ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 296/2017

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1574 din 4 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.1.1, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, la data de 20 octombrie 2016, A. a formulat contestației în anulare, solicitând admiterea contestației și, în consecință, anularea deciziei și rejudecarea cauzei.

Fără a-și încadra susținerile în motivele reglementate expres de prevederile art. 503 C. proc. civ., la data de 16 noiembrie 2016, A. a depus motivele contestației în anulare.

În motivarea contestației în anulare susține că: 1. hotărârea a cărei anulare se solicită este abuzivă, ilegală și greșită; 2. completul de judecată refuză să judece cauza; 3. completul de judecată invocă în mod greșit prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 634 C. proc. civ., art. 493 alin. (5) C. proc. civ. 4. hotărârea a fost obținută abia pe 11.11.2016.

Intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Conform art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Se constată că, în speță, contestatoarea nu a adus nici un argument care să poată fi circumscris acestui motiv.

De altfel, decizia nr. 1574 din 4 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.1.1 prin care s-a respins recursul ca inadmisibil a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora:

"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Așa fiind, motivul de anulare reglementat de alin. (1) al art. 503 C. proc. civ. nu-și găsește incidența.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

Prin eroare materială, în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestator, se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara etc.

Se reține că respingerea recursului, ca inadmisibil, nu este rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanța de recurs a înțeles să aplice dispozițiile legale privitoare la căile de atac prevăzute de lege, precum și pe cele vizând legalitatea căilor de atac, nefiind astfel incident nici motivul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

De altfel, textul legal amintit vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare sau de aplicare a unor dispoziții legale, astfel cum pretinde contestatoarea când se prevalează de împrejurarea că instanța de recurs a invocat în mod greșit prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 634 C. proc. civ., art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin urmare, eroarea invocată de contestatoare ca fiind săvârșită de instanța de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate reține că dezlegarea dată este rezultatul unei unei omisiuni în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât soluția nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerințelor legale de promovare și susținere a căii de atac a recursului.

De altfel, din analiza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanța respinge sau admite în parte pe fond recursul, omițând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia și nu atunci când soluționează recursul pe o excepție, deoarece ar presupune reanalizarea și rejudecarea excepției, ceea ce excedează contestației în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, nu s-ar putea reține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale ori al unei omisiuni, întrucât soluția nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerințelor legale de promovare și susținere a căii de atac a recursului.

Câtă vreme instanța de recurs a constatat și a reținut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestații în anulare raportat la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3, nu-și găsește justificarea legală.

De altfel, excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară oricăror cereri sau motive de casare, întrucât, pentru a da eficienta principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Prin urmare, nu se poate pretinde că în cauză "completul de judecată a refuzat să judece cauza" sau că hotărârea a cărei anulare se solicită "este abuzivă, ilegală și greșită", iar susținerea conform căreia motivarea hotărârii atacate a fost obținută abia la data de 11.11.2017 este lipsită de justificare.

Prin promovarea contestației în anulare, contestatoarea tinde în realitate la o reexaminare a recursului, solicitând, cu alte cuvinte, să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale de promovare și susținere a căii de atac extraordinare a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere rațiunile anterior expuse.

Nu în ultimul rând, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

În consecință, argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1574 din 4 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.1.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1574 din 4 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.1.1.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2017.