Decizia nr. 753/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă sub nr. x/2018 la 15 iunie 2018, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., repunerea în termen și revizuirea deciziei civile nr. 720/30.03.2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2013, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 1.2 Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Prin încheierea din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Curții Militare de Apel București. Prin cererea formulată de revizuent la 1 februarie 2021, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, reluarea dezbaterilor și introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului intimat B., decedat în 29 decembrie 2020. Ulterior, prin încheierea de ședință din 22 martie 2021, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire, pentru lipsa părților, constatând că niciuna din părțile legal citate nu s-a înfățișat în instanță și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs revizuentul, recurs care a fost anulat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 581 din 17 martie 2022. Prin decizia nr. 1975 din data de 20 iunie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A.. 1.3 Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. Prin decizia nr. 2197 din 16 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din data de 20 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018. În ceea ce privește cererea formulată de recurentul-revizuent A. privind repunerea în termenul de recurs pentru motivele depuse la 19 iulie 2022, Înalta Curte a reținut că deși aceasta a fost formulată în termenul defipt de lege, calculat de la data comunicării hotărârii, recurentul-revizuent nu a învestit concomitent Înalta Curte și cu cererea de recurs, așa cum se cere prin alin. (2) al art. 186 C. proc. civ. În acest context, Înalta Curte, constatând că sesizarea instanței a fost făcută defectuos, completarea motivelor de recurs realizându-se la 19 iulie 2022, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., de la data comunicării hotărârii, iar această neregularitate nu a fost îndreptată, a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A., cu consecința respingerii, ca tardiv formulate, a motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., invocate prin cererea completatoare din 19 iulie 2022. Pe fond, Înalta Curte, în esență, a reținut că, cererea de repunere pe rol despre care se face vorbire prin motivele de recurs a fost formulată de recurent la 01 februarie 2021, deci anterior suspendării cauzei pentru lipsa părților, neprezentând relevanță în prezentul context în care curtea de apel a calculat termenul de perimare începând cu 22 martie 2021, iar nu începând cu data pronunțării încheierii de suspendare inițial dispuse, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 14 octombrie 2019. Astfel, prin încheierea din 22 martie 2021 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, urmare a cererii de repunere pe rol formulată de revizuentul A., și în considerarea prevederilor art. 415 C. proc. civ., a repus cauza pe rol, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării indicat în încheierea din 14 octombrie 2019. Însă, observând că la respectivul termen de judecată părțile nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., și a dispus, din nou, suspendarea cauzei, întemeiată însă pe un alt motiv - lipsa părților. Prin urmare, deși purta denumirea de cerere de repunere pe rol, cererea revizuentului nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, și anume reluarea cursului judecății, atâta vreme cât ea nu avea un conținut care să satisfacă exigențele art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., adică să reflecte voința părții de judecare a cauzei în lipsă, în ipoteza în care părțile nu se prezintă. Cât privește motivul referitor la întreruperea termenului de perimare, invocat prin prisma declarării căii de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare din 22 martie 2021, în speță, prin decizia civilă nr. 581 din 17 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 22 martie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, având în vedere că motivele de recurs invocate nu s-au încadrat în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe cale de consecință, recursul declarat împotriva încheierii de suspendare nu a respectat cerințele de formă prevăzute de lege, fiind, deci, un act care nu putea produce niciun efect juridic, fiind lovit de nulitate. Prin urmare, instanța de recurs, văzând că termenul de perimare de prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la 22 martie 2021, și nu a fost afectat de vreo cauză de suspendare/întrerupere, împlinindu-se la 22 septembrie 2021, în mod legal Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 1975 pronunțată îla 20 iunie 2022, a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile revizuentului, care nu a îndeplinit un act de procedură valabil de natură a întrerupe cursul perimării. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea contestație în anulare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei nr. 2197 din 16 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare contestatorul A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 12 februarie 2024, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr.

II.2. Motivele contestație în anulare Prin contestația în anulare formulată, contestatorul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, anularea deciziei civile nr. 2197 din 16 noiembrie 2023 pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și rejudecarea recursului. În argumentarea căii de atac exercitate, în esență, contestatorul a susținut următoarele: Minuta deciziei civile nr. 2197 din 16 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, postată pe site-ul instanței la 17 noiembrie 2023 și comunicată la 23 noiembrie 2023, prin intermediul certificatului de grefă este nulă întrucât nu conțin semnătura membrilor completului de judecată și a magistratului-asistent, pe fiecare pagină și pentru că nu conține soluția pentru fiecare capăt de cerere, având în vedere că prin încheierea din 11 mai 2023 au fost admise în principiu toate cele trei capete de cerere prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ. Aceste mențiuni sunt reglementate de art. 401 alin. (2), art. 426 alin. (2) din C. proc. civ. și de dispozițiile art. 125 alin. (1)-(3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 2015, și sunt prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 176 alin. (5) din C. proc. civ. Hotărârea din recurs a fost pronunțată cu nerespectarea principiului continuității completului de judecată, consacrat legislativ prin art. 214 și art. 395 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul în care, la termenul din 11 mai 2023 la care s-a dezbătut și deliberat asupra recursului, completul de judecată a fost compus din Președinte C., judecători domnul D. și doamna E. și magistrat asistent F., iar la termenul din 16 noiembrie 2023, când a fost pronunțată decizia civilă nr. 2197, compunerea completului a fost diferită în sensul că în locul domnului judecător D. din compunerea completului a făcut parte doamna judecător G. iar magistrat asistent a fost doamna H., în locul doamnei magistrat-asistent F.. De asemenea, doamna magistrat asistent F. a înlocuit pe doamna magistrat asistent I. care a întocmit și raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Prin acest raport, s-a reținut că neindicarea hotărârii care se atacă este sancționată cu nulitatea de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. c)-e) din C. proc. civ. precum și faptul că la 19 iulie 2022, cu depășirea termenului legal de motivare, prevăzut de art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., recurentul-revizuent a depus un memoriu prin care a completat motivele de recurs inițiale cu motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. În continuare, a susținut că instanța de recurs nu a analizat criticile formulate și subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ. Astfel, contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a supus analizei criticile prin care a învederat următoarele: Prin concluziile scrise depuse la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 17 februarie 2023 a arătat că pe parcursul derulării procedurilor în fața instanțelor de fond, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri constând în documente clasificate de SRI, astfel cum au fost precizate prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 10 octombrie 2012 pronunțate în dosarul nr. x/2007, în care inculpatul B. a fost condamnat pentru infracțiunea de corupție în formă continuată, cerere la care instanțele nu au dat curs, deși erau obligate, conform dispozițiilor art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., încălcându-se, dreptul la apărare și principiul contradictorialității. Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești nu au pus în discuția părților cererile formulate de contestator în legătură cu formularea unei adrese către SRI UM 0198 București prin care să solicite, în temeiul dispozițiilor art. 255 alin. (4) din C. proc. civ., înscrisurile clasificate drept secret de stat și secret de serviciu pentru a fi administrate de instanță în scopul aflării adevărului, respectiv raportul cu propunerea de trecere în rezervă a ofițerului A., întocmit de B. la 10 februarie 1999, ordinul de trecere în rezervă a ofițerului A. din 28 februarie 1999, semnat de J., angajamentul privind păstrarea secretului de stat și profesional al ofițerului A. din 1999. Prin aceleași concluziile scrise depuse la 17 februarie 2023, contestatorul afirmă că a solicitat administrarea probei cu înscrisuri reprezentate de raportul cu propunerea de trecere în rezervă a ofițerului A. întocmit de B. la 10 februarie 1999 care proba existența faptei ilicite, ordinul de trecere a ofițerului A. din 28 februarie 1999 semnat de J. clasificat drept secret de stat de către SRI cu nr. x, angajamentul privind păstrarea secretului profesional și de stat al ofițerului A. din 1999 în temeiul art. 32 din Legea nr. 51/1991. În cadrul dosarului nr. x/2018 al Curții Militare de Apel București, judecătorul de cameră preliminară prin încheierile din 14 noiembrie 2018 și nr. 2 din 23 ianuarie 2019, a dispus comunicarea de către SRI - direcția juridică UM 0198 București a documentelor clasificate secret de stat și strict secret, cu excepția angajamentului privind păstrarea secretului de stat și profesional, care nu exista. La punctul 4 din cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul Înaltei Curți la 17 februarie 2023, a invocat nesocotirea autorității de lucru judecat, din perspectiva în care a solicitat, în calitate de revizuent al deciziei civile nr. 720 din 30 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2013, comunicarea de către SRI direcția juridică -UM 0198 București a înscrisurilor clasificate drept secret de stat strict secret, notele scrise, întâmpinarea formulată de B. în dosarul nr. x/2013 și răspunsul depus de A. cu privire la întâmpinare. În dosarul nr. x, Curtea de Apel Ploiești avea obligația legală, conform art. 22 din C. proc. civ., să solicite SRI direcția juridică -UM 0198 București comunicarea înscrisurilor clasificate secret de stat și strict secret de importanță deosebită, chiar dacă în dosarul penal nr. x/2018, Curții Militare de Apel București i s-a comunicat raportul cu propunerea de trecere în rezervă întocmit de inculpatul B. și ordinul de trecere în rezervă din 1999 declasificat parțial, fără să comunice angajamentul privind păstrarea secretului de stat profesional. Pornind de la definiția erorii judiciare cuprinse de prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, din cuprinsul încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în dosarul penal nr. x/2018, menținută prin încheierea definitivă nr. 2/2019 din 23 ianuarie 2019, rezultă cu certitudine că A. a activat ca ofițer SRI "deplin conspirat în perioada 1992-1999 și 2001-2005, iar trecerea în rezervă în perioada 1999-2001 fiind consecința raportului întocmit de B. la 10 februarie 1999, raport constatat a fi fals prin rechizitoriul." Prin urmare, fapta ilicită a fost reprezentată de întocmirea raportului de către intimatul B. la 10 februarie 1999 prin care a fost dispusă trecerea în rezervă a lui A., iar prejudiciul a fost reprezentat de neîncasarea salariului și diminuarea vechimii cu 3 ani, fiind afectat dreptul la acordarea pensiei militare. Raportat la reținerile instanței de recurs din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 2197/2023 din 16 noiembrie 2023, pronunțate de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la faptul că recursul împotriva încheierii de suspendare nu a respectat cerințele de formă prevăzute de lege, fiind deci, un act care nu putea produce niciun efect juridic, contestatorul arată că prin cererea de repunere pe rol a învederat instanței intervenirea decesului intimatului B. în decembrie 2020, indicând ca moștenitori pe K. și L., în calitate de fiu și soție supraviețuitoare și adresele la care pot fi citați aceștia. Prin răspunsul la întâmpinare formulat de intimați, s-a strecurat o greșeală materială referitoare la numele intimatului ca fiind B., în loc de B., cum era corect, eroare preluată și de grefier. Concluzionând, contestatorul arată că o pricină nu poate fi judecată în ipoteza în care probele sunt clasificate iar instanța refuză să le solicite autorității care le deține. II.

Apărările formulate în cauză La 28 februarie 2024, contestatorul a depus note scrise prin care a reiterat aspectele invocate prin cererea de contestație în anulare. La 14 martie 2024, intimații L. și K. au depus întâmpinare/note scrise, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, având în vedere că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, apreciind că soluția pronunțată de Înalta Curte în analiza recursului formulat de revizuentul A. este una corectă, temeinică și legală. II.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluția din 13 februarie 2024, în cauză a fost stabilit termen de judecată la19 martie 2024, când Înalta Curte, a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității contestației în anulare. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Examinând condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare pendinte, Înalta Curte reține următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiții limitativ stabilite de lege, respectiv prin dispozițiile art. 503 din C. proc. civ. Potrivit acestor prevederi legale, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză." Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii, contestatorul A. nu a indicat incidența vreunuia dintre cazurile de contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. și prin urmare, instanța urmează a analiza dacă motivele invocate se pot circumscrie vreuneia dintre ipotezele vizate de norma legală. Un prim argument în susținerea căii extraordinare de atac a vizat neregularități cu privire la nesemnarea minutei de către judecători și de către magistratul asistent, nesocotirea prevederilor art. 402 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., în sensul în care minuta nu a fost semnată pe fiecare pagină de către membrii completului de judecată și nu are un conținut explicit, respectiv soluția pentru fiecare dintre cele trei capete de cerere cu care a învestit instanța, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ., care de altfel, au fost admise de completul de filtru prin încheierea din 11 mai 2023. De asemenea, contestatorul a invocat nulitatea minutei afișate pe pagina de internet a instanței la 17 noiembrie 2023, comunicate și prin intermediul certificatului de grefă solicitat, semnat de grefier M.. În privința susținerilor contestatorului, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de contestație în anulare prevăzut de art. 503 din C. proc. civ., neputând fi cenzurate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. De altfel, susținerile circumscrise de contestator acestui motiv de nulitate a deciziei atacate sunt vădit nefondate. În acest sens, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 401 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., având denumirea marginală, Întocmirea minutei: "(1) După ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluția și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate.(2) Minuta, sub sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători și, după caz, de magistratul-asistent, după care se va consemna într-un registru special, ținut la grefa instanței. Acest registru poate fi ținut și în format electronic.". Art. 402 din același cod, dispune că "Hotărârea se poate pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunța prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței." De asemenea, art. 123 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, prevede: "Cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care poate fi redactată și prin utilizarea tehnicii de calcul. În cauzele civile, din minută trebuie să rezulte explicit soluția pentru fiecare capăt de cerere. În cauzele penale în care se întocmește minuta, aceasta se realizează în două exemplare originale, redactate pe foi separate, numerotate, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanței. După semnarea minutei, transcrierea în sistem informatizat a acesteia se face de către grefierul de ședință, integral, cu excepția datelor cu caracter personal, altele decât numele și prenumele părților." Din interpretarea sistematică a normelor legale redate, rezultă că minuta, ca act procedural care redă soluția instanței cu privire la cererea dedusă judecății, trebuie semnată de către toți membrii completului de judecată, și se întocmește într-un singur exemplar care se atașează la dosarul cauzei. Examinând înscrisurile aflate la dosarul nr. x/2018 al secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care a fost pronunțată decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se constată că la fila x se regăsește rezultatul deliberării cu privire la recursul exercitat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, respectiv, minuta, semnată de către toți cei trei membrii ai completului de judecată și de către magistratul asistent, contrar susținerilor contestatorului. Semnarea minutei de către fiecare membru al completului de judecată, pe fiecare pagină, reprezintă o garanție a integralității actului de procedură, având relevanță însă numai în ipoteza în care minuta este consemnată pe mai multe pagini, ceea ce nu este cazul în speță, aceasta fiind expusă pe o singură pagină, așa cum s-a reținut și mai sus. Prin urmare, nu se poate reține neregularitatea invocată de contestator privitoare la nesemnarea de către judecători și de către magistratul-asistent, a minutei, pe fiecare pagină. Contestatorul a mai invocat împrejurarea că soluția publicată pe pagina de internet a instanței și certificatul de grefă, solicitat la 23 noiembrie 2023 privind soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, nu conțin semnătura membrilor completului de judecată. Art. 155 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, prevede că la eliberarea certificatelor referitoare la soluțiile pronunțate de instanță se va face mențiunea dacă hotărârea respectivă este rămasă definitivă sau irevocabilă, în ce mod, arătându-se și data de când aceasta a rămas definitivă sau irevocabilă. Conform art. 123 alin. (5) din același regulament, după semnarea minutei, transcrierea în sistem informatizat a acesteia se face de către grefierul de ședință, integral, cu excepția datelor cu caracter personal, altele decât numele și prenumele părților. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că pronunțarea publică a unei hotărâri este prevăzută expres de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ca o componentă esențială a dreptului părților la un proces echitabil. Norma art. 6 din Convenție care prevede publicitatea pronunțării hotărârii nu trebuie însă interpretată literal, în sensul citirii obligatorii a soluției în ședință publică, dată fiind diversitatea sistemelor de drept procesual ale statelor membre și particularitățile procedurii pe grade de jurisdicție, scopul fiind atins și prin depunerea la grefă a soluției. Totodată, dispozițiile art. 401 alin. (2) din C. proc. civ. impun ca minuta să fie semnată de către membrii completului de judecată, respectiv de către magistrații-asistenți, atunci când legea impune. Prin urmare, împrejurarea că soluția publicată pe pagina de internet a instanței dar și certificatul de grefă solicitat cu privire la minuta pronunțată nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispozițiilor legale, minuta se redactează doar într-un singur exemplar original, cu excepția celor pronunțate în cauzele penale, unde se întocmește în două exemplare, care rămâne atașat la dosarul cauzei, părților urmând a li se comunica soluția, în una din modalitățile prevăzute de lege, iar nu minuta în sine, ca act procedural, care conține și semnătura membrilor completului de judecată. Înalta Curte reține că, de fapt, contestatorul face o confuzie între elementul obligatoriu pe care o minută trebuie să îl conțină, sub sancțiunea nulității, respectiv semnătura tuturor membrilor completului de judecată, și publicitatea hotărârii, prin care soluția pronunțată de instanță este adusă la cunoștința părților, fie prin intermediul președintelui de complet sau a unui alt membru al completului de judecată care procedează la citirea minutei, fie prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, ca o componentă esențială a dreptului părților la un proces echitabil. Ca atare, condiția privind existența semnăturilor membrilor completului de judecată vizează exclusiv minuta, iar nu și actul de procedură prin care părțile sunt încunoștințate despre soluția pronunțată, cum este cazul în speță, prin intermediul certificatului de grefă sau prin publicarea soluției pe pagina de internet a instanței. O altă chestiune invocată de către contestator a privit nulitatea minutei din perspectiva în care aceasta nu conține o soluție cu privire la fiecare capăt de cerere formulat, eludându-se astfel, în opinia sa, prevederile art. 123 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Este de necontestat că potrivit art. 123 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022 "În cauzele civile, din minută trebuie să rezulte explicit soluția pentru fiecare capăt de cerere." Rezultă, așadar, că toate cererile în justiție trebuie să fie soluționate de către instanță, iar modul de rezolvare a acestora, în măsura în care are loc prin aceeași hotărâre judecătorească, trebuie să se regăsească în minută, și respectiv, în dispozitivul hotărârii. Astfel, în ipoteza în care una dintre părți formulează o cale de atac, minuta va conține modul de soluționare respectivei căi de atac. În cauza de față, se reține că în dosarul nr. x/2018, finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 2197 din 16 noiembrie 2023, ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a fost învestită cu soluționarea recursului exercitat de A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. În acord cu prevederile art. 497 din C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea unei cereri de recurs, după analiza fiecărei critici formulate cu privire la decizia recurată, subsumate motivelor de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța una dintre soluțiile de respingere, anulare sau de admitere a căii de atac exercitate. Prin urmare, criticile formulate în susținerea căii de atac a recursului nu se circumscriu noțiunii de cereri în justiție, în sensul prevăzut de art. 123 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, pentru ca instanței să îi incumbe obligația de a răspunde, în mod distinct, fiecăreia în parte în cuprinsul minutei, analiza caracterului fondat al acestora urmând a se efectua în cuprinsul considerentelor deciziei. Aceasta întrucât prin intermediul criticilor formulate în recurs, partea nu invocă pretenții noi, distincte de cele deduse judecății prin acțiunea introductivă de instanță, ci reclamă aspecte de nelegalitate ale deciziei care pot converge la câștigarea dreptului pretins. Prin urmare, nu se poate reține că minuta deciziei civile nr. 2197 din 16 noiembrie 2023 conține o neregularitate din această perspectivă. În legătură cu alegațiile contestatorului potrivit cărora, în procedura de filtru, au fost admise capetele de cerere întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin încheierea din 11 mai 2023, analizând admisibilitatea în principiu a recursului exercitat de A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., instanța de recurs a apreciat că acesta întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a acordat termen la 16 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, pentru analiza pe fond a căii de atac, fără a da însă o dezlegare asupra motivelor de casare invocate, așa cum în mod greșit arată contestatorul. Procedura de filtrare a recursurilor, în prezent abrogată, a avut rolul de a verifica îndeplinirea condițiilor de formă extrinseci și intrinseci actului de procedură, stabilite sub sancțiunea nulității, fără a da o dezlegare pe fondul pricinii și a stabili caracterul fondat sau nu al criticilor aduse deciziei recurate, Prin urmare, faptul că instanța nu a menționat în cuprinsul minutei rezultatul analizei fiecăruia dintre motivele de casare invocat prin memoriul de recurs, pronunțându-se doar asupra caracterului nefondat al căii de atac exercitate, nu atrage nesocotirea art. 123 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022. Un alt aspect invocat de contestator în susținerea contestației în anulare a privit lipsa continuității completului de judecată în sensul în care la termenul din 11 mai 2023 la care s-a dezbătut și deliberat asupra recursului, completul de judecată a fost compus din Președinte C., judecători domnul D. și doamna E., iar la termenul din 16 noiembrie 2023, când a fost pronunțată decizia civilă nr. 2197, compunerea completului a fost diferită, în sensul în care, în locul domnului judecător D. din compunerea completului a făcut parte doamna judecător G.. Înalta Curte reține că motivul privitor la necompetență, prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. se referă exclusiv la necompetența instanței care a pronunțat hotărârea atacată și la încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței de judecată, cu condiția ca excepția nelegalei alcătuiri să fi fost invocată în fața respectivei instanțe, care a omis să se pronunțe asupra ei. Prin alcătuirea instanței se înțelege formarea completului de judecată cu numărul de judecători, grefieri și/sau magistrați asistenți. În cauza de față, contestatorul nu a invocat excepția necompetenței instanței de recurs în soluționarea cauzei și nici nu a evidențiat existența unor nereguli legate de constituirea completului de judecată, ci a pretins că pe parcursul judecării recursului, unii membrii ai completului de judecată au fost înlocuiți cu alți, împrejurare care, în opinia acestuia ar atrage admisibilitatea contestației în anulare. Înalta Curte reține că aspectele relevate de contestator în această privință nu pot fi circumscrise motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 19 din C. proc. civ. "judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii". De asemenea, conform art. 214 din C. proc. civ. potrivit cu care: "(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii. (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol." Totodată, art. 34 alin. (3) din (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, prevede că schimbarea membrilor completurilor de judecată se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care vor exclude înlocuirea arbitrară a acestora. În cauză, se constată că dosarul în care a fost pronunțată decizia ce face obiectul prezentei căi de atac a fost repartizat, în mod aleatoriu, spre competentă soluționare, completului nr. 10 noul C. proc. civ. Ulterior repartizării aleatorii a dosarului, la 15 noiembrie 2022, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2228 din 03 noiembrie 2022, doamna judecător N., membru al completului de judecată nr. 10NCPC, a fost eliberată din funcție, prin pensionare. Prin hotărârea nr. 43 din 03 aprilie 2023, în temeiul art. 19 pct. 2 lit. c) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu unanimitate, a aprobat la nivelul secției I civile, modificarea compunerii completului nr. 10, pentru ședința din 11 mai 2023, compunerea completului nr. 10 fiind asigurată de domnii judecători: C., D. și E.. Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost aprobată compunerea completului de judecată nr. 10 noul C. proc. civ. pentru termenul din 16 noiembrie 2023, din care a făcut parte doamna judecător C., doamna judecător G. și doamna judecător E.. Se constată că înlocuirea membrilor completului de judecată, respectiv a doamnei judecător N., cu domnul judecător D. care a fost, la rândul său, înlocuit de doamna judecător G. la termenele din 11 aprilie 2023, respectiv la termenul din 16 noiembrie 2023, a fost efectuată în deplin acord cu prevederile legale cuprinse în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu Hotărârile Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținerile contestatorului în această privință fiind nefondate. De altfel, se constată că recursul formulat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost soluționat la primul termen de judecată acordat în acest sens, respectiv la 16 noiembrie 2023, din această perspectivă neputându-se afirma că ar fi incidentă ipoteza prevăzută de art. 214 alin. (3) din C. proc. civ., fiind îndeplinită condiția privind continuitatea completului de judecată după momentul procesual al acordării cuvântului părților pe fondul cauzei. În privința magistraților-asistenți care au intrat în constituirea completului de judecată la termenul din 11 mai 2023, respectiv la cel din 16 noiembrie 2023, desemnarea acestora în completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei a fost efectuată în temeiul acelorași hotărâri ale Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus indicate. Prin urmare, se constată că au fost respectate exigențele impuse de dispozițiile art. 9 și art. 214 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. privind continuitatea completului de judecată, criticile contestatorului fiind nefondate. În continuare, în legătură cu greșeala materială strecurată în cuprinsul întâmpinării formulate de intimații K. și L. la data de 05 august 2022, în sensul în care a fost menționat numele intimatului defunct ca fiind B., în loc de B., cum era corect, eroare preluată și de grefier prin comunicarea efectuată la 17 august 202, Înalta Curte reține că aceste chestiuni nu pot face obiect de analiză în raport de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât erorile materiale la care se referă acest text legal vizează săvârșirea unor greșeli de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale (cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate procesuală, soluționarea recursului în absența motivelor de recurs, care nu au fost transmise de instanța a cărei hotărâre se atacă, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale), pentru care nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, iar nu erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești pentru îndreptarea cărora legiuitorul a reglementat remedii procesuale distincte, conform art. 442 din C. proc. civ. În continuare, contestatorul și-a fundamentat prezenta cale de atac pe faptul că instanța de recurs nu a analizat aspectele de nelegalitate formulate prin memoriul depus la 17 februarie 2023, prin care a criticat decizia recurată prin prisma motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 din Codul de procedură, și care se referă în esență la o pretinsă eroare cu privire la aprecierea probelor în dosarele civile și penale, la necomunicarea de către SRI- Direcția juridică- UM 0198 București a unor probe esențiale pentru care a pierdut procesul și la situația de fapt a cauzei. Totodată, a susținut că hotărârile date în toate stadiile procesuale sunt contrare Legii nr. 51/1991, Legii nr. 182/2002 dar și prevederilor din C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului și și-a exprimat propria opinie cu privire la aspectele ce rezultă din elementele de fapt ale speței și din probele propuse de acesta. Din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanța de recurs a reținut că în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs pentru motivele depuse la 19 iulie 2022, deși aceasta a fost formulată în termenul defipt de lege, calculat de la data comunicării hotărârii, recurentul-revizuent nu a învestit concomitent Înalta Curte și cu cererea de recurs, așa cum se cere prin alin. (2) al art. 186 C. proc. civ. Pe cale de consecință, instanța de recurs a constatat că sesizarea a fost efectuată defectuos, completarea motivelor de recurs realizându-se cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., iar această neregularitate nu a fost îndreptată, și, pe cale de consecință, a respins, ca tardiv formulate, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., invocate prin cererea completatoare din 19 iulie 2022, analizând cererea de recurs exclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate prin cererea inițială de recurs. Înalta Curte reține că instanța de recurs are prerogativa legală de a statua dacă criticile cu care a fost învestită au fost formulate în termenul defipt de lege sau dacă acestea sunt subsumabile motivelor de casare invocate, ori dacă reprezintă aspecte de netemeinicie care nu mai pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac (cum ar fi cele privind administrarea și interpretarea probatoriilor). În cadrul acestei analize, în cauza de față, instanța de recurs a constatat că aspectele de nelegalitate invocate prin cererea completatoare nu pot fi analizate, fiind depuse tardiv. Împrejurarea că recurentul-revizuent a formulat o serie de critici pe care instanța de recurs nu le-a analizat ca urmare a constatării că acestea au fost tardiv formulate, nu poate constitui temei pentru formularea unei cereri de contestație în anulare în condițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât neanalizarea acestora nu se datorează unei omisiuni din partea instanței ci se datorează constatării intervenirii unei sancțiuni procedurale care are drept consecință tocmai neanalizarea respectivelor chestiuni, simpla nemulțumire a părții cu privire la modalitatea în care instanța de recurs a dat o dezlegare unui aspect dedus judecății neputând fi circumscrisă motivelor expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere anularea unei hotărâri judecătorești. În expunerea motivelor de contestație în anulare, contestatorul a mai invocat faptul că instanța de recurs nu a analizat aspectele relevate prin concluziile scrise depuse la data de 17 februarie 2023 referitoare la solicitarea de administrare de probatorii - înscrisuri constând în documente clasificate de SRI, raportul cu propunerea de trecere în rezervă a ofițerului A. întocmit de B. la 10 februarie 1999 care proba existența faptei ilicite, ordinul de trecere a ofițerului A. din 28 februarie 1999 semnat de J. clasificat drept secret de stat de către SRI cu nr. x, angajamentul privind păstrarea secretului profesional și de stat al ofițerului A. din 1999 în temeiul art. 32 din Legea nr. 51/1991, exprimându-și, în fond, nemulțumirea legată de faptul că instanțele de judecată învestite cu soluționarea cauzei nu au avut în vedere faptul că raportul întocmit de B. la 10 februarie 1999 a constituit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, că trecerea în rezervă a lui A. a avut drept consecință crearea unui prejudiciu constând în neîncasarea salariului și diminuarea vechimii cu 3 ani, fiind afectat dreptul al acordarea pensiei militare. Înalta Curte constată că, în realitate, contestatorul încearcă să supună analizei presupuse greșeli de judecată comise de instanța de recurs, or aceste chestiuni nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare întrucât o astfel de analiză ar transforma calea extraordinară de atac într-un veritabil recurs la recurs, lucru ce nu poate fi acceptat. Nici susținerile referitoare la întreruperea termenului de perimare nu se circumscriu unui motiv de anulare a deciziei atacate în condițiile art. 503 C. proc. civ., acestea fiind, în realitate, critici încadrabile în motivele specifice prevăzute de lege pentru calea de atac a apelului, respectiv a recursului, întrucât vizează modalitatea de interpretare și aplicare a unor dispoziții de drept procesual în raport de soluția de perimare pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. În acest context al analizei evidențiate de considerentele deciziei atacate prin contestația în anulare pendinte, criticile expuse de către contestator în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eroare de judecată imputată instanței, la chestiuni de fond deduse judecății în cadrul ciclurilor procesuale anterioare, respectiv critici de nelegalitate și de netemeinicie a soluțiilor pronunțate în litigiul penal și în cel civil, pe care acesta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea extraordinară de atac a contestației în anulare, le aduce hotărârii contestate. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces, soluționat definitiv și irevocabil, nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental." De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea împotriva României). Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată că afirmațiile contestatorului, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, nu își găsesc corespondent în niciunul dintre motivele pentru care, potrivit art. 503 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat posibilitatea exercitării contestației în anulare. Prin urmare, față de cele anterior reținute, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2197 din data de 16 noiembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.