ÎCCJ, Decizia nr. 113/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 9 mai 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., contestație împotriva deciziei de concediere nr. 125 din 27 aprilie 2017, solicitând să se constate nelegalitatea și netemeinicia acesteia, reintegrarea sa în postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între data concedierii, 28 aprilie 2017 și până la data reintegrării efective, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, constând în onorariu de avocat.

Prin sentința civilă nr. 5931 din 13 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București a respins contestația formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata B. S.A., ca lipsită de interes.

Prin decizia civilă nr. 3476 din 19 septembrie 2018 (Decizia nr. 3476/2018 a Curții de Apel București), Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul formulat de apelanta-contestatoare A. împotriva sentinței civile nr. 5931 din 13 septembrie 2017 a Tribunalului București, a anulat sentința apelată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1531 din 19 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 4531 din 16 octombrie 2019 (Decizia nr. 4531/2019 a Curții de Apel București), Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 1531 din 19 martie 2019 a Tribunalului București.

Prin cererea înregistrată la 3 mai 2019 pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2017*, pârâta B. S.A., în contradictoriu cu reclamanta A., a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1531 din 19 martie 2019, în sensul admiterii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 3423 din 11 iunie 2019, Tribunalul București a admis cererea și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1531 din 19 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 10.000 RON, reprezentând onorariu avocațial redus.

Prin decizia civilă nr. 4532 din 16 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București a respins apelurile declarate de apelata-reclamantă A. și apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3423 din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017.

La 13 ianuarie 2020, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 4531/2019 a Curții de Apel București, susținând că este contrară deciziei civile nr. 3476/2018 a Curții de Apel București.

Prin Decizia nr. 438 din 18 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 4531/2019a Curții de Apel București.

În esență, instanța de revizuire a reținut că, pentru incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este necesar ca, în dosare diferite, în care există tripla identitate de părți, obiect și cauză, să fi fost pronunțate hotărâri definitive potrivnice, iar în al doilea dosar să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța de judecată să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Cele două decizii pretins a fi contradictorii nu au fost pronunțate în cauze/dosare diferite, ci în aceeași cauză, în cicluri procesuale diferite ale aceluiași litigiu.

În cazul în care hotărârile sunt pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale, calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi primită, fiind nesocotită premisa ca cererile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenței unei autorități de lucru judecat. În cadrul aceluiași proces nu se poate pretinde că au fost pronunțate hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă în diferite faze sau cicluri procesuale soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.10, a declarat recurs revizuenta A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ.

În esență, recurenta solicită admiterea recursului și anularea Deciziei nr. 4531/2019 a Curții de Apel București și, implicit, a deciziei civile nr. 3388 din 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 7654 din 5 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, fiind întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Recurenta invocă excepția autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 3476/2018 a Curții de Apel București, susținând că sentința civilă nr. 7654 din 5 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, și Decizia nr. 3476/2018 a Curții de Apel București sunt pronunțate în dosare diferite.

În continuare, cu referire la istoricul raporturilor juridice deduse judecății și fondul dosarelor în care au fost pronunțate hotărârile potențial potrivnice în opinia sa, recurenta expune argumente susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru admiterea cererii de revizuire, invocând în susținere numeroase acte normative interne și internaționale și principii de drept prin care tinde să argumenteze nulitatea deciziei de concediere a sa.

În temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., recurenta solicită soluționarea conflictului de competență ivit între Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București, pe de o parte, și între Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București, pe de altă parte, având în vedere că cele două instanțe se declară competente să judece contestația în anulare împotriva celor două decizii atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deși prin cererea de recurs sunt invocate formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. prin prisma căruia instanța de recurs este învestită, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ. cu verificarea modului în care instanța de revizuire s-a pronunțat asupra cererii de revizuire formulate pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care se urmărește respectarea autorității de lucru judecat.

Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

De esența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite, în privința cărora să existe tripla identitate de părți, cauză, obiect, pentru a se verifica respectarea autorității de lucru judecat.

În cauză, prin revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se invocă faptul că sunt hotărâri definitive potrivnice decizia civile nr. 4531/2019 a Curții de Apel București și decizia civilă nr. 3476/2018 a Curții de Apel București.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei (pct. I.3 și 5), se constată că cele două hotărâri potrivnice în opinia revizuentei sunt pronunțate în același dosar, în succesiunea căilor de atac exercitate pe parcursul a două cicluri procesuale, nefiind pronunțate în litigii diferite pentru a se ridica problema autorității de lucru judecat.

Se observă că recurenta-revizuentă solicită atât anularea Deciziei nr. 4531/2019 a Curții de Apel București, cât și a deciziei civile nr. 3388 din 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, motivat de faptul că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 7654 din 5 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, susținând că este îndeplinită atât cerința triplei identități, cât și cerința pronunțării hotărârilor respective în litigii diferite.

Raport la criticile din recurs, se constată, pe de o parte, că decizia civilă nr. 3388 din 31 mai 2017 a Curții de Apel București a fost pronunțată în soluționarea apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 7654 din 5 septembrie 2016 a Tribunalului București, astfel că cele două hotărâri sunt date în aceeași cauză (dosarul nr. x/2016), iar, pe de altă parte, că nu există identitate de obiect între dosarul nr. x/2017 (contestație împotriva deciziei de concediere nr. x/27.04.2017), în care a fost pronunțată Decizia nr. 4531/2019 a Curții de Apel București, și dosarul nr. x/2016 (contestație împotriva Deciziei de concediere nr. x/04.03.2016). Rezultă, astfel, că nu este îndeplinită condiția ca hotărârile potențial potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite.

În realitate, atât pe calea revizuirii, cât și în cadrul prezentului recurs, recurenta-revizuentă tinde să obțină o reexaminare a fondului cauzei deduse judecății vizând concedierea sa, fie pe calea verificării legalității și temeiniciei hotărârilor pronunțate în același litigiu, pe parcursul a două cicluri procesuale, fie prin prisma hotărârilor pronunțate în litigii în privința cărora nu există tripla identitate: de părți, obiect și cauză.

Însă, nici instanța de revizuire, în cercetarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și nici instanța învestită cu soluționarea prezentului recurs în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., nu au competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentei pentru a decide care este cea corectă, deoarece scopul acestui motiv de revizuire nu este acela de a corecta eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 438 din 18 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2021.