ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3435/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 05 iulie 2017, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Obștea Bumbești a formulat acțiune, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, solicitând obligarea pârâtului la acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care aceasta ca proprietar nu le-a putut recolta, aferente anului 2016, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în sumă totală de 2.546.313,24 RON, pentru suprafața totală de 3875,4 ha situată în Situl Natura 2000.

Prin sentința civilă nr. 526 din 04 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Obștea Bumbești, împotriva pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor, având ca obiect despăgubire.

Împotriva sentinței civile nr. 526 din 04 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Obștea Bumbești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că, în condițiile refuzului nejustificat al autorităților statului de a emite normele metodologice de calcul și acordare a compensațiilor cuvenite proprietarilor de păduri cuprinse în amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, a înțeles să invoce aplicabilitatea Deciziei Comisiei Europene (03 ianuarie 2017) în Anexa C (2016)8769 final, comunicată Reprezentanței permanente a României la Bruxelles la data de 04 ianuarie 2017, care are efect direct vertical în ordinea juridică europeană și națională.

A arătat reclamanta că avizul Comisiei Europene, cuprins în decizia anterior indicată, privește acordarea compensațiilor pentru perioada 2014-2020, iar la baza schemei notificate de autoritățile române s-a aflat și proiectul hotărârii de guvern, care a primit aviz favorabil european și, ca atare, nimic nu împiedicau autoritățile române să o publice imediat, după avizul Comisiei Europene, în Monitorul Oficial.

Suplimentar, a precizat că inclusiv această condiție a fost îndeplinită prin publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 447/06.07.2017 privind aprobarea normelor metodologice acordare utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Recurenta-reclamantă a susținut că organele centrale ale administrației publice aveau obligația legală să inițieze, să adopte și să publice în Monitorul Oficial hotărârea de guvern cuprinzând normele metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor, din moment ce au trecut peste 5 ani de la primirea și publicarea primei Decizii a Comisiei Europene din anul 2012 și peste 10 luni de la publicarea celei de a doua decizii a Comisiei Europene din 03 ianuarie 2017.

Recurenta-reclamantă a învederat că, deși are calitatea de proprietar al suprafeței de teren cu vegetație forestieră, nu poate beneficia în mod deplin de dreptul de proprietate, fiindu-i interzisă exploatarea suprafeței respective, deși are obligația de a asigura paza acesteia.

A mai argumentat reclamanta că au fost primite două avize favorabile din partea Comisiei Europene, conform Deciziei nr. C (2012)5266 final din 19 iulie 2012 și Deciziei Comisiei Europene (03 ianuarie 2017) în Anexa C (2016)8769 final, comunicată Reprezentanței permanente a României la Bruxelles la data de 04 ianuarie 2017, dar pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu și-a respectat obligațiile legale prevăzute în art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic și H.G. nr. 861/2009, respectiv acelea de a proceda la fundamentarea anuală a necesarului de fonduri și de a înscrie în bugetele proprii banii necesari acordării despăgubirilor, precum și de a întreprinde demersurile legale pentru aprobarea normelor metodologice de calcul și acordare a compensațiilor cuvenite proprietarilor de păduri cuprinse în amenajamente silvice, care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

A apreciat recurenta-reclamantă că solicitarea compensațiilor pentru lipsa de folosință a pădurilor protejate nu poate fi reținută ca având caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite în art. 1 din TFUE, deoarece nu constituie o măsură de sprijin care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea reclamantei și nu este de natură să afecteze schimburile între statele membre.

Neadoptarea normelor metodologice de către autoritățile publice pârâte, într-un termen rezonabil, are ca efect lipsirea reclamantei de folosința bunului pentru o cauză de utilitate publică, fără a primi o dreaptă și prealabilă despăgubire, conform art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituția României.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 februarie 2018, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Obștea Bumbești este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Mai mult decât atât, prin recursul formulat, deși se invocă acest motiv de casare, nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, situație în care această susținere apare ca nefondată.

II.2 În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-o primă critică formulată în cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că, întrucât prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 a fost aprobată schema de ajutor de stat în domeniul forestier, aferentă anilor 2014-2020, este nerelevantă lipsa unui cadru legal național care să aprobe schema de ajutor și să stabilească o metodologie de acordare a compensațiilor, Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 putând fi aplicată direct în ordinea juridică națională, și, prin urmare, în speța de față.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această susținere, reținând că, în principiu, emiterea unei decizii de către Comisia Europeană, prin care se aprobă o schemă de sprijin, nu reprezintă o condiție suficientă pentru acordarea sprijinului respectiv. Ajutorul de stat se acordă de statul membru, iar aprobarea lui de către Comisia Europeană nu îndrituiește potențialii beneficiari la acordarea ajutorului de stat, respectiv nu obligă statul membru la această acordare.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit considerentului (5) al art. 2.4 din decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017, schema de ajutor de stat intră în vigoare la data aprobării de către Comisie (03 ianuarie 2017) și expiră la data de 31 decembrie 2020, astfel încât nu se poate susține că această decizie este aplicabilă în cauza de față, compensațiile solicitate de reclamantă fiind aferente anului 2016.

De asemenea, se va avea în vedere și împrejurarea că, prin Decizia emisă anterior de Comisia Europeană sub nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, schema de ajutor a avut o valabilitate limitată până la data de 31 decembrie 2013, fiind prelungită, ulterior, până la data de 30 iunie 2014, prin decizia Comisiei Europene nr. C (2013) 9369 final/18.12.2013, astfel încât nici această decizie nu are aplicabilitate pentru anul 2016, analizat în speță.

Trecând peste problema aplicării temporale a celor două decizii emise de Comisia Europeană, Înalta Curte reține că, pentru compensațiile aferente anului 2016, nu au fost edictate și aprobate prin hotărâre de guvern Normele metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații, condiție necesară pentru parcurgerea procedurii administrative de plată a despăgubirilor solicitate de recurenta-reclamantă.

În acest sens, va fi avută în vedere Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prin care s-a reținut că:

"Pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010."

Raționamentul juridic avut în vedere la pronunțarea acestei decizii este aplicabil și prezentei cauze, chiar dacă, la acel moment, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept s-a raportat la emiterea Deciziei CE nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, întrucât situația juridică este similară celei care face obiectul prezentului litigiu, vizând condițiile de acordare a compensațiilor prevăzute de Codul silvic după data de 01 ianuarie 2010.

Compensațiile solicitate de reclamantă nu pot fi acordate în temeiul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, întrucât, potrivit art. 6 alin. (2):

"toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat." Așadar, prevederile aceste hotărâri de guvern se înscriu în cadrul de reglementare al ajutoarelor de stat existente până la sfârșitul anului 2009.

Totodată, compensațiile nu pot fi acordate nici în temeiul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 447/2017, întrucât acest act administrativ nu se aplică decât cererilor de acordare a compensațiilor ulterioare intrării sale în vigoare. Astfel, art. 7 alin. (5) din această hotărâre de guvern dispune că:

"pentru anul 2017 se acordă compensații numai pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și data de 31 decembrie", iar art. 11 prevede că:

"durata de aplicare a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv."

Se are în vedere și împrejurarea că, potrivit notei de fundamentare, emiterea hotărârii de guvern a avut la bază Decizia Comisiei Europene C (2016) 8.769 final din 03 ianuarie 2017, care, așa cum s-a arătat anterior, nu produce efecte asupra pretențiilor reclamantei referitoare la anul 2016.

Ca atare, atât principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, cât și domeniul de reglementare specificat al acestui act normativ se opun aplicării H.G. nr. 447/2017 anterior datei de 30 iunie 2017. Cum Înalta Curte a constatat că H.G. nr. 861/2009 nu mai putea fi aplicată ulterior datei de 01 ianuarie 2010, rezultă că pentru compensațiile aferente anului 2016, nu este îndeplinită condiția de a exista norme metodologice, care să pună în aplicare schema de ajutor de stat, așa cum a reținut instanța de fond.

Neîndeplinirea condiției substanțiale arătate, referitoare la reglementarea schemei de ajutor de stat în dreptul intern, atrage netemeinicia cererii, iar refuzul pârâtului de acordare a compensațiilor nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

O altă critică la care instanța de control judiciar a fost chemată să răspundă se referă la pretinsa culpă a autorității în neemiterea normelor de acordare a compensațiilor.

Lipsa de acțiune a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în sensul adoptării normelor, este considerată de recurenta-reclamantă ca încălcând dreptul său de proprietate, prin lipsirea de folosința bunului, corelativ cu neacordarea unei drepte despăgubiri.

Însă, invocata neadoptare a normelor metodologice care să prevadă schema de ajutor, nu poate îndritui la compensații pe care dreptul intern nu le reglementează. Lipsirea de folosință a bunului este o cauză juridică diferită de dreptul la compensații. Or, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu analiza refuzului de acordare a compensațiilor, iar nu cu o cerere de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului.

În lipsa unui drept concret la acordarea ajutorului de stat față de lipsa cadrului legislativ intern de punere în aplicare a schemei de ajutor de stat, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de acordare a acestuia, neputându-se constata excesul de putere al autorității publice.

În fine, printr-un ultim set de critici, recurenta-reclamantă a susținut că, în mod eronat au fost încadrate compensațiile solicitate în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic în categoria "ajutoarelor de stat", apreciind că acestea nu constituie o măsură de sprijin în sensul art. 1 din TFUE.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, aceste critici, reținând că, potrivit art. 4 lit. s) pct. 4) din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli:

"Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: (...) activități de dezvoltare rurală (...) plăți Natura 2000".

În concluzie, în ceea ce privește plățile care pot fi acordate în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic, reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, legiuitorul a stabilit în mod expres, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 14/2010, că se încadrează în categoria ajutoarelor de stat, iar această încadrare este confirmată de emiterea deciziilor Comisiei Europene, de aprobare a schemei de ajutor.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Obștea Bumbești, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Obștea Bumbești împotriva sentinței nr. 526 din 04 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.