ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2407/2013

Asupra recursului

de fată,

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 349 din 1 martie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC M.L. SRL în contradictoriu cu paiața SC M.C. SRL și în

consecință a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 138.062,91

RON reprezentând valoare factură proforma și la 4.010

RON cheltuieli

de judecată.

Instanța de fond

a reținut că între părți a intervenit o înțelegere potrivit căreia reclamanta trebuia

să preia de Ia pârâtă contractul de leasing pentru autovehiculul menționat, reclamanta

urmând să efectueze demersurile pe care le implică această operațiune.

În concretizarea

înțelegerii reclamanta a achitat 4 tranșe în contul societății pârâte în cuantum

de 138.862,91 RON dar contrar înțelegerii pârâta a folosit sumele de bani astfel

transferate pentru a achita ratele de leasing devenind proprietara autoutilitarei,

considerent pentru care în temeiui art. 1092 C. civ., acțiunea reclamantei a fost

admisă.

În primul ciclu

procesual, apelul pârâtei a fost admis prin decizia  nr. 50/A-C din 9 septembrie

2011 în sensul schimbării sentinței și respingerii acțiunii promovate de reclamantă

pentru neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 720

1

C. proc.

civ. care în opinia instanței conduce la inadmisibilitatea cererii de chemare în

judecată.

Această decizie

a instanței de apel a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 2536 din 16 mai 2012 iar cauza trimisă la instanța de apel pentru soluționarea

apelului reținându-se caracterul relativ, al excepției.

Rejudecând apelul

Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 724/1299/2010 din 19 septembrie 2012 a admis

apelul declarat de pârâtă și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea.

Reținând că între

părți a existat o convenție de predare primire contract de leasing, un contract

care nu a fost materializat într-un înscris dar pe care părțile l-au recunoscut,

că acțiunea care a fost întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză nu poate fi introdusă

decât dacă partea are la îndemână un alt mijloc juridic pentru pierderea suferită

și cum între părți există un contract, acțiunea întemeiată pe îmbogățire fără justă

cauză s-a apreciat ca inadmisibilă, sens în care instanța de apel a admis

apelul cu consecința respingerii acțiunii promovată de reclamantă.

În contra acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC M.L. SRL pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc civ. în a căror dezvoltare critică nerespectarea

de către instanța de apel a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în

sensul că nu s-a pronunțat pe motivele de apel. Critica recurenta că excepția

de inadmisibilitate nu a fost pusă în discuția părților, decizia fiind dată  cu

încălcarea principiului contradictorialității. A fost încălcat și art. 129

alin. (6) C. proc. civ., susține recurenta, deoarece acțiunea pe care a promovat-o

nu a fost întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. În raport de prevederile

art. 304 pct.8 C. proc. civ. critică decizia față de faptul că sentința i-a analizat

acțiunea în termeni contractuali iar nu delictuali, raportându-se la înțelegerea

dintre părți, exprimarea în

sensul

realizării unei îmbogățiri fără justă cauză neavând sensul unui temei al acțiunii

ci al unei simple exprimări fără această semnificație.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC M.C. SRL a solicitat respingerea

recursului arătând că decizia atacată este legală, instanța de apel respectând prevederile

art. 292-294 C. proc. civ. respectiv principiul „tantum devolutum quantum apellatum

făcând și o interpretate justă a probelor existente la dosar.

Recursul este

fondat pentru considerentele ce urmează

:

Reclamanta recurentă

a investit instanța de fond cu acțiune în pretenții întemeiată pe o convenție ai

cărei termeni îi dezvoltă în motivarea în fapt a cererii, în raport de care își

întemeiază în drept acțiunea pe dispozițiile art. 1092 și urm. C. civ. afirmând

că pârâta a realizat o îmbogățire fără justă cauză.

Instanța de fond

a reținut realitatea unei convenții dintre părți identificând obligațiile asumate

în temeiul acesteia și constatând neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor

asumate a fost obligată la plată, respingând excepția prescripției în raport de

temeiul de drept indicat de reclamantă art. 1092 C. civ.

În motivarea apelului

apelanta pârâtă a dezvoltat trei critici cu privire la sentința apelată, aprecierea

probelor în stabilirea culpei sale ce contractuale; incidența art. 720

1

C. proc. civ. și încălcarea competenței teritoriale – art. 5 C. proc. civ., indicând

la motivarea în drept și dispozițiile decretului nr. 167/1958, fără nicio critică

dezvoltată sub acest temei în cuprinsul apelului.

Problema incidenței

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. a fost dezlegată în prima decizie

de casare.

În rejudecare

cu încălcarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanța de apel

deși retine și ea realitatea unei convenții între părți făcând chiar precizarea

ca aceasta a fost recunoscută de către ambele părți chiar dacă nu a fost concretizată

printr-un înscris, consecutiv admiterii apelului pârâtei, respinge acțiunea ca inadmisibilă

pentru neîntrunirea condițiilor de invocare a îmbogățirii fără justă cauză.

Or, nu numai că

apelanta pârâtă nu a formulat o atare critică și că instanța de apel a soluționat

apelul cu încălcarea prevederilor art. 295 alin. (1)C. proc. civ., dar această instanță

nu a observat că reclamanta a identificat prin acțiune, ca izvor al pretențiilor

solicitate chiar existența unei convenții: „Convenția dintre noi nu a avut nici

un efect, în concret noi nu am devenit beneficiarii contractului de leasing din

culpa exclusivă a societății pârâte, motiv pentru care avem dreptul la restituirea

sumei, această situație având un efect retroactiv și punându-ne în situația anterioară

încheierii convenției, în conformitate cu art. 1092 C. civ.", iar nu îmbogățirea

fără justă cauză, încălcându-se, astfel și prevederile art. 129 alin. (8) C.

proc. civ. în soluționarea acțiunii reclamantei.

Rolul unei instanțe,

și îndeosebi a unei instanțe de control judiciar, în situația unor redactări aparent

echivoce, este de a decela temeiul de drept corespunzător situației de fapt descrise,

precum în cazul de față, când dincolo de orice exprimare în sens comun rămâne realitatea

susținerii încheierii unei convenții de către părți, în limitele căreia instanța

de fond a constatat culpa contractuală a pârâtei iar cu privire la existența acesteia

ca temei al acțiunii, apelanta pârâtă nu a dezvoltat nicio critică în apel.

Fiind evidentă

încălcarea oricăror garanții procesuale prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă

în ce o privește pe reclamanta recurentă, prin soluționarea cauzei pe o excepție

neinvocată decătre pârâtă în fața instanței de fond, și cu privire la care nu formulează

nici o critică prin apelul declarat, fără a fi invocată din oficiu și pusă în discuția

părților, ea neavând de altfel niciun temei juridic cum s-a arătat în cele ce preced,

instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală.

Apreciind ca întemeiate

criticile recurentei a căror dezvoltare se încadrează nu numai în dispozițiile

art. 304 pct. 6, 8 și 9 raportat la art. 295 C. proc. civ. și 969 C. civ., dar și

la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. prin nerespectarea garanțiilor procesuale privind

dreptul la aparare și contradictorialitatea procesului, Înalta Curte va admite recursul

declarat de reclamantă, va casa decizia atacată și va trimite cauza la aceeași instanță

de apel pentru rejudecarea apelului în limita criticilor pe care acesta Ie dezvoltă,

cu respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurenta reclamantă SC M.L. SRL, împotriva deciziei nr. 46/A-C din 19

septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a Civilă de

contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurentă și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea apelului

pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 iunie 2013.