ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6411/2019

Ședința publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.10.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea acțiunii în anulare; anularea în tot a ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească dobânda legală și rata inflației la sumele datorate; obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 din data de 12 august 2016; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 56 din 13 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a fost respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu această parte. Instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost anulat parțial Ordinul nr. 171/02.09.2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în privința reclamanților și a fost suspendată executarea aceluiași act administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2016, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală și a fost respins capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiat.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că acțiunea reclamanților în integralitatea ei a rămas fără obiect, în cauză existând și o lipsă de interes, întrucât prin Ordinul nr. 2536/21 decembrie 2016 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților

Recurentul a arătat că în mod greșit prima instanță a obligat pârâtul Ministerul Public la plata drepturilor, întrucât Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului. Ca atare, s-a arătat că în mod netemeinic instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată.

De asemenea, recurentul a criticat faptul că instanța a admis actualizarea sumelor cu dobânda legală în mod nelegal.

1.4. Apărările intimaților

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți au arătat că acțiunea nu a rămas fără obiect, întrucât au rămas diferențe salariale neplătite și evident nu este nici lipsită de interes. Au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că instanța de primă jurisdicție a admis în parte cererea de chemare în judecată și a anulat parțial Ordinul nr. 171/02.09.2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în privința reclamanților, fiind obligat pârâtul să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2016, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, instanța de primă jurisdicție a reținut că prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Instanța de control judiciar reține că intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea acțiunii în anulare și anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, au solicitat obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și să plătească dobânda legală și rata inflației la sumele datorate

De asemenea, au solicitat obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 din data de 12 august 2016.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Contrar susținerilor recurentului, având în vedere că nu s-a făcut dovada plății integrale a drepturilor salariale cuvenite intimaților, ci doar pentru o anumită perioadă de timp, într-un cuantum inferior celui cuvenit, în cauză se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului, astfel încât susținerea recurentului în sensul că acțiunea a rămas fără interes sau fără obiect nu poate fi primită de instanța de control judiciar, care va respinge ca nefondate aceste susțineri.

De asemenea, Înalta Curte reține că este relevantă în cauză Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Nici critica privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi primită de instanța de control judiciar, care reține corecta soluționare a acestei excepții de instanța de fond, întrucât între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu există stabilit un raport juridic.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 56 din 13 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2019.