ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2023, revizuenții recurenți A. și B. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 80/19.10.2022, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații C. și D., solicitând instanței, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., să admită în principiu cererea de revizuire a deciziei civile nr. 80/19.10.2022, comunicată la 3.04.2023, urmând a anula, în tot, cea din urmă hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 80/19.10.2022 și a trimite cauza spre rejudecare pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenții au învederat că cea de-a doua hotărâre, decizia civilă nr. 80/19.10.2022, definitivă, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, este potrivnică celei dintâi, decizia civilă nr. 439/11.04.2022, definitivă, pronunțată de aceeași secție a aceleiași instanțe.

Revizuenții au precizat că, prin decizia civilă nr. 439/11.04.2022, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că "...în prezenta cauză executarea a fost începută la data de 10.06.2013, așadar ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., motiv pentru care apreciază că este supusă dispozițiilor acestui cod, sens în care respinge solicitarea de a recalifica calea de atac în recurs", astfel încât calea de atac împotriva hotărârii instanței de judecată a fondului este cea prevăzută de art. 718 din actualul C. proc. civ., respectiv apelul, chestiune stabilită cu autoritate de lucru judecat.

Au învederat că, prin decizia civilă nr. 80/19.10.2022, Tribunalul Prahova, secția I civilă a statuat, în mod contrar, că în această contestație la executare calea de atac este recursul, conform prevederilor C. proc. civ. din 1865, care ar fi aplicabil în cauză.

Astfel, revizuenții au arătat că cele două instanțe de același grad au pronunțat hotărâri potrivnice, cea de-a doua încălcând autoritatea de lucru judecat a hotărârii primei instanțe cu privire la legea de procedură civilă aplicabilă executării silite contestate.

În drept, au invocat disp. art. 509 și urm. C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 69/27.09.2023, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova și a declinat competența de soluționare a cauzei în ceea ce privește cererea de revizuire a deciziei civile nr. 80/19.10.2022 în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 3 octombrie 2023, sub nr. x/2023.

Prin decizia nr. 330 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 80/19.10.2022, pronunțată de Tribunalul Prahova, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, formulată de revizuenții-recurenți A. și B., în contradictoriu cu intimații C. și D., ca neîntemeiată; a fost admisă, în parte, cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată; au fost obligați revizuenții, în solidar, la plata către intimați a sumei de 1044,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport reduse.

În motivarea deciziei recurate s-a reținut că deciziile nr. 80/19.10.2022 și nr. 439/11.04.2022, pronunțate de Tribunalul Prahova, au avut ca obiect al cererii de chemare în judecată acte de executare diferite, astfel încât nu se verifică una dintre condițiile triplei identități, reglementată de dispozițiile art. 431 C. proc. civ., respectiv cea a obiectului.

Instanța de revizuire a apreciat că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță. O asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni.

A reținut că raportul litigios rămâne soluționat, în mod definitiv, în puterea primei hotărâri judecătorești pronunțate, situație care nu se verifică și în cazul încălcării autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv când, prin ipoteză, raportul juridic dedus judecății, deși are legătură cu cel dezlegat prin hotărârea a cărei autoritate se invocă, este diferit de acesta. În această situație nu ar fi suficientă anularea hotărârii atacate întrucât ar fi lăsat nerezolvat raportul juridic litigios doar aflat în legătură, dar nu identic, cu cel soluționat prin hotărârea a cărei autoritate se încearcă a fi apărată. Instanța de revizuire a invocat considerentele deciziei nr. 351/2021 a Curții Constituționale, în sensul celor anterior reținute.

A apreciat că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, astfel cum este garantat la art. 6 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție, ale cărui dispoziții relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante, unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept fiind principiul certitudinii juridice, care impune printre altele ca, atunci când instanțele pronunță o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată (hotărârea Brumărescu împotriva României).

Acest principiu subliniază faptul că niciuna din părți nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o reaudiere și o nouă decizie într-o cauză. Atribuția de revizuire a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare, neîndeplinirea justiției și nu pentru substituirea unei revizuiri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții A. și B., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 16 ianuarie 2024.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenții au solicitat casarea deciziei recurate, admiterea cererii de revizuire a deciziei nr. 80 din 19.10.2022, pronunțată de Tribunalul Prahova, care urmează a fi anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de apel pentru încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 439/11.04.2022.

Recurenții au susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., învederând că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ nu fac referire la efectul pozitiv ori negativ al autorității de lucru judecat a primei hotărâri, ci la autoritatea de lucru judecat a acesteia, iar art. 513 alin. (4) C. proc. civ. stipulează exact ce au solicitat revizuenții, respectiv anularea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe atunci când s-a încălcat efectul autorității de lucru judecat, fiind evidentă lipsa de temei legal a hotărârii atacate.

Au arătat că stabilirea căii de atac în materia contestației la executare, respectiv apelul, a fost decisă de prima instanță prin decizia nr. 439 din 11 aprilie 2022, ca o consecință firească a intrării în vigoare a actualului C. proc. civ. la 15 februarie 2013, sub imperiul căruia a început executarea silită la 10 iunie 2013.

Au învederat că decizia nr. 351/2021 a Curții Constituționale, ale cărei considerente au fost reproduse în decizia recurată, sunt în consonanță cu demersul judiciar exercitat de revizuenți.

La 8 februarie 2024, intimații C. și D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul declarat în cauză, prioritar prin prisma excepției de netimbrare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 146/1997, cererea de revizuire este supusă unei taxe judiciare de timbru de 10 RON, iar conform art. 11 alin. (1) din același act normativ, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță.

În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În condițiile art. 20 alin. (2) din același act normativ, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Se constată că, în speță, deși citați în mod legal cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 5 RON, până la închiderea dezbaterilor recurenții revizuenți nu s-au conformat acestei obligații și nu au formulat cerere de reexaminare ori de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, pentru a fi exonerați de obligația legală stabilită în sarcina lor.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula ca netimbrat, recursul declarat de revizuenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 330 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurenților B. și A., Înalta Curte îi va obliga pe aceștia la plata către intimați a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de revizuenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 330 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă revizuenții la plata către intimați a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2024.