ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1940/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 mai 2016, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Guvernul României, a solicitat obligarea pârâților la acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care reclamanta, în calitate de proprietară, nu le-a putut recolta datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă pentru anul 2015, în sumă de 2.526.349,27 RON, pentru suprafața totală de 3875,40 ha situată în situl Natura 2000.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 212 din 31 martie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Guvernul României, ca fiind prematură. Împotriva sentinței civile nr. 212 din 31 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum a fost reîncadrat de instanța de control judiciar), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 437 din 29 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 212 din 31 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 437 din 29 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 și urmatoarele din C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea în parte a hotărârii atacate, doar în ceea ce priveste fondul cauzei, prin admiterea cererii principale de obligare a pârâtilor la plata compensațiilor în cuantum de 2.526.349.27 RON calculate pentru suprafața de pădure de 3875,4 ha cu funcție specială de protecție în situl Natura 2000, cu dobanda aferentă și actualizată cu rata inflației începând cu data promovării acțiunii și până la data plății efective. În dezvoltarea cererii de revizuire, revizuenta invocă Hotărârea CEDO din 28.11.2023, dată în Cauza Asociațiile de coproprietate forestieră Porceni Pleșa și Piciorul Bătrân Banciu (B. și C.) împotriva României, (Cererile nr. 46201/16 și 47379/16) și susține că CEDO a aratat, într-o situație identică cu cea a revizuentei, că exista o încălcare a articolului 1 din Portocolul nr. 1 la Conventie și prin urmare se află în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., motiv pentru care solicită revizuirea Deciziei nr. 437 pronuntate de ÎCCJ în Dosarul nr. x/2016. Arată revizuenta că reclamantele din cererile ce au facut obiectul hotărârii CEDO pronunțată în data de 28.11.2023 s-au adresat Curtii în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, având în vedere că, pe plan intern, nu au obținut despăgubiri de la Statul Roman, în pofida unui drept recunoscut de lege, pentru a compensa imposibilitatea lor de a-si exploata pădurile, datorită clasificării acestora ca zone naturale protejate care se încadrează în rețeaua europeaăa Natura 2000. Înainte de a iniția procedura în fata Curții Europene, cele două asociații, B. și C., au formulat acțiuni în justiție, finalizate cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții de Apel Brașov, prin care cererile le-au fost respinse, motivat de faptul că nu pot beneficia încă de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 46/2008, întrucât guvernul nu a adoptat normele metodologice care reglementeaza acordarea despagubirilor. În considerarea celor reținute în hotărârea CEDO, revizuenta a apreciat că s-a constatat o încălcare a drepturilor fundamentale datorită hotărârilor pronunțate în cauză iar consecintele grave ale acestei încălcari contină să se producă și în cazul ei, motiv pentru care solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în parte a deciziei civile nr. 437/29 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016, în sensul admiterii acțiunii principale și obligarea paraților să achite suma de 2.526.349,27 RON cu titlu de compensații prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 48/2008, cu dobanda aferentă și actualizate cu rata inflatiei.

Apărările intimatei Intimații-pârâti au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește cererea de revizuire a deciziei nr. 437 din 29 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal (potrivit căreia a fost respins, ca nefondat, recursul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 212 din 31 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat) examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare. Se reține că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunțarea acesteia. Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Pe de altă parte, însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea "unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul". Evocarea fondului, printr-o decizie a instanței de recurs, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care a fost reținută în etapele procesuale anterioare, în cazul casării cu reținere, fie aplicarea altor dispoziții legale, la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se dezlegarea dată raportului dedus judecății, nu sunt susceptibile de revizuire. De asemenea, prevederile art. 509 alin. (2) C. proc. civ., prevăd în mod expres, ipotezele în care se derogă de la această regulă, respectiv "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul", printre acestea regăsindu-se și motivul de revizuire pe care partea a înțeles să își întemeieze cererea ce face obiectul litigiului pendinte. Așadar, Înalta Curte reține că decizia împotriva căreia a fost formulată prezenta cale extraordinară de atac îndeplinește cerința legală enunțată de dispozițiile art. 509 alin. (2) C. proc. civ., fiind îndeplinită o primă condiție a admisibilității cererii de revizuire. În speță, revizuenta și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ.. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă" Astfel, din perspectiva motivului întemeiat pe dispozițiile 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., reține Înalta Curte că situația premisă a acestui caz este ca, prealabil formulării revizuirii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Analizând cererea de revizuire formulată de revizuenta A., constată Înalta Curte că revizuenta a invocat aceste dispoziții făcând trimitere la Hotărârea în Cauza Asociațiile de coproprietate forestieră Porceni Pleșa și Piciorul Bătrân Banciu (B. și C.) împotriva României, din 28.11.2023 (Cererile nr. 46201/16 și 47379/16) fără ca aceasta să fie parte în această cauză din actele dosarului nerezultând că s-ar fi pronunțat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului vreo hotărâre prin care să se fi constatat o astfel de încălcare de drepturi prin hotărârea judecătorească ce face obiectul revizuirii. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ. pentru a se putea aprecia că cererea de revizuire este admisibilă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 437 din data de 29 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.