ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1405/2020

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III - a civilă la data de 31 martie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul București Rahova și Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale produse în perioada 28 mai 2014 - 1 iulie 2016, când reclamantul s-a aflat în detenție în Arestul Central București și Penitenciarul Rahova, cauzate de condițiile de detenție care încalcă prevederile Constituției României și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința nr. 938 din data de 29 iunie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 967/A din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, în rejudecare: Prin sentința nr. 956 din 9 mai 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Administrației Națională a Penitenciarelor și a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acestor pârâți; a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul București Rahova pe care l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în al doilea ciclu procesual: Prin decizia nr. 1364A din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul A. și de pârât Penitenciarul București Rahova împotriva sentinței nr. 956/09.05.2019 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerului Justiției.

Calea de atac formulată în cauză: Decizia pronunțată de instanța de apel fost atacată cu recurs de către pârâtul Penitenciarul București-Rahova. Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât, în esență, a susținut următoarele: - în mod greșit instanța de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în privința intimatului-reclamant A., în cauza de față neexistând nici fapta culpabilă și nicio consecință a unor presupuse condiții de detenție vătămătoare, având în vedere că respectarea condițiilor de detenție, astfel cum a reținut și Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 156/2011, pronunțaată într-o cauză similară celei de față, nu poate fi apreciată strict sub aspectul suprafețelor camerelor de detenție, acesta fiind un concept mai vast care chiar și în viziunea Comitetului pentru prevenirea torturii presupune o dezvoltare continuă; - instanța de apel a interpretat greșit prevederile OMJ nr. 433/2010, emis în temeiul art. 33 alin. (4) Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, raportat la cele reținute în decizia Curții de Apel Ploiești nr. 156 din data de 9 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2011 (definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție), în soluționarea unei cereri de chemare în judecată similare celei din cauza de față, prin care s-a arătat că normele prevăzute prin acest ordin nu se referă la unitățile penitenciare, care au fost construite cu mult înainte de intrarea în vigoare a acestuia; - nu poate fi atrasă răspunderea sa civilă delictuală întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile acesteia.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor și recurentul-pârât Penitenciarul București-Jilava au depus punct de vedere la raport prin care au susținut admisibilitatea recursului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (2) din același Cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Astfel, criticile referitoare la greșita reținere de către instanța de apel a condițiilor răspunderii civile declictale, pe motiv că nu există nici fapta culpabilă și nicio consecință a unor presupuse condiții de detenție vătămătoare sunt doar simple susțineri și generalități, neargumentate prin raportare la date speței, recurentul pârât nearătând modalitatea în care instanța de apel a încălcat dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală. Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. De asemenea, susținerea recurentului pârât referitoare la interpretare greșită de către instanța de apel a prevederilor OMJ nr. 433/2010 emis în temeiul Legii nr. 275/2006, în raport de aspectele reținute de Curtea de Apel Ploiești în decizia nr. 156 din data de 9 septembrie 2011, în soluționarea unei cereri de chemare în judecată similare celei din cauza de față, nu se poate constitui într-o critică de nelegalitatea a deciziei recurate, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurentul-pârât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În aceste condiții, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulității recursului.