ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 848/2020

Ședința publică din data de 13 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. Și T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat următoarele:

- anularea și suspendarea în tot a ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească dobânda legală și actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plății;

- obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 798 din 08 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Au fost respinse ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea și suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și capătul de cerere privind obligarea la plata indemnizațiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016.

A fost admisă în parte acțiunea, a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum și la actualizarea cu indicele de inflație.

A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 798 din 08 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu consecința respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a încălcat principiul "accesorium sequitur principalae" prin admiterea capătului de cerere privind plata sumelor solicitate actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, în condițiile în care a constatat că acțiunea în integralitatea ei a rămas fără obiect.

Chiar și în situația în care cererea principală ar fi fost admisă și acest fapt ar fi legitimat în principiu și admiterea petitelor accesorii, recurentul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

A menționat că obligația dispusă de instanța de fond cu privire la achitarea unor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație nu este posibilă, având în vedere că fondurile alocate ministerului pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat, iar acordarea ulterioară a altor sume de bani nu se justifică. În acest sens, pârâtul a invocat dispozițiile art. 14 alin. (2), art. 29 alin. (3) și art. 47 din Legea nr. 500/2002, susținând că nu există o bază legală pentru angajarea cheltuielilor dispuse de instanța de judecată.

Recurentul-pârât a contestat și obligația dispusă în sarcina sa de către instanța de fond, cu privire la plata dobânzii legale.

A arătat pârâtul că, potrivit art. 1535 și următoarele din C. civ. și O.G. nr. 9/2000, dobânda reprezintă o sancțiune civilă, aplicabilă în cazul nerespectării unei convenții. Recurentul-pârât a învederat că ambele tipuri de dobânzi reglementate de legislația civilă, respectiv remuneratorie sau penalizatoare, au ca factor comun preexistența unei convenții încheiate de părți, situație neîntâlnită în speță, astfel încât nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale.

Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta curte constată nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident față de analiza primei instanțe și aplicarea textelor de lege.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Examinând hotărârea recurată, se reține că instanța de fond s-a pronunțat în cadrul procesual definit în art. 24 din Legea nr. 554/2004, neputând fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, litigiul dedus judecății are ca obiect suspendarea și anularea în tot a ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească dobânda legală și actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plății.

Instanța de fond a constatat că, prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2536/21.12.2016 a fost revocat implicit Ordinul nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, retroactiv, începând cu data de 1 august 2016, ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin urmare, drepturile salariale solicitate de către reclamanți au fost recunoscute începând cu data de 1.08.2016, capetele de cerere privind anularea și suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 și obligarea la plata indemnizațiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 rămânând fără obiect.

Pentru că în perioada 1 august 2016 - 21 decembrie 2016 reclamanții au fost lipsiți de plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele stabilite prin Ordinul nr. 171/02.09.2016, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamanților, se impune obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării noului ordin privind salarizarea, precum și la actualizarea cu indicele de inflație.

Înalta Curte apreciază că motivarea instanței de fond este corectă, iar criticile invocate prin cererile de recurs nu sunt întemeiate având în vedere următoarele:

În ceea ce privește criticile referitoare la obligația de achitare a drepturilor salariale, actualizate cu indicele de inflație, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, reținând că argumentele privitoare la neincluderea acestor sume în buget nu pot constitui temeiul refuzului punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești și nu reprezintă o obligație imposibil de executat de către pârât.

Înalta Curte reține că dispozițiile Legii finanțelor publice nr. 500/2002 permit efectuarea unor rectificări bugetare în cursul anului fiscal-bugetar, respectiv modificarea exercițiului bugetar inițial, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 32, art. 5, art. 6 și art. 17 din acest act normativ. Prin legea de rectificare bugetară pot fi înscrise în bugetul de cheltuieli și sume care nu au putut fi avute în vedere la elaborarea bugetului inițial, inclusiv sume la care recurentul-pârât a fost obligat prin hotărâri judecătorești definitive.

De altfel, obligația de achitare a sumelor dispuse prin hotărâri judecătorești este prevăzută de art. 2 pct. 3

2

din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia prin "angajarea cheltuielilor" se înțelege acea "fază în procesul execuției bugetare, prin care instituția publică își asumă obligația de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma (...) hotărârilor judecătorești, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală".

În consecință, odată dispusă printr-o hotărâre judecătorească, obligația de plată a unor sume de bani trebuie avută în vedere la formarea bugetului anual, în concordanță cu actele normative care reglementează plata creanțelor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește obligația de plată a dobânzii legale, Înalta Curte reține că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2536/21.12.2016 este revocat implicit Ordinul nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, retroactiv, începând cu data de 1 august 2016, ca urmare a Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, revenindu-se la indemnizațiile brute stabilite anterior prin Ordinul nr. 156/2016, reclamanții fiind așadar repuși în situația anterioară emiterii Ordinului nr. 171/02.09.2016.

Lipsirea de efecte a Ordinului nr. 171/02.09.2016 pentru perioada 1 august 2016 - 21.12.2016, prin Ordinul nr. 2536/21.12.2016 are drept consecință faptul că drepturile salariale solicitate de către reclamanți au fost recunoscute începând cu data de 1.08.2016, capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 171/02.09.2016 și obligarea la plata indemnizațiilor brute lunare conform Ordinului nr. 156/2016 rămânând astfel fără obiect, dar, cum în perioada 1 august 2016 - 21 decembrie 2016 reclamanții au fost lipsiți de plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele stabilite prin Ordinul nr. 171/02.09.2016, este întemeiată cererea acestora privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării noului ordin privind salarizarea, precum și la actualizarea cu indicele de inflație.

Această soluție se impune având în vedere necesitatea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile cuvenite, avându-se în vedere dispozițiile art. 1531 C. civ. care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, care presupune acoperirea atât a pierderii efectiv suferite, în cauză echivalentă ratei inflației, cât și a beneficiului nerealizat, echivalent dobânzii legale.

În această privință Înalta Curte are în vedere și că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul în interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

De asemenea, nu se poate reține caracterul accesoriu al capătului de cerere privind plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării noului ordin privind salarizarea, precum și la actualizarea cu indicele de inflație, în condițiile în care este un capăt de cerere cu finalitate diferită. Finalitatea diferită rezultă din cauza juridică a fiecărei solicitări și a faptului că fiecare dintre acestea putea face obiectul unei acțiuni distincte.

Susținerile recurentului-pârât referitoare la necesitatea preexistenței unei convenții între părți, în vederea aplicării normelor referitoare la dobânda legală, vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reținând că obligațiile de plată a drepturilor salariale derivă din raporturile de muncă ale reclamanților cu autoritatea ministerială, care se derulează în temeiul ordinelor de numire în funcție și a prevederilor Statului judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Legea nr. 303/2004. Acestor dispoziții li se adaugă prevederile generale în materia reparării prejudiciului suferit de un creditor prin întârzierea plății făcute de un debitor, respectiv dispozițiile art. 1531 și următoarele din C. civ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 798 din 08 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 798 din 08 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.