ÎCCJ, decizie (scj.ro #82984)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82984) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Apel
.
Respectarea limitelor învestirii potrivit principiului
tantum devolutum
quantum appelatum
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căi de atac
Index alfabetic: apel
-
caracter devolutiv
-
drepturile asociatului decedat
-
principiul disponibilității
-
tantum devolutum quantum appelatum
C. proc. civ., art. 129 alin. (6), art. 292
Legea nr. 31/1990, art. 202
Unul
dintre principiile care limitează regula caracterului devolutiv al
apelului este tantum devolutum quantum appelatum, care este o cerință
a principiului disponibilității, aplicabil procesului civil,
principiu ce se impune și în fața instanțelor de control
judiciar, așadar și a instanței de apel.
Ca
atare, conform principiului enunțat, instanța de apel, ca
instanță de reformare, este chemată să cerceteze cauza doar
prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neputându-se
pronunța asupra altor motive de reformare neindicate în conținutul
motivelor de apel, cu excepția motivelor de ordine publică.
Secția comercială, Decizia nr. 769 din 22 februarie
2011
Prin sentința civilă nr. 1128/2010, Tribunalul
Maramureș, Secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal, a admis acțiunea precizată formulată de M.C.M.,
obligând pârâta SC E. SRL la 1.481.693,1 reprezentând contravaloare
părți sociale care au aparținut antecesorului reclamantei
M.M.H., precum și a sumei de 23.927,31 lei cheltuieli de judecată,
compensând restul cheltuielilor. Totodată, tribunalul a respins
acțiunea față de pârâții W.B.A.E., M.L.R.A., M.T.I.M.,
V.A.H.J.M.
Pentru a pronunța această sentință,
tribunalul a reținut incidența în speță a
dispozițiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale, conform cărora plata părților sociale către
succesori se face conform ultimului bilanț contabil, acesta fiind ultimul
bilanț contabil aprobat de asociatul decedat, respectiv bilanțul din
anul 2007. Întrucât activitatea defunctului a încetat în iulie 2007, fapt
recunoscut de către părți, în întâmpinare, după
această dată, orice act sau fapt juridic care a influențat
valoarea părților sociale, nu trebuie să influențeze
drepturile reclamantei.
Tribunalul a mai reținut că decesul asociatului este
asimilabil cu retragerea din societate, astfel încât sunt incidente și
dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990, care fac trimitere la
stabilirea drepturilor asociatului retras pe bază de expertiză.
Prima instanță de fond a apreciat că stabilirea
drepturilor bănești ale asociatului reclamant nu se poate face prin
raportare la valorile de înregistrare, recalcularea urmând a se face la
prețul de circulație al mijloacelor fixe.
Tribunalul a respins apărarea pârâților în sensul
că reclamantei nu-i pot fi acordate drepturi bănești pe
considerentul împrumutului acordat fostului soț în valoare de 27.600 Euro,
garantat cu părțile sociale, întrucât abia după ce suma
solicitată în prezenta cauză devine certă, lichidă și
exigibilă se poate solicita compensarea.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâta SC E. SRL Baia Sprie, solicitând,
în principal, desființarea sentinței atacate, întrucât
judecătorul fondului a acordat altceva decât s-a cerut prin acțiunea
modificată la data de 7 octombrie 2009. Sub acest aspect,
apelanta-pârâtă a arătat că prin acțiunea modificată
reclamanta a solicitat plata părților sociale conform art. 202 din
Legea nr. 31/1990, prin raportare la ultimul bilanț aprobat în anul 2008.
Apelanta
a învederat că judecătorul de fond nu a soluționat fondul
cauzei, întrucât a dispus doar plata cuantumului părților sociale ce
revin asociatului decedat, fără să se pronunțe cu privire
la structura capitalului social, după această plată.
Cât
privește schimbarea temeiului de drept al acțiunii,
apelanta-pârâtă a arătat că instanța de fond are
obligația să verifice prevederile actului constitutiv referitoare la
eventualele clauze de continuare a activității societății
cu moștenitorii.
Instanța
de fond nu a analizat inadmisibilitatea acțiunii de fond, având în vedere
că pe rolul instanțelor belgiene se află un dosar privind executarea
garanției unui contract de împrumut, garanție reprezentată de
10460 părți sociale. Ca atare, instanța era obligată
să analizeze situația părților sociale revendicate în
acțiunea de față.
Apelanta-pârâtă
a învederat că se impune schimbarea sentinței apelate, întrucât
tribunalul a acordat despăgubiri conform ultimului bilanț contabil
aprobat de defunct, deși reclamanta a solicitat despăgubiri conform
bilanțului aprobat în 2008. Această hotărâre a instanței de
fond este infirmată de însăși faptul că reclamanta a semnat
hotărârea nr. 1 a A.G.A. a pârâtei din 4 iulie 2009, în cadrul căreia
au fost aprobate situațiile financiare pe anul 2009.
În
acordarea despăgubirilor către intimata-reclamantă tribunalul a
avut în vedere activul net reevaluat, fără să țină
cont de apărările pârâtei privind valoarea unor bunuri inutilizabile
și cu influență negativă în ceea ce privește activul,
datorită eventualelor costuri de demolare.
Prin
decizia civilă nr. 116/2010, Curtea de Apel Cluj, Secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul
pârâtei, schimbând în parte sentința atacată, în sensul că a
obligat pârâta la 317.587,91 lei contravaloare părți sociale ce au
aparținut antecesorului reclamantei M.C., menținând restul
dispozițiilor sentinței atacate. Totodată, curtea de apel a
obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 11.478 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată în apel.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut
că primul motiv de desființare este nefondat, întrucât tribunalul s-a
pronunțat în limitele învestirii sale, respectiv, a acordat
intimatei-reclamante suma de 1.481.631 lei solicitată expres în cererea
precizată la data de 10 martie 2010, depusă în urma concluziilor
raportului de expertiză.
Cât
privește al doilea motiv de desființare, instanța de apel a
apreciat că și acesta este nefondat, întrucât în cauză
acțiunea inițială de retragere din societate, întemeiată pe
art. 226 din Legea nr. 31/1990, a fost modificată în acțiune
întemeiată pe dispozițiile art. 202 din aceeași lege, având ca
obiect plata părților sociale dobândite prin succesiune, întrucât nu
există o clauză de continuare a funcționării
societății cu răspundere limitată cu moștenitorii.
Curtea de apel a reținut că precizarea la acțiune pe care s-a
pronunțat tribunalul nu cuprinde o cerere de stabilire a modului de
repartizare a părților sociale între asociați, iar
dispozițiile art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu impune
obligația instanței de a se pronunța pe acest aspect.
Cât
privește inadmisibilitatea acțiunii de fond întrucât
părțile sociale dobândite de reclamantă prin succesiune fac
obiectul garanției unui contract de împrumut încheiat de antecesorul
reclamantei cu ceilalți asociați, instanța de apel a apreciat
că existența pe rolul instanțelor din Belgia a unei cauze cu
acest obiect nu blochează accesul la justiție al reclamantei, astfel
încât acțiunea acesteia să fie inadmisibilă. Cel mult, s-ar
putea pune problema unei suspendări judecătorești conform art.
244 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cerere de suspendare la care pârâta a
renunțat, iar instanța a apreciat că nu este oportună,
întrucât dezlegarea prezentei cauze nu depinde de soluția dată de
instanța din Belgia.
Cât
privește fondul cauzei, curtea de apel a reținut că textul art.
202 din Legea nr. 31/1990 este imperativ în ceea ce privește
obligația de plată a părților sociale în cazul în care se
face dovada calității de moștenitor și dacă nu
există clauză de continuare a activității
societății cu moștenitorii, prin raportare la ultimul bilanț
contabil aprobat.
Ca
atare, instanța de apel a apreciat că nu pot fi primite
susținerile apelantei – pârâte cu privire la ce se înțelege prin
ultimul bilanț contabil, întrucât acesta nu poate fi decât acela aprobat
de asociatul defunct, pentru că altfel s-ar crea posibilitatea
fraudării intereselor moștenitorilor prin subevaluarea
părților sociale.
Relativ
la cuantumul despăgubirilor acordate, curtea de apel a reținut
că dispozițiile art. 202 din Legea nr. 31/1990 au în vedere
contravaloarea părților sociale conform ultimului bilanț
contabil, fără posibilitatea reevaluării acestora. Ca atare,
acordarea despăgubirilor reevaluate excede textului de lege precizat, care
se raportează la valorile înregistrate în contabilitate.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă, criticând decizia
atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.
6,7,8 și 9 C. proc. civ.
În
dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenta-reclamantă a
arătat că decizia atacată a fost dată cu interpretarea
și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 202 din Legea nr.
31/1990, republicată, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a reținut că moștenitorul are dreptul
la plată contravalorii părților sociale, fără posibilitatea
vreunui reevaluări.
În
plus, instanța de apel nu a pus acest aspect în discuția
părților.
O atare
soluție a instanței de apel conduce la concluzia că drepturile
asociatului decedat sunt mai mici decât drepturile asociatului retras sau
exclus, instanțele de judecată, inclusiv instanța supremă,
stabilind că drepturile cuvenite asociatului retras se calculează
prin raportare la valoarea reală a activelor.
Recurenta
a arătat că dispozițiile art. 202 din Legea nr. 31/1990, care
fac trimitere la bilanțul contabil, trebuie interpretate în sensul că
au în vedere situația datelor de activ și pasiv înscrise în ultimul
bilanț contabil aprobat, ca bază de calcul.
Recurenta
- reclamantă a arătat că instanța de apel a reținut în
mod greșit că drepturile succesorului sunt diferite de drepturile
cuvenite autorului său, care ar fi avut dreptul la valoarea
actualizată a celor 13.200 de părți sociale.
O atare
interpretare dată de curtea de apel dispozițiilor art. 202 alin. (2)
din Legea nr. 31/1990 înfrânge dispozițiile art. 46 din Constituția
României și principiile de drept succesoral, conform cărora
drepturile patrimoniale ale defunctului nu pot fi diferite de cele ale
succesorului.(…)
S-a mai
arătat că instanța de apel a acordat altceva decât s-a cerut de
către apelantă prin însăși cererea de apel, care a
solicitat desființarea sentinței atacate sau schimbarea acesteia
și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau schimbarea
hotărârii de fond și admiterea acțiunii precizate la data de 7
octombrie 2009, respectiv conform ultimului bilanț contabil aprobat pe
anul 2009.
Potrivit
art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța de apel era obligată
să se pronunțe asupra obiectului cererii de apel dedusă
judecății, aplicând principiul disponibilității.
Examinând
actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate
formulate, Înalta Curte a reținut că recursul declarat este fondat,
pentru următoarele considerente:
Unul
dintre principiile care limitează regula caracterului devolutiv al
apelului este
tantum devolutum quantum appelatum
, care este o
cerință a principiului disponibilității, aplicabil
procesului civil, principiu ce se impune și în fața instanțelor
de control judiciar, așadar și a instanței de apel.
Ca
atare, conform principiului enunțat, instanța de apel, ca instanță
de reformare, este chemată să cerceteze cauza doar prin raportare la
motivele invocate în cererea de apel, neputându-se pronunța asupra altor
motive de reformare neindicate în conținutul motivelor de apel.
Față
de principiul reținut anterior, Înalta Curte a reținut că este
întemeiată critica recurentei-reclamante menționată în finalul
motivelor de recurs, întrucât instanța de apel a avut în vedere, pentru
admiterea apelului, alte motive decât acelea cu care a fost legal
învestită prin cererea de apel.
Astfel,
considerentele reținute de instanța de apel ca temei de reformare a
sentinței atacate fac trimitere la modul greșit de evaluare a
despăgubirilor cuvenite reclamantei, respectiv prin reevaluarea acestora,
și nu în baza înregistrărilor contabile apărute în bilanțul
contabil aferent anului 2007, ceea ce încalcă dispoziția expresă
din art. 202 din Legea nr. 31/1990, deși o atare critică nu se
regăsește între motivele de apel cuprinse în cererea aflată la
dosarul cauzei.
Înalta
Curte a reținut că apelanta-pârâtă a criticat sentința
atacată prin invocarea unor motive de desființare a acesteia, motive
respinse de către instanța de apel în mod legal, și pentru
inadmisibilitatea acțiunii de fond. Și această critică de
nelegalitate a fost în mod corect respinsă de către instanța de
apel.
Cât
privește însă fondul cauzei, criticile apelantei-pârâte vizează
în esență precizările succesive ale acțiunii de către
reclamantă și bilanțul contabil la care trebuie să se
raporteze instanța, conform art. 202 din Legea nr. 31/1990,
republicată. De asemenea, au fost formulate critici de netemeinicie cu
privire la conținutul raportului de expertiză depus în cauză.
Ca
atare, față de principiul
tantum devolutum quantum appelatum
și față de dispozițiile art. 292 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că instanța de apel a depășit
limitele învestirii sale prin cererea de apel, încălcând astfel principiul
disponibilității aplicabil în procesul civil și principiul
dreptului la apărare al participanților la acesta.
Pentru
considerentele mai sus inserate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat și a casat decizia atacată,
trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În baza
art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte a pus în vedere instanței de apel ca
la rejudecare să aibă în vedere principiul interpretării
sistematice a dispozițiilor din Legea nr. 31/1990, republicată,
avându-se în vedere și rațiunea legii.
Având
în vedere motivele reținute de Înalta Curte care impun soluția de
casare a deciziei atacate, celelalte motive invocate și care privesc
fondul cauzei vor fi analizate de instanța de apel la rejudecare.