ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 562/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 562/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Prin
sentința civilă nr. 674/ C din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor
s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.G. în contradictoriu cu
pârâta Administrația Imobiliară Oradea.
A fost
obligată pârâta A.I. Oradea în favoarea reclamantului la plata dobânzii
penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din contractul de credit pentru nevoi
personale garantat cu ipotecă din 23 iunie 2008 încheiat între reclamant și SC O.B.
SA pentru ratele scadente neachitate pe perioada 22 august 2008 - noiembrie
2010 cu titlu de daune materiale.
A fost
obligată pârâta A.I. Oradea în favoarea reclamantului la plata dobânzii
penalizatoare în conformitate cu art. 7 din contractul de credit din 29
ianuarie 2008 încheiat între SC B.R. SA și reclamant pentru ratele scadente
neachitate pe perioada 8 septembrie 2008-07 ianuarie 2009 și pe perioada 8
octombrie 2009 - noiembrie 2010 cu titlu de daune materiale.
A fost
obligată pârâta Administrația Imobiliară Oradea în favoarea reclamantului la
plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale.
S-au
respins celelalte pretenții solicitate de reclamant.
A fost
admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R.B. SA, și în
consecință s-a respins acțiunea față de aceasta ca fiind introdusă împotriva
unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a
respins ca neîntemeiată acțiunea față de SC O.T.P.B. SA și SC B.R. SA.
A fost
obligată pârâta A.I. Oradea la plata sumei de 7.055 lei cu titlu de cheltuieli
de judecată.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamantul G.G. și pârâta Administrația
Imobiliară Oradea.
Prin
decizia civilă nr. 42/ A din data de 25 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția
I civilă, a respins ca nefondate apelurile civile declarate de reclamantul G.G.
și de pârâta Administrația Imobiliară Oradea în contradictoriu cu intimații
pârâți SC O.T.P.SA, SC B.R. SA, SC R.B. SA București, SC B.R. SA București
împotriva sentinței civile nr. 674/ C din 12 aprilie 2012 pronunțată de
Tribunalul Bihor.
În
motivarea deciziei s-au reținut următoarele.
Criticile
aduse sentinței sunt nefondate atât în ce privește majorarea despăgubirilor
materiale și morale solicitate de apelantul G.G. cât și în ce privește
netemeinicia și nelegalitatea pretențiilor reclamantului invocată de pârâta
Administrația Imobiliară Oradea.
Judicios
a apreciat instanța de fond ca întemeiate în parte pretențiile reclamantului G.G.
față de pârâta Administrația Imobiliară Oradea în temeiul art. 998, 999 C. civ.
pentru antrenarea răspunderii civile delictuale ca urmare a prejudiciului
material și moral produs acestuia în calitate de proprietar, acționar/ asociat
la mai multe societăți comerciale din Oradea, cunoscut ca om de afaceri în zona
de domiciliu, prin măsurile de executare silită și poprirea conturilor bancare
ale acestuia în lipsa unui titlu executoriu, astfel cum rezultă din probele
administrate în cauză.
Astfel,
așa cum a reținut instanța de fond Consiliul Local Oradea - Administrația
Imobiliară Oradea a demarat procedura de executare silită împotriva
reclamantului G.G. în dosarul execuțional nr. 57432/2007 transformat ulterior
în Dosarul de executare nr. 60180/2008, în vederea recuperării unui debit în
cuantum de 63.215,65 lei reprezentând debit și majorări de întârziere pentru
neplata facturilor în sumă de 23.769,62 lei emise în scopul încasării chiriei
pentru folosința suprafeței de teren, conform contractului de închiriere nr.
3305 din 22 mai 2000 pentru anii 2005-2006, respectiv pentru neplata facturii
emisă, în sumă de 2.788,90 lei cu majorări de întârziere, în temeiul
contractului de închiriere nr. 3309/2001 pentru folosința altei suprafețe de
teren.
Prin
adresele nr. 57432 din 18 august 2008, nr. 57432 din 25 august 2008 respectiv nr.
57432 din 29 august 2008 pârâta Administrația Imobiliară Oradea a solicitat
pârâtelor SC O.B. SA, SC B.C.R. SA, SC B.R. SA, SC R.B. SA precum și altor
bănci, poprirea sumelor datorate de către acestea reclamantului G.G. până la
concurența sumei de 115.684,74 lei și urmare acestor adrese pârâtele au
procedat la înființarea popririi asupra conturilor deținute de reclamant la
aceste bănci.
Împotriva
executării silite reclamantul a formulat contestație la executare, admisă prin
sentința civilă nr. 8689 din 27 iulie 2010, iar prin decizia comercială nr. 283/2010
s-a admis recursul pârâtei și a fost modificată sentința în sensul că a admis
contestația în parte, a anulat în parte formele de executare silită până la
concurența sumei de 4.917, 8432 lei, atât în cuprinsul sentinței cât și în
cuprinsul deciziei reținându-se că intimata A.I. Oradea nu a deținut niciun
titlu executoriu care să poată fi pus în executare, iar titlul executoriu pe
care îl deținea a refuzat să îl pună în executare.
În atare
situație, corect a apreciat prima instanță că reclamantului i s-a adus un
prejudiciu, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale potrivit art.
998-999 C. civ., în persoana pârâtei Administrația Imobiliară Oradea care a
emis adresele de înființare a popririi fără a deține un titlu executoriu,
aceasta fiind ținută la repararea prejudiciului cauzat.
Soluția
instanței de fond este corectă și în ce privește cuantificarea prejudiciului
material constând în dobânzile penalizatoare aplicate în conformitate cu art. 5.7
din contractul de credit cu ipotecă din 23 iunie 2008 încheiat, pentru suma de
96.600 CHF, între reclamantul G.G. și SC O.T.P.B. SA, pentru ratele scadente
neachitate pe perioada 22 august 2008-noiembrie 2010, ulterioare popririi, cu
dobânzile aferente precum și dobânzile penalizatoare aplicate de SC B.R. SA, în
baza contractului de credit din 29 ianuarie 2008 în perioada 08 septembrie 2008-07
ianuarie 2009, această soluție impunându-se în condițiile în care nu s-a
solicitat o expertiză contabilă, corect fiind respinse pretențiile privind
dobânzile din contractul de leasing auto, contractul de locațiune Stații de
distribuție a carburanților încheiat cu SC M.R. SRL și antecontractul de închiriere
încheiat cu SC V. SRL București invocate de reclamant fără probe.
De
asemenea în mod judicios a apreciat prima instanță ca întemeiate pretențiile
reclamantului pentru daune morale, față de probele administrate, întrucât i s-a
adus un prejudiciu imaginii acestuia ca fiind rău platnic, cuantumul de 10.000
euro fiind un cuantum rezonabil, criticile reclamantului apelant în acest sens
cât și cu privire la daunele materiale acordate fiind nefondate, neîntemeiată
fiind și critica privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive
a pârâtei SC R.B. SA în condițiile în care între acesta și pârâtă nu au existat
raporturi contractuale, titular de cont la această bancă fiind fiica acestuia
care în prezent este majoră.
Au fost
apreciate ca nefondate și criticile pârâtei apelante Administrația Imobiliară
Oradea care în motivele de apel a susținut că nu există temei pentru daune
materiale și morale, deși a procedat la executarea silită a reclamantului în
lipsa unui titlu executoriu, titlul executoriu valabil fiind doar decizia
comercială nr. 283/2010 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care s-a reținut un
debit în cuantum de 4917,8432 lei față de 115.684,74 lei cât s-a solicitat și
s-a înființat de către apelantă poprirea conturilor bancare ale reclamantului,
fapt ce a determinat imposibilitatea derulării contractelor de credit și a
relațiilor comerciale.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamantul G.G. și pârâta A.I. Oradea.
În
motivarea recursului reclamantul G.G. a arătat următoarele.
Din considerentele
hotărârii rezultă că instanța de apel și-a însușit întocmai argumentele
instanței de fond fără a avea o proprie argumentare a soluției pronunțate, cu
încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea este
lipsită de temei legal, întrucât nu a fost corect aplicată legea incidentă
speței.
Potrivit art.
998 și urm. C. civ. de la 1864 orice faptă a omului care cauzează altuia un
prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Instanțele
de fond au reținut corect că sunt întrunite toate condițiile pentru antrenarea
răspunderii civile delictuale, însă au greșit atunci când au stabilit
întinderea prejudiciului cauzat reclamantului, fără a avea în vedere repararea
integrală a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, care include atât prejudiciul
efectiv (dananum emergens), cât și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum
cessans). În acest mod se urmărește a se asigura restabilirea situației anterioare
a victimei prejudiciului.
În speță,
instanțele de fond nu au procedat la acoperirea integrală a prejudiciului
cauzat reclamantului, neținând cont de următoarele aspecte:
- a depus
la dosarul cauzei contractul de leasing auto în care se menționau dobânzile
penalizatoare pe care reclamantul le va achita în cazul în care ratele
leasing-ului nu sunt plătite la termen. În condițiile în care contul reclamantului
a fost blocat, nu a putut proceda la plata ratelor de leasing, ceea ce a adus
un prejudiciu în patrimoniul susnumitului, în sensul că, după finalizarea
procesului (ce viza contestația la executare), a fost obligat să plătească
penalități corespunzătoare ratelor de leasing;
- a depus
la dosarul cauzei contractul de locație stații de distribuire a carburanților
încheiat cu SC M.R. SA, care, din cauza popririi existente asupra conturilor reclamantului,
a reziliata contractul înainte de termen, astfel că prejudiciul reclamantului
reprezintă venitul de care a fost lipsit pe întreaga perioadă contractuală,
respectiv de 8000 euro/ lună;
- a depus
la dosarul cauzei un antecontract de închiriere încheiat cu SC V. SRL București,
care viza închirierea benzinăriei reclamantului, însă, din cauza împrejurării
că s-a notat somație de executare silită de către intimata A.I. Oradea,
contractul de locație nu a mai fost finalizat/ încheiat, întrucât nu s-a putut
face dovada că imobilul benzinărie este liber de sarcini, ceea ce i-a cauzat un
prejudiciu ce reprezintă contravaloarea chiriei pe care ar fi încasat-o în
cazul în care proprietatea reclamantului nu ar fi fost blocată pentru o
executare silită nelegală, executare silită care a fost demarată și menținută
de intimata A.I. Oradea. Și în prezent, în ciuda faptului că procesul ce viza
contestația la executare silită s-a finalizat și s-a constatat nelegalitatea
acesteia, intimata A.I. Oradea refuză să emită o adresă pentru a ridica somația
înscrisă asupra imobilului proprietatea susnumitului.
- din
cauza faptului că au fost blocate conturile reclamantului, nu și-a putut onora
obligațiile ce reprezentau ratele eferente contractelor de credit, încheiate cu
SC O.T.P.B. SA și SC B.R. SA, ceea ce a condus la perceperea de la reclamant a
unor dobânzi penalizatoare și înscrierea sa în Biroul de credite, ceea ce i-a
făcut imposibilă aprobarea vreunei cereri de refinanțare, ori de acordare a altor
credite.
Cu
privire la acest prejudiciu arată că acesta este reprezentat de acele sume de
bani necesare radierii sale din Biroul de credite, respectiv de la rubrica
rău-platnici, precum și a istoricului înregistrat.
Cu aceste
acte apreciază că a făcut dovada întinderii prejudiciului cauzat, astfel că,
instanța de apel avea obligația să admită apelul, corespunzător cu prejudiciile
materiale dovedite.
În ceea
ce privește obligația de reparare integrală a prejudiciului cauzat, apreciază
că se află în prezența unei răspunderi solidare deoarece fapta cauzatoare de
prejudicii a fost una concertată, la care au participat toți pârâții intimați. Pârâta
intimată A.I. Oradea a emis adresă de înființare a popririi asupra conturilor reclamantului
deschise la bănci, iar băncile pârâte au procedat la înființarea popririi fără
o elementară verificare a actelor depuse în anexa adresei de înființare a
popririi. Dacă nu ar fi existat o colaborare între acești pârâți, în
patrimoniul reclamantului nu s-ar fi cauzat niciun prejudiciu.
Argumentul
instanțelor de fond, cum că nu s-a efectuat nicio expertiză contabilă care să
stabilească prejudiciul efectiv suferit solicită a fi înlăturat, deoarece determinarea
acestui prejudiciu se poate realiza și în a doua etapă a procesului civil, cu
ocazia executării hotărârii pronunțată.
Prin
hotărârea atacată, instanța de apel a păstrat întocmai dispozițiile sentinței
civile nr. 674/C/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, hotărâre prin care a fost
obligată A.I. Oradea să-i plătească despăgubiri ce reprezintă dobânda
penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din Contractul de credit încheiat cu SC
O.T.P.B. SA, precum și conform cu art. 7 din Contractul de credit încheiat cu SC
B.R. SA. Nici în această situație nu s-a stabilit câtimea prejudiciului, dar,
această câtime se poate stabili de către executorul judecătoresc atunci când
această hotărâre va fi pusă în executare, drept conferit executorului
judecătoresc prin art. 371
2
alin. (2) C. proc. civ.
Recurentul
a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În
motivarea recursului pârâta Administrația Imobiliară Oradea a arătat
următoarele.
Hotărârea
instanței de apel este netemeinică și nelegală, instanța realizând o interpretare
incorectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, precum și o apreciere
eronată a probatoriului administrat.
Astfel,
pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în accepțiunea prevederilor art.
998 și următoarele C. civ. de la 1864, se impun a fi întrunite cumulativ mai
multe condiții, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a
unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și
existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În speță,
din analiza actelor de executare emise de pârâtă recurentă, precum și a sentinței
nr. 8689 din 27 iulie 2010 și a deciziei nr. 283/R/COM din 15 noiembrie 2010,
pronunțate în Dosarul nr. 8058/271/2008, în contextul legislativ existent în
perioada derulării executării silite și a contestației la executare, se poate
observa faptul că în privința A.I. Oradea nu sunt îndeplinite condițiile
cumulative ale răspunderii civile delictuale, obligarea sa la repararea vreunui
prejudiciu fiind lipsită astfel de temei legal.
În speță,
nu este îndeplinită condiția existentei faptei ilicite, ca element al
răspunderii civile delictuale, faptele recurentei pârâte de a demara și derula
procedura executării silite, în temeiul prevederilor Codului de procedură
fiscală, neputând fi calificate drept fapte ilicite cauzatoare de prejudicii,
având în vedere următoarele aspecte:
- consacrarea
legală a posibilității executării silite a creanțelor bugetare rezultate din
raporturi contractuale numai în baza hotărârilor judecătorești ori a altor
titluri executorii, ulterior demarării procedurilor de executare silită (și
chiar ulterior soluționării contestației Ia executare) - prin art. 141 C. proc.
fisc., astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 29/2011 (modificare în vigoare
din data de 17 septembrie 2011);
-
existența, în perioada de referință, a unor prevederi legale a căror
interpretare coroborată permitea încadrarea creanței recurentei pârâte în
categoria creanțelor fiscale, precum și existența unor hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile prin care s-a stabilit natura fiscală a creanțelor
rezultate din raporturi contractuale;
- incidența
principiului qui suo iure utitur neminem laedit, fată de cele menționate
anterior;
-
obligația recurentei pârâte de a recupera sumele restante Ia bugetul local, în
temeiul prevederilor art. 136 alin. (3) C. proc. fisc.;
-
conformarea recurentei pârâte la dispozițiile instanței de judecată, prin
suspendarea executării silite în temeiul încheierii Civile nr. 273 din 23
octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, în Dosarul nr. 8978/271/2008,
respectiv reluarea procedurilor de executare silită, în temeiul Deciziei nr. 634/R/2009,
pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul cu același număr (decizie prin care
s-a modificat sentința amintită, în sensul respingerii cererii de suspendare a
executării silite, formulate de G.G.);
-
conformarea recurentei pârâte la cele dispuse de instanța de judecată, în
soluționarea contestației la executare, prin executarea Deciziei nr. 283/R/COM
din 15 noiembrie 2010, pronunțate în Dosarul nr. 8058/271/2008;
- neîncasarea
vreunei sume din poprire, după data pronunțării sentinței civile nr. 8689/2010;
- acordul
A.I. Oradea pentru radierea dreptului de ipotecă pentru suma de 63.215,65 lei,
înscris în favoarea recurentei pârâte în C.F. Oradea și în C.F. Oradea - acord
comunicat numitului G.G. prin adresa din 14 aprilie 2011.
Pentru
aceleași rațiuni, date fiind prevederile legale în vigoare la momentul
inițierii și pe parcursul derulării procedurii de executare silită, precum și
practica judiciară analizată, în speță, nu poate fi reținută existența
vinovăției, ca element al răspunderii civile delictuale.
De
asemenea, în speță nu s-a dovedit existenta raportului de cauzalitate dintre
fapta ilicită și prejudiciul pretins.
Astfel,
neplata ratelor scadente, datorate în temeiul contractelor de credit încheiate
de intimatul reclamant G.G. cu societățile bancare intimate, nu poate duce
automat, în lipsa unor dovezi certe privind legătura de la cauză la efect, la
concluzia că neplata ratelor s-a datorat culpei recurentei pârâte. Concluzia se
impune cu atât mai mult cu cât:
- pe de-o
parte, prin poprire nu s-au încasat sume nedatorate (deci a căror valoare totală
să depășească suma până la concurența căreia s-au menținut ca legale formele de
executare silită), ci dimpotrivă, până la punerea în executare a Deciziei nr. 283/COM/2010,
nu s-a recuperat în totalitate nici debitul datorat în temeiul Deciziei nr. 71/C/2005-A,
pronunțate de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. 4179/C/2004-A;
- pe de
altă parte, intimatul apelant, prin Sentința civilă nr. 280/C/2010, pronunțată
de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 1719/111/2008, face dovada existenței unor
împrejurări/ fapte extrinseci prezentei cauze, care i-au cauzat acestuia prejudicii
patrimoniale și prejudicii morale însemnate, afectând atât activitatea
societăților în care intimatul avea calitatea de administrator sau de asociat,
cât și patrimoniul, respectiv imaginea apelantului intimat.
Cât
privește prejudiciul pretins și recunoscut atât de prima instanță cat și de cea
investita cu soluționarea apelului, este criticabilă sentința recurată atât în
privința daunelor materiale, cât și în privința daunelor morale.
Astfel,
potrivit instanței de apel, în mod corect a apreciat prima instanța ca
reclamantului i s-a adus un prejudiciu, fiind întrunite elementele răspunderii
civile delictuale potrivit art. 998- 999 C. civ., în persoana A.I. Oradea, care
a emis adresele de înființare a popririi fără a deține un titlu executoriu,
motiv pentru care aceasta instituție este ținuta la repararea prejudiciului
cauzat.
Potrivit
sentinței nr. 674/C/2012 pronunțata de Tribunalul Bihor și păstrata prin
Decizia nr. 42/A/2013 pronunțata de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus obligarea
recurentei la plata dobânzii penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din
contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă din 23 iunie 2008,
încheiat între reclamant și SC O.T.P.B. SA, pentru ratele scadente neachitate
pe perioada 22 august 2008 - noiembrie 2010, cu titlu de daune materiale, fără
a ține seama de perioada în care a fost suspendată executarea silită (intimata SC
O.B. SA confirmând suspendarea executării silite, începând cu data de 09
ianuarie 2009, prin adresa aflată la fila 60, în dosarul Tribunalului Bihor,
secția civilă).
Cât
privește daunele morale, este eronată calificarea cererii intimatului reclamant
drept întemeiată, motivat de faptul că "i s-a adus un prejudiciu imaginii
acestuia ca fiind rău platnic", în condițiile în care anularea parțială a
actelor de executare silită nu a avut ca temei inexistența datoriei.
Recurentul
a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte a
constatat fondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.
Excepția nulității
recursului declarat de către reclamant este nefondată având în vedere că acesta
a invocat motive de recurs care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7
(nenalizarea unor motive de apel) și pct. 9 (greșita interpretare a
prevederilor art. 998 C. civ. cu referire la repararea integrală prejudiciului și
răspunderea persoanelor vinovate de producerea prejudiciului).
În ceea ce privește
recursul formulat de către reclamant, Înalta Curte a constatat fondat motivul
de recurs, care va fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
prin care se susține că instanța de apel nu a analizat motivele sale de apel
privind respingerea pretențiilor referitoare la dobânzile din contractul de
leasing, contractul de locațiune Stații distribuție a carburanților încheiat cu
SC M.R. SA și antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL București de
natură a afecta stabilirea exactă a prejudiciului material.
Astfel, instanța de
apel a constatat nefondate motivele de apel privind pretențiile menționate
anterior cu singura motivare că au fost invocate de către reclamant fără probe,
fără a răspunde concret argumentelor din motivele de apel, cum ar fi cel prin
care se susține că nu a fost evaluată în analiza probatoriului, în ceea ce
privește pretențiile legate de contractul de leasing auto, somația din data de
17 august 2010 emisă de executorul judecătoresc B.I. aflată la fila 92 a Dosarului
nr. 9194/2011 prin care i s-a pus în vedere ca în termen de 5 zile să predea
autoturismul către SC T.L.I. SA și să plătească 34.601,83 lei daune interese și
7.018,62 lei onorariu de executare.
Mai mult, dacă instanța
de apel considera, în urma analizării acestuia, că acest act, invocat expres în
motivele de apel, nu conține date suficiente sub aspectul determinării
clauzelor contractului de leasing, avea posibilitatea să-i solicite reclamantului
depunerea acestui contract la dosar.
De asemenea, instanța
de apel nu a analizat motivele de apel referitoare la respingerea acțiunii față
de pârâții SC O.B. SA și SC B.R. SA, neexistând nicio referire la acestea în
hotărâre.
Neanalizarea
acestor motive de apel care țin de temeinicia hotărârii echivalează cu
nestabilirea deplină a împrejurărilor de fapt, ceea ce atrage imposibilitatea
pentru Înalta Curte de a verifica aplicarea corectă a legii, conform art. 314 C.
proc. civ., și, în consecință, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
În ceea ce privește
recursul declarat de către pârâtă, Înalta Curte a constatat că, deși această
parte a invocat și ca motiv de apel faptul că nu ar exista legătură de
cauzalitate între fapta pretinsă și prejudiciu, întrucât prin efectuarea
actelor de executare silită prin poprirea conturilor reclamantului nu s-ar fi
putut executa integral nici măcar suma de 4917,83 lei, cu privire la care s-a
reținut prin decizia comercială nr. 283/R/COM/2010 că recurenta pârâtă a făcut
dovada existenței unui titlu executoriu, instanța de apel nu a analizat acest
motiv, constând eronat că atât în cuprinsul sentinței nr. 8689/2010 cât și în
cuprinsul Deciziei nr. 283/R/COM/2010 s-ar fi reținut că ”A.I. Oradea nu a deținut
nici un titlu executoriu care să poată fi pus în executare, iar titlul
executoriu pe care îl deținea a refuzat să îl pună în executare”.
În realitate, prin
decizia comercială nr. 283/R/COM/2010 a fost admis recursul de declarat de
către Administrația Imobiliară Oradea împotriva sentinței nr. 8689/2010, a fost
admisă în parte contestația la executare formulată de către reclamantul din
prezenta cauză, s-au anulat în parte formele de executare în Dosarul nr. 57432/2007,
până la concurența sumei de 4.917,8342 lei.
În motivarea acestei
decizii s-a reținut că pentru suma de 4.917, 83 lei recurenta intimată a făcut
dovada existenței unui titlu executoriu, pentru creanțele bugetare rezultate
din contractul de închiriere nr. X/2001, instanța apreciind că executarea
silită poate continua pentru această sumă și că în mod greșit instanța de fond
a apreciat că executarea silită pornită în Dosarul execuțional nr. 60180/2008
nu vizează și creanțele rezultate din acest contract.
Dacă situația de fapt
pretinsă de către recurentul pârât prin motivul de apel menționat mai sus ar
rezulta din interpretarea și analizarea probelor administrate, nu s-ar putea reține
că poprirea conturilor reclamantului ar reprezenta cauza pentru neplata ratelor.
Având în vedere că
instanța de apel nu a analizat acest motiv de apel, reluat în recurs, prin care
această parte a susținut inexistența legăturii de cauzalitate dintre fapta
ilicită și prejudiciu (una dintre condițiile necesare cumulative pentru a
interveni răspunderea civilă delictuală), raportat la faptul că în conturile
reclamantului nu s-ar fi găsit suficiente sume de bani nici măcar pentru
acoperirea valorii totale a creanței până la concurența căreia s-au menținut ca
legale formele de executare silită, pornind de la o premisă eronată, Înalta
Curte constată că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, instanța
de apel nu a analizat critica formulată de către același pârât, susținută de
asemenea în recurs, referitor la aprecierea de către prima instanță ca
întemeiată a cererii de acordare a daunelor morale prin reținerea prejudicierii
onoarei reclamantului prin crearea impresiei că ar fi rău platnic fără să se
raporteze la faptul că reclamantul nu își achitase datoriile cu privire la care
s-a stabilit legalitatea executării silite, situație care se circumscrie de
asemenea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Întrucât împrejurările
de fapt nu au fost deplin stabilite din considerentele menționate anterior,
această constatare atrage casarea hotărârii atacate cu trimitere spre
rejudecare,
fiind
aplicabile prevederile art. 314 C. proc. civ., interpretate per a contrario.
Având în vedere că se
impune casarea hotărârii instanței de apel, Înalta Curte apreciază că nu este
necesară analiza celorlalte motive ale recursurilor în această fază procesuală
a litigiului, urmând ca și aceste critici să fie avute în vedere de instanța de
apel, la rejudecarea apelurilor.
Instanța de apel, în
rejudecarea apelurilor, alături de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.,
va ține seama și de limitele determinate prin criticile formulate în cadrul
recursurilor.
Astfel, urmează a fi
menținută în rejudecare partea din hotărârea recurată prin care s-a dispus cu
privire la motivele de apel care nu au făcut obiectul criticilor în recurs, cum
este cel privind soluția primei instanțe de respingere pentru lipsa calității
procesuale pasive a cererii de chemare în judecată formulată împotriva SC R.B.
SA, care au intrat în puterea lucrului judecat.
În consecință, în
temeiul art. 312 alin. (1)-(3) coroborat cu art. 304 pct. 7 și art. 314 C.
proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia și va trimite
cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de reclamantul G.G. și de pârâta A.I. Oradea împotriva deciziei nr. 42/
A din data de 25 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.
Casează decizia și
trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 februarie 2014.