ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2688/2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin actiunea inregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti- sectia a VIII-a Contencios Administartiv și Fisxcal, în data de 02.11.2016, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., procurori si personal de specialitate juridică asimilati procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe langă nalta Curte de Înalta Curte de Casatie si Justitie și pe pârâtul Ministerul Finantelor Publice, a solicitatat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispună:

2.anularea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de parat.

3.obligarea paratului Ministerul Public- Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie la plata către fiecare reclamant, cu începere din data de 01.08.2016, a indemnizatiilor lunare brute de încadrare prevăzute de Ordinul nr. 156/2016 emis de pârât.

In fapt, reclamantii au afirmat, în esenta, că au calitatea de procurori si personal de specialitate juridică asimilati procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, ca prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 si nr. 156/2016 emise de parat în baza O.U.G. nr. 20/2016 s-a dispus ca începând cu data de 01.08.2016 indemnizatiile de incadrare sa fie calculate la nivelul maxim aflat in plata in cadrul Ministerului Public pentru fiecare functie, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, astfel incât în cadrul indemnizatiei urmau sa fie incluse și cresterile salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și recunoscute prin hotărari judecătoresti.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 252 din 01 februarie 2017, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finantelor Publice și, pe cale de conscință, a respins actiunea introdusă de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. toți cu domiciliul ales în Ploiești, județul Prahova, împotriva pârâtului Ministerul Finantelor Publice, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis în parte actiunea introdusă de împotriva paratului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, a respins cererea de suspendare a executarii Ordinului nr. 171/02.09.2016, ca lipsită de obiect, a anulat Ordinul nr. 171/02.09.2016 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie și a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant, cu începere din data de 01.08.2016, a indemnizatiilor lunare brute de incadrare prevazute de Ordinul nr. 156/2016 emis de parat.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant a diferentelor salariale dintre drepturile cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.08.2016-zi, a dobanzii legale aferente acestor diferente, precum și la actualizarea diferentelor cu indicele de inflatie, de la data fiecarei scadente lunare a diferentelor pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

A respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiat.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a promovat recurs, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Învocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat, pe cale de excepție, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea excepției și respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca fiind lipsită de interes.

Pe fond a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea excepției, recurentul a arătat că Procurorul General a emis la data de 21 decembrie 2016 Ordinul nr. 2536, astfel că începând cu data de 1 august 2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indeminizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorată cu 18%, astfel că reclamanții au primit intergral diferențele salariale solicitate.

Față de acestea, acțiunea reclamanților este lipsită de interes.

În expunerea motivelor de recurs, reluând apărările formulate în fața instanței de fond, recurentul a arătat că, angajarea cheltuililor la bugetul d estat se poate face numai în limita creditelor bugetare anulate aprobate.

Ministerul public nu are alte surse de finanțare în afară celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face m numai prin intervenția legiuitorului iar obligarea de către instanță la plata acestora ar prezenta stabilirea în sarcina instituțiilor publice.

În opinia recurentului, fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru aprobarea ulterioară a unei sume de bani9 peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație.

Mai arată că, chiar dacă textul din noul C. civ., respectiv art. 1535 alin. (1) arată că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii, fără să dovedească un prejudiciu și, în acest caz, condiția sine qua non o constituie existența unui contract.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimața-reclamantă P. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepției lipsei de interes iar în ceea ce privește recursul promovat în cauză respingerea acestuia ca nefondat.

1.4. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de față, pentru considerentele în continuare prezentate.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, (care vizează aspecte ce tin mai mult de fondul cauzei), referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Excepția lipsei de interes a acțiunii formulate de reclamanți va fi respinsă deoarece Ordinul Ministrului Justiției nr. 2536/21 decembrie 2016 a fost emis în considerarea Deciziei nr. 23/26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și vizează drepturile salariale ale judecătorilor care funcționau în cadrul circumscripției Curții de Apel Timișoara și nu s-au depus dovezi din care să rezulte că s-ar fi acordat și diferențele salariale rezultate ca urmare a emiterii ordinului respectiv pentru a se putea constata că acțiunea este lipsită de interes, în condițiile în care, prin cererea adresată instanței de fond, reclamanții au solicitat și acordarea diferențelor salariale rezultate din aplicarea greșită a unor procente.

Mai mult decât atât, noțiunea de "interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ", nu se confundă cu noțiunea de "interes" în sensul de condiție de exercitare a dreptului la acțiune în procesul civil (folosul practic urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii). Stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ.

Intimații-reclamanți au justificat un interes legitim, ce necesită a fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ, indemnizația stabilită prin Ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind luate în considerare creanțele încasate eșalonat, cu titlu retroactiv.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr. 23/2015 a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunțând următoarea soluție:

"În interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizație avută" și vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților".

Pe fondul cauzei

În fapt, astfel cum a reținut prima instanță, reclamantii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti, cu exceptia reclamantei O. ce are calitatea de personal de specialitate juridica asimilat procurorilor.

Prin Ordinul nr. 148/03.06.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casatie si Justitie, Legea nr. 71/2015 a fost aplicată la nivelul tuturor parchetelor, astfel încât în luna iulie 2016, reclamantii beneficiau de indemnizatia de încadrare calculată la nivelul maxim aflat în plată la nivelul parchetelor, fără însă ca aceasta indemnizatie să includă si cresterile salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 si recunoscute prin hotărâri judecătoresti.

În temeiul O.U.G. nr. 20/2016, recurentul-pârât a emis Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 prin care a dispus ca, începând cu data de 01.08.2016, indemnizatiile de încadrare să fie calculate la nivelul maxim aflat în plata în cadrul Ministerului Public pentru fiecare functie, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, astfel încât în cadrul indemnizatiei urmau sa fie incluse și cresterile salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și recunoscute prin hotarâri judecatoresti.

Problema de drept ce trebuie dezlegată de instanță este aceea de a cunoaște dacă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 și a actelor normative ulterioare de salarizare în materie, precum și în raport de prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale și ale Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, se impune sau nu acordarea personalului conex al instanțelor judecătorești a sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și de confidențialitate de 15%, în condițiile în care anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, dreptul la acordarea acestor sporuri a fost recunoscut inclusiv pentru viitor, prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Astfel, prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, legiuitorul a urmărit eliminarea inechităților salariale la nivel de autoritate prin instituirea posibilității de egalizare a salariilor persoanelor care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și în cadrul aceleiași autorități.

Astfel, a fost introdus art. 3 indice 1, prin care s-a statuat:

"(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Ulterior, prin O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, a fost completat articolul de mai sus:

"(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești."

Or, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal -bugetare sunt neconstituționale.

La punctul 29 din această decizie, Curtea a reținut că principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizația de încadrare - trebuie să fie același, nefiind permis ca aceeași categorie de personal să aibă indemnizații de încadrare diferite.

Totodată, la punctul 31 din decizie, Curtea a constatat că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

La punctul 32 din decizie, Curtea a reținut că efectul acestei neconstituționalității consta în aceea că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare" la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Prin urmare, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritatea publică.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut la punctul 34 din Decizia nr. 794/15.12.2016 faptul că, în vederea egalizării de mai sus, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

La punctul 35 și 36 din decizia mai sus menționată, Curtea Constituțională a reținut că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, astfel că, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 794/15.12.2016.

Înalta Curte mai reține și incidența punctului 29 din considerentele Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reținut că "interpretarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, are în vedere intenția legiuitorului ca prin adoptarea acestei norme să elimine discriminările existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, așadar în acord cu scopul legii, iar, pe de altă parte, nu poate fi înlăturată obligația instanței de judecată de a face aplicarea prioritară a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ori a dreptului Uniunii Europene și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, obligație ce decurge din dispozițiile art. 20 din Constituția României, dar și din jurisprudența instanței europene și, respectiv, a Curții de Justiție a Uniunii Europene."

În concluzie, temeiul legal al Ordinului nr. 171/02.09.2016 s-a dovedit a fi neconstitutional cum, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, din momentul publicării prezentei decizii și în Monitorul Oficial al României (21.12.2016) fiind general obligatorie, astfel că instanta de fond în mod corect a anulat ordinul menționat anterior.

În ceea ce priveste obligarea ordonatorului de credite la plata dobânzii legale și a inflatiei aferente unor diferente salariale, devine incidentă decizia nr. 2/2014 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie (RIL), decizie prin care s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor doua elemente de mai sus.

IV. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 252 din 01 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2019.