ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 772/2024

Ședința publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova la data de 12.05.2023 și declinată la Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă prin decizia nr. 72/27.09.2023, revizuenții A., B. au solicitat revizuirea deciziei nr. 38/10.05.2023 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă în dosar nr. x/2022, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 439/11.04.2022 pronunțată de aceeași instanță în dosar nr. x/2021.

În motivare, revizuenții au arătat că prin decizia civilă nr. 439/11.04.2022 (prima) cu autoritate de lucru judecat s-a decis că "...în prezenta cauză executarea a fost începută la data de 10.06.2013, așadar ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., motiv pentru care apreciază că este supusă dispozițiilor acestui cod, sens în care respinge solicitarea de a recalifica calea de atac în recurs". Cu alte cuvinte, calea de atac împotriva hotărârii instanței de judecată a fondului este cea prevăzută de art. 718 din actualul C. proc. civ., respectiv apelul, chestiune stabilită cu autoritate de lucru judecat.

Revizuenții au mai arătat că prin decizia nr. 38/10.05.2023 (a doua) Tribunalul Prahova, secția I civilă, în mod contrar, a statuat că în această contestație la executare calea de atac este recursul, conform prevederilor C. proc. civ. din 1865, care ar fi aplicabil în cauză.

Prin urmare două instanțe de același grad au pronunțat hotărâri potrivnice, cea de-a doua încălcând autoritatea de lucru judecat a celei dintâi cu privire la legea de procedură civilă aplicabilă executării silite contestate.

Prin decizia nr. 331/16.11.2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire și a obligat revizuenții la plata, către intimați, în solidar, a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții A. B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că normele de procedură civilă încălcate sunt cele ale art. 431 alin. (2) și 434 C. proc. civ. și că soluția dată asupra cererii de revizuire lipsește de conținut textele legale menționate.

Învederează recurenții că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu face vorbire de efectul pozitiv ori negativ al autorității de lucru judecat a primei hotărâri, ci de autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Totodată, art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prevede anularea ultimei hotărâri (decizia nr. 38/10.05.2023) și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe (care a pronunțat decizia nr. 439/11.04.2022), atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind evidentă lipsa de temei legal a motivării deciziei recurate.

Considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 351/2021, reproduse in extenso sunt în sensul demersului judiciar exercitat de către revizuenți, adică de admitere a cererii de revizuire în sensul arătat.

Revizuenții au formulat și un supliment la motivele de recurs, prin care au arătat că în aceeași zi (16.11.2023) judecătorii C., D. și E., înaintea dosarului nr. x/2023, în care au pronunțat decizia civilă nr. 331/16.11.2023, au soluționat și dosarul nr. x/2023, în care au pronunțat decizia civila nr. 330/16.11.2023. Prin decizia nr. 330/16.11.2023, același complet de judecată a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a alteia, anterioară, cu privire la chestiunea căii de atac ce se exercită împotriva unei sentințe date într-o contestație împotriva unei executări silite începute după intrarea în vigoare a actualului C. proc. civ., cea a apelului. Prin decizia nr. 331/16.11.2023, aceiași trei judecători au respins o altă cerere de revizuire a acelorași revizuenți, în contradictoriu cu aceiași intimați și privind aceeași problemă de drept a legii aplicabile în materia executării silite după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.. În mod evident cei trei judecători care au pronunțat prima hotărâre (decizia civilă nr. 330/16.11.20023), respingând cererea de revizuire, fundamentată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca neîntemeiată, au devenit incompatibili să o soluționeze pe următoarea. Adică, în terminologia C. proc. civ. ei "și-au exprimat anterior - deciziei nr. 331/16.11.2023 - părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnați să o judece".

Revizuenții au fost în imposibilitatea de a formula cerere de recuzare, întrucât în timpul judecății celei de-a doua cauze nu cunoșteau soluția pe care o vor pronunța cei trei judecători în prima, cu privire la aceeași chestiune de procedură, respectiv legea de procedură aplicabilă executărilor silite începute după intrarea în vigoare a actualului C. proc. civ.

În acest mod, revizuenții au fost privați de un proces echitabil, judecat de un tribunal imparțial în accepțiunea art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 par. 1 din Convenție.

Prin întâmpinare, intimații F., G. au solicitat respingerea recursului și a suplimentului la recurs, cu consecința menținerii deciziei atacate și acordării cheltuielilor de judecată. Intimații au învederat că motivul de recurs invocat nu își găsește justificarea, iar criticile nu se încadrează, în mod real, în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. În ce privește suplimentul la motivele de recurs, intimații arată că în cauză nu se pune problema incompatibilității judecătorilor care au pronunțat decizia recurată, aceștia pronunțându-se într-o cauză diferită, iar dacă recurenții ar fi avut suspiciuni legate de o eventuală incompatibilitate, trebuia urmată respectiva procedură, iar nu formulat un motiv de recurs cu acest obiect.

În subsidiar, intimații invocă dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă recursul a fost înaintat curții de apel prin poșta electronică și nu poartă semnătură electronică, acesta nu se supune prevederilor Legii nr. 455/2001 și invocă Decizia ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 34/2016, care a stabilit că în materie civilă o cerere transmisă instanțelor prin email ca atașament al unui mesaj electronic în format pdf nu reprezintă cererea în original și cu semnătura titularului, chiar dacă fișierul a fost imprimat de serviciile auxiliare ale primei instanțe și atașat în format de hârtie la dosarul format, pentru că documentul adresat instanței cuprinde o semnătură dintr-o reproducere.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursul declarat este supusă analizei de legalitate a instanței de control judiciar încălcarea, de către instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, a dispozițiilor art. 431 alin. (2) și 434 C. proc. civ., întrucât, în opinia recurenților, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva cărora a fost soluționată cererea de revizuire nu fac vorbire de efectul pozitiv ori negativ al autorității de lucru judecat a primei hotărâri, ci de autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Mai arată recurenții că efectul admiterii cererii de revizuire în cazul hotărârilor potrivnice este, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, astfel cum au și solicitat aceștia, soluție care intervine însă atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, ceea ce contravine motivării conținute în decizia recurată.

Înalta Curte constată că, în concret, situația dedusă judecății și subsumată motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este aceea că două hotărâri distincte, pronunțate în litigii având același obiect (contestație la executare) și purtate între aceleași părți (contestatorii A., B. și intimații G., F.), au statuat în mod diferit asupra căii de atac prevăzută de lege pentru contestația la executare, respectiv asupra legii aplicabile raporturilor juridice dintre părți în această materie (vechiul și noul C. proc. civ.).

Astfel, în practicaua deciziei a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată, respectiv decizia nr. 439/11.04.2022 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă în dosar nr. x/2021 (având ca obiect apelul declarat de contestatorii B., A. împotriva sentinței nr. 810/10.11.2021 a Judecătoriei Sinaia, prin care a fost respinsă contestația la executare privind dosarul de executare nr. 288/2013 al BEJ H.), s-a reținut că, întrucât executarea a fost începută la data de 10.06.2013, așadar ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., pricina este supusă dispozițiilor acestui cod, situație față de care a respins solicitarea de recalificare a căii de atac în recurs.

Prin decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia nr. 38/10.05.2023, pronunțată în dosar nr. x/2022 (având ca obiect apelul declarat de contestatorii A., B. împotriva sentinței nr. 959/07.12.2022 a Judecătoriei Sinaia, prin care a fost respinsă, ca tardivă, contestația la executare împotriva încheierii de încuviințare a executării silite din 10.06.2013 și ca neîntemeiată, contestația la executare în rest), Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin încheierea de ședință din 10.05.2023, a recalificat calea de atac declarată inițial drept apel, ca fiind recurs și a soluționat pricina în complet de recurs, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ.

În esență, prin hotărârea recurată s-a reținut că deciziile pretins contrare au soluționat contestații la executare formulate împotriva unor acte de executare diferite, situație față de care în cauză nu este îndeplinită condiția triplei identități, din perspectiva identității obiectului.

Pornind de aici, a reținut că prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat ci doar pe cel negativ, considerent argumentat - cu trimitere la conținutul art. 513 alin. (4) C. proc. civ. care dă cadrul de soluționare a cererii de revizuire pentru ipoteza hotărârilor potrivnice - că, în acest caz, instanța va anula ultima hotărâre, situație ce este compatibilă doar unei contrarietăți a hotărârilor sub aspect negativ, adică în dispozitive și care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două hotărâri.

Înalta Curte constată însă că, atunci când a stabilit aceasta, prima instanță care a soluționat cererea de revizuire a avut în vedere forma inițială a dispozițiilor C. proc. civ. incidente cazului de revizuire dat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în mod particular, forma inițială a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. care avea conținutul evocat în motivarea hotărârii, observându-se însă că prin Legea nr. 310/2018 art. I pct. 61 conținutul normei menționate a fost modificat, cu specificarea care interesează prezenta judecată în sensul că "...iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Se înțelege, așadar, că, raportat la conținutul aceleiași norme legale invocate de instanță, pentru litigiile în care forma nouă a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. a devenit incidentă, argumentul utilizat nu este valabil de vreme ce norma legală în noua sa configurație explicitează soluția ce se va pronunța în revizuire în cazul hotărârilor potrivnice, când se încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. De altfel, întemeiat pe această dispoziție legală (în această configurație) își formulează recurenții critica de încălcare de către prima instanță a dispozițiilor art. 431 alin. (2) în corelare cu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 și 513 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, se constată că, deși s-a referit în conținutul hotărârii la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a expus considerații generale privind admisibilitatea cererii de revizuire, prima instanță nu a prezentat care sunt rațiunile pentru care a stabilit incidența dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma sa inițială, în condițiile în care, prin hotărârile a căror contrarietate se pretinde, au fost soluționate prin reținerea incidenței unor legi procesuale diferite (vechiul Cod de procedură și noul Cod de procedură) două contestații la executare purtate între aceleași părți, cu privire la același titlu executoriu și vizând acte de executare emise în cursul sau în desfășurarea aceleiași executări silite, pornită la nivelul anului 2006 și continuate doar în temeiul cererii creditorilor din 6.06.2013 (aspect dezlegat între părți prin decizia nr. 1478/12.12.2014 a Tribunalului Prahova pronunțată în dosarul nr. x/2013).

În contextul arătat, în care una dintre instanțele aflate în contrarietate a apreciat că în judecarea contestației la executare sunt incidente dispozițiile noului C. proc. civ., iar cea de-a doua instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile vechiul C. proc. civ., instanța de revizuire avea obligația să clarifice aceste aspecte de aplicare în timp a legii, cu impact esențial în primul rând în ce privește reglementarea dată instituției juridice a revizuirii, nefiind suficientă indicarea și citarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci era necesară expunerea argumentelor pentru care instanța de revizuire a ales să aplice o lege în locul alteia.

Aceasta întrucât revizuirea pentru contrarietate de hotărâri cunoaște, sub reglementarea Noului C. proc. civ., o reglementare diferită (mai extinsă începând cu Legea nr. 310/2018) față de cea existentă anterior (322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ.), care sancționa ipoteza în care o hotărâre judecătorească nesocotea efectul negativ al autorității de lucru judecat, în condițiile identității de părți, cauză, obiect.

În reglementarea noului C. proc. civ. (art. 509 alin. (1) pct. 8) se face referire la revizuirea pentru existența de hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar pentru stabilirea domeniului de aplicare a textului, acesta trebuie coroborat cu dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ., care determină conținutul și efectele autorității de lucru judecat.

În concret, în vechea reglementare art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sancționa doar ipoteza în care s-a pornit o nouă judecată în condițiile triplei identități (obiect, părți, cauză), ajungându-se la un rezultat jurisdicțional contrar primei hotărâri.

În noua reglementare, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. statuează asupra autorității de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești, arătând în mod explicit asupra căror părți ale hotărârii poartă această autoritate, ce fel de statuări ale instanței, precum și tipul de hotărâri care sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat (art. 430), menționând și cele două efecte pe care le produce lucrul judecat, efectul pozitiv și efectul negativ (art. 431).

Astfel, până la adoptarea noului cod, revizuirea viza numai efectul negativ al autorității de lucru judecat, în timp ce reglementarea dată de noul cod are în vedere și efectul pozitiv, raportat numai la identitatea de părți și de situație litigioasă. Posibilitatea sancționării încălcării autorității de lucru judecat în această din urmă formă a manifestării sale (efectul pozitiv) pe calea revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost deschisă în mod concret abia prin modificările aduse art. 513 alin. (4) prin dispozițiile anterior citate ale Legii nr. 310/2018.

În concluzie, întrucât demersul judiciar al revizuenților (prin care se reclamă o încălcare a autorității de lucru judecat în considerente, așadar în manifestarea acesteia sub aspect pozitiv) a fost determinat tocmai de modalitatea în care instanțele care au pronunțat hotărârile pretins contrare au statuat asupra legii aplicabile, cu atât mai mult se impunea, în soluționarea revizuirii, o justificare elaborată a incidenței în cauză a dispozițiilor legale la care s-a raportat instanța când a soluționat cererea de revizuire. Stabilind doar că aceasta este neîntemeiată (reținând, în realitate, un fine de neprimire) întrucât legea nu sancționează încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prima instanță a avut în vedere un argument care nu se verifică întotdeauna și în raport de toate formele legii posibil incidente cauzei, nestatuând anterior, deși era esențial, ce regim juridic este incident cererii de revizuire.

Nu în ultimul rând, este de observat că titlul executoriu în raport de care sunt formulate contestațiile la executare în care s-au pronunțat hotărârile supuse revizuirii este reprezentat de sentința nr. 800/29.09.2005, executarea silită a fost declanșată la nivelul anului 2006 și s-a derulat pe parcursul mai multor ani, iar hotărârile pretins contradictorii sunt pronunțate la nivelul anilor 2022-2023, aspecte ce impun, în mod necesar, clarificarea, printr-o motivare corespunzătoare, a legii aplicabile în soluționarea căii extraordinare de atac a revizuirii, cu luarea în considerare și a diferențele de reglementare a acestei instituții juridice în lumina vechiului și, respectiv, a noului C. proc. civ.

În rejudecarea cererii de revizuire, instanța va avea în vedere, în afara celor statuate prin prezenta decizie, și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

În ce privește cheltuielile de judecată solicitate și dovedite de către intimați la termenul la care au avut loc dezbaterile, având în vedere soluția ce se va da, respectiv aceea de admitere a recursului și trimitere a cauzei spre rejudecare, soluție în raport de care instanța de recurs nu dezleagă chestiuni legate de fondul recursului, acestea urmează a fi avute în vedere cu prilejul rejudecării dispuse prin prezenta decizie.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 331 din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 331 din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2024.