ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3662/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 349 din 1 martie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.L. SRL împotriva pârâtei SC M.C. SRL și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 138.062,91 lei reprezentând valoare factură proforma și să plătească reclamantei suma de 4.010 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele: Între părți a intervenit o înțelegere potrivit căreia reclamanta urma să preia de la pârâtă contractul de leasing pentru autovehiculul, urmând ca SC M.C. SRL să efectueze demersurile necesare pentru această operație. La 4 mai 2007 reclamanta a emis factura proformă către pârâtă pentru suma de 138.062,91 lei reprezentând avans preluare contract leasing a autovehiculului.

Reclamanta a achitat conform extraselor de cont depuse la dosar, suma de bani convenită în cuantum de 138.062,91 lei. Societatea pârâtă a folosit sumele de bani transferate de reclamantă pentru a achita ratele de leasing, prin aceasta devenind proprietara autoutilitarei, contrar înțelegerii. întrucât pârâta nu a permis preluarea contractului de către reclamantă, conform înțelegerii intervenite, pârâta a realizat o îmbogățire fără justă cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta susținând că este reală înțelegerea inițială cu reclamanta de transferare a contractului de leasing, însă părțile au convenit să efectueze împreună demersurile necesare pe lângă societatea de leasing SC A. L.I.F.N.

SA fiind necesar ca reclamanta să dovedească că îndeplinește condițiile cerute de respectiva societate. A intervenit o modificare a înțelegerii inițiale a părților, pârâta cedându-i reclamantei dreptul de folosință al autoutilitarei, până când aceasta din urmă putea dovedi condițiile de preluare a contractului de leasing. Prin Decizia nr. 50 din 9 septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea, reținând că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., prealabilă sesizării instanței, ceea ce determină inadmisibilitatea acțiunii.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, soluționat prin Decizia nr. 2536 din 16 mai 2012, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantă și a casat decizia de apel, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că reclamanta a derulat o procedură prealabilă de conciliere care este valabilă chiar dacă nu respectă întrutotul disp art. 720 1 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea reclamantei, obligând intimata-reclamantă să plătească apelantei suma de 2.186 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele: Conform înțelegerii dintre părți, apelanta pârâtă a predat autovehiculul ce făcea obiectul contractului de leasing către intimata reclamantă, primind de la aceasta suma de 138.062,91 lei. Apelanta a susținut că a primit banii doar ca pe o plată a folosinței bunului, însă în factura proforma emisă de ea s-a specificat că suma reprezintă „avans preluare contract leasing", astfel că respectiva factură a fost emisă în aplicarea înțelegerii inițiale privind preluarea contractului de leasing. Pretențiile exprimate de intimata reclamantă și care fac obiectul litigiului de față sunt ca suma plătită pentru autovehicul să îi fie restituită, întrucât, în condițiile în care contractul de leasing a ajuns la termen, apelanta pârâtă a devenit proprietarul autovehiculului și s-ar îmbogăți fără justă cauză.

Față de regulile aplicabile acestui fapt juridic licit, s-a reținut că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză poate fi introdusă în justiție doar dacă persoana care se consideră nedreptățită nu are la îndemână alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite, astfel că, dacă între părți a existat un contract, acțiunea în restituirea unei sume de bani pentru considerente de îmbogățire fără justă cauză nu este admisibilă, pentru că cel îndreptățit are la îndemână acțiunea contractuală a obligării pârâtei la îndeplinirea obligației ori acțiunea în rezolutiunea contractului. A concluzionat instanța în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză pentru că între părți există un raport de natură contractuală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, prin Decizia nr. 2407 din 18 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, admițând recursul, casând decizia și trimițând cauza spre rejudecare pentru soluționarea apelului pe fond. În considerentele deciziei pronunțată de instanța supremă, s-a reținut că instanța de apel a încălcat principiul tantum devolutum quantum apelatum, deoarece, deși a reținut că între părți s-a încheiat o convenție a respins acțiunea ca inadmisibilă, constatând neîntrunirea condițiilor de invocare a îmbogățirii fără justă cauză. În afara faptului că apelanta nu a adus o asemenea critică sentinței, instanța de apel nu a observat că reclamanta se întemeiază pe o convenție, iar nu pe îmbogățirea fără justă cauză, instanța de fond constatând chiar culpa contractuală a pârâtei.

în rejudecare, Curtea a constatat că se impune completarea probatoriului administrat în cauză, dispunând astfel administrarea probei cu interogatoriul părților prin intermediul reprezentanților acestora, ținând seama de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ. anterior, aplicabil în cauză față de data sesizării instanței. Prin Decizia nr. 7/A/C din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de SC M.C. SRL, a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantei și a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 2.187 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele: Părțile au convenit preluarea contractului de leasing pe care societatea apelantă îl deținea în calitate de utilizator de la SC A.L.I.F.N.

SA pentru o perioadă scurtă, până la predarea contractului de leasing SC M.L. SRL angajându-se să achite ratele contractuale de leasing și asigurările. Pârâta a emis factura din 4 mai 2007, a predat bunul iar reclamanta a achitat integral această sumă în 4 rate, potrivit ordinelor de plată depuse la dosar. Nu rezultă din datele dosarului că părțile ar fi convenit ulterior novarea acestui contract în condițiile art. 1128 pct. 1 C. civ. anterior, așa cum se afirmă în apel, prin susținerea potrivit căreia valoarea de 138.062,91 lei reprezintă dreptul de folosință al autoutilitarei până când reclamanta va îndeplini condițiile de preluare a contractului de leasing. Din convenția părților rezultă că acestea au stabilit preluarea contractului, în sensul schimbării locatarului inițial față de societatea de leasing, predarea bunului către noul locatar și achitarea unui preț pentru transmitere către locatarul inițial.

O.G. nr. 51/1997 reglementează ipoteza unei sublocațiuni în sensul că locatarul inițial transmite bunul obiect al leasingului către o altă persoană, locatar final, pe calea unui alt contract. Textul arată expres că cel de-al doilea contract de leasing, între locatarul inițial și cel final se va încheia numai după obținerea acordului prealabil scris al locatorului inițial. Curtea a solicitat părților să facă dovada demersurilor realizate la societatea de leasing, cu ocazia încheierii contractului de preluare a contractului de leasing, respectiv începând cu anul 2007, deoarece adresa depusă de către apelantă, însoțind cererea de apel, vizează numai solicitarea de prelungire a contractului de leasing începând cu luna mai 2010, solicitare adresată SC A. L.I.F.N.

SA București de către SC M.C. SRL, după ce a reintrat în posesia bunului. Nu s-a dovedit depunerea de către societatea reclamantă a unui dosar de preluare a leasingului și nici efectuarea unor demersuri în vederea depunerii acestui dosar la dispoziția pârâtei pentru a fi înaintat societății de leasing. La nivelul anului 2010, după aproximativ 3 ani de utilizare a bunului, acesta a reintrat în posesia pârâtei, într-o stare tehnică ce a determinat necesitatea efectuării mai multor reparații, ceea ce determină concluzia că reclamanta nu a mai dorit preluarea contractului de leasing. Curtea nu poate reține culpa exclusivă a pârâtei în neexecutarea obligației asumate prin convenție, astfel că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de contraprestatie pentru preluarea contractului de leasing nu poate fi primită.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M.L. SRL criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: Reclamanta a plătit contravaloarea unei facturi proforme pentru preluarea unui contract de leasing pentru autoutilitară. Acest contract nu s-a finalizat, astfel că părțile trebuie să restituie prestațiile care s-au făcut. Există certitudinea că această convenție nu s-a finalizat, motiv pentru care partea care nu și-a onorat obligațiile, trebuie să restituie prețul primit. Prin acțiune nu s-au solicitat sumele plătite în calitate de utilizatori ai mașinii. Reclamanta arată că a solicitat pârâtei să o însoțească la societatea de leasing pentru a prelua contractul, însă au existat amânări și se invocau probleme financiare.

Pârâta a fost de rea-credință. Dacă reclamanta i-ar fi cerut să preia autocamionul, nimic nu ar fi împiedicat întocmirea unui proces-verbal de predare-primire a acestuia în care să se menționeze starea autocamionului. Reclamanta nu putea merge la societatea de leasing decât însoțită de pârâtă, care trebuia să-și exprime acordul pentru cedarea contractului. Recurenta arată că a acceptat convenția cu pârâta deoarece avea perspectiva unor contracte avantajoase de transport, iar reprezentantul pârâtei, cu care avea o relație de rudenie, s-a oferit să predea acest autocamion deoarece avea dificultăți financiare în susținerea tuturor contractelor de leasing. Este cert că s-a predat avansul pentru preluarea contractului de leasing, însă acest contract nu s-a încheiat.

Ca urmare, trebuie să fie restituită suma plătită drept avans. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În cauză, pârâta intimată SC M.C. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Între părți a existat o convenție de predare-preluare contract de leasing, prin care pârâta SC M.C. SRL s-a învoit să transmită reclamantei M.L. contractul de leasing pe care prima îl avea încheiat cu SC A.L.I.F.N. SA. Pârâta a predat autovehiculul ce făcea obiectul contractului de leasing către reclamantă, primind de la aceasta suma de 138.062,91 lei.

Factura proforma emisă de pârâtă cuprinde specificația „avans preluare contract leasing", de unde rezultă că respectiva factură a fost emisă în aplicarea înțelegerii inițiale privind preluarea contractului de leasing. Curtea de Apel a analizat convenția încheiată de părți din perspectiva O.G. nr. 51/1997 și a ajuns la concluzia că nu poate reține culpa exclusivă a pârâtei în neexecutarea obligației asumate prin convenție, astfel că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de contraprestație pentru preluarea contractului de leasing nu poate fi primită. Este însă de necontestat faptul că recurenta-reclamantă a achitat suma de 138.062,91 lei, sumă ce reprezintă „avans preluare contract leasing", iar preluarea contractului de leasing nu a avut loc.

Potrivit disp. art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Partea care nu își vede executată obligația contractuală are posibilitatea să ceară executarea obligației de către debitor potrivit disp. art. 1073 raportat la art. 1021 C. civ., fie să ceară rezoluțiunea convenției și restituirea prestațiilor executate până la acel moment. În speță, recurenta reclamantă a achitat suma de 138.062,91 lei, însă nu a preluat contractul de leasing, însă autovehiculul ce forma obiectul respectivului contract se află acum la pârâta-intimată. Așadar, recurenta-reclamantă a achitat o sumă de bani, iar obligația corelativă, respectiv preluarea contractului de leasing nu a mai avut loc, astfel încât solicitarea acesteia de restituire a avansului este perfect admisibilă, în virtutea principiului pacta sunt servanda.

Mai mult decât atât, intimata pârâtă a solicitat și a obținut prelungirea contractului de leasing încheiat cu SC A.L.I.F.N. SA București. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile disp art. 304 pct 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Pe cale de consecință, recursul urmează a fi admis și se va modifica decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de SC M.C. SRL împotriva sentinței nr. 349 din 1 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș. Față de disp. art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurentă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC M.L. SRL Ungheni împotriva Deciziei nr. 7/A/C din 23 ianuarie 2014, pronunțata de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC M.C. SRL Balaci. Obligă pârâta SC M.C. SRL Balaci la plata sumei de 6.573 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC M.L. SRL Ungheni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2014.