ÎCCJ, decizie (scj.ro #82829)

. Apel.

Încălcarea principiului

tantum devolutum quantum apellatum

.

Consecințe

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Apelul

Index alfabetic: acțiune în pretenții

- apel

- principiul

tantum devolutum quantum apellatum

C.

proc. civ., art. 129 alin. (6), art. 295

C.

civ., art. 969

Potrivit dispozițiilor art.

295

C. proc. civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel,

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din

oficiu.

Este

încălcat principiul tantum devolutum quantum apellatum în cazul în care

instanța de apel respinge acțiunea reclamantei ca inadmisibilă,

prin soluționarea cauzei pe o excepție neinvocată de către

pârâtă în fața instanței de fond și cu privire la care nu

s-a formulat nicio critică prin apelul declarat, fără a fi

invocată din oficiu și pusă în discuția părților,

hotărârea astfel pronunțată fiind nelegală.

Secția  a II-a civilă, Decizia nr. 2407 din 18

iunie 2013

Prin sentința nr. 349 din 1 martie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.L. SRL în contradictoriu

cu pârâta SC M.C. SRL și, în consecință, a obligat-o pe

pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 138.062,91 lei

reprezentând valoare factură proformă și la 4.010,00 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța

de fond a reținut că între părți a intervenit o

înțelegere potrivit căreia reclamanta trebuia să preia de la

pârâtă contractul de leasing pentru autovehiculul menționat, reclamanta

urmând să efectueze demersurile pe care le implică această

operațiune.

În

concretizarea  înțelegerii reclamanta a achitat 4 tranșe în

contul societății pârâte în cuantum de 138.662,91 lei dar,contrar

înțelegerii pârâta a folosit sumele de bani astfel transferate pentru a

achita ratele de leasing, devenind proprietara autoutilitarei, considerent

pentru care, în temeiul art. 1092 C. civ., acțiunea reclamantei a fost

admisă.

În

primul ciclu procesual, apelul pârâtei a fost admis prin decizia nr. 50/A-C din

9 septembrie 2011 în sensul schimbării sentinței și respingerii

acțiunii promovate de reclamantă pentru neîndeplinirea procedurii

prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. care în opinia

instanței conduce la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Această

decizie a instanței de apel a fost casată de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia nr. 2536 din 16 mai 2012, iar

cauza trimisă la instanța de apel pentru soluționarea apelului

reținându-se caracterul relativ al excepției.

Rejudecând

apelul, Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 724/1299/2010, din 19

septembrie 2012, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat

sentința în sensul că a respins acțiunea.

Reținând

că între părți a existat o convenție de predare-primire

contract de leasing, un contract care nu a fost materializat într-un înscris

dar pe care părțile l-au recunoscut,că acțiunea care a fost

întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

nu poate fi introdusă decât dacă partea nu are la îndemână un

alt mijloc juridic pentru pierderea suferită și cum între

părți există un contract, acțiunea întemeiată pe

îmbogățire fără justă cauză s-a apreciat ca

inadmisibilă, sens în care instanța de apel a admis apelul cu

consecința respingerii acțiunii promovată de reclamantă.

În

contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M.L. SRL pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. în a căror

dezvoltare a criticat nerespectarea de către instanța de apel a

prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu s-a

pronunțat pe motivele de apel. A criticat recurenta că excepția

de inadmisibilitate nu a fost pusă în discuția părților,

decizia fiind dată cu încălcarea principiului

contradictorialității. A fost încălcat și art. 129 alin.

(6) C. proc. civ., a susținut recurenta, deoarece acțiunea pe care a

promovat-o nu a fost întemeiată pe îmbogățirea fără

justă cauză. În raport de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

a criticat decizia față de faptul că sentința i-a analizat

acțiunea în termeni contractuali, iar nu delictuali, raportându-se la

înțelegerea dintre părți, exprimarea în sensul realizării

unei îmbogățiri fără justă cauză neavând sensul

unui temei al acțiunii, ci al unei simple exprimări fără

această semnificație.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC M.C. SRL a

solicitat respingerea recursului arătând că decizia atacată este

legală, instanța de apel respectând prevederile art. 292-294 C. proc.

civ., respectiv principiul

tantum devolutum quantum apellatum

făcând

și o interpretare justă a probelor existente la dosar.

Recursul

este fondat pentru considerentele ce urmează:

Reclamanta-recurentă a investit instanța de fond

cu o acțiune în pretenții întemeiată pe o convenție ai

cărei termeni îi dezvoltă în motivarea în fapt a cererii, în raport

de care își întemeiază în drept acțiunea pe dispozițiile

art. 1092 și urm. C. civ. afirmând că pârâta a realizat o

îmbogățire fără justă cauză.

Instanța

de fond a reținut realitatea unei convenții dintre părți

identificând obligațiile asumate în temeiul acesteia și constatând

neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate a fost

obligată la plată, respingând excepția prescripției în

raport de temeiul de drept indicat de reclamantă, art. 1092 C civ.

În motivarea apelului apelanta-pârâtă a dezvoltat trei critici cu privire

la sentința apelată: aprecierea probelor în stabilirea culpei sale

contractuale; incidența art. 720

1

C. proc. civ. și

încălcarea  competenței teritoriale - art. 5 C. proc. civ.,

indicând la motivarea în drept și dispozițiile Decretului nr.

167/1958, fără nicio critică dezvoltată sub acest temei în

cuprinsul apelului.

Problema incidenței dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

a fost dezlegată în prima decizie de casare.

În rejudecare, cu încălcarea principiului

tantum devolutum quantum

apellatum

, instanța de apel, deși reține și ea

realitatea unei convenții între părți, făcând chiar

precizarea că aceasta a fost recunoscută de către ambele

părți, chiar dacă nu a fost concretizată printr-un înscris,

consecutiv admiterii apelului pârâtei, a respins acțiunea ca

inadmisibilă pentru neîntrunirea condițiilor de invocare a

îmbogățirii fără justă cauză.

Or, nu numai că apelanta-pârâtă nu a formulat o atare critică

și că instanța de apel a soluționat apelul cu

încălcarea prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., dar această

instanță nu a observat că reclamanta a identificat prin

acțiune, ca izvor al pretențiilor solicitate, chiar existența

unei convenții:

,,

Convenția dintre noi

nu a avut nici un

efect, în concret noi nu am devenit beneficiarii contractului de leasing din

culpa exclusivă a societății pârâte, motiv pentru care avem

dreptul la restituirea sumei, această situație având un efect

retroactiv și punându-ne în situația anterioară încheierii

convenției, în conformitate cu art. 1092 C. civ.”

, iar nu

îmbogățirea fără justă cauză, încălcându-se,

astfel și prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în

soluționarea acțiunii reclamantei.

Rolul unei instanțe și îndeosebi a unei instanțe de control

judiciar, în situația unor redactări aparent echivoce, este de a

decela temeiul de drept corespunzător situației de fapt descrise,

precum în cazul de față, când dincolo de orice exprimare în sens

comun rămâne realitatea susținerii încheierii unei convenții de

către părți, în limitele căreia instanța de fond a

constatat culpa contractuală a pârâtei, iar cu privire la existența

acesteia ca temei al acțiunii, apelanta-pârâtă nu a dezvoltat nicio

critică în apel.

Fiind evidentă încălcarea oricăror garanții procesuale prin

respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ce o privește pe

reclamanta-recurentă, prin soluționarea cauzei pe o excepție

neinvocată de către pârâtă în fața instanței de fond,

și cu privire la care nu formulează nicio critică prin apelul

declarat, fără a fi invocată din oficiu și pusă în

discuția părților, ea neavând de altfel niciun temei juridic,

cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de apel a pronunțat o

decizie nelegală.

Apreciind ca întemeiate criticile recurentei a căror dezvoltare se

încadrează nu numai în dispozițiile art. 304 pct. 6,8 și 9

raportat la art. 295 C. proc. civ. și art. 969 C. civ., dar și la

art. 304 pct. 5 C. proc. civ. prin nerespectarea garanțiilor procesuale

privind dreptul la apărare și contradictorialitatea procesului,

Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia

atacată și a trimis cauza la aceeași instanță de apel

pentru rejudecarea apelului în limita criticilor pe care acesta le

dezvoltă, cu respectarea principiului

tantum devolutum quantum

apellatum

.