ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3630/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 decembrie 2019, A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 3974 din 17 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2017.

Revizuenta a invocat motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., arătând că instanța în mod greșit a considerat că este un recurs cu privire la fondul cauzei și nu s-a pronunțat asupra recursului cu privire la nesesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3

1

alin. (3)

1

din O.U.G. nr. 57/2015.

Prin decizia nr. 3974 din 17 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca inadmisibil recursul formulat de A. împotriva deciziei nr. 4351 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte a reținut că recurenta a atacat cu recurs decizia prin care a fost admis recursul declarat de pârâta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Sibiu împotriva sentinței nr. 106/07.02.2018 pronunțata de Tribunalul Sibiu, a casat în parte sentința și în rejudecarea procesului, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Sibiu, decizie "definitivă".

Înalta Curte reține că instanța de recurs, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanta A. cu excepția de neconstitutionalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 3 din O.U.G. nr. 57/2015 fata de prevederile art. 16 alin. (1) si art. 20 din Constitutie, prin încheiere separată în data de 5 decembrie 2018. Or, Înalta Curte a constatat că în mod greșit recurenta a apreciat că prin decizia nr. 4351/5.12.2018 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de revizuire în raport cu hotărârea atacată, cazul de revizuire invocat și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;".

Văzând dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, nu este întrunită condiția generală instituită de alin. (1) din art. 509 din C. proc. civ., respectiv hotărârea atacată nu evocă fondul.

Or, Înalta Curte constată că textul de lege invocat nu lasă loc de interpretare asupra faptului că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiție de admisibilitate, iar, în cauza de față, constată că instanța de recurs nu a soluționat fondul cererii reclamantei, întrucât a avut de analizat admisibilitatea căii de atac declarate de recurentă.

De asemenea, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită condiția prevăzută la pct. 1 din textul de lege analizat, respectiv motivul de revizuire ce vizează minus petita invocat de revizuent, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Or, este evident că instanța care a pronunțat decizia atacată cu revizuire nu a soluționat fondul cererii de chemare în judecată, fiind în imposibilitate de a cerceta situația de fapt a cauzei, întrucât cauza a fost soluționată pe excepție.

Ca atare, Înalta Curte reține că decizia ce face obiectul revizuirii nu face parte din categoria hotărârilor definitive ce pot face obiectul unei revizuiri.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., republicat, prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Văzând dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, susținerile și criticile revizuentei nu se încadrează în condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., motiv pentru care cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de A. împotriva deciziei nr. 3974 din 17 septembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.