportare la o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel ca rezultând din probatoriul administrat, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și respectiv la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, care sunt în căderea instanțelor de fond, ci legalitatea soluției adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt determinată de instanțele fondului.

Și critica privind greșita neaplicare a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 151/2014 este formulată pentru prima dată în recurs. Susține recurenta că în lumina dispozițiilor Directivei 2004/39 și a hotărârii CJUE în cauza C-248/2011, M. S.A. făcea parte din categoria societăților necotate, ceea ce atrăgea incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 din amintita lege. Cum însă recurenta nu a invocat decât prin motivele de recurs faptul că acțiunile sale ar fi tranzacționate pe piața acțiunilor necotate, astfel că potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 151/2014, prevederile art. 3 din aceeași lege nu i s-ar aplica, în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., deja evocate, critica nu poate fi analizată direct în recurs.

Referitor la criticile privind îngrădirea dreptului la apărare și încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin respingerea de către instant de apel a cererii de efectuare a unei expertize, Înalta Curte subliniază că respingerea motivată a cererii de probatorii nu este echivalentă cu o nulitate procedurală, având în vedere că aceasta reprezintă convingerea instanței, reținută în considerentele hotărârii și formată prin raportare la susținerile părților și materialul probator administrat în cauză.

Situația rezultă din însăși economia încheierii din 08.06.2017 prin care instanța s-a pronunțat în sensul respingerii cererii de probatorii formulată de apelanta pârâtă, constatând că nu a fost motivată utilitatea acestei probe, prin raportare la teza probatorie propusă și criticile concrete invocate prin apel, având în vedere și probele deja administrate în fața instanței de fond.

Așadar, în speță, nu se poate aprecia că unul dintre elementele care au format opinia instanței de control ar putea fi încadrat între formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile C. proc. civ.

În ce privește susținerile referitoare la valoarea de 26 RON/acțiune avută în vedere de instanța de fond, recurenta a formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce țin de administrarea și aprecierea probelor și de stabilirea situației de fapt, aspecte ce pot nu forma obiectul vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici pronunțarea deciziei nr. 228 din 1 februarie 2018 de către Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 23 din 22.01.2015, nu este de natură să determine nelegalitatea soluției instanței de apel, câtă vreme dreptul de retragere din societate al intimați continuă să existe, față de faptul că recurenta nu a făcut demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.

Așa fiind, în speță nu se confirmă niciunul dintre motivele de casare instituite de prevederile art. 488 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, instanța de apel dând o corectă eficientă textelor legale, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de recurenta S.C. M. S.A. de sesizare a Curții Constituționale.

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 3, art. 4 și art. 5 și respectiv a prevederilor Legii nr. 151/2014 în ansamblul ei.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. M. S.A. împotriva deciziei nr. 1441 din 21 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2019.