Decizia nr. 1671/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată la 18 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă de Servicii Publice R.A. la plata drepturilor salariale restante ca urmare a recalculării salariului tarifar conform punctului 1 din dispozitivul sentinței civile nr. 796 din 07.03.2017 a Tribunului Prahova, rămasă definitivă. De asemenea, reclamantul a solicitat actualizarea drepturilor salariale restante cu rata inflației, calculată de la scadența lunară până la plata efectivă, și acordarea dobânzii legale, calculate asupra drepturilor salariale restante de la data pronunțării instanței de fond până la plata efectivă. În temeiul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești R.A. să-i acorde despăgubiri de 0,1%/zi întârziere din salariul tarifar calculat de la data pronunțării deciziei nr. 1163 din 16.04.2019 de către Curtea de Apel Ploiești (data soluționării definitive a contestației la titlu) până la data încheierii unui act adițional la contractul individual de muncă În subsidiar, reclamantul a solicitat instanței anularea deciziei nr. 6 din 28.01.2022, prin care s-a modificat în mod unilateral salariul tarifar, corespunzător salariului minim brut pe economie - coeficient de salarizare 1. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 17 alin. (5), art. 41, art. 166 și art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 429, art. 430, art. 431 și art. 628 C. proc. civ., art. 1528 și art. 2537 alin. (1), (2) și (4) C. civ., art. 6 alin. (2) și art. 26 alin. (3) și (4) din contractele colective de muncă valabile la nivelul angajatorului, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin sentința civilă nr. 1352 din 17.05.2022, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea cererii de apel, anularea sentinței pronunțate de prima instanță și rejudecarea fondului. Prin decizia civilă nr. 353 din 22 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul x/2022, s-a admis apelul, a fost anulată în parte sentința în privința petitului prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 6 din 28.01.2022 și s-a reținut cauza pentru evocarea fondului. Totodată, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., iar prin decizia 2043 din 11 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost declinată competența de soluționare a cererii de reviziuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și a fost respinsă ca tardivă cererea formulată în temeiul art. 509. alin. (1) pct. 8 din același cod. Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs care a fost anulat prin decizia civilă nr. 47 din 10 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Prin decizia nr. 525 din 04 aprilie 2024, pronunțată Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a respins cererea de revizuire la nefondată.

De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 353 din 22 februarie 2023, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca tardiv formulată prin decizia nr. 795 din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024.

Prin decizia nr. 576 din 16 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în evocarea fondului, s-a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate. În considerarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză. Totodată, recurentul a susținut că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii deoarece instanța de apel nu a explicat modalitatea în care o decizie prin care nu s-a consemnat nicio sancțiune disciplinară poate produce efecte retroactive și să înlăture de la aplicare dispozițiile art. 17 alin. (1) și (5), art. 41 alin. (1) și (3) lit. e) și art. 162 alin. (2) din Codul muncii. De asemenea, recurentul a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 796 din 07.03.2017 a Tribunalului Prahova și a deciziilor nr. 1616/2017, nr. 1163/2019, nr. 2372/2014 și nr. 386/2025 ale Curții de Apel Ploiești. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta susține că nu au fost respectate dispozițiile din Codul Muncii și ale Anexei nr. 8 a Contractului colectiv de muncă. În opinia recurentului instanța de apel a încălcat efectul devolutiv, întrucât instanța a analizat nulitatea absolută prevăzută de art. 252 din Codul Muncii, fără a examina pe fond legalitatea modificării unilaterale a salariului. De asemenea, recurentul a invocat existența unei practici neunitare la nivelul Curții de Apel Ploiești, întrucât într-o cauză identică, prin decizia nr. 386 din 19.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, aceeași instanță a anulat o decizie similară de modificare unilaterală a salariului.

De asemenea, recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva încheierii din 2 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 din C. proc. civ., prin care s-a respins, ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamant. În esență, a susținut că instanța de apel a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, fără a motiva clar și fără a analiza hotărârile definitive incidente, menținând un paragraf inserat eronat, care contravine autorității de lucru judecat. Intimata-pârâtă Regia Autonomă de Servicii Publice R.A. a depus întâmpinare la 17 iulie 2025, prin care a solicitat instanței să constate nul recursul, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare. Cauza a fost înregistrată la 10 iunie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 25 august 2025, s-a fixat termen de judecată la 13 noiembrie 2025. Înalta Curte, stabilind o ordine de soluționare a excepțiilor invocate, a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursurilor, invocată din oficiu, urmând a respinge recursurile ca inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: I. În ceea ce privește recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 576 din 16 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă: Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și acesta presupune faptul că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457. Recursul de față are ca obiect decizia nr. 576 din 16 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în apel, într-o cauză având ca obiect drepturi salariale. Având în vedere faptul că instanțele de judecată au fost învestite cu soluționarea unui conflict de muncă, în cauză este aplicabilă legislația privind jurisdicția muncii. Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii". Totodată, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar, potrivit art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului". Conform art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, dispozițiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ. În același sens, se constată că legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". Din textele de lege evocate, rezultă că hotărârea pronunțată într-un conflict de muncă este supusă doar apelului, decizia pronunțată în calea ordinară de atac a apelului nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Pe de altă parte, conform principiului legalității căilor de atac, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. În considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv recalcularea drepturilor salariale, hotărârea împotriva căreia a fost formulat recursul are caracter definitiv, de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. din același cod. Drept urmare, decizia pronunțată în apel nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 576 din 16 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. II. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 2 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă: În cauză, se constată că prin hotărârea recurată, respectiv încheierea din 2 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul A.. Conform dispozițiilor art. 446 C. proc. civ., hotărârile pronunțate în temeiul art. 442-443 C. proc. civ., precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 din același cod, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea dispozitivului. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului. În consecință, astfel cum Înalta Curte a reținut anterior cu ocazia examinării recursului îndreptat împotriva deciziei nr. 576 din 16 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, hotărârea pronunțată de instanța de apel într-un conflict individual de muncă este, prin efectul legii, o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, în temeiul art. 214 din Legea nr. 62/2011 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Aceeași concluzie se impune, în mod necesar, și cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale, întrucât, raportat la natura juridică a hotărârii principale, dispozițiile art. 446 C. proc. civ. prevăd că hotărârile pronunțate asupra unor astfel de cereri sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a formulat cererea. Or, întrucât decizia instanței de apel este, prin efectul legii, definitivă de la data pronunțării, nefiind susceptibilă de recurs, rezultă că nici încheierea prin care s-a soluționat cererea de îndreptare a erorii materiale nu poate fi atacată pe această cale extraordinară. A admite contrariul ar însemna ca hotărârea de îndreptare a erorii materiale să beneficieze de un regim juridic superior celei principale, ceea ce ar contraveni atât normelor speciale, cât și principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. Simplul fapt că partea apreciază că hotărârea ar cuprinde erori ori omisiuni nu legitimează exercitarea unei căi de atac inadmisibile, câtă vreme legiuitorul a stabilit expres limitele exercitării acesteia. Prin urmare, recursul declarat împotriva încheierii din 2 aprilie 2025 apare ca fiind lipsit de suport legal, exercitat împotriva unei hotărâri definitive, care nu poate fi atacată decât în măsura în care legea prevede în mod expres o cale de atac, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 2 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.