ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 132/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 23.01.2018 sub nr. x/2018, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 5.379 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a celor 7.134 acțiuni deținute la societatea pârâtă, și către reclamanta B. a sumei de 5.682 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a celor 7.537 acțiuni deținute la societatea pârâtă, pe care aceasta era ținută să le răscumpere ca urmare a nașterii dreptului de retragere, în temeiul Legii nr. 151/2014, la care se adaugă dobânda aferentă debitului principal (dobânda legală penalizatoare standard), calculată de la data scadenței plății aferente dreptului de retragere până la momentul plății efective, de la data scadenței până la data redactării acțiunii (17.01.2018) dobânda acumulată fiind în cuantum de 749 RON în ce o privește pe reclamanta A. și de 792 RON, cu privire la reclamanta B.; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1919/21.06.2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă; a obligat reclamantele la plata către pârâtă a sumei de 2.499 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 342/21.02.2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a anulat în tot sentința apelată și, rejudecând, a respins excepția inadmisibilității, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 1228/01.07.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul și a obligat recurenta la plata către intimatele-reclamante a sumei de 2.882,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă sub nr. x/2020.

La data de 03.06.2021, reclamantele și-au precizat cuantumul obiectului cererii, arătând că, în urma raportului de expertiză, contravaloarea acțiunilor deținute de A., pe care o solicită, este de 5.867,929 RON, iar dobânda legală penalizatoare este de 2.031,93 RON. În ceea ce o privește pe reclamanta B., contravaloarea acțiunilor în litigiu este de 6.199,40 RON, iar suma reprezentând dobânda este de 2.146,91 RON.

Prin sentința civilă nr. 2437/21.07.2021, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 5.867,929 RON și reclamantei B. suma de 6.199,40 RON, precum și dobânda legală penalizatoare calculată de la 15.08.2015 până la data plății efective; a admis în parte cererea și a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 8.084,47 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, pârâta a declarat apel principal, iar reclamantele au formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 366A/04.03.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul principal ca nefondat, excepția inadmisibilității apelului incident ca neîntemeiată, apelul incident ca nefondat și cererile de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În expunerea motivelor sale, recurenta a arătat că instanța de apel în mod nelegal a respins ca nefondat apelul, în condițiile în care sentința apelată nu a fost motivată în fapt și în drept, iar prima instanță nu a răspuns apărărilor din întâmpinare, ci doar a preluat susținerile reclamantelor și a menționat cu titlu generic prevederile Legii nr. 151/2014 și ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., a subliniat că, prin dispoziția de respingere a probelor solicitate, instanța de apel a încălcat drepturile la apărare și la un proces echitabil, reglementate de art. 6 și 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, recurenta a arătat că motivarea hotărârii cu privire la cererea sa de administrare a probelor nu a reflectat argumentele pe care le-a adus în discuție, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În acest context, a relevat că dispoziția de respingere a probei cu interogatoriu, pe motiv că părțile adverse și-au exprimat punctul de vedere prin întâmpinare, golește de substanță și lipsește de efecte juridice dispozițiile legale care reglementează interogatoriul ca probă în procesul civil. A mai adăugat că întâmpinarea a fost redactată de un avocat și nu de către intimate, iar interogatoriul persoanei fizice are caracterul surprizei, deoarece partea căreia i se administrează interogatoriul nu are cunoștință de întrebările adresate.

De asemenea, a subliniat că instanța de apel în mod nelegal s-a referit la art. 337 și 338 C. proc. civ. pentru a respinge proba cu expertiză, argumentând că în primă instanță nu au fost formulate obiecțiuni cu privire la expertiza inițială. Or, cererea de probatorii a fost fundamentată pe art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în cadrul apelului, instanța ar putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea unor probe noi propuse. Prin urmare, instanța trebuia să analizeze din perspectiva acestor norme legale și nu să le înlăture fără nicio motivare și să le lipsească de eficiență juridică.

În acest context, recurenta a subliniat că proba cu expertiză era pertinentă și utilă pentru a determina corect valoarea acțiunilor, în condițiile în care aceasta nu a fost stabilită în raport cu data delistării și situația financiară a societății. Acest aspect fiind relevant, deoarece sumele reținute nu corespund realității.

Circumscris ipotezei de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva nesocotirii și aplicării greșite a dispozițiilor legale în materie.

În acest sens, a susținut că prin decizia dată în apel, în primul ciclu procesual, a fost analizată doar chestiunea vizând excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a faptului că, alături de declarația scrisă de retragere, intimatele-reclamante trebuiau să depună la sediul societății și acțiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acționar emise în baza art. 97 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit recurentei-pârâte, în rejudecare, tribunalul și instanța de apel trebuia să analizeze susținerile sale referitoare la neîndeplinirea condițiilor de către intimate, cu privire la data de identificare a acționarilor care au dreptul de a se retrage din societate în condițiile de la art. 5 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Evidențiind omisiunea instanței cu privire la retragerea de la tranzacționarea pe B.V.B. - piața RASDAQ a acțiunilor emise de C. S.A. începând cu 27.10.2015, conform deciziei nr. 3032/26.10.2015 emisă de A.S.F., recurenta a susținut că intimatele ar fi trebuit să facă dovada calității de acționar la data declanșării procedurii de delistare, și nu la o dată ulterioară finalizării acestei proceduri.

Totodată, a arătat că art. 5 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 stabilește criteriile pe baza cărora o persoană trebuie să îndeplinească calitatea de acționar pentru a-și exercita dreptul de retragere din cadrul societății conform prevederilor Legii nr. 151/2014 și Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014. Astfel, în opinia recurentei, nerespectarea acestor condiții legale de către intimate nu poate duce la obligarea ei la plata contravalorii acțiunilor deținute de acestea.

Potrivit recurentei, instanța avea obligația de a clarifica dacă ipotezele prevăzute de art. 3 și 4 din Legea nr. 151/2014 sunt aplicabile în cauză și de a examina dacă intimatele și-au exercitat dreptul de retragere în termen și dacă au îndeplinit celelalte condiții impuse de lege. Or, sentința apelată nu a fost motivată în fapt și în drept, astfel că prima instanță nu a lămurit incidența dispozițiilor legii speciale relevante în cauză, iar instanța de apel, la rândul său, trebuia să se pronunțe asupra acestor aspecte.

Totodată, a mai subliniat că, cererea intimatelor și exercitarea dreptului de retragere din societate au fost formulate prematur, iar asupra acestor aspecte instanțele nu s-au pronunțat.

Astfel, a precizat că, prin hotărârea A.G.O.A. din 09.05.2014 s-a decis declanșarea procedurii de delistare a societății, iar ulterior, prin hotărârea A.G.O.A. din 26.05.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 3209/2.07.2015, s-a hotărât delistarea societății și retragerea acțiunilor de la tranzacționare. În conformitate cu aceste hotărâri, trebuiau să fie efectuate operațiuni pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2014 și ale Legii nr. 151/2014.

Evocând faptul că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 151/2014, termenul în care acționarii își pot exercita dreptul de retragere este de 90 zile de la publicarea hotărârii adunării generale a acționarilor, recurenta a afirmat că intimatele au formulat cererile de retragere din societate înainte de publicarea celor două hotărârii A.G.O.A. menționate. Mai exact, A. a depus cererea la data de 08.05.2014, iar B. la 11.05.2015, ambele fiind transmise prin intermediul executorului judecătoresc la 14.05.2015.

În acest context, recurenta a subliniat că cererile de retragere au fost formulate prematur și că nu au fost respectate condițiile impuse de Legea nr. 151/2014, iar instanța avea obligația analizării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește exercitarea dreptului de retragere.

De asemenea, a subliniat că, prin decizia nr. 3032/26.10.2015 emisă de A.S.F. s-a dispus retragerea acțiunilor emise de C. S.A. de la tranzacționare pe B.V.B. - piața RASDAQ, începând cu 27.10.2015, și că evaluarea acțiunilor nu a fost realizată întrucât D. S.R.L. a reziliat contractul încheiat cu recurenta.

A mai afirmat că cererile de retragere ale intimatelor erau provizorii și condiționate de evaluarea valorii acțiunilor, astfel încât nu poate fi reținută culpa recurentei, întrucât intimatele și-au rezervat posibilitatea de a renunța la cererile de retragere într-un termen maxim de 10 zile lucrătoare de la publicarea raportului de expertiză cu privire la prețul per acțiune.

Mai mult, recurenta a subliniat că nici la momentul formulării cererii de chemare în judecată reclamantele nu cunoșteau suma exactă pe care o solicitau, astfel că acțiunea era prematură, în condițiile în care anterior nu fusese efectuat un raport de expertiză, nu exista o solicitare de plată a contravalorii acțiunilor și nu expirase nici termenul de 10 zile lucrătoare pentru ca cererea de retragere să fie una definitivă.

Conchizând, a arătat că nu poate fi reținută culpa societății și că nu ar trebui să suporte cheltuielile de judecată, nefiind incidente dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a respins nelegal excepția inadmisibilității apelului incident, în raport cu art. 472 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că apelul incident trebuie introdus printr-o cerere separată. Astfel, formularea acestuia în cadrul întâmpinării nu corespunde cerințelor legale; mai mult, art. 474 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că apelul incident se depune odată cu întâmpinarea, nu în cadrul acesteia.

Totodată, potrivit recurentei-pârâte, apelul incident formulat de reclamante era inadmisibil, conform art. 457, rap. la art. 444 C. proc. civ., deoarece intimatele aveau posibilitatea de a solicita completarea hotărârii, dat fiind că instanța nu se pronunțase asupra cheltuielilor de judecată din primul ciclu procesual în fața primei instanțe.

În final, a relevat că instanța de apel a lipsit de efecte juridice art. 457 și art. 444 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu se poate ignora mijlocul procedural pus la dispoziție de legiuitor atunci când instanța omite a se pronunța asupra tuturor cererilor din dosar.

La 27.06.2022, intimatele-reclamante au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10.11.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum s-a stabilit în etapele devolutive ale procesului, situația de fapt relevă pretinsa existență în patrimoniul reclamantelor a unui număr de 7.134 și, respectiv, 7.537 de acțiuni la societatea C. S.A., în baza cărora acestea și-au manifestat dreptul de retragere din cadrul societății, conform art. 3 și art. 4 din Legea nr. 151/2014, solicitând contravaloarea lor și dobânda legală.

În primul ciclu procesual, tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantelor. Însă, instanța de apel a pronunțat o decizie de anulare în tot a sentinței apelate și, rejudecând, a respins excepția inadmisibilității, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță; ulterior, instanța de recurs a pronunțat o decizie de respingere a recursului.

În rejudecare, tribunalul a admis acțiunea precizată a reclamantelor, iar sentința astfel pronunțată a fost menținută în apel, prin decizia care face obiectul prezentului recurs, întemeiat în drept pe de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică decizia atacată, pornind de la o pretinsă nemotivare a măsurii de respingere a cererii de administrare a probelor cu interogatoriu și cu expertiza evaluatorie în apel, susținând că nu a fost realizată din perspectiva argumentelor prezentate.

Examenul de detaliu al deciziei recurate relevă însă, contrar afirmațiilor recurentei-pârâte, că instanța de prim control judiciar a motivat dispoziția de respingere a cererii de administrare a probelor, argumentele regăsindu-se la paginile 3, 27 și 28 ale deciziei.

În opinia recurentei-pârâte, măsura de respingere a probei cu interogatoriu, cu motivarea că intimatele și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, golește de conținut de substanță și lipsește de efecte juridice dispozițiile legale.

Autoarea căii de atac a mai susținut că în mod nelegal instanța de apel s-a raportat la art. 337 și 338 C. proc. civ., reținând că în primă instanță nu au fost formulate obiecțiuni la expertiza efectuată inițial, în condițiile în care cererea ei a fost fundamentată pe art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) C. proc. civ., iar instanța de apel trebuia să se pronunțe din perspectiva lor și nu să le înlăture fără nicio motivare și să le lipsească de eficiență juridică. În acest context, a subliniat că proba cu expertiză era pertinentă și utilă pentru a identifica corect valoarea acțiunilor, în condițiile în care aceasta nu a fost stabilită în raport cu data delistării și situația financiară a societății, iar sumele reținute nu corespund realității.

Toate aceste susțineri sunt lipsite de relevanță, întrucât măsura de respingere a cererii de probațiune în considerarea argumentelor expuse de recurenta-pârâtă, care să contureze o lipsă de efecte juridice a normelor legale, nu este fondată; aceasta deoarece proba cu interogatoriu poate fi limitată în anumite circumstanțe și nu poate fi acceptată oricând, mai ales atunci când poziția procesuală a părții este deja cunoscută din actele procedurale de la dosar.

Totodată, măsura instanței de apel de respingere a unei noi probe cu expertiză are la bază legala aplicare a dispozițiilor art. 337, rap la art. 338 alin. (2) C. proc. civ., care au fost interpretate în cadrul unei analize complete, având în vedere circumstanțele. În acest sens, instanța de apel a subliniat că autoarea căii de atac nu a utilizat căile legale disponibile pentru a contesta sau clarifica rezultatele primei expertize efectuate la tribunal, astfel că dispozițiile art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost lipsite de eficiență juridică.

Aprecierea instanțelor devolutive asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor nu relevă, prin ea însăși, nelegalitatea dispoziției prin care cererea de administrare a acestora a fost respinsă, ci, reflectând modalitatea în care ele au fost evaluate, conturează un aspect de eventuală netemeinicie, care nu mai poate fi cenzurat în calea de atac a recursului.

În aceste condiții, sunt nefondate criticile recurentei-pârâte circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Următoarele critici vizează încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze aspectele legate de neîndeplinirea de către intimate a condițiilor necesare pentru exercitarea dreptului de retragere conform Legii nr. 151/2014 și Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, cu referire la dovada calității de acționar la data declanșării procedurii de delistare și la termenul de exercitare a dreptului de retragere. În acest context, a subliniat că părțile adverse nu au făcut o astfel de dovadă și că cererile de retragere din societate au fost formulate prematur; totodată, evocând aspecte legate de poziția procesuală a reclamantelor care pot renunța la cererea de răscumpărare, recurenta a concluzionat că acțiunea ar fi prematură.

Înalta Curte constată că recurenta pleacă de la o premisă eronată, deoarece chestiunile legate de dovada calității de acționar a reclamantelor și de respectarea procedurii de retragere au fost deja soluționate în primul ciclu procesual. Ca urmare, aceste aspecte nu mai pot fi supuse analizei instanței, sub pretextul necesității unei astfel de examinări, deoarece s-ar încălca principiul securității juridice.

Din acest punct de vedere, prin decizia dată în apel, instanța a valorificat autoritatea de lucru judecat, din perspectiva art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar în această măsură, o nouă examinare a aspectelor referitoare la lipsa dovezii calității de acționar și la nerespectarea procedurii legale de retragere, nu mai era posibilă.

Afirmațiile recurentei cu privire la nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de retragere, sugerând că cererile reclamantelor ar fi fost formulate prematur și cu nerespectarea condițiilor impuse de Legea nr. 151/2014, precum și cele legate de acțiunea ca fiind prematură, au fost făcute pentru prima dată în recurs, așadar omisso-medio; în astfel de condiții, ele nu pot fi examinate, întrucât se opun dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

De altfel, după cum s-a subliniat deja, aspectele privitoare la exercitarea de către reclamante a dreptului de retragere potrivit dispozițiilor legale speciale au fost deja tranșate definitiv în primul ciclu procesuale, neputând fi reluate în actualul cadru.

Următoarea critică se referă la dispoziția de respingere a excepției inadmisibilității apelului incident, în raport cu art. 472 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma căreia recurenta a afirmat că părțile adverse trebuia să formuleze o cerere separată în loc să o includă în cadrul întâmpinării. Mai mult, se argumentează că apelul incident era inadmisibil, conform art. 457 rap. la art. 444 C. proc. civ., deoarece intimatele aveau posibilitatea de a solicita completarea hotărârii în ceea ce privește chestiunea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte notează că excepția de inadmisibilitate a apelului incident a fost respinsă pe baza interpretării corecte a art. 472 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează condițiile pentru exercitarea apelului incident. Acest text legal stipulează că apelul incident poate fi exercitat numai în conformitate cu cerințele impuse de lege, acestea incluzând justificarea unui interes în promovarea căii de atac, formularea cererii în scris după împlinirea termenului de apel, dar numai odată cu depunerea întâmpinării la apelul principal; de altfel, scopul apelului incident este de a obține reformarea hotărârii.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că posibilitatea de a formula apel incident poate fi interpretată într-un mod care să asigure părților dreptul de a-și apăra interesele în fața instanței de apel. În acest sens, indiferent dacă apelul incident a fost inclus în întâmpinare sau prin intermediul unei cereri separate, prezintă relevanță substanța argumentelor prezentate în cadrul acestui apel, și mai puțin forma în care a fost prezentat.

În concluzie, a considera ca temeinică excepția de inadmisibilitate a apelului incident datorită faptului că acesta a fost introdus în întâmpinare, în loc să fie prezentat printr-o cerere separată, ar putea reflecta un formalism excesiv în interpretarea și aplicarea normelor procedurale, de natură a restrânge exercitarea efectivă a dreptului la acces la justiție.

Nu pot fi reținute nici criticile vizând inadmisibilitatea apelului incident, din perspectiva art. 444-445, rap. la art. 457 C. proc. civ., întrucât, așa cum a reținut și curtea de apel, în cauză nu a fost în discuție omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra unei cereri, ci modalitatea de soluționare a acesteia.

De aceea, criticile recurentei vor fi respinse, de vreme ce măsura de respingere a excepției de inadmisibilitate a apelului incident este legală.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziții de casare, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte onorariul de avocat avansat de intimata-reclamantă A., în sumă de 3.529,87 RON, dovedit cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 366A/04.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B..

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 3.529,87 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2023.