ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1680/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1680/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 365 din 18 septembrie 2014. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă R.A.D.E.F. "R.F." împotriva Sentinței civile nr. 211 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a obligat-o pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8416 lei. Pârâta R.A.D.E.F. "R.F." a declarat recurs împotriva acestei decizii, iar prin Decizia nr. 294 din 29 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat. Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2015 pârâta R.A.D.E.F.
"R.F." a solicitat revizuirea Deciziei nr. 294 din 29 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 1 C. proc. civ. La termenul de judecată din 18 iunie 2015, Înalta Curte a invocat excepția tardivității cererii deduse judecății. Analizând lucrările dosarului, instanța constată că excepția este incidentă în cauză pentru următoarele considerente: Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ., când hotărârile au fost date de instanțe de recurs, de la pronunțarea hotărâri. În speță, se solicită revizuirea Deciziei civile nr. 294 din 29 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, decizie pronunțată în recurs, irevocabilă, situație în care devine incident art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc.
civ., când termenul de revizuire a deciziei a cărei revizuire se cere se socotește de la pronunțarea hotărârii. Prin urmare, hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată de instanța de recurs la data de 29 ianuarie 2015, caz în care cererea de revizuire depusă la 8 mai 2015 este formulată tardiv, cu mult timp după expirarea termenului de o lună prevăzut de dispoziția legală menționată. Așa fiind, cum cererea de revizuire dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., a fost formulată eu depășirea termenului legal, instanța urmează a o respinge ca tardiv formulată, În raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligă pe revizuentă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei către intimații B.N.A., F.S.I.
și B.G.M.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentă R.A.D.E.F. "R.F." împotriva Deciziei nr. 294 din 29 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Obligă pe revizuentă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei către intimații B.N.A., F.S.I. și B.G.M.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2015. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.