ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 562/2014

Prin sentința civilă nr. 674/ C din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Imobiliară Oradea. A fost obligată pârâta A.I. Oradea în favoarea reclamantului la plata dobânzii penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă din 23 iunie 2008 încheiat între reclamant și SC O.B. SA pentru ratele scadente neachitate pe perioada 22 august 2008 - noiembrie 2010 cu titlu de daune materiale. A fost obligată pârâta A.I. Oradea în favoarea reclamantului la plata dobânzii penalizatoare în conformitate cu art. 7 din contractul de credit din 29 ianuarie 2008 încheiat între SC B.R.

SA și reclamant pentru ratele scadente neachitate pe perioada 8 septembrie 2008-07 ianuarie 2009 și pe perioada 8 octombrie 2009 - noiembrie 2010 cu titlu de daune materiale. A fost obligată pârâta Administrația Imobiliară Oradea în favoarea reclamantului la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale. S-au respins celelalte pretenții solicitate de reclamant. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R.B. SA, și în consecință s-a respins acțiunea față de aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea față de SC O.T.P.B. SA și SC B.R. SA. A fost obligată pârâta A.I. Oradea la plata sumei de 7.055 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul G.G. și pârâta Administrația Imobiliară Oradea. Prin decizia civilă nr. 42/ A din data de 25 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins ca nefondate apelurile civile declarate de reclamantul G.G. și de pârâta Administrația Imobiliară Oradea în contradictoriu cu intimații pârâți SC O.T.P.SA, SC B.R. SA, SC R.B. SA București, SC B.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 674/ C din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Criticile aduse sentinței sunt nefondate atât în ce privește majorarea despăgubirilor materiale și morale solicitate de apelantul G.G. cât și în ce privește netemeinicia și nelegalitatea pretențiilor reclamantului invocată de pârâta Administrația Imobiliară Oradea.

Judicios a apreciat instanța de fond ca întemeiate în parte pretențiile reclamantului G.G. față de pârâta Administrația Imobiliară Oradea în temeiul art. 998, 999 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale ca urmare a prejudiciului material și moral produs acestuia în calitate de proprietar, acționar/ asociat la mai multe societăți comerciale din Oradea, cunoscut ca om de afaceri în zona de domiciliu, prin măsurile de executare silită și poprirea conturilor bancare ale acestuia în lipsa unui titlu executoriu, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză. Astfel, așa cum a reținut instanța de fond Consiliul Local Oradea - Administrația Imobiliară Oradea a demarat procedura de executare silită împotriva reclamantului G.G.

în dosarul execuțional nr. 57432/2007 transformat ulterior în Dosarul de executare nr. 60180/2008, în vederea recuperării unui debit în cuantum de 63.215,65 lei reprezentând debit și majorări de întârziere pentru neplata facturilor în sumă de 23.769,62 lei emise în scopul încasării chiriei pentru folosința suprafeței de teren, conform contractului de închiriere nr. 3305 din 22 mai 2000 pentru anii 2005-2006, respectiv pentru neplata facturii emisă, în sumă de 2.788,90 lei cu majorări de întârziere, în temeiul contractului de închiriere nr. 3309/2001 pentru folosința altei suprafețe de teren. Prin adresele nr. 57432 din 18 august 2008, nr. 57432 din 25 august 2008 respectiv nr. 57432 din 29 august 2008 pârâta Administrația Imobiliară Oradea a solicitat pârâtelor SC O.B.

SA, SC B.C.R. SA, SC B.R. SA, SC R.B. SA precum și altor bănci, poprirea sumelor datorate de către acestea reclamantului G.G. până la concurența sumei de 115.684,74 lei și urmare acestor adrese pârâtele au procedat la înființarea popririi asupra conturilor deținute de reclamant la aceste bănci. Împotriva executării silite reclamantul a formulat contestație la executare, admisă prin sentința civilă nr. 8689 din 27 iulie 2010, iar prin decizia comercială nr. 283/2010 s-a admis recursul pârâtei și a fost modificată sentința în sensul că a admis contestația în parte, a anulat în parte formele de executare silită până la concurența sumei de 4.917, 8432 lei, atât în cuprinsul sentinței cât și în cuprinsul deciziei reținându-se că intimata A.I.

Oradea nu a deținut niciun titlu executoriu care să poată fi pus în executare, iar titlul executoriu pe care îl deținea a refuzat să îl pună în executare. În atare situație, corect a apreciat prima instanță că reclamantului i s-a adus un prejudiciu, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale potrivit art. 998-999 C. civ., în persoana pârâtei Administrația Imobiliară Oradea care a emis adresele de înființare a popririi fără a deține un titlu executoriu, aceasta fiind ținută la repararea prejudiciului cauzat. Soluția instanței de fond este corectă și în ce privește cuantificarea prejudiciului material constând în dobânzile penalizatoare aplicate în conformitate cu art. 5.7 din contractul de credit cu ipotecă din 23 iunie 2008 încheiat, pentru suma de 96.600 CHF, între reclamantul G.G.

și SC O.T.P.B. SA, pentru ratele scadente neachitate pe perioada 22 august 2008-noiembrie 2010, ulterioare popririi, cu dobânzile aferente precum și dobânzile penalizatoare aplicate de SC B.R. SA, în baza contractului de credit din 29 ianuarie 2008 în perioada 08 septembrie 2008-07 ianuarie 2009, această soluție impunându-se în condițiile în care nu s-a solicitat o expertiză contabilă, corect fiind respinse pretențiile privind dobânzile din contractul de leasing auto, contractul de locațiune Stații de distribuție a carburanților încheiat cu SC M.R. SRL și antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL București invocate de reclamant fără probe.

De asemenea în mod judicios a apreciat prima instanță ca întemeiate pretențiile reclamantului pentru daune morale, față de probele administrate, întrucât i s-a adus un prejudiciu imaginii acestuia ca fiind rău platnic, cuantumul de 10.000 euro fiind un cuantum rezonabil, criticile reclamantului apelant în acest sens cât și cu privire la daunele materiale acordate fiind nefondate, neîntemeiată fiind și critica privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA în condițiile în care între acesta și pârâtă nu au existat raporturi contractuale, titular de cont la această bancă fiind fiica acestuia care în prezent este majoră.

Au fost apreciate ca nefondate și criticile pârâtei apelante Administrația Imobiliară Oradea care în motivele de apel a susținut că nu există temei pentru daune materiale și morale, deși a procedat la executarea silită a reclamantului în lipsa unui titlu executoriu, titlul executoriu valabil fiind doar decizia comercială nr. 283/2010 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care s-a reținut un debit în cuantum de 4917,8432 lei față de 115.684,74 lei cât s-a solicitat și s-a înființat de către apelantă poprirea conturilor bancare ale reclamantului, fapt ce a determinat imposibilitatea derulării contractelor de credit și a relațiilor comerciale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul G.G.

și pârâta A.I. Oradea. În motivarea recursului reclamantul G.G. a arătat următoarele. Din considerentele hotărârii rezultă că instanța de apel și-a însușit întocmai argumentele instanței de fond fără a avea o proprie argumentare a soluției pronunțate, cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât nu a fost corect aplicată legea incidentă speței. Potrivit art. 998 și urm. C. civ. de la 1864 orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Instanțele de fond au reținut corect că sunt întrunite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, însă au greșit atunci când au stabilit întinderea prejudiciului cauzat reclamantului, fără a avea în vedere repararea integrală a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, care include atât prejudiciul efectiv (dananum emergens), cât și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans). În acest mod se urmărește a se asigura restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului. În speță, instanțele de fond nu au procedat la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, neținând cont de următoarele aspecte: - a depus la dosarul cauzei contractul de leasing auto în care se menționau dobânzile penalizatoare pe care reclamantul le va achita în cazul în care ratele leasing-ului nu sunt plătite la termen.

În condițiile în care contul reclamantului a fost blocat, nu a putut proceda la plata ratelor de leasing, ceea ce a adus un prejudiciu în patrimoniul susnumitului, în sensul că, după finalizarea procesului (ce viza contestația la executare), a fost obligat să plătească penalități corespunzătoare ratelor de leasing; - a depus la dosarul cauzei contractul de locație stații de distribuire a carburanților încheiat cu SC M.R. SA, care, din cauza popririi existente asupra conturilor reclamantului, a reziliata contractul înainte de termen, astfel că prejudiciul reclamantului reprezintă venitul de care a fost lipsit pe întreaga perioadă contractuală, respectiv de 8000 euro/ lună; - a depus la dosarul cauzei un antecontract de închiriere încheiat cu SC V. SRL București, care viza închirierea benzinăriei reclamantului, însă, din cauza împrejurării că s-a notat somație de executare silită de către intimata A.I.

Oradea, contractul de locație nu a mai fost finalizat/ încheiat, întrucât nu s-a putut face dovada că imobilul benzinărie este liber de sarcini, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu ce reprezintă contravaloarea chiriei pe care ar fi încasat-o în cazul în care proprietatea reclamantului nu ar fi fost blocată pentru o executare silită nelegală, executare silită care a fost demarată și menținută de intimata A.I. Oradea. Și în prezent, în ciuda faptului că procesul ce viza contestația la executare silită s-a finalizat și s-a constatat nelegalitatea acesteia, intimata A.I. Oradea refuză să emită o adresă pentru a ridica somația înscrisă asupra imobilului proprietatea susnumitului. - din cauza faptului că au fost blocate conturile reclamantului, nu și-a putut onora obligațiile ce reprezentau ratele eferente contractelor de credit, încheiate cu SC O.T.P.B.

SA și SC B.R. SA, ceea ce a condus la perceperea de la reclamant a unor dobânzi penalizatoare și înscrierea sa în Biroul de credite, ceea ce i-a făcut imposibilă aprobarea vreunei cereri de refinanțare, ori de acordare a altor credite. Cu privire la acest prejudiciu arată că acesta este reprezentat de acele sume de bani necesare radierii sale din Biroul de credite, respectiv de la rubrica rău-platnici, precum și a istoricului înregistrat. Cu aceste acte apreciază că a făcut dovada întinderii prejudiciului cauzat, astfel că, instanța de apel avea obligația să admită apelul, corespunzător cu prejudiciile materiale dovedite. În ceea ce privește obligația de reparare integrală a prejudiciului cauzat, apreciază că se află în prezența unei răspunderi solidare deoarece fapta cauzatoare de prejudicii a fost una concertată, la care au participat toți pârâții intimați.

Pârâta intimată A.I. Oradea a emis adresă de înființare a popririi asupra conturilor reclamantului deschise la bănci, iar băncile pârâte au procedat la înființarea popririi fără o elementară verificare a actelor depuse în anexa adresei de înființare a popririi. Dacă nu ar fi existat o colaborare între acești pârâți, în patrimoniul reclamantului nu s-ar fi cauzat niciun prejudiciu. Argumentul instanțelor de fond, cum că nu s-a efectuat nicio expertiză contabilă care să stabilească prejudiciul efectiv suferit solicită a fi înlăturat, deoarece determinarea acestui prejudiciu se poate realiza și în a doua etapă a procesului civil, cu ocazia executării hotărârii pronunțată. Prin hotărârea atacată, instanța de apel a păstrat întocmai dispozițiile sentinței civile nr. 674/C/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, hotărâre prin care a fost obligată A.I.

Oradea să-i plătească despăgubiri ce reprezintă dobânda penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din Contractul de credit încheiat cu SC O.T.P.B. SA, precum și conform cu art. 7 din Contractul de credit încheiat cu SC B.R. SA. Nici în această situație nu s-a stabilit câtimea prejudiciului, dar, această câtime se poate stabili de către executorul judecătoresc atunci când această hotărâre va fi pusă în executare, drept conferit executorului judecătoresc prin art. 371 2 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta Administrația Imobiliară Oradea a arătat următoarele. Hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, instanța realizând o interpretare incorectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, precum și o apreciere eronată a probatoriului administrat.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în accepțiunea prevederilor art. 998 și următoarele C. civ. de la 1864, se impun a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. În speță, din analiza actelor de executare emise de pârâtă recurentă, precum și a sentinței nr. 8689 din 27 iulie 2010 și a deciziei nr. 283/R/COM din 15 noiembrie 2010, pronunțate în Dosarul nr. 8058/271/2008, în contextul legislativ existent în perioada derulării executării silite și a contestației la executare, se poate observa faptul că în privința A.I.

Oradea nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, obligarea sa la repararea vreunui prejudiciu fiind lipsită astfel de temei legal. În speță, nu este îndeplinită condiția existentei faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, faptele recurentei pârâte de a demara și derula procedura executării silite, în temeiul prevederilor Codului de procedură fiscală, neputând fi calificate drept fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, având în vedere următoarele aspecte: - consacrarea legală a posibilității executării silite a creanțelor bugetare rezultate din raporturi contractuale numai în baza hotărârilor judecătorești ori a altor titluri executorii, ulterior demarării procedurilor de executare silită (și chiar ulterior soluționării contestației Ia executare) - prin art. 141 C. proc.

fisc., astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 29/2011 (modificare în vigoare din data de 17 septembrie 2011); - existența, în perioada de referință, a unor prevederi legale a căror interpretare coroborată permitea încadrarea creanței recurentei pârâte în categoria creanțelor fiscale, precum și existența unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit natura fiscală a creanțelor rezultate din raporturi contractuale; - incidența principiului qui suo iure utitur neminem laedit, fată de cele menționate anterior; - obligația recurentei pârâte de a recupera sumele restante Ia bugetul local, în temeiul prevederilor art. 136 alin. (3) C. proc.

fisc.; - conformarea recurentei pârâte la dispozițiile instanței de judecată, prin suspendarea executării silite în temeiul încheierii Civile nr. 273 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, în Dosarul nr. 8978/271/2008, respectiv reluarea procedurilor de executare silită, în temeiul Deciziei nr. 634/R/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul cu același număr (decizie prin care s-a modificat sentința amintită, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite, formulate de G.G.); - conformarea recurentei pârâte la cele dispuse de instanța de judecată, în soluționarea contestației la executare, prin executarea Deciziei nr. 283/R/COM din 15 noiembrie 2010, pronunțate în Dosarul nr. 8058/271/2008; - neîncasarea vreunei sume din poprire, după data pronunțării sentinței civile nr. 8689/2010; - acordul A.I.

Oradea pentru radierea dreptului de ipotecă pentru suma de 63.215,65 lei, înscris în favoarea recurentei pârâte în C.F. Oradea și în C.F. Oradea - acord comunicat numitului G.G. prin adresa din 14 aprilie 2011. Pentru aceleași rațiuni, date fiind prevederile legale în vigoare la momentul inițierii și pe parcursul derulării procedurii de executare silită, precum și practica judiciară analizată, în speță, nu poate fi reținută existența vinovăției, ca element al răspunderii civile delictuale. De asemenea, în speță nu s-a dovedit existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pretins. Astfel, neplata ratelor scadente, datorate în temeiul contractelor de credit încheiate de intimatul reclamant G.G.

cu societățile bancare intimate, nu poate duce automat, în lipsa unor dovezi certe privind legătura de la cauză la efect, la concluzia că neplata ratelor s-a datorat culpei recurentei pârâte.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât: - pe de-o parte, prin poprire nu s-au încasat sume nedatorate (deci a căror valoare totală să depășească suma până la concurența căreia s-au menținut ca legale formele de executare silită), ci dimpotrivă, până la punerea în executare a Deciziei nr. 283/COM/2010, nu s-a recuperat în totalitate nici debitul datorat în temeiul Deciziei nr. 71/C/2005-A, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. 4179/C/2004-A; - pe de altă parte, intimatul apelant, prin Sentința civilă nr. 280/C/2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 1719/111/2008, face dovada existenței unor împrejurări/ fapte extrinseci prezentei cauze, care i-au cauzat acestuia prejudicii patrimoniale și prejudicii morale însemnate, afectând atât activitatea societăților în care intimatul avea calitatea de administrator sau de asociat, cât și patrimoniul, respectiv imaginea apelantului intimat.

Cât privește prejudiciul pretins și recunoscut atât de prima instanță cat și de cea investita cu soluționarea apelului, este criticabilă sentința recurată atât în privința daunelor materiale, cât și în privința daunelor morale. Astfel, potrivit instanței de apel, în mod corect a apreciat prima instanța ca reclamantului i s-a adus un prejudiciu, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale potrivit art. 998- 999 C. civ., în persoana A.I. Oradea, care a emis adresele de înființare a popririi fără a deține un titlu executoriu, motiv pentru care aceasta instituție este ținuta la repararea prejudiciului cauzat.

Potrivit sentinței nr. 674/C/2012 pronunțata de Tribunalul Bihor și păstrata prin Decizia nr. 42/A/2013 pronunțata de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus obligarea recurentei la plata dobânzii penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă din 23 iunie 2008, încheiat între reclamant și SC O.T.P.B. SA, pentru ratele scadente neachitate pe perioada 22 august 2008 - noiembrie 2010, cu titlu de daune materiale, fără a ține seama de perioada în care a fost suspendată executarea silită (intimata SC O.B. SA confirmând suspendarea executării silite, începând cu data de 09 ianuarie 2009, prin adresa aflată la fila 60, în dosarul Tribunalului Bihor, secția civilă).

Cât privește daunele morale, este eronată calificarea cererii intimatului reclamant drept întemeiată, motivat de faptul că "i s-a adus un prejudiciu imaginii acestuia ca fiind rău platnic", în condițiile în care anularea parțială a actelor de executare silită nu a avut ca temei inexistența datoriei. Recurentul a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte a constatat fondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos. Excepția nulității recursului declarat de către reclamant este nefondată având în vedere că acesta a invocat motive de recurs care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 (nenalizarea unor motive de apel) și pct. 9 (greșita interpretare a prevederilor art. 998 C. civ.

cu referire la repararea integrală prejudiciului și răspunderea persoanelor vinovate de producerea prejudiciului). În ceea ce privește recursul formulat de către reclamant, Înalta Curte a constatat fondat motivul de recurs, care va fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de apel nu a analizat motivele sale de apel privind respingerea pretențiilor referitoare la dobânzile din contractul de leasing, contractul de locațiune Stații distribuție a carburanților încheiat cu SC M.R. SA și antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL București de natură a afecta stabilirea exactă a prejudiciului material.

Astfel, instanța de apel a constatat nefondate motivele de apel privind pretențiile menționate anterior cu singura motivare că au fost invocate de către reclamant fără probe, fără a răspunde concret argumentelor din motivele de apel, cum ar fi cel prin care se susține că nu a fost evaluată în analiza probatoriului, în ceea ce privește pretențiile legate de contractul de leasing auto, somația din data de 17 august 2010 emisă de executorul judecătoresc B.I. aflată la fila 92 a Dosarului nr. 9194/2011 prin care i s-a pus în vedere ca în termen de 5 zile să predea autoturismul către SC T.L.I. SA și să plătească 34.601,83 lei daune interese și 7.018,62 lei onorariu de executare. Mai mult, dacă instanța de apel considera, în urma analizării acestuia, că acest act, invocat expres în motivele de apel, nu conține date suficiente sub aspectul determinării clauzelor contractului de leasing, avea posibilitatea să-i solicite reclamantului depunerea acestui contract la dosar.

De asemenea, instanța de apel nu a analizat motivele de apel referitoare la respingerea acțiunii față de pârâții SC O.B. SA și SC B.R. SA, neexistând nicio referire la acestea în hotărâre. Neanalizarea acestor motive de apel care țin de temeinicia hotărârii echivalează cu nestabilirea deplină a împrejurărilor de fapt, ceea ce atrage imposibilitatea pentru Înalta Curte de a verifica aplicarea corectă a legii, conform art. 314 C. proc. civ., și, în consecință, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtă, Înalta Curte a constatat că, deși această parte a invocat și ca motiv de apel faptul că nu ar exista legătură de cauzalitate între fapta pretinsă și prejudiciu, întrucât prin efectuarea actelor de executare silită prin poprirea conturilor reclamantului nu s-ar fi putut executa integral nici măcar suma de 4917,83 lei, cu privire la care s-a reținut prin decizia comercială nr. 283/R/COM/2010 că recurenta pârâtă a făcut dovada existenței unui titlu executoriu, instanța de apel nu a analizat acest motiv, constând eronat că atât în cuprinsul sentinței nr. 8689/2010 cât și în cuprinsul Deciziei nr. 283/R/COM/2010 s-ar fi reținut că ”A.I. Oradea nu a deținut nici un titlu executoriu care să poată fi pus în executare, iar titlul executoriu pe care îl deținea a refuzat să îl pună în executare”.

În realitate, prin decizia comercială nr. 283/R/COM/2010 a fost admis recursul de declarat de către Administrația Imobiliară Oradea împotriva sentinței nr. 8689/2010, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de către reclamantul din prezenta cauză, s-au anulat în parte formele de executare în Dosarul nr. 57432/2007, până la concurența sumei de 4.917,8342 lei. În motivarea acestei decizii s-a reținut că pentru suma de 4.917, 83 lei recurenta intimată a făcut dovada existenței unui titlu executoriu, pentru creanțele bugetare rezultate din contractul de închiriere nr. X/2001, instanța apreciind că executarea silită poate continua pentru această sumă și că în mod greșit instanța de fond a apreciat că executarea silită pornită în Dosarul execuțional nr. 60180/2008 nu vizează și creanțele rezultate din acest contract.

Dacă situația de fapt pretinsă de către recurentul pârât prin motivul de apel menționat mai sus ar rezulta din interpretarea și analizarea probelor administrate, nu s-ar putea reține că poprirea conturilor reclamantului ar reprezenta cauza pentru neplata ratelor. Având în vedere că instanța de apel nu a analizat acest motiv de apel, reluat în recurs, prin care această parte a susținut inexistența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu (una dintre condițiile necesare cumulative pentru a interveni răspunderea civilă delictuală), raportat la faptul că în conturile reclamantului nu s-ar fi găsit suficiente sume de bani nici măcar pentru acoperirea valorii totale a creanței până la concurența căreia s-au menținut ca legale formele de executare silită, pornind de la o premisă eronată, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. De asemenea, instanța de apel nu a analizat critica formulată de către același pârât, susținută de asemenea în recurs, referitor la aprecierea de către prima instanță ca întemeiată a cererii de acordare a daunelor morale prin reținerea prejudicierii onoarei reclamantului prin crearea impresiei că ar fi rău platnic fără să se raporteze la faptul că reclamantul nu își achitase datoriile cu privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite, situație care se circumscrie de asemenea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Întrucât împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite din considerentele menționate anterior, această constatare atrage casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, fiind aplicabile prevederile art. 314 C. proc.

civ., interpretate per a contrario. Având în vedere că se impune casarea hotărârii instanței de apel, Înalta Curte apreciază că nu este necesară analiza celorlalte motive ale recursurilor în această fază procesuală a litigiului, urmând ca și aceste critici să fie avute în vedere de instanța de apel, la rejudecarea apelurilor. Instanța de apel, în rejudecarea apelurilor, alături de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., va ține seama și de limitele determinate prin criticile formulate în cadrul recursurilor. Astfel, urmează a fi menținută în rejudecare partea din hotărârea recurată prin care s-a dispus cu privire la motivele de apel care nu au făcut obiectul criticilor în recurs, cum este cel privind soluția primei instanțe de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive a cererii de chemare în judecată formulată împotriva SC R.B.

SA, care au intrat în puterea lucrului judecat. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) coroborat cu art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul G.G. și de pârâta A.I. Oradea împotriva deciziei nr. 42/ A din data de 25 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.