ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29.12.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Integritate, anularea adresei nr. x/20.10.2015 emisa de către parata si obligarea paratei la emiterea unei adrese care sa reflecte realitatea de fapt si de drept, respectiv constatarea rămânerii definitive a Raportului de evaluare intocmit de către ANI cu nr. x la data de 13.08.2013, conform încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a CAF in dosarul nr. x/2013.

Prin sentința civilă nr. 873 din 15 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca inadmisibilă

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul A. invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare să se dispună anularea adresei nr. x/20.10.2015 emisă de către intimata-pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei adrese care să reflecte realitatea de fapt și de drept, respectiv constatarea rămânerii definitive a raportului de evaluare întocmit de către ANI cu nr. x, la data de 13.08.2013, conform încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013.

Recurentul a prezentat întreg cadru procesual parcurs de raportul de evaluare nr. x/14.06.2013, întocmit de către ANI, până la rămânerea definitivă a acestuia prin pronunțarea Deciziei nr. 3185/16.010.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că adresa a cărei anulare o solicită în prezenta cauză este un act subsecvent raportului de evaluare, astfel încât adresa este și ea un act administrativ.

A susținut recurentul că a adus la cunoștința instanței de fond că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, adresându-se pârâtei cu o cerere înregistrată sub nr. x/18.12.2015, însă instanța de fond, în mod eronat, a reținut că adresa nr. x/20.10.2015 nu este act administrativ întrucât nu dă naștere, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice.

A mai susținut recurentul că a contestat tocmai indicarea de către ANI în mod greșit a datei rămânerii definitive a Raportului de evaluare, în condițiile în care acesta a rămas definitiv la data de 19.08.2013, iar ANI avea obligația de a sesiza Consiliul Județean Ilfov la acea dată, pentru a se lua măsuri împotriva sa.

În situația în care ANI și Consiliul Județean Ilfov au considerat ca data rămânerii definitive a Raportului de evaluare a fost 16 octombrie 2015, atâta vreme cât, în susținerea reclamantului, data reală a fost 19.08.2013, acesta a susținut că a fost prejudiciat și că acest prejudiciu nu poate fi înlăturat decât prin anularea actului eronat, respectiv adresa ANI nr. x/20.10.2015.

Recurentul a arătat că interesul său de a se reține în mod corect data rămânerii definitive a Raportului de evaluare nr. x/14.06.2013, are legătură cu incidența art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 176/2010.

A mai susținut recurentul că prin respingerea acțiunii sale ca inadmisibilă, i s-a încălcat dreptul la apărare, neexistând o altă cale prin care să demonstreze erorile din adresa atacată.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată în raport cu actele administrate la dosarul cauzei și la criticile invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele argumente:

Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, constă în anularea adresei nr. x/20.10.2015 emisă de pârâta Agenția Națională de Integritate, și obligarea paratei la emiterea unei noi adrese care sa reflecte că data de 13.08.2013, este data rămânerii definitive a Raportului de evaluare nr. x/14.06.2013 al ANI, conform încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a CAF in dosarul nr. x/2013.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că se impune analizarea naturii juridice a adresei în discuție, din perspectiva art. 1 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Simplele susțineri ale reclamantului în sensul că adresa atacată este act administrativ, întrucât ar modifica raportul juridic existent ca urmare a precizării datei rămânerii definitive a raportului de evaluare emis de ANI, nu conduc la concluzia că acesta este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin adresa nr. x/20.10.2015, în vederea declanșării procedurilor disciplinare, Agenția Națională de Integritate a comunicat Consiliului Județean Ilfov faptul că Raportul de evaluare nr. x/14.06.2013 cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat A., având funcția de manager în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, a rămas definitiv ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 3185/16.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, ANI prin această adresă, a menționat prevederile art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 și a solicitat să se comunice măsurile dispuse de către destinatarul adresei, la finalizarea procedurilor disciplinare, cu respectarea dispozițiilor art. 25 alin. (3) și (4) din legea nr. 176/2010.

Mai mult, se constată că solicitarea ANI, prin adresa care face obiectul prezentei cauze, către Consiliul Județean Ilfov de a se declanșa procedurile disciplinare împotriva reclamantului, nu conferă actului atacat din prezenta cauză efectele specifice unui act administrativ, ci constituie un simplu act de înștiințare/aducere la cunoștința Consiliului Județean Ilfov cu privire la caracterul definitiv al raportului de evaluare nr. x/14.06.2013, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 3185/16.010.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Adresa a cărei anulare s-a solicitat de reclamant prin prezenta acțiune cu care a învestit instanța de fond, nu naște, nu modifică și nu schimbă raportul juridic născut în legătură cu reclamantul A. și intimata ANI prin rămânerea definitivă a raportului de evaluare ANI, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 3185/16.010.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, această adresă nu este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aceste dispoziții prevăd că prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice ".

Solicitarea recurentului în sensul obligării intimatei ANI la emiterea unei adrese care să reflecte realitatea de fapt și de drept, respectiv constatarea rămânerii definitive a raportului de evaluare nr. x/14.06.2013, la data de 13.08.2013, conform încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013 nu are nici un temei juridic.

Prin adresa în discuție, intimata ANI nu a stabilit o anumită dată de la care raportul de evaluare a rămas definitiv, ci doar a înștiințat Consiliului Județean Ilfov că Raportul de evaluare nr. x/14.06.2013, cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat A., având funcția de manager în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, a rămas definitiv ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 3185/16.010.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A invocat recurentul incidența dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora:

"Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel."

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, invocate de către recurent, în sensul că ar reflecta interesul său în stabilirea datei rămânerii definitive a raportului de evaluare, nu justifică promovarea prezentei acțiuni în cauza de față.

Nu poate fi primită nici critica recurentul în sensul că prin respingerea acțiunii ca inadmisibile i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Recurentului-reclamant i-a fost garantat dreptul la apărare pe tot parcursul desfășurării procesului atât la instanța de fond cât și în faza de judecată a recursului. În fața instanței de fond în cadrul dezbaterilor, reclamantul a fost prezent, fiind asistat și de apărător ales, iar în stadiul procesual al recursului, recurentul, prin apărător ales, a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, iar pentru termenul de judecată din 14 februarie 2019, apărătorul ales al recurentului a depus o cerere în sensul judecării cauzei și în lipsa acestuia.

Prin urmare, probatoriul administrat la dosarul cauzei nu confirmă susținerile recurentului în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Având în vedere aceste considerente, dar și faptul că actul atacat, respectiv adresa nr. x/20.10.2015 emisă de ANI, nu beneficiază de regimul juridic al unui act administrativ în sensul art. 1 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, și nu este nici un act subsecvent al raportului de evaluare (așa cum greșit a susținut recurentul), Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod judicios a respins acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 873 din 15 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2019.