ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3053/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03 iunie 2016, reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice-Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial " Dezvoltarea Resurselor Umane", solicitând:

- anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11 martie 2016;

- anularea Deciziei nr. x/05 mai 2015 emise în soluționarea contestației.

Prin Sentința nr. 3784 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 3784 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

Recurentul a susținut că instanța de fond motivează extrem de succint și fără a justifica pertinent soluția dată, transformându-se într-un veritabil apărător al pârâtei, considerând că motivarea acțiunii introductive nu poate conduce la anularea actelor administrative atacate.

A reiterat recurentul susținerile sale din acțiune în sensul că nu a restricționat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de prestări servicii de audit, ofertantul A., îndeplinind criteriile prevăzute în documentația de atribuire, neexistând vreo legătură de cauzalitate între presupusa discriminare invocată de pârâtă și atribuirea contractului respectiv.

Relevant este și faptul că dosarul de achiziție a fost prezentat la cererile de rambursare, neconstatându-se nereguli în modul de evaluare a ofertelor, plățile aferente serviciilor de audit fiind considerate eligibile, de către aceeași entitate care ulterior consideră că atribuirea contractului s-a făcut nelegal.

Totodată, în vizitele de monitorizare la fața locului realizate de reprezentanții OIPOSDRU, în mai 2012 și, respectiv, iulie 2014, nu s-au constatat nereguli cu privire la procedura de achiziție a serviciilor de audit. Ulterior, pârâta își schimbă optica asupra verificărilor anterioare și în baza unor argumente deloc pertinente și netemeinice consideră că totuși au existat nereguli cu privire la atribuirea respectivului contract.

Instanța de fond nu face nicio referire la adresa nr. x/17 august 2016, emisă de pârâta OIPOSDRU-MENCȘ și depusă la dosarul cauzei de către reclamant la termenul din 16 noiembrie 2016.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât a formulat întâmpinare, invocând nulitatea recursului, pe motiv că recurentul nu indică motive care să se încadreze în cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11 martie 2016 și de Decizia nr. x/05 mai 2015 emisă în soluționarea contestației.

Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinice și legale actele administrative contestate.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurent.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

De altfel, recurentul nu a indicat punctual care ar fi acea apărare a sa pe care instanța nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puțin implicit - prin considerentele sentinței și care ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluție în cauză.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că recurentul critică practic validarea de către instanța de fond a modului în care autoritatea intimată pârâtă a aplicat prevederile legale în materia achizițiilor publice.

Reapreciind întregul probatoriu, Înalta Curte reține, în ceea ce privește neregula nr. 1 privind cerințele minime de calificare, că nu s-a justificat, în acord cu prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 necesitatea cerinței ca experiența similara sa vizeze auditarea unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, iar nu și naționale.

În ceea ce privește neregula nr. 3 privitoare la expertul în achiziții publice, corect a constatat judecătorul fondului că ofertantul câștigător SC A. SRL nu îndeplinea cerința ca "prestatorul să dispună de 3 persoane specializate, angajate cu contract de munca, respectiv auditor financiar, expert achiziții publice și expert contabil".

Astfel, persoana nominalizata ca expert în achiziții publice, B., nu era angajata cu contract de munca la momentul depunerii ofertei, așa cum menționase în CV, fiind angajata în trecut, pe perioada 11 februarie 2008-11 mai 2008, și nu pe funcția de expert în achiziții publice, ci pe funcția de asistent director general.

În plus, aceasta absolvise un curs de calificare ca expert în achiziții publice abia la data de 26 noiembrie 2008 .

Prin urmare, probele dosarului susțin constatările din actul administrativ contestat, iar recurentul nu a făcut vreo dovadă contrară, fiind irelevant pentru existența neregulilor, față de atribuțiile de control a posteriori ale autorității intimate, faptul că aceasta a aprobat plăți anterioare.

În sfârșit, în ceea ce privește susținerea recurentei din finalul cererii de recurs în sensul că instanța de fond nu a făcut nicio referire la adresa nr. x/17 august 2016, emisă de intimata pârâtă, Înalta Curte constată că înscrisul respectiv a fost depus de parte la dosarul de fond doar cu mențiunea că el face "referire directă la suma de 7407,00 RON, sumă ce face obiectul prezentului dosar", fără a se formula vreo solicitare sau apărare distinctă, care să impună o analiză separată a împrejurării relevate în adresă, aceea că "La CR 7 suplimentară s-a recuperat debit aferent acestui proiect conform NCF nr. 2504/SJCSN/11 martie 2016 în valoare de 7.407,00 RON (FSE)".

De altfel, împrejurarea respectivă nici nu a fost contestată și nici nu este relevantă în cauză, în contextul în care acțiunea în anulare a fost respinsă, iar Înalta Curte - constatând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat - va menține această soluție, apreciind că nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița împotriva Sentinței nr. 3784 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 iunie 2019.

GGC - CL