ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2197/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă sub nr. x/2018 din 15 iunie 2018, revizuentul A. a solicitat, în contradicoriu cu intimatul B., repunerea în termen și revizuirea deciziei civile nr. 720/30.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2013, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Curții Militare de Apel București.

Prin cererea formulată de revizuent, în data de 1 februarie 2021, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, reluarea dezbaterilor și introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului intimat B., decedat în 29 decembrie 2020.

Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2021, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire, pentru lipsa părților, constatând că niciuna din părțile legal citate nu s-a înfățișat în instanță și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs revizuentul, recurs care a fost anulat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 1975 din data de 20 iunie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs revizuentul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin motivele de recurs aceasta a susținut, în esență, că hotărârea curții de apel este nelegală, întrucât termenul de perimare nu s-a îndeplinit.

Astfel, a susținut că a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și cerere de introducere în cauză a moștenitorilor pârâtului B., decedat pe parcursul procesului, în luna decembrie 2020, respectiv a soției supraviețuitoare C. și a fiului acestuia D., prin care a indicat și domiciliile acestora în vederea citării.

Prin citația din 12.02.2021, i s-a solicitat ca, până la termenul din 22.03.2021, să depună copie certificată a certificatului de deces al intimatului B., sens în care a depus la data de 17.03.2021, la dosarul curții de apel, răspunsul emis de Serviciul de stare civilă Ploiești, primit în urma solicitării înregistrate sub nr. x din 10.03.2021.

Totodată, a arătat că instanța a dispus, prin încheierea din 22.03.2021 repunerea cauzei pe rol constatând că nu mai există motivul suspendării dispus prin încheierea din 14.10.2019, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Curții Militare de Apel București.

La același termen de judecată, întrucât niciuna din părțile legal citate nu s-a prezentat, curtea de apel a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fără a face nicio referire cu privire la obligația pe care i-a comunicat-o recurentului și la îndeplinirea acestei obligații.

Față de această situație, recurentul a susținut că obligația de a obține certificatul de deces al intimatului era obligația instanței de judecată și nu a părții litigante.

Drept urmare, recurentul a considerat că ultimul act de procedură îndeplinit de instanță în dosar a fost hotărârea civilă nr. 581/2022 din 17 martie 2022, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, comunicată recurentului la data de 13.05.2022, dată de la care consideră că începe să curgă termenul de perimare, astfel că termenul de 6 luni nu s-a împlinit.

Totodată, recurentul a susținut că, prin hotărârea pronunțată, curtea de apel a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 C. proc. civ., întrucât la termenul la care a fost dispusă suspendarea judecății pentru lipsa părților, intimații moștenitori depuseseră o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, cerere ce nu a fost pusă în discuția părților, recurentul neavând astfel ocazia să-și expună părerea în ceea ce privește respectiva cerere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În data de 14 iulie 2022, recurentul a formulat cererea de repunere în termenul de recurs, pentru a avea timpul necesar în vederea redactării motivelor de recurs, raportat la motivarea hotărârii ce i-a fost comunicată la data de 08 iulie 2022.

În data de 19 iulie 2022, recurentul a depus un memoriu prin care a completat motivele de recurs inițiale cu motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea pronunțată de curtea de apel este lovită de nulitate relativă, întrucât în minuta care a fost afișată în sistemul Ecris nu a fost trecut numărul deciziei, acesta fiind nevoit să formuleze recurs fără a indica numărul deciziei atacate.

În ceea ce privește reținerea curții de apel referitoare la nelucrarea dosarului din culpa părții în termenul de 6 luni, recurentul a arătat că a făcut acte de procedură care arată în mod clar stăruința acestuia în judecarea procesului, respectiv: depunere note scrise și cerere pentru comunicarea înscrisurilor clasificate secret de stat, demersuri care, în opinia recurentului, trebuiau evidențiate de grefierul de ședință printr-un referat și trebuiau considerate ca fiind acte de întrerupere a termenului de perimare.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, recurentul a susținut că decizia curții de apel încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale în procesul civil, respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 3437/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2007, a deciziei nr. 466 din 08 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Curți de Apel Ploiești și a încheierii definitive nr. 2 din 23 ianuarie 2019 în dosarul penal nr. x/2018 al Curții Militare de Apel București.

Referitor la cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, formulată de moștenitorii C. și D., recurentul a reiterat criticile formulate în primul memoriu de recurs, respectiv împrejurarea că această cerere nu a fost pusă în discuția părților pentru a-i da acestuia posibilitatea să-și spună opinia cu privire la această solicitare, precum și împrejurarea că excepția de perimare, invocată de instanță din oficiu, trebuia pusă în discuția părților la următorul termen de judecată, în prezența tuturor părților.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 iulie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie, aflate la dosarul de recurs.

Prin rezoluția de primire a dosarului din 13 iulie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după întocmirea procedurilor de comunicare, potrivit art. 493 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 11 mai 2023 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, fiind stabilit termen de judecată la data de 16 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când instanța a rămas în pronunțare asupra recursului declarat în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul A. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, examinând cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de revizuent în data de 14 iulie 2022, Înalta Curte urmează să o respingă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, recurentul revizuent a învestit instanța cu cererea de repunere în termenul de recurs, arătând că hotărârea atacată i-a fost comunicată în data de 08 iulie 2022, și necesită un timp în vederea redactării motivelor de recurs.

Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol se arată că, în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. Din analiza prevederilor legale enunțate reiese că pentru a beneficia de repunerea în termen este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții. În acest sens, se impune ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, în speță 5 de zile de la încetarea împiedicării.

Analizând cererea recurentului se poate observa că deși acesta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs calculat de la data comunicării hotărârii, acesta nu a învestit concomitent Înalta Curte și cu cererea de recurs, așa cum se cere prin alin. (2) al art. 186 C. proc. civ.

În acest context, chiar dacă s-ar accepta că cererea de repunere în termen formulată de recurentul A. ar fi întemeiată, din moment ce nu s-a îndeplinit, efectiv, actul de procedură neexercitat, respectiv cererea de recurs, în cel mult 5 zile de la încetarea împiedicării (în speță de la data comunicării deciziei de perimare), beneficiul repunerii în termen nu ar avea nicio finalitate. Prin urmare, constatând că sesizarea instanței a fost făcută defectuos, completarea motivelor de recurs realizându-se în data de 19 iulie 2022, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., de la data comunicării hotărârii, iar această neregularitate nu a fost îndreptată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A. urmează a fi respinsă, cu consecința respingerii, ca tardiv formulate, a motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., formulate prin cererea completatoare din 19 iulie 2022.

Așadar, Înalta Curte urmează a analiza recursul din perspectiva motivelor invocate prin cererea inițială de recurs, critici ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., menționat în cererea de recurs fiind invocat în mod formal, în condițiile în care nu a fost dezvoltat, nefiind arătat care ar fi normele de drept material încălcate de curtea de apel.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În speță, prin încheierea din data de 22 martie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluționarea cererii de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 720/30.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești pentru lipsa părților, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "Judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părți dorește continuarea judecății.

Astfel, "Judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor".

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Cererea de repunere pe rol despre care se face vorbire prin motivele de recurs a fost formulată de recurent în data de 01 februarie 2021, deci anterior suspendării cauzei pentru lipsa părților, neprezentând relevanță în prezentul context în care curtea de apel a calculat termenul de perimare începând cu data de 22 martie 2021, iar nu începând cu data pronunțării încheierii de suspendare inițial dispuse, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 14 octombrie 2019.

Astfel, prin încheierea din 22 martie 2021 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, urmare a cererii de repunere pe rol formulată de revizuentul A., și în considerarea prevederilor art. 415 C. proc. civ., a repus cauza pe rol, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării indicat în încheierea din 14 octombrie 2019. Însă, observând că la respetivul termen de judecată părțile nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., și a dispus, din nou, suspendarea cauzei, întemeiată însă pe un alt motiv - lipsa părților.

Astfel, cererea revizuentului, deși purta denumirea de cerere de repunere pe rol, nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, și anume reluarea cursului judecății, atâta vreme cât ea nu avea un conținut care să satisfacă exigențele art. 411

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., adică să reflecte voința părții de judecare a cauzei în lipsă, în ipoteza în care părțile nu se prezintă. Doar în situația în care prin cererea formulată în data de 01 februarie 2021 ar fi cuprins și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, pentru ipoteza lipsei părților, se putea considera că cererea a fost făcută cu scopul de reluare a judecății, și doar în acest caz instanța era obligată să pună în discuție introducerea în cauză a moștenitorilor de pe urma defunctului B..

Cât privește motivul referitor la întreruperea termenului de perimare, invocat prin prisma declarării căii de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare din 22 martie 2021, într-adevăr, legiuitorul recunoaște un atare efect al declarării căii de atac, însă cu condiția ca respectiva cale de atac să fie valabil întocmită, pentru că un act nul nu poate produce niciun efect.

Or, în speță, prin decizia nr. 581 din 17 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casașie și Justiție, secția I civilă a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 22 martie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, având în vedere că motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, recursul declarat împotriva încheierii de suspendare nu a respectat cerințele de formă prevăzute de lege, fiind, deci, un act care nu putea produce niciun efect juridic, fiind lovit de nulitate.

În raport cu toate cele reținute anterior, văzând că termenul de perimare de prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 22 martie 2021, și nu a fost afectat de vreo cauză de suspendare/întrerupere, împlinindu-se la data de 22 septembrie 2021, în mod legal Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 1975 pronunțată în data de 20 iunie 2022, a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile revizuentului, care nu a îndeplinit un act de procedură valabil de natură a întrerupe cursul perimării.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurent deciziei atacate, urmând a se dispune respingerea recursului astfel susținut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din data de 20 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2023.