ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6410/2019

Ședința publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București la data de 17.10.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat prin procurorul general, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat:

- suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea acțiunii în anulare;

- anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin să plătească dobânda legală și rata inflației la sumele datorate;

- obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 492 din 16 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Caraș Severin, ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă, în consecință, cererea reclamanților de obligare a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății, pentru lipsa calității procesuale active.

Instanța a respinge capetele de cerere având ca obiect anularea și suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cererea de obligare la plata indemnizațiilor de încadrare brută lunare conform ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016, ca rămase fără obiect și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții C., A., B., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CARAȘ SEVERIN, în sensul că au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Caraș Severin la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării efective a ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării efective a noilor ordine privind salarizarea, creanță ce va fi actualizată în raport cu rata inflației.

Instanța a respins cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015 astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, ca inadmisibilă.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul obligării pârâților la plata dobânzii legale, actualizată cu indicele de inflație.

S-a susținut că cererile accesorii nu pot avea o soluție diferită de soluția capătului principal, având în vedere caracterul accesoriu al capetelor de cerere privind plata dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație, în condițiile în care capătul principal a fost respins, respectiv acțiunea în anularea ordinului atacat.

Recurentul a susținut că în speță nu se aplică Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la soluționarea recursului în interesul legii și a precizat că aplicarea Ordinului nr. 171/2016 a încetat la data emiterii Ordinului nr. 2536/21.12.2016, în urma pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, iar nu ca urmare a anulării sale de către instanța de judecată.

Recurenții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin au arătat faptul că instanța de fond în mod corect a reținut că cererea de anulare a Ordinului nr. 171/2016 și cererea de emitere a unui nou ordin de salarizare care să cuprindă aceleași drepturi a rămas fără obiect deoarece Ministerul Public a emis din proprie inițiativă un alt ordin de salarizare (Ordinul nr. 2536/21.12.2016) cu aceleași drepturi, începând cu aceeași dată.

S-a susținut faptul că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Deciziei nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în detrimentul dispozițiilor art. 1091 din vechiul C. civ., întrucât obligația principală a fost stinsă, astfel că au fost stinse oricare alte datorii subsecvente.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursurile formulate vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Intimatele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea acțiunii în anulare; anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, au solicitat obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și să plătească dobânda legală și rata inflației la sumele datorate.

De asemenea, au solicitat obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 din data de 12 august 2016.

Curtea de apel a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății pentru lipsa calității procesuale active, a respins capetele de cerere având ca obiect anularea și suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016, precum și cererea de obligare la plata indemnizațiilor de încadrare brută lunare conform ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016, ca rămase fără obiect.

Totodată, a admis, în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligând acest pârât la plata către reclamante a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării efective a ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării efective a noilor ordine privind salarizarea, creanță ce va fi actualizată în raport cu rata inflației.

Soluția Curții de Apel este corectă și va fi menținută de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Contrar susținerilor recurenților, având în vedere că nu s-a făcut dovada plății integrale a drepturilor salariale cuvenite intimaților, ci doar pentru o anumită perioadă de timp, într-un cuantum inferior celui cuvenit, în cauză se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Instanța de control judiciar reține faptul că într-adevăr, în cauza dedusă judecății nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Însă, având în vedere faptul că Ordinul nr. 2536/21.12.2016 emis de recurent a revocat cu efect retroactiv ordinul ce face obiectul acțiunii judiciare de față, în mod obiectiv drepturile solicitate de reclamanți sunt aduse la momentul inițial.

Faptul că instanța de fond a constatat că cererea principală a rămas fără obiect, prin emiterea de către recurent a Ordinului nr. 2536/21.12.2016, nu are drept consecință respingerea cererilor accesorii, ci echivalează cu recunoașterea de către pârât a pretențiilor formulate de reclamanți, iar faptul dovedit al neîndeplinirii obligațiilor de plată a drepturilor solicitate, impune aplicarea normelor de drept legale, așa cum corect a apreciat instanța de primă jurisdicție, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului suferit.

Instanța de recurs are în vedere că dobânda solicitată de recurenți este o consecință firească a neîndeplinirii oricăror obligații bănești la termenul stabilit, astfel încât toate criticile formulate de recurenți pe acest aspect vor fi înlăturate de Înalta Curte.

Nefiind reținute motive de casare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursurile formulate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 492 din 16 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2019.