ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1696/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă sub nr. x/2014, la data de 21.01.2014, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 60.000 euro, reprezentând rata pentru 2011 din împrumutul acordat și a sumei de 6.164 euro, reprezentând dobânda convenită, de 5%/an, pentru perioada 1.01.2012-20.01.2014, precum și obligarea pârâților la plata de dobânzi la suma solicitata, de 5%/an, de la data introducerii acțiunii și până la data plații efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 din vechiul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 776/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 60.000 Eur, în echivalent în RON la data plății, reprezentând rată împrumut, suma de 6.164 Eur, în echivalent în RON la data plății, reprezentând dobânda aferentă, pentru perioada 01.01.2012-20.01.2014, precum și dobânda de 5% pe an, de la data de 21.01.2014 până la plata efectivă a debitului, au fost obligați pârâții să îi plătească reclamantului suma de 8.162 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul pârât C..

Prin încheierea de ședință din 18.01.2016 Curtea a respins excepția tardivității apelului pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen iar prin încheierea din 25.01.2016 s-a suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. judecarea apelului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr. 548A/2018 din 11 mai 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât C., împotriva sentinței civile nr. 776/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a Civilă în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. și intimatul-reclamant A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât C..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În preambulul cererii de recurs, recurentul-pârât prezintă istoricul cauzei și contextul încheierii contractului, susținând că sumele pe care reclamantul apreciază că este îndreptățit să le primească au caracterul unor investiții și nu cel al unui împrumut.

Criticile aduse deciziei recurată vizează aplicarea sau încălcarea greșită a normelor de drept material în raport cu situația de fapt dedusă judecății.

Sub un prim aspect se arată că ambele instanțe au făcut o aplicare greșită a legii cu privire la raportul juridic dedus judecății, apreciind că izvorul pretenților este un contract de împrumut.

De altfel, în situația în care se reține că pretențiile decurg dintr-un contract de împrumut, nu sunt îndeplinite condițiile de fond și formă privind acest act juridic, având în vedere că nu s-a stabilit data acordării împrumutului și tradițiunea sumelor de bani, precum și persoana împrumutată.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât arată că nu se probează tradițiunea bunului, predarea sau transferul sumei împrumutate. Nu s-au stabilit modalitățile de predare a banilor și câtimea predată celor doi pârâți și momentul împrumutului.

Din actul încheiat nu rezultă că există solidaritate pasivă între debitori, iar împrumutul este unul fără dobândă.

Sub un alt aspect, se susține că actul juridic încheiat nu respectă dispozițiile art. 1180 C. civ., neexistând îndeplinită condiția bun și aprobat pentru suma evidențiată în cifre și litere la sfarșitul actului sau acolo unde se aplică ștampila.

Recurentul-pârât solicită ca în susținerea recursului să fie avute în vedere și apărările formulate în calea de atac a apelului și toate înscrisurile depuse la dosar, precum și înscrisurile noi din recurs.

Din situația de fapt dedusă judecății, precum și din recunoașterea reclamantului, rezultă că suma de bani este pusă la dispoziția pârâtului B., iar pârâtul C. este doar împuternicit pe cont.

Cu alte cuvinte reclamantul recunoaște că raportul juridic dedus judecății nu este unul de împrumut, iar prin plângerea formulată împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale se dovedește înțelegerea dintre părți și plățile efectuate în baza sumelor puse la dispoziție.

În consecință, recurentul apreciază că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1189 C. civ.

În temeiul acestor critici, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părților la 5 decembrie 2018.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 09 mai 2019, în unanimitate, a fost admis în principiu recursul potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ. atunci "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Din perspectiva acestui motiv, recurentul a pus în discuție încălcarea de către instanțele anterioare a dispozițiilor art. 1189 C. civ., art. 1041 C. civ. și art. 1052 C. civ.

În prealabil, se reține că în calea de atac extraordinară a recursului nu se pot face critici care vizează administrarea și interpretarea probelor, acestea constituind chestiuni de netemeinicie și nu de nelegalitate. Din acest punct de vedere, este de remarcat că recurentul a avut la îndemână două căi devolutive în care instanța este suverană în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și încadrarea acesteia în drept.

Din punct de vedere al criticilor care pot face obiect al controlului de legalitate, Înalta Curte urmează să analizeze natura convenției încheiată între părți.

Astfel, prin convenția atestată sub nr. x/30.04.2011 de Cabinet de Avocat D., pârâții B. și C. au recunoscut că au primit de la reclamantul A., cu titlu de împrumut, suma de 307.000 Eur, pe care s-au obligat să o restituie în rate anuale de minim 60.000 Eur, cu începere de la 01.01.2011 și până la 31.12.2016. Totodată, pârâții s-au obligat să achite o dobândă de 5% pe an la suma împrumutată.

Se reține că dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 969 din vechiul C. civ. (aplicabile în cauză față de data încheierii împrumuturilor), convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante.

Potrivit dispozițiilor art. 1584 din vechiul C. civ., împrumutatul este dator de a restitui la scadență lucruri de același gen, în aceeași cantitate și de aceeași calitate.

Potrivit art. 1587 C. civ. se pot stipula dobânzi pentru un împrumut în bani (împrumut cu titlu oneros).

Criticile recurentului-pârât au vizat împrejurarea că pe de o parte, sumele primite au avut caracterul unor investiții și nu cel al unui împrumut, iar pe de altă parte că obligația a fost transferată pârâtului B..

Aceste susțineri sunt contrazise de actul încheiat între părți, câtă vreme prin Convenția nr. 33 din 30 aprilie 2011 ambii pârâți s-au obligat să restituie reclamantului suma de 307.000 euro. Împrejurarea ulterioară încheierii actului care îl exonerează de obligația de restituire nu poate fi reținută în raport de dispozițiile art. 969 C. civ.

În raport de obligația asumată de pârâți, respectiv de restituire a sumei împrumutate, natura juridică a contractului este de împrumut, susținerile pârâtului privind existența dreptul de administrare asupra banilor nefiind probate de înscrisurile de la dosarul cauzei, astfel cum a reținut instanța de apel.

Se reține că în cadrul dosarului nr. x/2014 soluționat de către Tribunalul București, secția a IV-a Civilă, prin sentința nr. 730/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1187/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâtul C. a solicitat anularea convenției de împrumut nr. 33/2011, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată. Motivele de nulitate formulate în cadrul acestei cereri de chemare în judecată au fost invocate ca apărări în cadrul prezentei pricini, instanța de apel dând efect acestora în aplicarea art. 430 alin. (1) și (2) raportat la art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este neîntemeiată nici critica pârâtului vizând greșita reținere a solidarității în restituirea împrumutului, având în vedere modalitatea în care părțile au înțeles să redacteze convenția din care rezultă fără echivoc că ambii pârâți au beneficiat de sumele împrumutate, obligându-se fără nicio distincție la restituirea acestora.

Din această perspectivă se apreciază că nu există o încălcare a dispozițiilor legale invocate de părât, ori o greșită aplicare a acestora de către instanța de apel.

Având în vedere considerentele expuse, susținerea recurentului vizând nelegalitatea deciziei atacate și invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apar ca nefondate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat și, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant suma de 2.945 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru plata avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 548A/2018 din 11 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimatul-pârât B..

Obligă recurentul C. la plata sumei de 2.945 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2019.