ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3816/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 06 mai 2015, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 219.582,82 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafatața de pădure de 281,7 ha cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă aferente anilor 2010-2013.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 331/2015 din data de 08 iulie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 219.582,82 RON reprezentând contravaloarea compensațiilor aferente anilor 2010-2013. S-a luat act de către instanța de judecată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 331/2015 din data de 08 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, a solicitat respingerea acțiunii intimatei-reclamante A. ca inadmisibilă și netemeinică.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatând că de soluționarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție depinde soluționarea prezentei cauze. II. Soluția instanței de recurs Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: "(1) Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2018, a fost admisă cererea intimatei-reclamante A. fiind dispusă suspendarea judecării recursului până la soluționarea dosarului nr. x/2016 întrucât de soluționarea acestui dosar depindea soluționarea prezentei cauze. Dosarul nr. x/2016 a fost soluționat în mod definitiv prin Decizia nr. 5161/30 octombrie 2019, înscris aflat la dosar recurs. La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus amânarea soluționării cererii de repunere pe rol a cauzei, cerere formulată de recurentul pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, observând instanța că prezenta cauză a stat în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni. În vederea punerii în discuția părților a excepției perimării, a fost acordat termen la data de 18 iunie 2021. Cu privire la excepția perimării, Înalta Curte constată, pe de o parte, că dosarul nr. x/2016 a fost soluționat în mod definitiv la data de 30 octombrie 2019, iar pe de altă parte, că după data de 30 octombrie 2019 nu s-a formulat în cauză niciun act de procedură de către părțile prezentului litigiu care să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare. Suspendarea facultativă a judecății dăinuie, astfel cum dispune în mod expres art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., până când hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea a rămas definitivă. Odată cu rămânerea definitivă a acestei hotărâri, suspendarea încetează, iar termenul de perimare își reia cursul său firesc și curge împotriva părții recurente, care ar fi trebuit - fiind în cunoștință de cauză - ca, în termenul prevăzut de art. 417 din același cod, să ceară redeschiderea judecății. Practica judecătorească a decis în mod constant că instanța de judecată are posibilitatea, iar nu obligația de a dispune repunerea cauzei pe rol, de îndată ce cunoaște că hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea a rămas definitivă. Așadar, revine părților implicate în judecarea procesului ce a cauzat suspendarea, obligația de a încunoștința instanța despre rămânerea definitivă a hotărârii ce a constatat existența sau inexistența dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii. În speță, cauza ce a constituit obiectul suspendării a fost soluționată în mod definitiv la data de 30 octombrie 2019, prin decizia nr. 5161 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar până la 16 noiembrie 2020, când dosarul a fost repus pe rol în vederea perimării, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se niciun act de procedură în vederea judecării. Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Din cuprinsul articolului menționat rezultă că rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată. Cu alte cuvinte, perimarea are, astfel, atât caracter de sancțiune a neglijenței părții, cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită. Cum în cauză recursul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni raportat la data de la care partea ar fi avut dreptul să solicite redeschiderea judecății, respectiv de la momentul soluționării de către instanța de judecată a dosarului nr. x/2016 (30 octombrie 2019), dată de la care suspendarea poate fi imputată părților, se impune a se constata faptul că cererea de recurs este perimată de drept, potrivit dispozițiilor legale arătate și a principiului disponibilității specific procesului civil, pricina rămânând în nelucrare din vina recurentului, care nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei. Înalta Curte reține și faptul că Notele de ședință formulate de recurentul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei cu motivarea că la data de 30 octombrie 2019 a fost soluționat în mod definitiv dosarul nr. x/2016 situație în care nu mai subzistă suspendarea prezentei cauze, au fost formulate la data de 15 ianuarie 2021, cu mult peste termenul de 6 luni instituit de art. 416 C. proc. civ. În cauză, se constată că părțile interesate în continuarea judecății nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ. și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare. De asemenea, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.