ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1228/2020

Prin cererea înregistrată la data de 23.01.2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: - obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 5.379 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a celor 7.134 acțiuni deținute la S.C. C. S.A., pe care societatea pârâtă este ținută să le răscumpere ca urmare a nașterii dreptului de retragere în temeiul dispozițiilor Legii nr. 151/2014 și la plata dobânzii aferente debitului principal (dobânda legală penalizatoare standard), calculată de la data scadenței plății aferente dreptului de retragere (15.08.2015) până la momentul plății efective, de la data scadenței până la data redactării acțiunii (17.01.2018) dobânda acumulată fiind în cuantum de 749 RON; - obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei de 5.682 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a celor 7.537 acțiuni deținute la S.C. C. S.A., pe care societatea pârâtă este ținută să le răscumpere ca urmare a nașterii dreptului de retragere în temeiul dispozițiilor Legii nr. 151/2014, și la plata dobânzii aferente debitului principal (dobânda legală penalizatoare standard), calculată de la data scadenței plății aferente dreptului de retragere (15.08.2015) până la momentul plății efective, de la data scadenței până la data redactării acțiunii (17.01.2018) dobânda acumulată fiind în cuantum de 792 RON; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de demersul judiciar. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate, art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, Regulamentul ASF nr. 17 din 28 noiembrie 2014 privind statutul juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate, Legea nr. 297/2004.

Prin sentința civilă nr. 1919/2018 din 21.06.2018 a Tribunalului Ilfov, secția civilă s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins cererea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., ca inadmisibilă. Reclamantele au fost obligate la plata sumei de 2.499 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe reclamantele A. și B. au formulat apel, solicitând, în principal, anularea hotărârii pronunțate în primă instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.. În subsidiar, reclamantele au solicitat anularea sentinței instanței de fond și reținerea cauzei spre rejudecare iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 342 din 21.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1919 din 21.06.2018 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A., s-a anulat în tot sentința apelată și, rejudecând, s-a respins excepția inadmisibilității, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță. Curtea a constatat că nu sunt întemeiate criticile formulate de apelantele-reclamante în cadrul primului motiv de apel, prin care s-a invocat încălcarea normelor procedurale de către prima instanță, în sensul că excepția inadmisibilității nu a fost pusă în discuția părților și a fost admisă fără să se rețină concluziile acestora. Sub acest aspect, s-a reținut că Tribunalul București a pronunțat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, după ce, premergător, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității, așa cum reiese din cuprinsul încheierii din 07.06.2018 care face corp comun cu hotărârea, dată la ultimul termen de judecată. De aceea, nici nu se impunea formularea unui apel distinct împotriva acestei încheieri, contrar celor susținute de către intimata-pârâtă. De altfel, excepția inadmisibilității a fost unită cu fondul la cererea părților, de aceea nu se poate reține lipsa dezbaterilor asupra acesteia. Din conținutul încheierii, rezultă că pârâta a făcut referire atât la lipsa dovezii calității de acționar, cât și la dreptul rezervat de reclamante de a renunța la cererea de retragere, aceste din urmă aspecte fiind invocate și prin întâmpinare în susținerea excepției inadmisibilității, iar apărătorul reclamantelor, având cuvântul în replică, a combătut aceste susțineri. Or, procedând în acest fel, prima instanță a soluționat cererea cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului părților la apărare, aspecte esențiale în desfășurarea unui proces echitabil, potrivit art. 13-14 din C. proc. civ. Prin urmare, Curtea a constatat că tribunalul și-a îndeplinit aceste obligații, soluționând cererea în considerarea excepției inadmisibilității, aspect care a fost pus în discuția părților la termenul de judecată acordat iar reclamantele au avut posibilitatea de a-și exprima opinia și de a se apăra, drept pe care l-au și exercitat. Au fost găsite întemeiate criticile referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii. Astfel, s-a arătat că prima instanță a fost învestită de către reclamantele A. și B., în calitate de acționari ai S.C. C. S.A., cu o acțiune în pretenții îndreptată împotriva societății pârâte, prin care s-a solicitat obligarea acesteia la plata, către fiecare reclamantă, a sumei reprezentând contravaloarea numărului de acțiuni deținute, ca urmare a exercitării dreptului de retragere din societate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 151/2014, precum și la plata dobânzilor legale aferente. Instanța de prim control judiciar a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate, consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate aveau obligația să convoace și să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.). Conform art. 3 din aceeași lege, în situația în care adunarea generală a acționarilor hotărăște ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, acționarii au dreptul de a se retrage din societate în condițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Prin derogare de la prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul în care acționarii își puteau exercita dreptul de retragere era de 90 de zile de la publicarea hotărârii adunării generale a acționarilor în condițiile art. 2 alin. (3). Legiuitorul a stabilit la art. 4 că acționarii aveau dreptul de a se retrage din societate și în cazurile în care adunarea generală convocată potrivit prevederilor art. 2: a) nu se desfășoară din cauza neîndeplinirii condițiilor legale de cvorum; b) nu adoptă nicio hotărâre prin neîndeplinirea condițiilor legale de majoritate; c) nu se desfășoară în termenul de 120 de zile stabilit la art. 2 alin. (1). (2) Termenul de exercitare a dreptului de retragere curgea de la data adunării generale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), respectiv de la expirarea termenului prevăzut la art. 2, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c). În speță, prin decizia nr. 751/20.04.2015 emisă de A.S.F., administratorul unic al S.C. C. S.A. a fost sancționat, întrucât nu a dispus măsurile necesare pentru a convoca și a asigura desfășurarea adunării generale extraordinare a acționarilor, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a pieței RASDAQ, precum și ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare. Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, prin decizia nr. 3032/26.10.2015, retragerea de la tranzacționare pe B.V.B. - piața RASDAQ a acțiunilor emise de S.C. C. S.A., începând cu data de 27.10.2015. Totodată, s-a menționat că la 14.05.2015 au fost înregistrate la societate notificările nr. x/2015 și nr. y/2015, prin care reclamantele A. și B. își exprimau intenția de a se retrage din societate în baza dreptului conferit de Legea nr. 151/2014, solicitând contravaloarea acțiunilor deținute, la prețul stabilit prin evaluare de către evaluatorul autorizat independent. Societatea a demarat procedura de stabilire a prețului ce urma a fi plătit pentru acțiunile deținute de acționarii care și-au exercitat dreptul de retragere, fiind desemnat de către Oficiul Registrului Comerțului expertul autorizat, potrivit art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, însă, ca urmare a neplății prețului serviciilor și nepredării documentelor și informațiilor necesare evaluării, expertul a reziliat contractul și expertiza nu a fost efectuată, astfel încât cererile de retragere formulate de reclamante au rămas nesoluționate. În aceste condiții reclamantele au formulat acțiunea ce face obiectul acestui dosar, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea numărului de acțiuni deținute, ca urmare a exercitării dreptului de retragere din societate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 151/2014. Curtea a reținut că Legea nr. 151/2014 și Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 stabilesc, în mod strict, condițiile de retragere a acționarilor din societate și de efectuare a plății contravalorii acțiunilor deținute de acești acționari, însă din analiza acestor dispoziții legale nu rezultă că acționarii care își exercită dreptul de retragere din societate trebuie să îndeplinească alte formalități decât aceea de depunere a declarației de retragere. Prin depunerea unei asemenea cereri, se declanșează procedura de retragere a acționarilor din societate, în cadrul căreia toate obligațiile revin societății conform dispozițiilor legale cuprinse în capitolul III din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014. Astfel, s-a constatat că reclamantelor nu le poate fi imputată nerespectarea procedurii stabilite de lege, întrucât derularea acesteia nu era obligația lor, ci cădea în sarcina societății, contrar celor reținute de prima instanță și susținerilor intimatei-pârâte. Instanța de apel a ajuns la concluzia că acțiunea în pretenții a reclamantelor, prin care se tinde la valorificarea dreptului de retragere din societate, recunoscut de Legea nr. 151/2014, este admisibilă, chiar și în condițiile existenței dreptului acestora de a renunța la cererea de retragere. S-a arătat că acest drept poate fi exercitat, eventual, în cadrul procesului civil prin exprimarea disponibilității reclamantelor de a continua sau nu acțiunea în funcție de concluziile expertului desemnat pentru a stabili prețul acțiunilor. De asemenea, Curtea a constatat că acțiunea nu este inadmisibilă nici în raport de dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, la care fac trimitere prevederile art. 3 din Legea nr. 151/2014. Potrivit art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, acționarii trebuie să depună la sediul societății, alături de declarația scrisă de retragere, acțiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acționar emise potrivit art. 97 din lege. Aceasta este o dispoziție care nu instituie un fine de neprimire a acțiunii în pretenții, existența sau inexistența calității de acționar fiind un aspect care privește temeinicia acțiunii, așa cum, de altfel, pârâta l-a și invocat prin întâmpinarea depusă în primă instanță. Și oricum, scopul acestei dispoziții legale nu este acela de a se face dovada calității de acționar, întrucât societatea este în măsură să-și cunoască acționarii, ci se urmărește blocarea acțiunilor aparținând unui acționar care și-a exercitat dreptul de a se retrage din societate. Or, în cazul specific al Legii nr. 151/2014, acest scop este atins prin instituirea obligației societății ca, în termen de 24 de ore de la primirea unei cereri de retragere din societate a unui acționar, să solicite depozitarului central efectuarea demersurilor pentru blocarea acțiunilor respectivului acționar [art. 7 alin. (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014]. Pentru aceste considerente, apreciind că excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată, în baza art. 480 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Curtea a admis apelul, a anulat în tot sentința apelată, a respins excepția inadmisibilității și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, față de solicitarea expresă a apelantelor-reclamante din cuprinsul cererii de apel. În raport de soluția pronunțată, Curtea a reținut că apare de prisos în acest cadru procesual analiza celorlalte susțineri din cuprinsul cererii de apel și a apărărilor corelative care privesc fondul cauzei, urmând ca prima instanță să reevalueze și cererea de probatorii în contextul rejudecării cauzei pe fond.

La data de 05.07.2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 342/21.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, a cerut obligarea intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Subsumat acestui motiv de recurs recurenta a susținut, în primul rând, că instanța de apel a încălcat prevederile Legii nr. 151/2014 și ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014. S-a arătat că este eronată aprecierea instanței de apel, conform căreia "este adevărat că Legea nr. 151/2014 și Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 stabilesc, în mod strict, condițiile de retragere a acționarilor din societate și de efectuare a plății contravalorii acțiunilor deținute de acești acționari, însă din analiza acestor dispoziții legale nu rezultă că acționarii care își exercită dreptul de retragere din societate trebuie să îndeplinească alte formalități decât aceea de depunere a declarației de retragere". În opinia recurentei, dacă doreau să se retragă din societate, reclamantele aveau obligația de a depune la sediul acesteia nu numai declarația scrisă de retragere, ci și acțiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acționar, așa cum prevede art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dispoziție legală pe care instanța de apel a ales să o ignore. S-a arătat că Legea nr. 151/2014 prevede că procedura de delistare pe care o reglementează împreună cu Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 se completează cu dispozițiile Legii nr. 31/1990. Așadar, instanța de apel ar fi trebuit să țină cont de prevederile imperative ale art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și să constate că reclamantele nu au efectuat toate demersurile pentru a se retrage din societate, respectiv nu au depus la sediul societății certificatele de acționar. Printr-o altă critică recurenta a susținut că instanța de apel a considerat greșit că "tinzând la valorificarea dreptului de retragere din societate recunoscut de Legea nr. 151/2014, prezenta acțiune în pretenții este admisibilă, chiar în condițiile existenței dreptului reclamantelor de a renunța la cererea de retragere, acest drept putând fi exercitat eventual în cadrul procesului civil prin exprimarea disponibilității reclamantelor de a continua sau nu acțiunea în funcție de concluziile expertului desemnat pentru a stabili prețul acțiunilor", avându-se în vedere că reclamantele, nu numai că nu au precizat care este suma exactă pe care o solicită, dar nici măcar nu s-au decis dacă doresc sau nu contravaloarea acțiunilor. Prin urmare, dacă s-ar accepta acest raționament, s-ar ajunge la situația în care Tribunalul Ilfov ar fi obligat la încuviințarea probei cu expertiza, indiferent dacă o consideră utilă, pertinentă și concludentă. Aceasta deoarece, în lipsa expertizei, instanța nu ar avea o cerere de soluționat, atâta timp cât reclamantele au arătat, în mod expres, că nu s-au decis dacă solicită sau nu admiterea cererii de chemare în judecată. În acest context, corect ar fi fost ca instanța de apel să constate că reclamantele ar fi trebuit să solicite, în prealabil, efectuarea unei expertize extrajudiciare pentru a cunoaște prețul acțiunilor, în condițiile în care expertul desemnat de Oficiul Național al Registrului Comerțului a reziliat contractul încheiat cu societatea. Recurenta a apreciat că dacă ar fi procedat în acest mod reclamantele ar fi putut să solicite, în mod irevocabil, retragerea din S.C. C. S.A. și nu ar mai fi fost nevoite să își rezerve dreptul de a renunța la cererea de retragere. În fine, recurenta-pârâtă a considerat că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece s-a reținut greșit că "acțiunea nu este inadmisibilă nici în raport de dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, la care fac trimitere prevederile art. 3 din Legea nr. 151/2014 (...)", apreciindu-se că "scopul acestei dispoziții nu este acela de a se face dovada calității de acționar, întrucât societatea este în măsură a-și cunoaște acționarii, ci se urmărește blocarea acțiunilor aparținând unui acționar care și-a exercitat dreptul de a se retrage din societate". Or, în măsura în care s-ar primi raționamentul Curții de Apel București cu privire la acest aspect, ar însemna că neparcurgerea întregii proceduri de retragere din societate ar fi lipsită de sancțiune iar acționarii ar putea decide, în mod discreționar, care sunt documentele pe care sunt dispuși să le depună pentru a se retrage din societate. Cu alte cuvinte, cererea de retragere ar produce efecte chiar și în lipsa parcurgerii procedurii legale obligatorii, ceea ce este absurd și nelegal. Față de aceste argumente, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că instanța de apel, în mod greșit și nelegal, a dispus respingerea excepției inadmisibilității acțiunii. Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală. Totodată, au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar. Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a cerut să se constate că sunt neîntemeiate apărările intimatelor și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 27.11.2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, arătând că este de acord cu concluziile acestuia. Prin încheierea din 05.02.2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 342/21.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a fixat termen în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării acestuia.

Examinând recursul formulat în cauză prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente: Motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Ipoteza normativă are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate recurenta din prezenta cauză a susținut că au fost ignorate prevederile imperative ale Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 151/2014, arătându-se că reclamantele nu și-au îndeplinit obligația de depunere a acțiunilor concomitent cu cererea de retragere din societate. Această susținere este însă neîntemeiată, întrucât cererile de retragere și-au produs efectul prevăzut de lege, în sensul că societatea a demarat procedura dispunând efectuarea expertizei. Este, deci, contradictorie poziția recurentei care arată că în lipsa depunerii certificatului de acționar, cererea de retragere nu are niciun efect. Nedepunerea acțiunilor sau, după caz, a certificatului de acționar nu poate conduce la concluzia că acționarul nu și-a manifestat voința de a se retrage din societate. Legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, că "acționarii vor depune la sediul societății, alături de declarația scrisă de retragere, acțiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acționar" cu scopul de a se calcula dreptul de răscumpărare a acțiunilor deținute la societate de către acționarul care se retrage. Prin urmare, nedepunerea certificatului de acționar nu poate avea efectul prefigurat de recurentă. Acțiunile sunt emise de societatea în cauză, societate care eliberează certificatul de acționar conform evidențelor proprii sau deținute de Depozitarul Central. Prin urmare, nedepunerea acțiunilor sau a certificatului de acționar nu poate fi opusă de societate în condițiile în care aceasta este însăși depozitara acestor dovezi. Așa cum a explicat instanța de apel, scopul depunerii acțiunilor sau a certificatului de acționar nu face dovada, față de societatea care a emis acțiunile, a calității de acționar a titularului cererii de retragere, ci urmărește blocarea de la tranzacționare a acelor acțiuni în legătură cu care dreptul de retragere s-a manifestat. Nu este întemeiată nici susținerea recurentei, potrivit căreia reclamantele ar fi trebuit să solicite, în prealabil, efectuarea unei expertize extrajudiciare pentru a cunoaște prețul acțiunilor și pentru a solicita, în mod irevocabil, retragerea din S.C. C. S.A. Sub acest aspect, se cuvine menționat faptul că poziția procesuală a reclamantelor, care pot renunța la cererea de răscumpărare, nu afectează admisibilitatea acțiunii, așa cum corect a stabilit instanța de apel, ci ține de principiul disponibilității procesului civil care se conturează pe toată durata litigiului, în condițiile Legii nr. 151/2014 și Legii nr. 31/1990. Va fi înlăturată și cea de-a treia critică adusă deciziei recurate, întrucât instanța de apel nu a ignorat procedura legală a retragerii acționarilor din societate, ci a analizat strict condițiile de admisibilitate ale acțiunii judiciare, din perspectiva efectului pe care poate să îl producă, în plan procesual, nedepunerea certificatului de acționar. Această împrejurare nu afectează admisibilitatea procedurii judiciare atunci când procedura amiabilă eșuează sau nu se finalizează, ci poate reprezenta, cel mult, o componentă de temeinicie a acesteia. Înalta Curte reține că față de specificul pieței de capital acțiunile tranzacționate nu se regăsesc în formă materială, evidența acestora fiind ținută de către Depozitarul Central. La solicitarea Consiliului de Administrație al unei societăți, care a încheiat un contract de prestări servicii cu Depozitarul Central, acesta transmite societății registrul acționarilor, ce conține informații cu privire la toți acționarii societății și deținerile acestora. Depozitarul Central S.A. este instituția care furnizează servicii de depozitare, registru, compensare și decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare, precum și alte operațiuni în legătură cu acestea, astfel cum sunt definite în Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. Conform prevederilor art. 147 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital toate clasele de instrumente financiare (...) tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare vor fi depozitate, în mod obligatoriu, la depozitarul central autorizat, în vederea efectuării în mod centralizat a operațiunilor cu instrumente financiare și asigurării unei evidențe unitare a acestor operațiuni. Potrivit art. 1 alin. (1) din Codul Depozitarului Central (Titlul 6, capitolul 1, secțiunea 1) toate instrumentele financiare admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare vor fi înregistrate în sistemul Depozitarului Central. Instrumentele financiare sunt (...) evidențiate în conturi electronice. Alineatul 13 al aceluiași articol menționează că Depozitarul Central furnizează emitentului (societății), la solicitarea acestuia, liste ale deținătorilor de instrumente financiare emise de către emitent (...). Depozitarul Central are obligația de a furniza emitenților (societăților) informațiile necesare pentru exercitarea drepturilor aferente instrumentelor financiare depozitate (acțiuni), putând presta servicii pentru îndeplinirea obligațiilor emitentului față de deținătorii de instrumente financiare. Certificatul de acționar, în cazul societăților listate, poate fi eliberat doar de către societate, aceasta deținând informații cu privire la acționarii societății din registrul acționarilor, pus la dispoziție de către Depozitarul Central. Depozitarul Central nu eliberează acționarilor certificate de acționari, ci doar extrase de cont, acționarii făcând dovada deținerilor cu acestea. În speță, contrar susținerilor recurentei, se reține că reclamantele A. și B. au făcut dovada calității de acționar prin extrasele de cont nr. x și nr. x emise de către Depozitarul Central. Prin urmare, se constată că soluția instanței de prim control judiciar reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, argumentele recurentei-pârâte neavând pertinența de a susține nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma motivului de casare invocat. Față de cele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata sumei de 2.882,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatele-reclamante A. și B..