Decizia nr. 2022/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 5 aprilie 2024, sub nr. x/2024, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 113 din 6 martie 2024 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, susținând că încalcă autoritatea de lucru judecat cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. dată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018. Invocând în drept dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a afirmat că în considerentele deciziei nr. 113 din 6 martie 2024 pronunțate în dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestație la executare - ordonanță președințială - Tribunalul Prahova, secția I civilă a interpretat dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora a fost formulată cererea de apel împotriva sentinței civile nr. 7203 din 15 noiembrie 2023 a Judecătoriei Pitești, în sensul că instanța nu este ținută să soluționeze în mod obligatoriu cauza conform dispozițiilor din Codul muncii, invocate de reclamant, ci potrivit textului de lege care să conducă la pronunțarea soluției, în cauză acestea fiind dispozițiile art. 999 raportate la cele ale art. 651 C. proc. civ., în condițiile în care acțiunea introductivă are natura unei contestații la executare. Revizuentul a apreciat că această interpretare este contradictorie și încalcă autoritatea de lucru judecat a celei din conținutul deciziei nr. 1163 din 16 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, care a avut în vedere dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., în baza cărora a procedat la judecata fondului cauzei în limitele stabilite de către apelant. A menționat că prin decizia nr. 1054 din 27 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Prahova, secția I civilă a declinat competența de soluționare a ordonanței președințiale în favoarea Judecătoriei Ploiești, fără a impune limite în ceea ce privește soluționarea fondului și, ulterior, a apelului ce urma a se formula. Revizuentul a susținut că, la soluționarea pe fond a ordonanței președințiale, Judecătoria Ploiești a dat eficiență excepției prevăzute de art. 270 din Codul muncii, conform căreia cauzele prevăzute la art. 266 din acest act normativ sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, a învederat că Tribunalul Prahova a consemnat în decizia nr. 113 din 6 martie 2024, că intimata Regia Autonomă de Servicii Publice, în calitate de creditoare, a reținut în procedura executării silite o cotă mai mare de 1/2 din salariul lunar net al revizuentului, contrar prevederilor art. 257 alin. (2) din Codul muncii, precum și faptul că, potrivit art. 257 din același act normativ, declanșarea de către angajator a altei executări silite, în dosarul execuțional al Biroului Executorului Judecătoresc B., nu este legală. Revizuentul a susținut că această situație a fost reținută, explicit, și în cuprinsul deciziei nr. 1054 din 27 septembrie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Prahova, secția I civilă. A arătat că nerespectarea de către angajator a dispozițiilor art. 169 alin. (4), art. 257 alin. (2) șiart. 259 din Codul muncii, precum și diminuarea drastică a veniturilor salariale lunare nete, l-au determinat să promoveze cererea privind emiterea unei ordonanțe președințiale. În ipoteza în care Tribunalul Prahova ar fi soluționat apelul în limitele stabilite și solicitate expres de către revizuent prin cererea formulată la 15 ianuarie 2024, atunci ordonanța președințială ar fi fost declarată admisibilă și fondată, întrucât executarea silită declanșată de către angajator este nelegală, aspect recunoscut chiar de către angajator prin adresa din 15 iulie 2023 emisă în dosarul execuțional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc C..

Hotărârile cu privire la care s-a invocat contradictorialitatea 2.1 Inițial, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă sub nr. x/2023, prin sentința nr. 1054 din 27 septembrie 2023, competența de soluționarea a acesteia fiind declinată în favoarea Judecătoriei Ploiești. Prin sentința civilă nr. 7203 din 15 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Ploiești a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâtei Regia Autonomă de Servicii Publice la restituirea diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre sumele reținute în procedura executării silite și rata legală de 1/3 din salariul net, de la data de 1 iulie 2023 până la data intrării în legalitate, precum și la capătul de cerere privind anularea, ca nelegală, a dispoziției de poprire din data de 12.07.2023 emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 746/2023. A respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de reclamant. A respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Servicii Publice. Prin decizia nr. 113 din 6 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7203 din 15 noiembrie 2023 a Judecătoriei Ploiești, pronunțate în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Autonomă de Servicii Publice. 2.2 Prin sentința nr. 796 din 7 martie 2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonoma de Servicii Publice. A obligat pârâta să recalculeze salariul, premiile și primele acordate reclamantului, în raport de salariul minim brut pe economie, potrivit prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului, începând cu 1 februarie 2013, până la data încetării efectelor acestor contracte, calculate la un coeficient de ierarhizare a salariului de 3,32. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale, premiile și primele acordate reclamantului, care au reieșit ca urmare a calculului între salariul rezultat ca urmare a aplicării coeficientului de 3,32 și salariul efectiv achitat reclamantului, începând cu 1 februarie 2013, până la data plății efective. A respins, în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Prin încheierea din camera de consiliu din 11 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis cererea formulată de petenta Regia Autonomă de Servicii Publice, în contradictoriu cu intimatul A. și a lămurit dispozitivul sentinței nr. 796 din 7 martie 2017 pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, secția I civilă, în sensul menționării datei încetării efectelor contractelor colective de muncă, respectiv 8 aprilie 2014. Prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins apelul declarat de intimatul A. împotriva încheierii de ședință din 11 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în contradictoriu cu Regia Autonomă de Servicii Publice. A schimbat în tot încheierea, în sensul că a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la 27 august 2024, intimata a invocat excepția de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fondul căii extraordinare de atac, a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, menționând, în esență, că susținerile revizuentului nu pot fi circumscrise prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Revizuentul a depus răspuns la întâmpinare la data de 24 septembrie 2024.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 11 aprilie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea cererii de revizuire la 26 septembrie 2024. La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepția de necompetență materială, invocată de intimată prin întâmpinare, reținând că este competentă să soluționeze cauza, în raport de dispozițiile art. 510 alin. (2) teza I C. proc. civ., întrucât cererea de revizuire pendinte, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din cod vizează contrarietatea între decizia nr. 113 din 6 martie 2024 a Tribunalului Prahova, secția I civilă și decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, competența materială revenind instanței mai mare în grad față de instanța care a pronunțat hotărârea în raport cu care se solicită revizuirea. Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre". Reglementarea enunțată are ca scop necesitatea înlăturării încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ. Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Legiuitorul a consacrat explicit, în plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, are autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât se presupune că ceea ce s-a judecat exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți. În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat valorifică, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond, dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză), aspecte dezlegate anterior de instanță, ce au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, fără a se cere, în mod necesar, existența triplei identități de acțiune. Examinând motivele de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinire condițiile de admisibilitate enunțate anterior. Astfel, litigiul finalizat prin această hotărâre, asupra căreia poartă cererea de revizuire, a avut ca obiect cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Servicii Publice, într-o procedură execuțională, prin care s-a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale, în sensul obligării pârâtei ca sumele reținute în procedura executării silite să nu depășească 1/3 din salariul net al reclamantului de la data de 1 iulie 2023, precum și restituirea diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre sumele reținute prin procedura executării silite și rata legală de 1/3 din salariul net, de la 1 iulie 2023 până la data intrării în legalitate. Prin sentința civilă nr. 7203 din 15 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul x/2013, Judecătoria Ploiești a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre sumele reținute prin procedura executării silite și rata legală de 1/3 din salariul net, de la 1 iulie 2023, până la data intrării în legalitate, precum și la capătul de cerere privind anularea, ca nelegală, a dispoziției de poprire din 12 iulie 2023 emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 746/2023. A respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de reclamant. A respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială, astfel cum a fost precizată. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 7203 din 15 noiembrie 2023 a Judecătoriei Ploiești a fost respins prin decizia nr. 113 din 6 martie 2024 a Tribunalului Prahova, secția I civilă. În ceea ce privește litigiul anterior, finalizat prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că a avut ca obiect cererea reclamantului privind obligarea pârâtei Regia Autonomă de Servicii Publice la plata unor drepturi salariale, în baza contractului colectiv de muncă aplicabil în unitatea în care își desfășura activitatea precum și indexarea salariului de încadrare ca urmare a majorării salariului brut pe economie, și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre cuantumul tuturor drepturilor rezultate, calculate în acest fel, și veniturile salariale încasate de la data de 1 februarie 2013, până la data plății efective. Acțiunea civilă a fost admisă în parte prin sentința nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, pârâta fiind obligată să recalculeze salariul, premiile și primele acordate reclamantului cu titlu de drepturi salariale, în raport de salariul minim brut pe economie, potrivit prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului, începând cu 1 februarie 2013, până la data încetării efectelor acestor contracte, calculate la un coeficient de ierarhizare a salariului de 3,32. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale, precum și premiile și primele acordate, reieșite din calculul dintre salariul rezultat ca urmare a aplicării coeficientului de 3,32 și salariul efectiv achitat, începând cu data de 1 februarie 2013, până la data plății efective. Ulterior, la solicitarea pârâtei Regia Autonomă de Servicii Publice, în sensul precizării datei încetării efectelor contractelor colective de muncă, dispozitivul sentinței nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă a fost lămurit prin încheierea din camera de consiliu din 11 octombrie 2018, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2018, însă, prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei încheieri și a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 796 din 7 martie 2017 formulată de către intimată. În raport de aspectele expuse, Înalta Curte constată că, deși cele două litigii în care au fost pronunțate hotărârile pretins contradictorii s-au desfășurat între aceleași părți, acestea nu prezintă identitatea de obiect și cauză, prevăzută de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, litigiul soluționat prin decizia nr. 113 din 6 martie 2024 a Tribunalului Prahova, secția I civilă a avut ca obiect o cerere de ordonanță președințială care a fost calificată ca având natura juridică a unei contestații la executare, în timp ce cauza soluționată prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă a vizat un apel soluționat împotriva unei încheieri pronunțate în condițiile art. 443 C. proc. civ. într-un litigiu de muncă. În lipsa identității de obiect a celor două litigii nu poate fi reținută nici identitatea de cauză a acestora, de vreme pretențiile solicitate de către revizuent în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Prahova, în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, au fost valorificate pe calea unei ordonanțe președințiale, iar, cele formulate în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Ploiești, soluționat prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, au fost analizate prin prisma dispozițiilor art. 443 C. proc. civ., într-un proces judecat pe fond conform dispozițiilor din Codul muncii. Potrivit art. 999 și urm. C. proc. civ., ordonanța președințială este o procedură reglementată în scopul adoptării unor dispoziții provizorii în cazuri urgente, prin hotărârea pronunțată nesoluționându-se fondul dreptului contestat, ci dispunându-se unele măsuri de fapt, necesare pentru conservarea dreptului sau preîntâmpinarea unei pagube. În cuprinsul deciziei nr. 113 din 6 martie 2024, instanța a reținut că, în exercitarea rolului activ în aflarea adevărului, reglementat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., în soluționarea excepției de necompetență materială cu privire la cererea de ordonanță președințială, invocate în cauza înregistrată sub nr. x/2023 (în care a fost pronunțată sentința de declinare nr. 1054 din 27 septembrie 2023), judecătorul a stabilit și aplicat textul corect situației de fapt fundamentate juridic de către reclamant. Prin aceeași hotărâre, Tribunalul Prahova a mai reținut că, în condițiile situației de fapt invocate în cererea introductivă și a petitelor ce vizau, exclusiv, legalitatea unor acte de procedură execuțională, trebuiau menținute constatările hotărârii de declinare cu privire la obiectul cauzei, instanța nefiind ținută să o soluționeze conform dispozițiilor Codului muncii, invocate de reclamant, ci potrivit dispozițiilor art. 999 raportate la cele ale art. 651 C. proc. civ., în condițiile în care acțiunea introductivă are natura unei contestații la executare. Contrar susținerilor revizuentului, această dezlegare jurisdicțională nu contrazice decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, întrucât nu are legătură cu chestiunea de drept soluționată în dosarul în care a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului unei hotărâri date într-un litigiu soluționat în baza normelor Codului muncii. De altfel, chiar în decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, Tribunalul Prahova, secția I civilă a consemnat că, după începerea executării silite se poate uza, exclusiv, de calea contestației la executare privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu. Ca atare, Înalta Curte constată că revizuentul a invocat în mod neîntemeiat incidența dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., întrucât aspectele dezlegate prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Tribunalului Prahova, secția I civilă nu sunt încălcate prin decizia a cărei anulare se solicită, nepunându-se, așadar, problema soluționării unor chestiunii litigioase deja rezolvate. În aceste condiții, reținând că analiza efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a reliefat existența elementelor de admisibilitate prevăzute de acest text de lege și observând și prevederile art. 513 alin. (3) din cod, conform cărora "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 113 din 6 martie 2024, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.