ÎCCJ, decizie (scj.ro #82829)

. Apel. Încălcarea principiului tantum devolutum quantum apellatum . Consecințe Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Apelul Index alfabetic: acțiune în pretenții - apel - principiul tantum devolutum quantum apellatum C. proc. civ., art. 129 alin. (6), art. 295 C. civ., art. 969 Potrivit dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. Este încălcat principiul tantum devolutum quantum apellatum în cazul în care instanța de apel respinge acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, prin soluționarea cauzei pe o excepție neinvocată de către pârâtă în fața instanței de fond și cu privire la care nu s-a formulat nicio critică prin apelul declarat, fără a fi invocată din oficiu și pusă în discuția părților, hotărârea astfel pronunțată fiind nelegală.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2407 din 18 iunie 2013 Prin sentința nr. 349 din 1 martie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.L. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M.C. SRL și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 138.062,91 lei reprezentând valoare factură proformă și la 4.010,00 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că între părți a intervenit o înțelegere potrivit căreia reclamanta trebuia să preia de la pârâtă contractul de leasing pentru autovehiculul menționat, reclamanta urmând să efectueze demersurile pe care le implică această operațiune.

În concretizarea înțelegerii reclamanta a achitat 4 tranșe în contul societății pârâte în cuantum de 138.662,91 lei dar,contrar înțelegerii pârâta a folosit sumele de bani astfel transferate pentru a achita ratele de leasing, devenind proprietara autoutilitarei, considerent pentru care, în temeiul art. 1092 C. civ., acțiunea reclamantei a fost admisă. În primul ciclu procesual, apelul pârâtei a fost admis prin decizia nr. 50/A-C din 9 septembrie 2011 în sensul schimbării sentinței și respingerii acțiunii promovate de reclamantă pentru neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. care în opinia instanței conduce la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. Această decizie a instanței de apel a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2536 din 16 mai 2012, iar cauza trimisă la instanța de apel pentru soluționarea apelului reținându-se caracterul relativ al excepției.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 724/1299/2010, din 19 septembrie 2012, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea. Reținând că între părți a existat o convenție de predare-primire contract de leasing, un contract care nu a fost materializat într-un înscris dar pe care părțile l-au recunoscut,că acțiunea care a fost întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză nu poate fi introdusă decât dacă partea nu are la îndemână un alt mijloc juridic pentru pierderea suferită și cum între părți există un contract, acțiunea întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză s-a apreciat ca inadmisibilă, sens în care instanța de apel a admis apelul cu consecința respingerii acțiunii promovată de reclamantă.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M.L. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare a criticat nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu s-a pronunțat pe motivele de apel. A criticat recurenta că excepția de inadmisibilitate nu a fost pusă în discuția părților, decizia fiind dată cu încălcarea principiului contradictorialității. A fost încălcat și art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a susținut recurenta, deoarece acțiunea pe care a promovat-o nu a fost întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. În raport de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., a criticat decizia față de faptul că sentința i-a analizat acțiunea în termeni contractuali, iar nu delictuali, raportându-se la înțelegerea dintre părți, exprimarea în sensul realizării unei îmbogățiri fără justă cauză neavând sensul unui temei al acțiunii, ci al unei simple exprimări fără această semnificație. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC M.C. SRL a solicitat respingerea recursului arătând că decizia atacată este legală, instanța de apel respectând prevederile art. 292-294 C. proc. civ., respectiv principiul tantum devolutum quantum apellatum făcând și o interpretare justă a probelor existente la dosar. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Reclamanta-recurentă a investit instanța de fond cu o acțiune în pretenții întemeiată pe o convenție ai cărei termeni îi dezvoltă în motivarea în fapt a cererii, în raport de care își întemeiază în drept acțiunea pe dispozițiile art. 1092 și urm. C. civ.

afirmând că pârâta a realizat o îmbogățire fără justă cauză. Instanța de fond a reținut realitatea unei convenții dintre părți identificând obligațiile asumate în temeiul acesteia și constatând neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate a fost obligată la plată, respingând excepția prescripției în raport de temeiul de drept indicat de reclamantă, art. 1092 C civ. În motivarea apelului apelanta-pârâtă a dezvoltat trei critici cu privire la sentința apelată: aprecierea probelor în stabilirea culpei sale contractuale; incidența art. 720 1 C. proc. civ. și încălcarea competenței teritoriale - art. 5 C. proc. civ., indicând la motivarea în drept și dispozițiile Decretului nr. 167/1958, fără nicio critică dezvoltată sub acest temei în cuprinsul apelului.

Problema incidenței dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. a fost dezlegată în prima decizie de casare. În rejudecare, cu încălcarea principiului tantum devolutum quantum apellatum , instanța de apel, deși reține și ea realitatea unei convenții între părți, făcând chiar precizarea că aceasta a fost recunoscută de către ambele părți, chiar dacă nu a fost concretizată printr-un înscris, consecutiv admiterii apelului pârâtei, a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru neîntrunirea condițiilor de invocare a îmbogățirii fără justă cauză. Or, nu numai că apelanta-pârâtă nu a formulat o atare critică și că instanța de apel a soluționat apelul cu încălcarea prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., dar această instanță nu a observat că reclamanta a identificat prin acțiune, ca izvor al pretențiilor solicitate, chiar existența unei convenții: ,, Convenția dintre noi nu a avut nici un efect, în concret noi nu am devenit beneficiarii contractului de leasing din culpa exclusivă a societății pârâte, motiv pentru care avem dreptul la restituirea sumei, această situație având un efect retroactiv și punându-ne în situația anterioară încheierii convenției, în conformitate cu art. 1092 C. civ.” , iar nu îmbogățirea fără justă cauză, încălcându-se, astfel și prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în soluționarea acțiunii reclamantei.

Rolul unei instanțe și îndeosebi a unei instanțe de control judiciar, în situația unor redactări aparent echivoce, este de a decela temeiul de drept corespunzător situației de fapt descrise, precum în cazul de față, când dincolo de orice exprimare în sens comun rămâne realitatea susținerii încheierii unei convenții de către părți, în limitele căreia instanța de fond a constatat culpa contractuală a pârâtei, iar cu privire la existența acesteia ca temei al acțiunii, apelanta-pârâtă nu a dezvoltat nicio critică în apel.

Fiind evidentă încălcarea oricăror garanții procesuale prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ce o privește pe reclamanta-recurentă, prin soluționarea cauzei pe o excepție neinvocată de către pârâtă în fața instanței de fond, și cu privire la care nu formulează nicio critică prin apelul declarat, fără a fi invocată din oficiu și pusă în discuția părților, ea neavând de altfel niciun temei juridic, cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală. Apreciind ca întemeiate criticile recurentei a căror dezvoltare se încadrează nu numai în dispozițiile art. 304 pct. 6,8 și 9 raportat la art. 295 C. proc. civ. și art. 969 C. civ., dar și la art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. prin nerespectarea garanțiilor procesuale privind dreptul la apărare și contradictorialitatea procesului, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată și a trimis cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului în limita criticilor pe care acesta le dezvoltă, cu respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum .