ÎCCJ, Decizia nr. 175/2020

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor - prin Penitenciar B., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 232 din 04.08.2016, repunerea părților în situația anterioară prin reîncadrarea în muncă în funcția de agent șef principal de penitenciare, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, de la data desfacerii contractului individual de muncă - 04.08.2016 - și până la reintegrarea efectivă, obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 euro, în cazul în care integrarea este posibilă, sau 100.000 euro, dacă reintegrarea nu mai este posibilă, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6.449 din 17 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 232 din 4.8.2016 emisă de pârâtă, a respins, ca prescris, capătul de cerere privind sporul TBC aferent perioadei 2004 - 2006 și a respins, în rest, acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.1, a declarat recurs reclamanta A.

Prin Decizia civilă nr. 1.327 din 14 martie 2019, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 6.449 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.2, a formulat contestație în anulare A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019.

Prin Decizia nr. 118 din 10 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, reținând că au fost invocate numai formal cazurile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 - 4 C. proc. civ., nefiind arătate în concret motivele care susțin incidența ipotezelor respective.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.3, contestatoarea A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este potrivnică Deciziei nr. 1.327 din 14 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 597 din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia civilă nr. 605 din 5 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității cererii de revizuire invocată din oficiu și a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 118 din 10 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de revizuire a reținut următoarele.

În speță, hotărârile pretins potrivnice sunt Decizia nr. 118 din 10 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2019 și Decizia nr. 1.327 din 14 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017.

Astfel, ultima hotărâre este Decizia nr. 118 din 10 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2019, care a rămas definitivă la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 634 alin. (2) C. proc. civ.

Termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac.

Raportat la datele speței, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire s-a împlinit la 10 iunie 2019.

Cum cererea de revizuire a fost depusă la 14 iunie 2019, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, este incidentă sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.6, revizuenta A. a declarat recurs în temeiul ar. 513 alin. (6) C. proc. civ., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020,

Prin motivele de recurs, recurenta expune istoricul litigiului și argumente de fond, reiterând ad litteram criticile din cererea de revizuire.

Prin completarea la motivele de recurs, recurenta critică hotărârea atacată sub aspectul admiterii excepției tardivității, arătând că a fost denigrată și izolată de societate, sens în care invocă neregularități cu privire la un dosar penal din anul 2012. Totodată, arată că, în perioada 2007 - 2009 și 2010 - 2012, a beneficiat de aprecieri excelente în activitatea profesională și reiterează criticile din revizuire cu privire la faptul că în mod greșit instanțele de contencios administrativ au reținut tardivitatea acțiunii, prin aplicarea greșită a dispozițiilor ar. 106 din Legea nr. 188/1999.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu titlu prealabil, se constată că recurenta invocă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu se circumscriu niciuneia dintre cele două ipoteze, care se referă la situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", respectiv la situația în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor vizând greșita admitere a excepției tardivității cererii de revizuire, se reține următoarele:

În cauză, cererea de revizuire este formulată împotriva Deciziei nr. 118 din 10 mai 2019 a Curții de Apel București, care, în opinia revizuentei, este potrivnică Deciziei nr. 1.327 din 14 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București.

Pentru motivul de revizuire invocat, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. dispune în sensul că "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Ultima decizie invocată în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este Decizia nr. 118 din 10 mai 2019 a Curții de Apel București, prin care a fost soluționată contestația în anulare împotriva unei hotărâri date în recurs, care, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Astfel, întrucât nu este supusă recursului, decizia respectivă este definitivă la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", coroborat cu art. 634 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

În consecință, termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 10 mai 2019 și, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 10 iunie 2019, astfel că cererea de revizuire depusă la 14 iunie 2019 a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, fiind incidentă sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., așa cum corect a reținut și instanța de revizuire prin hotărârea atacată.

Susținerile recurentei formulate la termenul de judecată de astăzi, prin care invocă nerespectarea termenului de redactare a hotărârii și tinde să demonstreze că termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se calculează de la data comunicării hotărârii atacate, sunt lipsite de temei având în vedere că dispozițiile procedurale prevăd expres că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, considerentele Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea dispozițiilor procedurale din reglementarea anterioară, care, similar art. 511 din C. proc. civ. din 2010, prevedeau că, în anumite situații, termenul de revizuire se calculează de la data pronunțării hotărârii atacate:

- "[...] prin reglementările cuprinse în [...] C. proc. civ., referitoare la data de la care începe să curgă termenul de revizuire, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite. În aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești în termenul legal cu cererea de revizuire. Referitor la susținerea autoarei excepției potrivit căreia, dat fiind că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată, nu a putut exercita, în termenul legal, calea de atac a revizuirii, Curtea reține că stabilirea unor momente diferite de la care începe să curgă termenul de revizuire, în considerarea unor situații diferite, nu contravine prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare. [...] obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților" (Decizia nr. 235/2003; Decizia nr. 1.404/2008; Decizia nr. 4/2016, pct. 14);

- "[...] legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești în termenul legal cu cererea de revizuire. De asemenea, Curtea a reținut că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate" (Decizia nr. 4/2016, pct. 13).

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 605 din 5 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2020.

GGC - ED