Decizia nr. 3747/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu: obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții prin care începând cu data de 21.12.2016, salariul de bază să fie stabilit la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și funcții ocupațională, respectiv cel stabilit de DGASPC Olt în cuantum de 3961 RON/lună, obligarea pârâtei să emită o dispoziție în sensul majorării cu 20% începând cu 1 februarie 2017 a cuantumului brut al salariului, respectiv suma de 4753 RON; obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale și plata dobânzii legale asupra sumelor menționate; obligarea pârâtei la emiterea documentelor rectificative privind obligațiile la bugetul de stat, raportat la majorările salariale.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 15/12.01.2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, îndreptată material prin încheierea din data de 07.03.2018, a fost admisă, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, fiind obligată pârâta să stabilească și să achite către reclamantă diferențele de drepturi salariale după cum urmează: pentru perioada 21.12.2016 - 1.02.2017, raportat la salariul de bază lunar de 4098 RON; pentru perioada 01.02.2017 - 01.08.2017, raportat la salariul de bază lunar de 5265 RON, fiind obligată pârâta la plata dobânzii penalizatoare asupra diferențelor salariale, pentru perioada 21.12.2016 - 01.08.2017; respinge celelalte capete de cerere; a fost obligată pârâta la plata sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 15/12.01.2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu solicitând casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantei.

Hotărârea instanței de recurs. Prin Decizia nr. 4350/2018 din data de 05 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Sibiu împotriva sentinței nr. 15/12.01.2018 îndreptată material prin încheierea din data de 07.03.2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a casat în tot sentința și încheierea și în rejudecarea procesului, a respins acțiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta A., în contradictoriu cu parata Direcția Generala de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Sibiu. Prin încheierea de ședință din data de 05.12.2018 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 3 1 alin. (1) 3 din O.U.G. nr. 57/2015 față de prevederile art. 16 alin. (1) și art. 20 din Constituție.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate Împotriva Deciziei nr. 4350/2018 din data de 05 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A. solicitând admiterea căii de atac promovate și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 3 1 alin. (1 3 ) din O.U.G. nr. 57/2015.

Hotărârea Înaltei Curți Prin Decizia nr. 3973 din data de 17 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 4350 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Contestația în anulare/cererea de revizuire. Împotriva Deciziei nr. 3973 din data de 17 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire reclamanta A. invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor se arată că instanța de recurs în mod greșit a considerat că recursul privește fondul cauzei și nu s-a pronunțat asupra recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea prevederilor tezei a II-a a art. 3 1 alin. (3) 1 din O.U.G. nr. 57/2015.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cererea formulată de reclamanta A., Înalta Curte constată că aceasta este intitulată ca fiind contestație în anulare și revizuire. Dispozițiile art. 503 din C. proc. civ. referitoare la obiectul și motivele contestației în anulare menționează că: (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. referitoare la obiectul și motivele revizuirii menționează că: (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Potrivit dispozițiilor art. 152 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită. Având în vedere dispozițiile sus-citate, precum și faptul că prin cererea intitulată "contestație în anulare și revizuire", reclamanta a criticat hotărârea instanței de recurs cu privire la faptul că "aceasta a considerat că recursul privește fondul cauzei și nu a avut în vedere criticile formulate împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate", Înalta Curte, în baza art. 152 din C. proc. civ. califică prezenta cale de atac ca fiind revizuire. Analizând cererea de revizuire de față, din perspectiva acestor critici, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de recurs a considerat că recursul privește fondul cauzei și a avut în vedere doar partea introductivă a cererii de recurs, fără a analiza motivele prezentate în integralitate împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea prevederilor tezei a II-a a art. 3 1 alin. (3) 1 din O.U.G. nr. 57/2015. Astfel, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs formulată de reclamanta A. a arătat că în mod greșit Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 3 1 alin. (3) 1 din O.U.G. nr. 57/2015 reținând că aceasta nu se încadrează în niciunul dintre aliniatele 1-3 ale art. 29 din Legea nr. 47/1992. Cu privire la condițiile respingerii excepției de neconstituționalitate, recurenta-reclamantă a considerat că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: excepția privește neconstituționalitatea unei prevederi legale, este invocată într-o speță aflată pe rolul unei instanțe judecătorești și are legătură cu soluționarea cauzei. În acest context a arătat că în mod greșit instanța de recurs a reținut că în prezenta cauză, recurenta a atacat cu recurs Decizia "definitivă" a Curții de Apel Alba Iulia nr. 4350 din 5 decembrie 2018, prin care a fost admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu împotriva sentinței nr. 15/12.01.2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a casat în tot sentința și încheierea și în rejudecarea procesului, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Înalta Curte constată că în raport de dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. În manifestarea rolului activ judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de recurs s-a limitat a reține că recursul este formulat împotriva Deciziei "definitive" nr. 4350 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, cu toate că din cuprinsul memoriului de recurs rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta s-a îndreptat asupra soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 3 din O.U.G. nr. 57/2015 față de prevederile art. 16 alin. (1) și art. 20 din Constituție, pronunțată prin încheiere separată la aceeași dată - 5 decembrie 2018. Ca atare, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de recurs în limitele învestirii sale, ci a considerat fără temei că recursul declarat este inadmisibil, aspect în raport de care Înalta Curte constată că se impune admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii și stabilirea unui termen de judecată pentru soluționarea recursului împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 3 1 alin. (3) 1 din O.U.G. nr. 57/2015.

Temeiul de drept al soluției pronunțate Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 coroborat cu art. 513 alin. (3) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite cererea de revizuire, va anula decizia nr. 3973 din data de 17 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și va acorda termen la data de 02 decembrie 2020, pentru soluționarea recursului, cu citarea părților. PENTRU ACESTE MOTIVE,