ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1257/2024

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – secția I Civilă sub nr. x/2022, la 18 februarie 2022 și modificată la 3 martie 2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta REGIA AUTONOMĂ DE SERVICII PUBLICE R.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata drepturilor salariale restante de la 1 septembrie 2017 până la 31 martie 2022, ca urmare a recalculării salariului tarifar conform punctului 1 din dispozitivul sentinței civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secția I Civilă, rămasă definitivă prin deciziiile nr. 1616 din 21 septembrie 2017, nr. 1163 din 16 aprilie 2019 și nr. 1921 din 17 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă, sume ce se vor actualiza cu rata inflației începând cu data scadenței și până la plata lor efectivă; a dobânzii legale aferente acestor sume de la data pronunțării hotărârii și până la achitarea sumelor; a daunelor-interese în cuantum de 200.000 RON pentru neexecutarea, conform art. 274 din Codul Muncii, a pct. 1 din dispozitivul sentinței sus-menționate și să anuleze decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2022 prin care pârâta a modificat unilateral salariul tarifar corespunzător salariului minim brut pe economie – coeficient de salarizare 1, întrucât este contradictorie sentinței civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secția I Civilă, rămasă definitivă prin deciziiile nr. 1616 din 21 septembrie 2017, nr. 1163 din 16 aprilie 2019 și nr. 1921 din 17 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă.

Prin sentința civilă nr. 1352 din 17 mai 2022, Tribunalul Prahova – secția I Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonoma de Servicii Publice R.A., având ca obiect drepturi salariale.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 353 din 22 februarie 2023, Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă a admis apelul, a anulat în parte sentința primei instanțe în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 6 din 28 ianuarie 2022 emisă de Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

La 24 martie 2023, împotriva acestei din urmă hotărâri, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe motivele reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

După examinarea, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din același Cod, a excepției necompetenței materiale în ceea ce privește cererea de revizuire a deciziei nr. 353 din 22 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 510 alin. (1) și ale art. 457 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte, prin decizia civilă nr. 2043 din 11 octombrie 2023, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Ploiești și a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția I Civilă, care, analizând cererea de revizuire, a respins-o ca nefondată, prin decizia nr. 525 din 4 aprilie 2024.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, A. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerere de revizuire, arătând că aceasta este contradictorie deciziei nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel Ploiești – secția I Civilă, sentinței civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secția I Civilă și deciziei nr. 1616 din 21 septembrie 2017 și deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 180 din 7 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

În motivare, după expunerea etapelor procesuale anterioare, a arătat că, în fața instanțelor anterioare, revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova și a deciziilor nr. 1616 din 21 septembrie 2017, 1163 din 16 aprilie 2019 și nr. 1921din 17 iulie 2019 ale Curtii de Apel Ploiesti – secția I Civilă, precum și excepțiile prevăzute de art. art. 170, art. 274 și art. 275 din Codul Muncii.

Totodată, a afirmat că prin decizia nr. 1473 din 19 mai 2022, Curtea de Apel Ploiesti a considerat, cu autoritate de lucru judecat că decizia civilă nr. 656 din 21 mai 2021 a Tribunalului Prahova, pronunțată în temeiul art. 666 alin. (5) și art. 703 alin. (1) din C. proc. civ., nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive menționate anterior.

În opinia sa, prin considerentele deciziei nr. 525 din 10 aprilie 2024 a Curții de Apel Ploiești – secția I Civilă, instanța a lămurit/modificat întinderea dispozitivului sentintei civile nr. 796 din 7 martie 2017, chestiune contradictorie considerentelor deciziei nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunțată de aceeași instanță.

În final, a precizat că autoritatea de lucru judecat a deciziei ultim indicate a fost invocată în toate fazele procesuale, dar instantele au refuzat să o ia în considerare și că, ulterior pronunțării acesteia, instanțele de judecată au emis o multitudine de variante (nelegale) cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu reprezentat de sentinta civilă nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secția I Civilă.

La 28 mai 2024, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire.

Revizuentul a răspuns la întâmpinare.

Asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul respingerii, pentru motivele expuse în partea introductivă a acestei decizii.

Luând în analiză excepția inadmisibilității cererii de revizuire în raport cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac pusă la dispoziția părții de către legiuitor pentru înlăturarea neregularităților procedurale ce ar putea afecta legalitatea unei hotărâri judecătorești. Prin urmare, ea nu poate fi exercitată decât în termenii și condițiile limitativ prevăzute de lege, sens în care art. 513 C. proc. civ. impune examinarea cu prioritate a îndeplinirii cerințelor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Ipoteza reglementată de textul de lege enunțat vine să protejeze autoritatea de lucru judecat, pentru a remedia situațiile în care aceasta ar fi încălcată.

Totodată, accesul părții la acest remediu procesual este subordonat îndeplinirii mai multor condiții: să existe hotărâri judecătorești definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite, deci să fi existat triplă identitate de elemente – părți, obiect și cauză – pentru autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa negativă sau identitate de părți și de chestiune litigioasă dezlegată pentru valorificarea efectului pozitiv al acesteia, cererea de revizuire să se îndrepte împotriva celei de-a doua hotărâri, pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat a celei dintâi, iar excepția, care asigură respectarea acesteia, să nu fi fost ridicată în al doilea proces, sau, dacă a fost invocată, aceasta să nu se fi discutat.

Condițiile menționate se impun a fi întrunite cumulativ, de aceea, în absența îndeplinirii oricăreia dintre ele, cererea de revizuire este inadmisibilă.

În speță, prin cererea de revizuire, autorul căii de atac reclamă încălcarea principiului autorității de lucru judecat de către instanța anterioară prin prisma considerentelor ce au vizat decizia atacată, autorul căii de atac afirmând că acestea vin în contradicție cu cele statuate definitiv prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel Ploiești – secția I Civilă, sentința civilă nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – secția I Civilă, decizia nr. 1616 din 21 septembrie 2017 și decizia nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că asupra modului în care efectele obligatorii ale hotărârilor amintite se impun în proces instanțele din fazele procesuale anterioare au statuat prin hotărârile pronunțate, chestiune recunoscută de către autorul căii de atac prin cererea de revizuire.

Prin urmare, în măsura în care asupra celor dezlegate în cuprinsul hotărârilor opuse cu acest titlu în ceea ce privește drepturile salariale, obiect al dosarului nr. x/2022, rezultă că autoritatea de lucru judecat a acestora a fost avută în vedere la soluționarea procesului, sens în care demersul judiciar de față nu întrunește cerințele legale pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța de revizuire.

De altfel, verificând argumentele care fundamentează susținerile privind încălcarea autorității de lucru judecat în legătură cu decizia nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi integrate situației reclamate - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.-, dat fiind că prin acestea nu se relevă chestiuni asupra cărora curtea de apel ar fi statuat contrar prin hotărârea suspusă revizuirii, revizuentul afirmând, în esență, nelegalitatea deciziei atacate prin prisma unui raționament greșit, și nu a nerespectării principiului evocat.

În acest context, Înalta Curte subliniază că, în considerarea caracterului extraordinar al căii de atac a revizuirii, nemulțumirea părții față de hotărârea pronunțată de curtea de apel scapă cenzurii instanței învestite cu judecarea acesteia, al cărei control, așa cum s-a arătat mai sus, este limitat numai la ipotezele de la art. 509 alin. (1) C. proc. civ., și nu la corectitudinea soluției date pe fond.

Prin urmare, constatând că în cauză, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru promovarea revizuirii, Înalta Curte, pentru toate rațiunile înfățișate anterior, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 525 din 4 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă, în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ DE SERVICII PUBLICE R.A.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2024.