ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2020

HOTĂRÂRE

11.06.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 20 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Mureș - Dosar nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de director al AJPIS Mureș pe perioada 19.05.2014 - 07.10.2016, în cuantum de 118.358 RON (net) și obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 240.000 RON.

Prin încheierea din 19 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei ANPIS la plata de daune morale în suma de 240.000 RON și formarea unui dosar separat, dosar în care instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea acestei cereri.

Urmare a disjungerii, s-a format Dosarul nr. x/2018.

II. Hotărârea Tribunalului Mureș pronunțată în Dosarul nr. x/2018:

Prin Sentința civilă nr. 728 din 3 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut că reclamantul a sesizat instanța cu un capăt principal de cerere, constând în obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral produs ca urmare a unor fapte ce nu au legătură cu litigiul de muncă, ci sunt ulterioare deciziei de eliberare din funcție.

Competența de soluționare a cererii de acordare a daunelor morale nu aparține instanței de contencios administrativ întrucât nu s-a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat prin emiterea unui act administrativ, ci prejudiciul a fost produs urmare a unor fapte ulterioare, ce nu au legătură cu litigiul de muncă, fiind vorba de două capete principale de cerere, astfel încât nu se poate reține că ar opera vreo prorogare de competență.

Având în vedere criteriul valoric al cererii de obligare la plata daunelor morale, instanța a stabilit că, potrivit prevederilor art. 95 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., competența materială ar aparține secției civile a tribunalului, iar sub aspectul competenței teritoriale, potrivit prevederilor art. 107 C. proc. civ., competența aparține instanței de la domiciliul pârâtei, declinând astfel competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

III. Hotărârea Tribunalului București:

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat Sentința civilă nr. 2246 din 16 octombrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut că nu se poate susține că solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la repararea prejudiciului moral ar avea la bază fapte care nu au legătură cu litigiul de muncă, fiind ulterioare deciziei de eliberare din funcție, atât timp cât în susținerea cererii de acordare a daunelor morale s-au invocat efectele asupra stării de sănătate a reclamantului și asupra situației financiare a familiei acestuia, produse de actele emise de pârâtă, respectiv decizia de încetare a raporturilor de muncă și sesizările făcute de pârâtă către diverse autorități, în vederea identificării modalităților de înlăturare din funcție a reclamantului.

Reclamantul a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni având două capete principale de cerere, având aceeași cauză (emiterea de către pârâtă a deciziei de eliberare din funcție a reclamantului), respectiv cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură (sesizările făcute de pârâtă către diverse autorități, în vederea identificării modalităților de înlăturare din funcție a reclamantului).

Tribunalul București a reținut că în cauză operează prorogarea legală de competență în favoarea instanței de contencios administrativ, căreia îi aparține competența de soluționare inclusiv a capătului 2 de cerere, având ca obiect acordarea daunelor morale pentru prejudiciile cauzate reclamantului atât prin emiterea de către pârâtă a Deciziei nr. 108/16.05.2014, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, cât și prin sesizările făcute de pârâtă către diverse autorități, aflate în strânsă legătură cu încetarea raporturilor de serviciu dintre părți.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul A. a învestit Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, cu o acțiune având ca obiect pretenții materiale și morale (două capete de cerere), respectiv:

- repararea pagubei cauzate reclamantului prin Decizia nr. 108/16.05.2014 emisă de pârâta ANPIS București privind încetarea raporturilor de serviciu dintre pârâtă și reclamant în calitate de director executiv al AJPIS Mureș (act administrativ unilateral), despăgubiri reprezentând contravaloarea salariilor indexate, majorate și recalculate, precum și a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat în calitate de director executiv al AJPIS Mureș pe perioada 19.05.2014 - 07.10.2016;

- acordarea reparațiilor pentru daunele morale suferite de reclamant ca urmare a emiterii actului administrativ de către pârâtă, având în vedere faptul că Decizia nr. 108/16.05.2014, emisă de pârâtă a fost anulată prin Sentința civilă nr. 264/05.04.2016 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 515/R/09.09.2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește competența jurisdicțională, dispozițiile legale în materie fac distincția între competența materială și competența teritorială, pe de o parte, respectiv între competența funcțională - stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe - și competența materială procesuală - care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății, pe de altă parte.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată cauza și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența unei alte instanțe. Invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În speță, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. a fost înregistrată la 20 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal - Dosar nr. x/2017.

La primul termen de judecată stabilit la 28 aprilie 2017, Tribunalul Mureș, constatând că procedura de citare este legal îndeplinită, a procedat la verificarea timbrajului privind capătul de cerere prin care se solicita obligarea pârâtului la plata unor daune morale, amânând judecata cauzei în vederea timbrării acestui petit.

La al doilea termen de judecată - 13 iunie 2017 - instanța a înțeles să suspende judecata cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Mureș.

La al treilea termen de judecată - 5 iunie 2018 - instanța a constatat că motivul care a generat suspendarea cauzei a încetat și a repus cauza pe rol, invocând din oficiu excepția necompetenței instanței de contencios administrativ și fiscal pentru capătul doi al cererii de chemare în judecată, vizând acordarea daunelor morale.

Prin încheierea din 19 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei ANPIS la plata de daune morale în suma de 240.000 RON și formarea unui dosar separat - cu nr. x/2018, dosar în care, la același termen la care a dispus disjungerea, instanța a rămas în pronunțare, amânând pronunțarea la 3 iulie 2018.

Prin Sentința civilă nr. 728 din 3 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, trebuie menționat că una dintre inovațiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială (cum s-a detaliat în paragrafele anterioare), și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii - limită care în cauză a fost cu mult depășită, astfel cum rezultă din succesiunea actelor și lucrărilor dosarului și a termenelor acordate în cauză.

Dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței - aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale.

Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Prin urmare, în cauză, judecarea cererii vizând acordarea daunelor morale este de competența Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât operează prorogarea legală de competență, indiferent dacă, avându-se în vedere obiectul capetelor de cerere, acestea ar fi fost, eventual, de competența materială funcțională și teritorială a unor instanțe diferite.

Față de considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.