ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4042/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 mai 2015, pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/23.10.2014, precum și a Deciziei nr. 14/10.04.2015, emise de pârât.

Prin Sentința civilă nr. 140 din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității emiterii Deciziei nr. 14/10.04.2015, invocată de reclamantul Municipiul Iași, a admis acțiunea introdusă de reclamantul Municipiul Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 23 octombrie 2014, precum și Decizia nr. 14 din 10 aprilie 2015, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva Sentinței civile nr. 140 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, recurentul-pârât a criticat caracterul succint al hotărârii de fond, considerând că aceasta nu cuprinde considerentele care au condus la înlăturarea argumentelor prezentate de către pârât și nici motivele de fapt și de drept pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția criticată. Pe cale de consecință, recurentul-pârât apreciază că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 425 C. proc. civ., impunându-se casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Referitor la criticile de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, recurentul-pârât contestă argumentele primei instanțe, cu privire la faptul că și-ar fi arogat statutul de judecător al unor acte emise de către C.N.S.C. sau de instanțele judecătorești, precum și aprecierea primei instanțe în sensul că pârâtul nu are dreptul de a emite judecăți în legătură cu legalitatea și temeinicia actelor din cadrul procedurii de achiziție aferente contractului nr. x/20.10.2011.

Astfel, recurentul-pârât arată că obiectul cauzei nu se referă la acte emise de către C.N.S.C. sau de alte instanțe judecătorești. Deși, prin contestația administrativă, reclamantul Municipiul Iași a făcut trimitere la două decizii emise de C.N.S.C., acestea privesc o altă procedură de licitație, respectiv un alt contract de achiziție publică decât cel ce face obiectul prezentului litigiu.

Cât privește dreptul recurentului-pârât de a face verificări cu privire la procedura de achiziție care a stat la baza atribuirii contractului de lucrări nr. x/20.10.2011, recurentul-pârât învederează că acest drept rezultă din dispozițiile art. 9 lit. a) pct. 17, pct. 18 și pct. 23 din Contractul de finanțare nr. x/06.12.2010, art. 14 din actul adițional nr. x la contractul de finanțare și din prevederile legale incidente, respectiv art. 1, art. 3, art. 5, art. 20, art. 21, art. 27, art. 45 și art. 60 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și art. 10 din H.G. nr. 875/2011.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 ianuarie 2016, intimatul-reclamant Municipiul Iași a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

La data de 24 noiembrie 2017, intimatul-reclamant Municipiul Iași a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 14 martie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) (...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii, în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: "30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28 - 30)."

În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, rezultă că prima instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății, precum și faptul că a avut în vedere motive străine de natura pricinii.

Reclamantul Municipiul Iași a învestit instanța de judecată cu analiza legalității actelor administrative reprezentate de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/23.10.2014 și de Decizia nr. 14/10.04.2015, emise de pârât, invocând un set de critici de nelegalitate care privesc:

(i) emiterea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 14/10.04.2015 cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011;

(ii) greșita reținere a existenței abaterii și a stabilirii corecției financiare, reclamantul apreciind că procedura de achiziție a fost desfășurată cu respectarea art. 13 din H.G. nr. 925/2006 și art. 35-36 din O.U.G. nr. 34/2006, iar oferta depusă de Societatea A. SA a fost în mod corect respinsă, întrucât nu întrunea specificațiile tehnice minime stabilite în caietul de sarcini.

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată și de argumentarea lor în fapt și în drept, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și motivelor expuse de părți, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Pe de-o parte, motivarea hotărârii de fond are un caracter atât de succint, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, Curtea de Apel Iași s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Considerentele instanței de fond se rezumă la indicarea actelor normative incidente (O.U.G. nr. 66/2011, respectiv O.U.G. nr. 34/2006), precum și la expunerea unei scurte concluzii privind legalitatea actelor administrative atacate, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, instanța de fond analizează critici de nelegalitate a actelor administrative diferite de cele formulate de reclamantul Municipiul Iași, fiind fondată critica recurentului-pârât privitoare la existența unor motive străine de natura pricinii. Astfel, în hotărârea de fond sunt expuse, majoritar, considerente referitoare la inexistența dreptului autorității de management de a verifica legalitatea procedurii de achiziție, ceea ce, făcând abstracție de evidenta eroare de interpretare și aplicare a legislației incidente, nu corespunde cu motivele de fapt și de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, abaterile constatate de organele de control fiind analizate de instanța de fond din perspectiva unor argumente străine atât de constatările organelor de control ale recurentului-pârât, cât și de contestația intimatului-reclamant.

Instanța fondului a fost învestită cu analizarea legalității actelor administrative contestate, dar această analiză trebuia realizată în limitele trasate de reclamant prin cererea introductivă, în raport de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentul-pârât Municipiul Iași, fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea Sentinței civile nr. 140 din 28 septembrie 2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței civile nr. 140 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

GGC - GV