ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2406/2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2406/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 20 decembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23 iulie 2012, reclamanții A., B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. au chemat în judecata pe pârâta E. ROMANIA S.A., solicitând ca aceasta să fie obligată să reconfigureze conturile bancare ale reclamanților cu sumele extrase fără drept din conturile acestora, astfel:

- suma de 878.379,65 RON în contul având ca titulari pe reclamanții A. și B.,

- suma de 92.840,45 EURO în contul având ca titulari pe reclamanții A. și B.,

- suma de 15.032,02 GBP în contul având ca titulari pe reclamanții A. și B.,

- suma de 1.232.022,90 RON în contul având ca titulari pe reclamanta C. S.R.L.,

- suma de 14.070 EURO în contul având ca titulară pe reclamanta C. S.R.L. și

- suma de 127.760,84 RON în contul având ca titulară pe reclamata D. S.R.L.

Reclamanții au solicitat ca sumele care ar urma sa fi virate de pârâtă în conturile indicate să fie indexate cu dobânda legală aferentă, începând cu data fiecărei operațiuni neautorizate și până la plata efectivă.

Au mai solicitat ca pârâta să fie obligată

- la plata sumei de 20.000 EURO către A. și B., cu titlul de cheltuieli pe care aceștia le-au efectuat cu deplasările în România în scopul rezolvării situației create cu privire la conturi,

- la plata sumei de 27.800 EURO către reclamanții A. și B. cu titlul de onorarii pentru diverse servicii profesionale achiziționate în vederea soluționării acestui diferend și

- la plata sumei de 200.000 EURO către reclamanții A. și B., reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a devalizării conturilor personale și ale celor două societăți și ca urmare a refuzului pârâtei de a remedia această situație de care este răspunzătoare în mod direct.

Reclamanții au cerut ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanții au indicat prevederile art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ., art. 130 din O.U.G. nr. 113/2009, art. 969, art. 998, art. 999 C. civ.

La termenul din data de 29 noiembrie 2012 reclamanții au precizat că pretențiile ce fac obiectul capătului 1 de cerere sunt întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, capetele 2 și 3 ale cererii fiind capete accesorii acestui prim capăt, iar pretențiile cu titlul de daune morale sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

Reclamanții au precizat valorile în RON ale sumelor solicitate în alte valute și au depus dovada achitării sumei de 33.492,25 RON, cu titlul de taxă de timbru .

Ulterior, reclamanții au depus la dosar și dovada achitării sumelor de 35.427,29 RON și 16.934,85 RON, cu titlul de taxă de timbru .

La data de 24 ianuarie 2013, reclamanții au depus o nouă precizare prin care au arătat că, prin cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 26.304,16 RON, din care suma de 4.348,08 EURO (19.843,40 RON) reprezintă cheltuielile de transport aferente deplasărilor făcute de reclamanții PETRONAS în Romania, în vederea rezolvării diferendului cu pârâta, iar suma de 6.460 RON reprezintă cheltuieli de cazare, efectuate cu ocazia acestor deplasări.

Reclamanții au mai arătat, în cuprinsul aceleiași precizări, că prin cel de al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 15.720 EURO (71.742,93 RON), din care suma de 12.000 EURO reprezintă plățile efectuate către F. în vederea analizei situației conturilor bancare, iar suma de 3.720 EURO reprezintă plățile efectuate către G. în vederea demarării procedurilor judiciare pentru rezolvarea diferendului cu E. ROMANIA S.A.

Reclamanții au precizat, totodată, cuantumul dobânzii solicitate, în sumă de 762.300,72 RON, dobânda fiind calculată de la data efectuării fiecărei operațiuni bancare neautorizate, până la data de 23 ianuarie 2013.

Prin cererea depusă la termenul din data de 26 septembrie 2013, reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată, mărind cuantumul pretențiilor reprezentând daune morale, la suma de 500.000 EURO (2.235.550 RON).

Instanța a pus în vedere reclamanților ca, pentru pretențiile formulate suplimentar, să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 17.524,30 RON și un timbru judiciar în cuantum de 5 RON.

Reclamanții au formulat cerere de reexaminare împotriva acestei măsuri, care a fost respinsă, prin încheierea de la termenul din data de 19 noiembrie 2013 .

La termenul din data de 30 ianuarie 2014, reclamanții au arătat că nu înțeleg să achite taxa de timbru aferentă cererii modificatoare privind daunele morale, astfel că instanța a dispus anularea cererii modificatoare și judecarea cererii în limitele sale inițiale .

Prin cererea formulată la termenul din data de 24 ianuarie 2013, pârâta a solicitat suspendarea judecății cauzei, în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. din 1865, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, la care a fost conexat dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, având ca obiect sesizarea formulată de E. S.A. împotriva numitei H. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals.

Prin încheierea de ședință de la termenul din data de 31 ianuarie 2013 instanța a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, ca neîntemeiată.

Ulterior, prin încheierea din data de 17 septembrie 2015 instanța a respins cererea reclamanților de suplimentare a raportului de expertiză contabilă.

Prin sentința civilă nr. 6804 din data de 3 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A., B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. împotriva pârâtei E. ROMANIA S.A.

A obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume:

- către reclamantul A. - 48.850 EURO;

- către reclamanții A. și B. - 586.500 RON;

- către reclamanta D. S.R.L. - 25.000 RON;

- către reclamanta C. S.R.L. - 565.900 RON și 6.000 EURO, în echivalent în RON la data plății.

A obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume, cu titlul de dobândă legală, calculată de la data efectuării fiecărei operațiuni până la data introducerii cererii de chemare în judecată (23 iulie 2012), după cum urmează:

- către reclamantul A. - 11.002,49 EURO;

- către reclamanții A. și B. - 205.243,30 RON;

- către reclamanta D. S.R.L. - 4.077,93 RON;

- către reclamanta C. S.R.L. - 114.118,09 RON, 833,42 EURO, în echivalent în RON la data plății.

A obligat pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale, în continuare, de la 24 iulie 2012 până la data achitării efective a sumelor datorate cu titlul de debit principal.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de deplasările făcute în Romania.

A obligat pârâta la plata către reclamanta D. S.R.L. a sumei de 12.000 EURO, în echivalent în RON la data plății, cu titlul de daune interese (plăți efectuate către F.).

A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 3.720 EURO, reprezentând plăți efectuate către G..

A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.

A obligat pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată astfel: suma de 28.055,11, cu titlul de taxă de timbru și timbru judiciar, suma de 34.620 RON, reprezentând onorariul achitat pentru efectuarea expertizei grafoscopice, suma de 1.400 RON, reprezentând onorariul achitat de reclamanți pentru efectuarea expertizei contabile.

Pentru a pronunța această această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtei, sustinând că aceasta a încălcat prevederile contractuale și legale privind modul de autorizare a persoanelor împuternicite, îngăduind unor persoane neautorizate, legitimate cu împuterniciri care nu emanau de la titularii de cont să ordone operațiuni pe conturile reclamanților, deschise la banca pârâtă.

S-a indicat că potrivit:

- art. 4.1 din Condițiile generale de afaceri pentru persoane juridice, la deschiderea contului, clientul are obligatia de a completa fișa de semnături cu numele, prenumele, datele de indentificare, specimenele de semnături și limitelele împuternicirii acordate persoanelor autorizate să-l reprezinte și să dispună operațiuni în numele și pentru contul său;

- art. 4.1 din Condițiile generale de afaceri pentru persoane fizice ale pârâtei, la deschiderea contului, clientul are obligația de a completa fișa de semnături cu propriul specimen de semnătură și, după caz, cu numele, prenumele, datele de identificare, specimenele de semnături și limitele împuternicirii acordate persoanelor autorizate să-l reprezinte și să dispună operațiuni în numele și pe contul său:

- art. 4.3 din Condițiile generale de afaceri pentru persoane fizice ale pârâtei și din Condițiile generale de afaceri pentru persoane juridice, specimenul de semnătură al fiecărei persoane autorizate să opereze pe cont va fi dat în prezența unui salariat al băncii din unitatea în evidențele căreia a fost deschis contul sau legalizat notarial, conform legislației în vigoare (după caz și apostilat).

S-a reținut că, potrivit afirmațiilor reclamanților, numiții H., I. și J. s-au legitimat în fața băncii cu: fișa de semnături autorizate persoane fizice din data de 19 iulie 2006, fișa de semnături autorizate anexă la cererea de deschidere de cont din data de 19 august 2009, fișa de semnături autorizate anexă la cererea de deschidere de cont din data de 29 septembrie 2010, delegația nr. 18 din data de 10 septembrie 2009 și delegația nr. 19 din data de 15 octombrie 2010, care nu au fost întocmite conform condițiilor generale de afaceri ale pârâtei, respectiv nu au fost date în fața funcționarului bancar sau în fața notarului public.

A menționat prima instanță că pârâta nu a contestat, în niciun moment, această susținere a reclamanților.

Au fost redate dispozițiile art. 89 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995 și s-a susținut că, din analiza înscrisurilor defăimate de reclamanți, rezultă că acestea nu au fost întocmite sau primite și autentificate de notarul public, nepurtând vreo dovada de autentificare.

Prima instanță a mai reținut că:

- prin delegația nr. 18 din data de 10 septembrie 2009, dl A., în calitate de administrator al C. S.R.L., a delegat pe dl J. să ridice extrase și numerar, să depună documente și numerar sau orice altă operațiune bancară la E. Ploiești, începând din data de 10 septembrie 2009 pe o durată nedeterminată;

- prin delegația nr. 19 din data de 15 octombrie 2010 semnată de dna B., în calitate de administrator al C. S.R.L., aceasta declara că dorește să înceteze delegația dlui J. din data de 10 septembrie 2009 pentru operațiunile legate de E., fiind delegată dna I. să prezinte documente și să solicite extrase de cont, conform documentelor semnate de persoane autorizate, pe o perioadă nedeterminată;

- delegația nr. 18 din data de 10 septembrie 2009, prin care J. era împuternicit să efectueze operațiuni pe contul titularului de cont C. S.R.L. și delegația nr. 19 din data de 15 octombrie 2010, prin care I. era împuternicită să efectueze operațiuni pe contul titularului de cont C. S.R.L., nu poartă semnătura și parafa vreunui funcționar al băncii pârâte, ceea ce indică, în mod clar, că acestea nu au fost întocmite în condițiile stipulate în Condițiile generale de afaceri;

- din raportul de expertiză grafoscopică rezultă că nu se poate stabili dacă semnăturile de pe delegația nr. 18 din 10 septembrie 2009, care îl au ca titular pe A., au fost sau nu executate de acesta;

- din raportul de expertiză grafoscopică reiese ca semnăturile de pe delegația nr. 19 din 15 octombrie 2010 nu au fost executate de către titulara acestora, B.;

- prin fișa de semnături autorizate persoane fizice din data de 19 iulie 2006, titularul de cont A. a autorizat E. să accepte ordinele, instrucțiunile și documentele privind operarea conturilor deschise în evidențele E. care purtau semnăturile persoanelor identificate, conform datelor si specimenelor redate: A., B. și H.;

- această fișă de semnături poartă semnătura indescifrabilă și parafa unui funcționar bancar;

- despre această fișă de semnături, pârâta a arătat, în cuprinsul întâmpinării, că:

"la data de 19 iulie 2006 a fost depusă la bancă o nouă declarație de semnături autorizate, conform căreia aceștia (A. și B.) o împuterniceau pe numita H. să semneze toate ordinele de transfer bancar aferente acestor conturi (conturile personale ale soților Petronas). După cinci ani de raporturi contractuale desfășurate în condiții de normalitate, pe data de 5 august 2011, printr-o sesizare adresată subscrisei, reclamanții arată că toate tranzacțiile din perioada 19 iulie 2006-31 mai 2011 nu ar fi fost autorizate de către ei, fiind efectuate în mod fraudulos de către împuternicita lor, H., care ar fi prezentat o declarație de semnături autorizate în data de 19 iulie 2006, falsă, necorespunzând realității";

- pârâta nu susține, așadar, că această fișă de semnături ar fi fost întocmită în fața funcționarului bancar, cu toate că fișa poartă semnătura și parafa unui funcționar al acesteia;

- din raportul de expertiză grafoscopică rezultă că, semnăturile de pe fișa de semnături autorizate persoane fizice din data de 19 iulie 2006 nu au fost executate de către titulara acesteia, B.;

- concluzia care se impune nu poate fi alta decât aceea că fișa de semnături nu a fost întocmită în fața funcționarului bancar;

- prin fișa de semnături autorizate anexă la cererea de deschidere de cont din data de 29 septembrie 2010, titularul de cont D. S.R.L. a autorizat E. să accepte ordinele, instrucțiunile și documentele privind operarea conturilor deschise în evidențele E. care purtau semnăturile persoanelor identificate conform datelor și specimenelor redate: A., J.;

- fișa de semnături autorizate din data de 29 septembrie 2010, prin care J. era împuternicit să efectueze operațiuni pe contul titularului de cont D. S.R.L., poartă semnătura și parafa funcționarului bancar K.;

- înscrisul poartă și mențiunea "anulat din inițiativa băncii 19.10.2010", o semnătură indescifrabilă și parafa dnei L., șef serviciu clientelă;

- despre această fișă de semnături, pârâta a arătat, în cuprinsul întâmpinării, că:

"la data de 29.09.2010 a fost depusă la bancă o nouă fișă de semnături autorizate conform cu care dreptul de semnătură al reclamantei M. era înlocuit cu cel al mandatarului J.. Noua autorizare de semnătură purta semnătura lui A.. Ulterior anulării împuternicirii din data de 15.10.2010 aferente S.C. C. S.R.L., existând dubii relativ la veridicitatea fișei de semnături din data de 29.10.2010 [probabil o eroare materială, data corectă fiind 29.09.2010, așa cum pârâta a indicat în paragraful anterior și imediat în paragraful curent], subscrisa a anulat de asemenea și fișa de semnături din data de 29.09.2010"

- explicația oferită de pârâtă în cuprinsul întâmpinarii indică foarte clar că fișa de semnături a fost acceptată de funcționarul bancar, dar nu a fost întocmită în fața acestuia, așa cum impunea textul art. 4.3 din Condițiile generale de afaceri ale băncii;

- din raportul de expertiză grafoscopică rezultă că nu se poate stabili dacă semnăturile de pe fișa de semnături autorizate din data de 29 septembrie 2010, care îl au ca titular pe A., au fost sau nu executate de acesta.

Reținându-se că reclamanții au arătat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că nici fișa de semnaturi autorizate din data de 19 august 2009, prin care A. și B. au fost împuterniciți să efectueze operațiuni pe contul titularului D. S.R.L., nu au fost semnate de cei doi reclamanți persoane fizice, prima instanță a apreciat că susținerile acestora sunt contradictorii, deoarece reclamanții au arătat, în cuprinsul concluziilor scrise, că:

"pentru conturile societății D. S.R.L., fișa valabilă de semnături autorizate este cea din 19.08.2009".

A considerat prima instanță că veridicitatea acestei fișe de semnături nu prezintă relevanță pentru cauză, având în vedere că persoanele împuternicite erau dl Petronas și dna Petrona, iar obiectul cauzei de față, astfel cum a fost acesta delimitat de reclamanți, îl constituie operațiunile săvârșite de H., I. și J..

S-a concluzionat că niciunul dintre înscrisurile contestate de reclamanți nu a fost întocmit în fața notarului public sau funcționarului bancar, pârâta permițând unor persoane neîmputernicite de titularii de cont să efectueze operațiuni neautorizate pe conturi.

Prima instanță a arătat că aceste condiții generale de afaceri, la care titularii de cont au achiesat în momentul deschiderii conturilor, constituie regimul juridic al raporturilor contractuale dintre titularii de cont și bancă. Fapta băncii, prin funcționarii săi, de a fi pus în executare ordinele de retragere de numerar sau de transfer emanând de la persoane, care s-au legitimat cu delegații/fișe de semnături întocmite în alte condiții decât cele stipulate în condițiile generale de afaceri, constituie o încălcare a obligațiilor contractuale și are caracter ilicit.

A considerat prima instanță că această faptă, odată demonstrată, era suficientă, prin ea însăși, pentru a atrage răspunderea civilă contractuală a băncii, fiind lipsit de relevanță dacă semnăturile de pe fișele de semnături/delegațiile cu care s-au legitimat reprezentanții titularilor de cont aparțineau sau nu soților PETRONAS. Rațiunea cerinței referitoare la prelevarea specimenului de semnătură în fața funcționarului bancar este aceea de a garanta că voința reală a titularului de cont este aceea de a fi reprezentat în relația cu banca de persoana pe care o indică drept reprezentant al său.

S-a precizat că, așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză, semnăturile aparent aplicate de dna B. pe fișele de semnături și pe delegațiile contestate nu îi aparțin acesteia, acest lucru dovedind că fișele de semnături/delegațiile nu au fost întocmite în fața funcționarului bancar, cu toate că, în unele din situații, exista o semnătură a acestuia pe înscrisuri.

Prima instanță a învederat că, în această categorie, a fișelor/delegațiilor neîntocmite în fața funcționarului bancar, sunt incluse atât cele semnate doar de dna PETRONA, cât și cele semnate de dna PETRONA și dl PETRONAS, raportul de expertiză grafoscopică neputând afirma, cu certitudine, dacă semnăturile pretins a fi aplicate de dl PETRONAS îi aparțin sau nu acestuia.

A apreciat prima instanță că nu este plauzibil ca funcționarul să fi acceptat aplicarea de către o altă persoană a semnăturii aparținând dnei B., în timp ce dl A. era prezent și a semnat în fața sa.

S-a susținut că, în singura situație în care semnătura dlui Petronas apare singură pe unul din înscrisurile contestate (delegația nr. 18 din 10 septembrie 2009), incertitudinea referitoare la persoana care a aplicat semnătura se interpreteaza în defavoarea băncii pârâte, iar nu în favoarea acesteia, întrucât, dacă banca ar fi respectat procedura de certificare a împuterniciților pe cont, iar specimenul de semnătură al dlui J. ar fi fost prelevat în fața funcționarului băncii, această incertitudine nu ar fi existat. Or, pe delegația nr. 18 din 10 septembrie 2009 nu există nicio semnătură sau parafă a vreunui funcționar al pârâtei.

Prima instanță nu a primit apărarea pârâtei, în sensul creării unei aparențe de drept care ar fi determinat pârâta să creadă, în mod legitim, că H. a reprezentat interesele reclamanților în relația cu banca.

S-a menționat că această explicație este, în primul rând, parțială, întrucât nu are în vedere operațiunile efectuate de celelalte două persoane indicate de reclamanți: J. și I. și, în al doilea rând, este eronată și total exterioară raportului juridic contractual, al cărui conținut a fost reglementat în detaliu prin condițiile de afaceri. Nu se poate afirma în mod plauzibil că banca a avut credința scuzabilă și legitimă că dna Anghel reprezenta interesele reclamanților, în condițiile în care era obligată să verifice, la fiecare tranzacție în parte, abilitarea persoanei prezente în fața sa de a emite ordine în numele și pe seama titularilor de cont, doar în acest fel fiind posibilă verificarea existenței mandatului (abilitarea reprezentantului de a angaja titularul de cont) și a întinderii acestuia (operațiunile pe care reprezentantul le putea efectua în mod valabil).

A reținut prima instanță că, nu reclamanții-titulari de cont erau obligați să se prezinte la bancă pentru a "înlătura orice echivoc" în privinta puterii de reprezentare a dnei Anghel, ci banca, prin funcționarii săi, era cea obligată să respecte procedurile pe care ea însăși le-a redactat și le-a inclus în raportul juridic încheiat cu titularii de cont.

Referitor la apărarea pârâtei, în sensul că nu ar putea fi contestate operațiunile anterioare datei de 5 iulie 2010, întrucât ar fi încălcat termenul de 13 luni prevazut de art. 127 din O.U.G. nr. 113/2009, s-a învederat că acest text de lege prevede că prestatorul de servicii de plată corectează o operațiune de plată numai dacă utilizatorul serviciilor de plată semnalează, fără întârziere nejustificată prestatorului său de servicii de plată, dar nu mai târziu de 13 luni de la data debitării, faptul că a constatat o operațiune de plată neautorizată sau executată incorect, care dă naștere unei plângeri, inclusiv în condițiiile art. 164-173.

S-a precizat că întârzierea cu care reclamații au semnalat caracterul neautorizat al plăților nu este nejustificată, având în vedere că, așa cum însăși pârâta a arătat în cuprinsul întampinării, "în conformitate cu condițiiile agreate de părți, extrasele de cont erau păstrate de bancă, urmând a fi trimise către reclamanți la cererea acestora".

Prima instanță a subliniat că nu va fi analizată apărarea pârâtei conform căreia marea majoritate a operațiunilor contestate sunt retrageri în numerar, astfel că sunt incidente prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 113/2009, întrucât această apărare nu a fost formulată prin întâmpinare.

S-a mai arătat că întinderea sumelor care au părăsit conturile reclamanților a fost determinată prin expertiza contabilă efectuată în cauză, care a relevat că retragerile de numerar și transferurile efectuate de H., J. și I. sunt în sumă totală de 1.177.400 RON și 54.850 Euro, fiind defalcate în funcție de titularii de cont astfel: D. S.R.L. - 25.000 RON, C. S.R.L. - 6.000 Euro, 525.900 RON și 40.000 RON, A. - 48.850 Euro, A. și B. - 586.500 RON.

Prima instanță a considerat că nu pot fi avute în vedere, așa cum au solicitat reclamanții în cuprinsul concluziilor scrise, sumele de 84.000 RON și 293.200 RON, deoarece acestea nu intră în obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost acesta delimitat de reclamanți.

În vederea reparării integrale a prejudiciului, instanța de fond a considerat că se impune obligarea pârâtei și la plata daunelor interese moratorii, evaluate legal la nivelul dobanzii legale (art. 1088 C. civ. din 1864) datorate de pârâtă pentru perioada cuprinsă între data efectuării fiecarei operațiuni și data plății efective a debitului principal.

Prima instanță a evocat dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești și ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, precizând că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale (art. 2, art. 3 alin. (2) și (4) din O.G.. Nr. 13/2011).

S-a indicat că prin raportul de expertiză contabilă a fost determinată întinderea dobanzii legale pentru perioada cuprinsă de la data fiecărei operațiuni identificate până la data introducerii cererii de chemare în judecată (23 iulie 2012), experții concluzionând că pârâta datorează, cu titlul de dobândă, suma de 323.439,32 RON și suma de 11.835,91 Euro, sumele fiind defalcate în funcție de titularii de cont astfel: D. S.R.L. - 4.077,93 RON, C. S.R.L. - 833,42 Euro, 104.600,56 RON si 9.517,53 RON, A. - 11.002,49 Euro, A. și B. - 205.243,30 RON.

Referitor la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata contravalorii cheltuielilor efectuate cu deplasările și cazarea în România în scopul rezolvării situației create cu privire la conturile deschise la bancă, pârâta a indicat că, din cercetarea înscrisurilor doveditoare rezultă că aceste cheltuieli de cazare au fost achitate, în 11 cazuri din 13, de D. S.R.L., fără a se putea determina persoana care a beneficiat de servicii, într-un caz de N., persoana terță față de cauză și, într-un singur caz, de reclamanta B.. În această din urmă situație, ca și în cazul cheltuielilor de transport, nu se poate aprecia cu certitudine dacă deplasarile reclamanților au fost ocazionate de demersurile reclamanților de clarificare a raportului cu banca pârâta.

S-a concluzionat că legătura de cauzalitate nu a fost probată într-o manieră convingătoare, astfel că au fost respinse, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților cu acest titlu.

Prima instanță a mai adăugat că reclamanții au anexat cererii de chemare în judecată raportul de evaluare întocmit de F. Romania S.R.L., care a fundamentat pretențiile reclamanților, legătura sa cu cauza de față fiind evidentă.

A învederat prima instanță că pretențiile au fost probate prin factura nr. x/19.10.2012, factura nr. x/28.01.2011 și extrasele de cont din 19 octombrie 2012 și 25 ianuarie 2011, astfel că pârâta a fost obligată la plata catre reclamanta D. S.R.L. a sumei de 12.000 EURO, în echivalent în RON la data plății, cu titlul de daune interese (plăți efectuate către F.).

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 3.720 Euro, reprezentând contravaloarea serviciilor juridice de care au beneficiat reclamanții anterior sesizării instanței, întrucât factura nr. x/26.11.2010 a fost emisă de G. și Asociații în baza contractului nr. x/26.11.2010, care nu a fost depus la dosar, iar reclamanții nu au depus dovada achitării sumei indicate în cuprinsul facturii.

Referitor la daunele morale în cuantum 200.000 Euro, prima instanță a considerat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu a fost făcută nicio referire de natură a individualiza prejudiciul moral pretins a fi suferit, iar argumentele expuse în cererea modificatoare nu ar putea fi luate în considerare, întrucât aceasta a fost anulată, ca netimbrată. Astfel, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată determinate astfel: suma de 28.055,11 cu titlul de taxă de timbru și timbru judiciar, suma de 34.620 RON reprezentând onorariul achitat pentru efectuarea expertizei grafoscopice și suma de 1.400 RON, reprezentând onorariul achitat de reclamanți pentru efectuarea expertizei contabile.

II. Împotriva încheierilor de ședință din datele de 1 octombrie 2014 și 17 septembrie 2015, precum și a sentinței civile anterior menționate au formulat apel reclamanții A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L..

Prin memoriul depus la termenul de judecată din data de 31 martie 2016, apelanții-reclamanți A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L. au solicitat modificarea sentinței civile nr. 6804 din data de 3 decembrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în sensul obligării intimatei-pârâte E. ROMÂNIA S.A. la plata următoarelor sume de bani, suplimentar față de cele acordate de prima instanță:

- către apelanții-reclamanți A. și B. - sumele de 290.614 RON, 43.765 Euro și 14.990 GBP, cu titlu de daune materiale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei tranzacții și până la data plății efective;

- către apelanta-reclamantă C. S.R.L. - sumele de 706.122,90 RON și 8.000 Euro cu titlu de daune materiale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei tranzacții și până la data plății efective;

- către apelanta-reclamantă D. S.R.L. - suma de 102.760,84 RON cu titlu de daune materiale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei tranzacții și până la data plății efective;

- către apelanții-reclamanți A. și B. - suma de 200.000 Euro cu titlu de daune morale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

Totodată, au solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Și pârâta E. ROMÂNIA S.A. a formulat apel împotriva încheierii de ședință din data de 31 ianuarie 2013 și a sentinței civile pronunțate de prima instanță, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, în principal, suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, iar, în subsidiar, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, deliberând asupra cererii de suplimentare a probatoriului formulată de apelanții-reclamanți și asupra obiecțiunilor formulate de către apelanta pârâtă, a apreciat că solicitarea de suplimentare a probatoriului cu expertizarea înscrisurilor defăimate ca false în fața primei instanțe nu este întemeiată și, ca atare, această cerere nu se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. din 1865, neputând fi admisă.

Totodată, a arătat că expertul contabil nu a cuprins în expertiza contabilă operațiunile identificate la nr. 6, 9, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 21, 22, 23, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33 și 35, astfel încât această cerere de suplimentare a probatoriului cu efectuarea unei noi expertize pe acest aspect îmbracă forma unei obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă.

În aceste condiții, având în vedere că formularea cererii de apel a apelanților-reclamanți cuprinde toate sumele evidențiate în cele 35 de operațiuni indicate în cererea de suplimentare a probatoriului, instanța de apel a pus în discuție, din oficiu, administrarea unor probe care să permită lămurirea tuturor criticilor formulate prin apel, precizând, sub acest aspect, că expertul contabil trebuie să stabilească sumele aferente operațiunilor din cele 35 pentru care s-a efectuat expertiză criminalistică și dobânda legală până la data formulării cererii de apel, respectiv pentru operațiunile identificate la nr. 6, 9, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 21, 22, 23, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33 și 35.

A pus în vedere apelantei-pârâte să precizeze dacă deține originalele aferente următoarelor operațiuni identificate în cererea de suplimentare a probatoriului formulată de apelanții-reclamanți: 1, 2, 4, 5, 7, 8, 10, 17, 18, 20, 24, 25 și 34, precizând că, în legătură cu operațiunile nr. 4 și 5 nu există nicio copie la dosar.

A menționat că, în funcție de răspunsul pe care îl va da apelanta pârâtă, instanța va aprecia dacă va mai pune în discuție necesitatea administrării altor probe.

În ceea ce privește obiecțiunile formulate de către apelanta pârâtă la raportul de expertiză contabilă, respectiv, obiecțiunile formulate la obiectivele 1 și 2, instanța a constatat că expertul a răspuns la obiective, astfel cum au fost formulate de instanță.

A arătat, în ceea ce privește susținerile apelantei pârâte, potrivit cărora anumite operațiuni ar fi profitat apelanților reclamanți, că în apelul băncii sunt indicate o serie de astfel operațiuni, iar instanța se va pronunța pe acest aspect cu ocazia pronunțării pe fondul apelurilor.

A încuviințat obiecțiunea formulată de apelanta-pârâtă la obiectivul nr. 3 referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii, iar în ceea ce privește obiecțiunea la obiectivul nr. 4 formulată de această parte, având în vedere că apărătorul apelanților-reclamanți a precizat că aceștia nu mai dețin alte documente pe care să le pună la dispoziție în vederea efectuării expertizei contabile, a apreciat că această obiecție nu este întemeiată.

Pe de altă parte, instanța de apel a pus în vedere apelantei-pârâte să precizeze dacă deține originalele aferente următoarelor operațiuni identificate în cererea de suplimentare a probatoriului formulată de apelanții reclamanți la nr. 1, 2, 4, 5, 7, 8, 10, 17, 18, 20, 24, 25 și 34, urmând ca, în situația în care deține originalele, să le prezinte instanței la următorul termen, iar cu privire la operațiunile 4 și 5, dacă nu deține originalele, să precizeze dacă deține copii ale acestora.

Prin decizia nr. 455 din 7 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă E. ROMÂNIA S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 31 martie 2013 și sentinței civile nr. 6804 din data de 3 decembrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L. împotriva încheierilor de ședință din datele de 1 octombrie 2014 și 17 septembrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă E. ROMÂNIA S.A.

A admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L. împotriva sentinței civile pronunțată de prima instanță, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A obligat pârâta E. ROMÂNIA S.A. la plata către reclamanții A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L. și a următoarelor sume de bani, suplimentar față de cele acordate de prima instanță, după cum urmează:

- către reclamanții A. și B. - suma de 290.614 RON, reprezentând debit principal, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei operațiuni și până la data plății efective,

- suma de 6.789 Euro reprezentând debit principal, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei operațiuni și până la data plății efective și

- suma de 1.153 GBP, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei operațiuni și până la data plății efective;

- către reclamanta C. S.R.L. - suma de 480.298,36 RON reprezentând debit principal, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei operațiuni și până la data plății efective și suma de 8.000 Euro reprezentând debit principal, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei operațiuni și până la data plății efective;

- către reclamanta D. S.R.L. - suma de 102.599,73 RON reprezentând debit principal, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data fiecărei operațiuni și până la data plății efective;

- către reclamantul A. - suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății efective și

- către reclamanta B. - suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății efective.

A menținut, în rest, dispozițiile din sentința apelată.

A obligat apelanta-pârâtă E. ROMÂNIA S.A. să plătească apelantei-reclamante D. S.R.L. suma de 90.501 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel (23.751 RON taxă judiciară de timbru plus 44.460 RON onorariu expertiză INEC, plus 3.500 RON onorariu expert contabil și 5.000 RON expert parte, plus 13.790 RON onorariu avocat).

A respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei-pârâte E. ROMÂNIA S.A. având ca obiect obligarea apelanților-reclamanți A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, referitor la apelul formulat de apelanta - pârâtă E. ROMÂNIA S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 31 ianuarie 2013, că în mod corect a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de apelanta-pârâtă.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, a arătat, contrar susținerilor apelantei-pârâte, că la momentul soluționării cererii de suspendare de către prima instanță nu era în curs de desfășurare o altă judecată, care să aibă ca obiect existența sau inexistența unui drept de care să depindă soluționarea prezentei cauze.

A precizat că, potrivit adresei nr. x/07.12.2012 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în dosarul penal nr. x/2011 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuita O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) C. pen. și art. 290 C. pen., neexistând nicio constituire de parte civilă, astfel că, având în vedere că procesul penal are ca obiect eventuala tragere la răspundere penală a unor persoane fizice pentru comiterea unor infracțiuni, nu a apelante-pârâte sau a intimaților-reclamanți, nu se poate susține că ar fi vorba de existența/inexistența unui drept care să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluționarea prezentei cauze.

Mai mult, la momentul soluționării cererii de suspendare de către prima instanță nu exista o judecată penală în curs de desfășurare, procesul penal fiind în faza urmăririi penale, concluzionând instanța de apel că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865 pentru a se putea dispune suspendarea judecății prezentei cauze.

Totodată, în considerarea faptului că intimații-reclamanți nu au introdus o cerere de chemare în judecată în fața instanței civile împotriva persoanele fizice vizate de dosarul penal, prin care să solicite repararea prejudiciului suferit ca urmare a unor eventuale infracțiuni comise de acestea, s-a arătat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 19 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, neputând fi dispusă, nici din această perspectivă, suspendarea judecății prezentei cauze.

De asemenea, instanța de apel a observat, pe de o parte, că în cererea de suspendare formulată în fața primei instanțe nu s-a invocat de către apelanta-pârâtă incidența cazului de suspendare legală facultativă prevăzut de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. din 1865, iar pe de altă parte, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune suspendarea judecății prezentei cauze în temeiul textului de lege menționat, deoarece începerea urmăririi penale pentru infracțiunile menționate mai sus nu ar putea avea o înrâurire hotărâtoare cu privire la soluția care urmează a se pronunța în cauza de față.

În consecință, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul formulat apelanta-pârâtă E. ROMÂNIA S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 31 ianuarie 2013.

Referitor la apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C. S.R.L. și D. S.R.L. împotriva încheierilor de ședință din datele de 1 octombrie 2014 și 17 septembrie 2015, instanța de apel a remarcat, sub un prim aspect, că la data de 1 octombrie 2014 nu fost fixat niciun termen de judecată în fața instanței de fond și nici nu există o hotărâre care să fi fost pronunțată la această dată.

A arătat, sub un al doilea aspect, că prin încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2015 pronunțată la fond, prima instanță a respins cererea apelanților-reclamanți de suplimentare a raportului de expertiză contabilă și solicitarea intimatei-pârâte de administrare a probei testimoniale.

Remarcând că în declarația de apel și în memoriul care cuprinde motivele de apel, apelanții-reclamanți nu au invocat nicio critică expresă sau implicită cu privire la măsurile luate de către prima instanță prin încheierea din 17 septembrie 2015, fiind vizată doar sentința apelată, raportat la dispozițiile art. 292 alin. (1) și alin. (2) și art. 295 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 și având în vedere limitele devoluțiunii stabilite de apelanții-reclamanți, instanța de apel a respins apelul declarat de aceștia împotriva încheierilor menționate.

A constatat, deopotrivă, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, pentru a se dispune anularea încheierilor de ședință atacate, întrucât o eventuală vătămare provocată apelanților-reclamanți de respingerea unor obiective ale expertizei contabile de către prima instanță a fost înlăturată prin încuviințarea și administrarea acestei probe în apel.

Referitor la apelurile formulate de către apelanții-reclamanți și apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile pronunțată de prima instanță, în limitele stabilite de apelanți, instanța de apel a constatat următoarele:

i) Deși este întemeiată critica apelanților-reclamanți potrivit căreia prima instanță a stabilit în mod greșit obiectul cererii de chemare în judecată, acest aspect nu poate conduce la anularea sentinței apelate.

Astfel, instanța de apel, contrar considerentelor primei instanțe și susținerilor apelantei- pârâte, a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă în mod indubitabil că apelanții-reclamanți au solicitat inclusiv obligarea băncii la restituirea sumelor de bani retrase/transferate pe baza unor documente bancare provenind doar în mod aparent de la titularii de cont, fără a exista vreo distincție cu privire la aceste operațiuni sau la persoanele care le-au efectuat, după cum rezultă din precizările apelanților-reclamanți cuprinse în paginile 2, și 3-5 ale cererii de chemare în judecată.

S-a apreciat că prima instanță a încălcat principul disponibilității și textul art. 129 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865, întrucât a stabilit în mod greșit obiectul cererii de chemare în judecată, atunci când a considerat că în cauză nu s-ar fi solicitat și obligarea apelantei-pârâte la plata sumelor care au părăsit conturile în urma unor ordine provenind în mod aparent de la titularii de cont, ci doar plata sumelor transferate în baza unor ordine provenind de la împuterniciții aparenți ai acestor titulari.

Cu toate acestea, instanța de apel a considerat că această neregularitate comisă de prima instanță nu poate conduce la anularea sentinței atacate, nefiind îndeplinite condițiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, deoarece instanța de apel va analiza și se va pronunța pe toate motivele de apel invocate de apelanții-reclamanți, astfel fiind înlăturată orice vătămare provocată acestora de stabilirea greșită a obiectul cererii de chemare în judecată de către prima instanță.

ii) Nu pot fi reținute criticile apelantei-pârâte referitoare la inaplicabilitatea O.U.G. nr. 113/2009.

S-a precizat că, potrivit art. 115 și art. 118 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, întâmpinarea este obligatorie și cuprinde, printre altele, răspunsul la capetele de fapt și temeiurile de drept ale cererii de chemare în judecată, în timp ce nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de art. 114

1

alin. (2) din C. proc. civ. din 1865 atrage decăderea din dreptul de a depune întâmpinare în condițiile art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

Referitor la dispozițiile O.U.G. nr. 113/2009, instanța de apel a reținut că, prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, s-a susținut de către apelanta-pârâtă că nu ar putea fi contestate operațiunile anterioare datei de 5 iulie 2010, strict raportat la dispozițiile art. 127 din acest act normativ, referitoare la condițiile și termenul în care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să semnaleze faptul că a constatat o operațiune de plată neautorizată sau executată incorect.

Instanța de apel a considerat că întârzierea cu care apelanții-reclamați au semnalat caracterul neautorizat al plăților nu este nejustificată, având în vedere că, așa cum însăși banca a arătat în cuprinsul întâmpinării, "în conformitate cu condițiile agreate de părți, extrasele de cont erau păstrate de bancă, urmând a fi trimise către reclamanți la cererea acestora".

Cum prima listă cu tranzacțiile efectuate pe conturi le-a fost dată apelanților-reclamanți persoane fizice în luna mai 2011, iar la dosar nu a fost depusă de către apelanta-pârâtă nicio dovadă din care să rezulte faptul că apelanții-reclamanți ar fi fost în posesia tuturor informațiilor referitoare la operațiunile contestate la o dată anterioară lunii mai 2011, în raport și cu datele de 8 decembrie 2010 și 11 iulie 2011, la care au fost finalizate raportul de expertiză criminalistică extrajudiciară al expertului criminalist P. și, respectiv, raportul de audit de către F. România S.R.L., instanța de apel a apreciat că întârzierea apelanților-reclamanți în semnalarea caracterului neautorizat al plăților este justificată, aceștia obținând prima listă cu operațiunile contestate abia în luna mai 2011.

Ceea ce a susținut apelanta-pârâtă prin cererea de apel a fost aceea că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra inaplicabilității O.U.G. nr. 113/2009, sub aspectul dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, care prevede faptul că nu intră în domeniul de aplicare a ordonanței de urgență operațiunile de plată efectuate exclusiv în numerar, direct de plătitor către beneficiarul plății, fără intervenția unui intermediar.

Instanța de apel a observat că această apărare nu a fost formulată prin întâmpinare, fiind invocată prin concluziile orale și scrise depuse la termenul de judecată din 29 octombrie 2015, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului litigiului, astfel că, în mod corect a apreciat prima instanță că nu a fost legal învestită de către apelanta-pârâtă cu soluționarea acestei apărări.

În plus, a constatat că dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 113/2009 nu sunt aplicabile în speță, contrar susținerilor apelantei-pârâte, deoarece retragerile de numerar contestate în prezenta cauză nu pot fi încadrate în dispozițiile acestui text de lege, neimplicând intervenția unui intermediar, respectiv a băncii (apelantei-pârâte) la care sunt deschise conturile și care a executat operațiunile contestate.

În consecință, instanța de apel a respins criticile apelantei-pârâte cu privire la inaplicabilitatea O.U.G. nr. 113/2009, din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.

iii) Contrar criticilor apelantei-pârâte, instanța de apel a considerat corectă concluzia primei instanțe, în sensul că în cauză nu este incidentă teoria mandatului aparent.

Prin cererea de apel, apelanta-pârâtă a susținut că, prin atitudinea și faptele soților PETRONAS s-ar fi creat o aparență de drept, care a făcut ca apelanta-pârâtă să creadă, în mod legitim, că numita O. a reprezentat interesele apelanților-reclamanți în relația cu banca.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 1546 alin. (2) C. civ. din 1864, instanța de apel a constatat că probele administrate în speță nu au dovedit existența credinței scuzabile și legitime că mandatarul aparent are puteri de reprezentare, deoarece existența unei relații apropiate între Q. și martora O., faptul că aceasta îi însoțea întotdeauna la bancă și că a fost prezentată funcționarilor băncii ca o persoană de încredere, precum și efectuarea de foarte multe operațiuni, pe o perioadă întinsă de timp, de către martoră nu poate conduce la concluzia că apelanta-pârâtă ar fi putut considera, în mod scuzabil și legitim, că numita O. are puteri de reprezentare în efectuarea operațiunilor bancare.

Instanța de apel a subliniat, în acest sens, clauzele contractuale și dispozițiile legale care reglementează obligațiile pe care le aveau funcționarii bancari, respectiv: art. 5 din Regulile Generale de Operare pe Contul Curent (aplicabile în perioada 2002 - 01.11.2009 -dosar fond), prevederile din cuprinsul fișelor de semnături autorizate persoane fizice din 14 martie 2002 și 19 iulie 2006, precum și în cuprinsul fișei de semnături autorizate persoane juridice datate 6 august 2004, art. 6 din Condițiile Generale de Afaceri (aplicabile în perioada 2002 - 01.11.2009) art. 1.4, 4.1, 4.3 din Regulile de Operare pe Conturi și din Condițiile Generale de Afaceri pentru persoane fizice și juridice (ediția noiembrie 2009 - dosar fond), art. 7.5 din Condițiile Generale de Afaceri pentru persoane fizice și persoane juridice (ediția noiembrie 2009), Norma BNR nr. 3/2002 - art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) lit. g), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2) și Regulamentul BNR nr. 9/2008 (care a abrogat Norma BNR nr. 3/2002) - art. 8 alin. (2), (3) și 4, art. 9 alin. (1) lit. h), art. 9 alin. (2) și (3).

S-a arătat că respectarea acestor clauze contractuale și dispoziții legale înlătură posibilitatea creării vreunei aparențe cu privire la puterile de reprezentare ale persoanelor care se prezintă în fața funcționarilor bancari, iar încălcarea obligațiilor contractuale și legale de către funcționari bancari este imputabilă acestora, neputându-se susține că ar fi scuzabilă și legitimă credința într-o eventuală aparență creată de atitudinea/comportamentul/gesturile/limbajul persoanelor cu care aceștia intră în contact.

Totodată, instanța de apel a observat, analizând declarațiile martorilor, că niciun martor nu a declarat că Q. ar fi comunicat/transmis funcționarilor băncii faptul că ar fi împuternicit-o pe martora O. să le reprezintă interesele în relația cu banca și nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că martora ar fi avut acces nelimitat la documentele și ștampila societăților apelante.

În plus, la dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care să reiasă că Q. ar fi ratificat expres sau implicit operațiunile bancare contestate.

Instanța de apel a considerat că nu pot fi asimilate ratificării exprese/tacite împrejurări cum ar fi existența unei relații apropiate între martora O. și Q. sau faptul că aceștia din urmă au fost însoțiți întotdeauna la bancă de martora O. și au prezentat-o pe aceasta funcționarilor băncii ca o persoana de încredere ori faptul că au fost efectuate foarte multe operațiuni bancare pe o perioadă îndelungată de timp, cu atât mai mult cu cât, era normal ca două persoane de naționalitate străină (Q.) și care nu vorbesc limba română să fie însoțite la bancă de o persoană de naționalitate română (nu