Decizia nr. 114/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 12.01.2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 18.02.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Penitenciarului B. și Administrația Națională a Penitenciarelor, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând despăgubiri morale. În drept, a invocat dispozițiile art. 20 alin. (8) C. proc. pen., art. 1347, 1373 C. civ. Prin Sentința nr. 6.570 din 9.06.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2016, fiind repartizată spre soluționare secției a IV-a civile. Prin încheierea din 25.11.2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 107 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1.375/2015, a trimis cauza completului din cadrul secției a V-a civilă a Tribunalului București învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului nr. x/2015, având în vedere că cererea înregistrată sub acest număr de dosar este identică cu cea de față. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2016*.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin Sentința nr. 316 din 03.03.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Administrația Națională a Penitenciarelor, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., deținut la Penitenciarul B., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Penitenciarului B. și Administrația Națională a Penitenciarelor și a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, reprezentând daune morale. Totodată, a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 326A din 15 martie 2018 a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Penitenciarul B.; a admis apelurile reclamantului A. și pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, a schimbat în parte sentința apelată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta; a obligat pârâtul Penitenciarul B. la plata către reclamant a sumei de 1.162 RON, reprezentând daune morale.

Calea de atac formulată în cauză: Decizia nr. 326A din 15 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București a fost atacată cu recurs de către pârâtul Penitenciarul B. În drept, au fost invocate prevederile art. 483 și urm. C. proc. civ., fiind menționat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a susținut, în esență, că în cauză au fost aplicate necorespunzător prevederile care reglementează angajarea răspunderii civile delictuale, stabilindu-se în sarcina sa plata unor daune morale, fără a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ. Astfel, a susținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1357 C. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției și obligația de a repara prejudiciul. În opinia recurentului decizia atacată nu este legală nefiind îndeplinită condiția vinovăției. Reclamantul a beneficiat de asistență medicală stomatologică conform reglementărilor specifice în vigoare, a fost direcționat către consult și tratament stomatologic în sistem penitenciar, dar acesta a refuzat și a optat pentru consult și tratament la Spitalul Militar Central Implantologie. I s-a explicat reclamantului că tratamentele de medicină dentară, cu excepția celor de medicina dentară preventivă și tratamentelor ortodentale prevăzute de normele metodologice de aplicare a contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale solicitate de persoanele private de libertate se efectuează contra cost, nefiind decontate de casa de asigurări. Reclamantul a pierdut, în această situație, o serie de programări, neavând bani în cont din care să suporte costul tratamentului, situație care nu este imputabilă recurentului. Împrejurarea că pentru anumite servicii stomatologice persoanele condamnate trebuie să achite contravaloarea acestora și faptul că reclamantul nu a avut banii necesari acestui demers nu poate constitui un element de vinovăție a Penitenciarului B., atât timp cât acesta a efectuat demersurile posibile în limita cadrului legal. Cât privește încadrarea reclamantului în regim închis de executare a pedepsei s-a avut în vedere mandatul de executare nr. 1.892/2015 emis de Tribunalul București, secția I penală, în baza Sentinței penale nr. 725/2015 și cuantumul pedepsei de 7 ani și 8 luni închisoare, care este unul specific regimului închis. În urma admiterii plângerii reclamantului, prin Încheierea nr. 857/12.11.2015, judecătorul de supraveghere a dispus modificarea regimului închis în regim semideschis. Penitenciarul nu a efectuat o analiză la termenele prevăzute de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, ci o analiză la schimbarea situației juridice și a considerat că pentru acest caz au aplicabilitate prevederile art. 39 alin. (1) și (2), în condițiile în care legea nu prevede expres cu privire la modalitatea analizei în astfel de situații. Nu în ultimul rând, reclamantul nu a dovedit existența vreunui prejudiciu, aspectele invocate de acesta fiind privațiuni inerente regimului punitiv în care se regăsea și nu pot fi considerate ca fiind producătoare de un prejudiciu susceptibil de a fi reparat conform legislației civile.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul astfel întocmit, s-a reținut că se pune problema nulității recursului, față de împrejurarea că prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate cu referire la aspectele analizate de instanța de apel. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor și recurentul-pârât Penitenciarul B. au depus punct de vedere la raport prin care au susținut admisibilitatea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Pe calea prezentului recurs a fost atacată Decizia nr. 326A din 15 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare." În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci se fac susțineri care nu reprezintă critici de nelegalitate, ele privind elemente ale situației de fapt contestate de recurent, care neagă existența vinovăției și probarea unui prejudiciu. Or, asemenea susțineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiași articol, normă imperativă, de ordine publică. În speță, nu au fost dezvoltate critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci recurentul a procedat la expunerea unei situații de fapt și a solicitat reevaluarea probatoriilor administrate, susținând lipsa vinovăției și faptul că nu a fost dovedit un prejudiciu. Asemenea susțineri pun în discuție, pe de o parte o chestiune de netemeinicie și nu una de nelegalitate a deciziei atacate prin prezentul recurs, iar pe de altă parte ele nu vizează în mod concret motivele pentru care instanța de apel a constatat nefondate argumentele din apel, anume cele referitoare la puterea de lucru judecat derivând din cele două hotărâri penale care au stabilit încălcările drepturilor reclamantului intimat produse în perioada detenției. În aceste condiții, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulității recursului.