ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 66/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 19 august 2020, sub nr. x/2019/a1, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, revizuirea deciziei civile nr. 955 din 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2019, invocând, în drept, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Ploiești a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea dosarului Curții de Apel Pitești spre competentă soluționare, urmare admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 10 noiembrie 2020, a cererii de strămutare formulată de revizuent.

Pe rolul Curții de Apel Pitești, dosarul a fost înregistrat la data de 02.12.2020 sub nr. x/2019/a1.

La data de 03.02.2021, revizuentul a formulat cerere de suspendare a judecății cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept care face obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 655/2021 din 17 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 955 din 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2019, intimați fiind Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, București.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii de revizuire și, în principal, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor promovate, iar, în subsidiar, anularea deciziei, cu consecința trimiterii spre rejudecare a apelului.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-revizuent a relevat, pe larg, istoricul litigiului și a susținut nelegalitatea deciziei recurate, invocând, în esență, următoarele motive de recurs:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii), solicită a se observa că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut aspectul potrivii căruia, în speța dedusa judecății, nu ar exista autoritate de lucru judecat față de decizia civilă nr. 3053/28.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 și, în opinia sa, aceste susțineri vin în contradicție vădită cu prevederile legale ale art. 430 alin. (1) și art. 431 C. proc. civ.. și aspectele cauzei, pe care le-a dezvoltat în continuare.

Recurentul-revizuent susține că ceea ce interesează și este aplicabil în prezenta cerere de revizuire este cel de-al doilea alineat al articolului 431 C. proc. civ., care reglementează efectul pozitiv al lucrului judecat și, tocmai de aceea, a detaliat aspecte doctrinare și de jurisprudență legate de acest aspect.

În ce privește identitatea de părți, recurentul arată că aceasta se referă la identitatea dintre persoana care a câștigat un prim proces, și cel care figurează ca parte într-un litigiu nou, în cadrul căruia valorifică hotărârea care a soluționat litigiul inițial; doar o astfel de hotărâre produce un efect pozitiv în favoarea acestei persoane, neputând fi contrazisă în noua judecată.

În acest context, recurentul arată că, chiar dacă în primul litigiu Casa de Pensii Sectorială nu a fost parte, aceasta a dispus recalcularea pensiei sale în baza adeverinței emise de pârâți, adeverință emisă ca urmare a dispozițiilor deciziei civile nr. 3053/28.11.2019.

Faptul că în acea cauză, valoare de referință sectorială avea un cuantum diferit de cel din prezenta cauză, în opinia recurentului, nu prezintă relevanță în speța dedusă judecății, atâta timp cât aceasta stabilește cu putere de lucru judecat faptul că, ori de câte ori se modifică acest cuantum, pârâții vor fi obligați să-i recalculeze drepturile.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-revizuent a mai susținut că, cu toate că era ținută de puterea de lucru judecat, atât a considerentelor, cât și a dispozitivului deciziei anterior menționate, instanța de control judiciar din dosarul nr. x/2019, în ciuda faptului că a invocat aceleași considerente avute în vedere de instanța din cauza deja soluționată, a nesocotit puterea de lucru judecat și a adoptat o soluție contrară celei din cauza precedentă.

Mai mult, instanța a "spart" obiectul cauzei în două părți, în condițiile în care acțiunea formulată avea un obiect unitar și bine precizat (identic cu cel din acțiunea soluționata deja cu titlu defintiv de către aceeași instanță și care, de altfel, constituia chestiunea litigioasă comună celor două cauze), conferindu-i acestuia un caracter dihotomic.

Astfel, a făcut vorbire - extra petita - despre o așa-zisă 'lex tertia" în cazul în care s-ar proceda la actualizarea pensiei militare de serviciu, in condițiile expuse în conținutul ambelor acțiuni și, în mod cu totul netemeinic și nelegal, a tratat în mod separat segmentul temporar 28.05.2016. - 31.05.2016.

În atare condiții, recurentul-revizuent consideră că susținerile instanței investită cu cererea de revizuire, în sensul că nu există autoritate de lucru judecat fața de decizia civilă nr. 3053/2019 a Curții de Apel Ploiești sunt eronate, întrucât:

Apărările formulate în cauză

La data de 5 august 2021, respectiv 6 august 2021 intimații Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale au formulat întâmpinări, prin care au solicitat anularea recursului pentru lipsa motivării; în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

III. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței, la data de 29 mai 2019, deci, după intrarea în vigoare a legii.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.., iar prin rezoluția din 06 septembrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen, inițial, pentru soluționarea recursului la data de 04 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luate, în examinare, cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.., excepțiile invocate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția tardivității formulării întâmpinărilor, invocată de către recurentul- revizuent, Înalta Curte reține că este nefondată, întâmpinările fiind depuse la dosar cu respectarea termenului legal procedural cerut de art. 490 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Astfel, potrivit actelor de procedură efectuate în cauză, cererea de recurs și motivele dezvoltate în susținerea acestuia au fost comunicate intimaților la data de 05.07.2021 (conform dovezilor de înmânare existente la fila x, 51 și 53 dosar recurs), iar întâmpinările au fost formulate la 05.08.2021, astfel cum atestă data rezoluției de înregistrare, respectiv, data faxului de trimitere, rezultând, cu evidență, respectarea termenului procedural de 30 de zile de depunere a întâmpinării.

În ce privește excepția nulității recursului, pentru nemotivare, invocată de către intimații Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, prin întâmpinările formulate, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că în cadrul cererii de recurs au fost invocate critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, excepția nulității recursului urmează a fi respinsă.

În cauză, nu operează sancțiunea nulității, pentru că, din lecturarea cererii de recurs se poate constata cu ușurință că recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., iar criticile sale se încadrează în aceste temeiuri, fiind indicate in concreto normele de drept substanțial referitor la care partea consideră că instanța a realizat o încălcare a acestora, respectiv, a făcut o aplicare sau interpretare eronată, încât, excepția este nefondată, urmând a fi respinsă.

În fine, Înalta Curte urmează a respinge și excepția nulității recursului, din perspectiva respectării termenului procedural de motivare a căii de atac, invocată de către intimați, prin întâmpinare.

Hotărârea recurată a fost comunicată recurentului-revizuent la 8 martie 2021, respectiv, 5 martie 2021, declarația de recurs a fost făcută, într-adevăr, la data de 24 februarie 2021, dar motivele recursului au fost depuse la data de 05 aprilie 2021, astfel cum atestă data înscrisă în rezoluția de înregistrare, fiind pe deplin respectate prevederile legale imperative ale art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.., recursul fiind declarat și motivat cu respectarea termenului procedural legal.

În ce privește motivarea recursului, Înalta Curte reține că motivele de recurs au fost depuse la dosar la data de 05 aprilie 2021, de asemenea, în termenul legal, astfel cum prevăd dispozițiile art. 487 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Examinând, în continuare, recursul, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat în cadrul primei critici din recursul declarat în cauză, este nefondat.

Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 425 din C. proc. civ. și în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluționarea unei cereri, o cerere de revizuire- în cazul de față, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța care a pronunțat hotărârea de revizuire, a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția dată, respectiv, motivele pentru care consideră că nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte apreciază că decizia recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ.

Prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar lipsa de motivare ori nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la hotărârea atacată și la limitele cu care a fost învestită instanța prin cererea de revizuire. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea cererii de revizuire ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Și acest motiv de recurs invocat de recurentul-revizuent este nefondat.

În actualul cadru procesual, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestită, în temeiul art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ.., cu recursul declarat de revizuentul A. împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Curții de Apel Pitești, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de acesta, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

De esența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite, în privința cărora să existe tripla identitate - părți, cauză, obiect -, pentru a putea fi examinată respectarea autorității de lucru judecat, iar, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Prin criticile din recurs subscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.., recurentul-revizuent reiterează susținerile din cererea de revizuire, referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată.

Criticile invocate sunt nefondate.

Într-adevăr, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Iar, prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", legiuitorul a urmărit ca, să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Ceea ce invocă, astfel, recurentul-revizuent este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat, în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Însă, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, cum încearcă recurentul a pretinde, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe în legătură cu existența acelei hotărâri.

Cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare) și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

În concluzie, instanței de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanță de recurs și nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii - cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă - formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia instanța de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită, în fapt, în prezenta în cauză.

În speță, examinând cronologic cele două litigii, situația se prezintă astfel:

În dosarul nr. x/2018, având ca obiect, recalcularea indemnizației lunare și a celorlalte drepturi aferente, prin includerea în cuantumul indemnizațiilor de încadrare, stabilite prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 405 RON, a procentului de 4% prevăzut de art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2008, începând cu data de 15.05.2015, precum și a procentului de 10% prevăzut de art. I pct. 4 din Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 și pentru viitor; luarea în considerare la stabilirea drepturilor de pensie a indemnizației de încadrare brută lunară stabilită pe baza VRS de 42136 RON (VRS de 405 RON+4%, procent prevăzut de art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2008) începând cu data de 15.05.2015 și VRS de 463,5 RON (VRS de 421,36+10%) începând cu data de 01.12.2015, și, după, caz, includerea majorării de 4% (procent prevăzut de art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2008) în indemnizația de încadrare brută lunară pe baza căreia ne-a fost stabilită pensia de serviciu; obligarea pârâților la plata diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea, în mod diferențiat, a indemnizațiilor și pensiilor cuvenite potrivit pct. 1 și 2, începând cu data de 15.05.2015 și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, s-a pronunțat decizia nr. 3053 din 28 noiembrie 2019, definitivă, prin care, s-a acordat recurentului-revizuent recalcularea indemnizației lunare și a celorlalte drepturi aferente, prin includerea în cuantumul indemnizației de încadrare, stabilite prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 405 RON, a procentului de 4% prevăzut de art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2008, începând cu data de 15.05.2015, precum și a procentului de 10% prevăzut de art. I pct. 4 din Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 și până la data pensionării reclamantului A., respectiv 01.06.2016, precum și obligarea intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare la emiterea adeverinței cu indemnizația de încadrare brută lunară stabilită pe baza VRS de 421,36 RON începând cu data de 15.05.2015 și VRS de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 în vederea recalculării pensiei de serviciu, cu plata diferențelor bănești corespunzătoare;

Pe când, în dosarul nr. x/2019, obiectul cauzei l-a constituit reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv, a indemnizației lunare brute ce se cuvine procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prin includerea procentului de 8,5% prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4% +4,5% + 10%, rezultând astfel o VRS de 484,18 RON, recalcularea pensiei de serviciu în raport de noul VRS, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiere reclamantul, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 1.12.2015, după 1.12.2015, dar și pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legi cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea nr. 284/2010.

Se observă, astfel, cum corect a constatat și instanța de revizuire, că obiectul și cauza celor două acțiuni sunt diferite, diferența de obiect fiind dată de faptul că reîncadrarea și recalcularea indemnizației lunare a fost solicitată pentru alte perioade, în fiecare dintre cele două dosare, și pentru alt nivel VRS cerut, și acesta diferit.

În plus, există și o diferență de părți, în dosarul nr. x/2018 intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale nefiind parte, astfel că, nu este îndeplinită condiția identității de părți, cerută de text.

În aceste condiții, în mod legal Curtea a considerat că între hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile precizate, nu există autoritate de lucru judecat în sensul dispozițiilor art. 430 - 432 C. proc. civ.., nefiind îndeplinită în mod cumulativ tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză, în cazul cererilor de chemare în judecată în care ele s-au pronunțat și, prin raportare la cele de mai sus, instanța de revizuire a concluzionat în mod corect că nu este îndeplinită condiția admisibilității cererii de revizuire, în ceea ce privește cerința existenței unei hotărâri definitive potrivnice.

Astfel, în mod nefondat se susține de către recurentul-revizuent că decizia nr. 955 din 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3053 din 28 noiembrie 2019, a aceleiași Curți de Apel, contrar susținerilor acestuia, cele două hotărâri nefiind potrivnice.

În lumina considerentelor anterioare, se constată că, în cauza dedusă judecății, în circumstanțele expuse detaliat anterior, întemeiat a reținut instanța că, pe calea revizuirii, a fost învestită cu o solicitare de a cenzura modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a soluționat problema pe fond, examinare care excedează cadrului procesual al revizuirii pentru motivul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea, Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, parag. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În plus, contrar susținerilor recurentului-revizuent, instanța de recurs a analizat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat; se constată că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu mai poate fi valorificat ca motiv de revizuire.

Astfel, deși nu a fost învestită formal cu soluționarea excepției autorității de lucru a Deciziei nr. 3053 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, faptul că instanța a pronunțat decizia atacată cu revizuire, având în vedere și decizia menționată, demonstrează faptul că litigiul a fost soluționat inclusiv prin luarea în considerare a dezlegării anterioară cu autoritate de lucru judecat a chestiunilor în litigiu.

În aceste condiții, pentru considerentele expuse în precedent, nici instanța de revizuire, învestită în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și nici instanța de recurs, învestită în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., nu au competența de a cenzura modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă, infirmarea unei astfel de soluții putând fi realizată numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii.

În consecință, nu intră în puterea de cenzură a instanței învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci, astfel, s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că, o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei, constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată, de exemplu, în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte găsește a fi nefondate criticile formulate, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., republicat, și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul-revizuent, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității formulării întâmpinărilor, invocată de către recurentul- revizuent.

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinări.

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 655/2021 din 17 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.