ÎCCJ, decizie (scj.ro #83714)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83714) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cazuri

de casare. Legea nr. 2/2013

Cuprins pe materii:

Drept

procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

cazuri de casare

C. proc. pen.,

art. 385

9

, art. 385

10

cazul hotărârilor supuse atât căii de atac a apelului, cât și căii de atac a

recursului, controlul judiciar exercitat în recurs - cale de atac declarată sub

imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva unei hotărâri pronunțate în apel după

intrarea în vigoare a acesteia - nu poate fi realizat prin prisma cazului de

casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitor la eroarea gravă de fapt sau în art. 385

9

alin. (1) pct. 14

teza I C. proc. pen. referitor la aplicarea unor pedepse greșit individualizate

în raport cu prevederile art. 72 C. pen., întrucât cazul de casare prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, iar cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, în sensul

restrângerii incidenței acestuia la aplicarea unor pedepse în alte limite decât

cele prevăzute de lege.

2.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în

scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus

la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în care nu sunt respectate dispozițiile art. 385

10

alin.

(1) și (2), în temeiul alin. (2

1

) al aceluiași articol, instanța ia

în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Cazul

de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. nu se ia în considerare din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Prin

urmare, în cazul recursului declarat sub imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva

unei hotărâri pronunțate în apel după intrarea în vigoare a acesteia, dacă nu

sunt respectate dispozițiile art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., instanța nu poate lua în considerare din oficiu cazul de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

din același cod.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 1605 din 13 mai 2013

Prin sentința nr. 989 din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului București, Secția I penală,

s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatei B.T. la pedeapsa de 5 ani și 6

luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, făcându-se aplicarea art. 71, art.

64 alin. (1) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1)

lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D. la pedeapsa de 7 ani și 6

luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, făcându-se aplicarea art. 71, art.

64 alin. (1) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

Prin decizia nr. 54/A din 25 februarie 2013, Curtea de Apel

București, Secția a II-a penală,

a admis apelul declarat de

procuror, a desființat

,

în parte,

sentința penală atacată și, rejudecând în fond, a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. cu privire la

inculpata B.T., iar, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175

alin. (1) lit. c) și d) C. pen., a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa de 8

ani și 6 luni închisoare, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.

Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal,

inculpații B.T. și M.D.

În recursul său, inculpata B.T., invocând cazurile de casare

prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 14 C. proc. pen., a criticat decizia instanței de apel sub aspectul greșitei înlăturări a

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și a greșitei

individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând casarea hotărârii

atacate și menținerea sentinței pronunțate de tribunal.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.D., acesta a reiterat

întocmai în cuprinsul motivelor de recurs criticile formulate în apel,

solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. sau restituirea cauzei la

parchet, conform dispozițiilor art. 332 C. proc. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin reducerea cuantumului

acesteia, ca efect al reținerii prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.

pen. și suspendarea executării

ei,

în

baza art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

Invocând motivul de recurs reglementat în art. 385

9

alin.

(1) pct. 6 C. proc. pen., inculpatul a susținut ca nu i s-a asigurat, în cursul

urmăririi penale, asistența juridică la efectuarea investigației cu tehnica

poligraf, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul la apărare garantat de art. 6,

art. 171 C. proc. pen., art. 24 din Constituția României și art. 6 paragraf 3

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale. Totodată, în legătură cu aceeași investigație, a arătat că

aceasta excede cadrului legal (art. 64 alin. 2, art.  112-113 C. proc. pen., art. 26 alin. 1 pct. 15 din Legea nr. 218/2002), iar instanțele inferioare, prin

valorificarea ca mijloc de probă a raportului de constatare tehnico-științifică

de detectare a comportamentului simulat, au pronunțat hotărâri contrare legii,

critică circumscrisă cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

C. proc. pen.

De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a menționat că situația de

fapt reținută în privința sa de instanțele inferioare nu a fost confirmată de

probele administrate în cauză, dovezile indirecte invocate de acuzare neputând

să demonstreze cu certitudine vinovăția sa, motiv pentru care se impune

aplicarea principiului

in dubio pro reo

.

Cu referire la sancțiunea penală ce i-a fost aplicată, invocând

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a susținut că aceasta a fost greșit individualizata atât sub aspectul

cuantumului, cât și al modalității de executare, fiind excesivă în raport cu

împrejurările în care a fost comisă fapta și datele ce caracterizează persoana

sa.

Examinând recursurile declarate de inculpații B.T. și M.D.

prin

raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat

ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele

motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă,

așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel,

nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se

încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului,

art. 385

10

C. proc. pen. prevede, în alin. (2

1

), că

instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de

recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se

prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare

care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, la data de 25 februarie 2013

,

deci ulterior intrării în vigoare (pe 15

februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în

limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură

penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data

intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul

de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a

devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,

iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a

motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

Așa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare

abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile circumscrise de

recurentul M.D. acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de

către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, așa

cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres

prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește și eroarea gravă de fapt

invocată de inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera

controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a

fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în

alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, atât inculpata B.T.,

cât și recurentul M.D. au criticat decizia penală pronunțată în apel sub

aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate prea mari

în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele lor personale,

situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013

.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de ambii recurenți

inculpați, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit

nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a

fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din

oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că

inculpata B.T. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecații, iar

recurentul M.D., prin apărătorul său ales, a depus la dosar memoriul cuprinzând

motivele de recurs în ședința publică din data de 13 mai 2013 (primul termen de

judecata acordat în cauză), încălcându-și, astfel, obligația ce le revenea

potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, fața de

această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de

prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum

și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumeră printre cazurile de

casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct.

17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la

examinarea criticilor circumscrise de cei doi recurenți acestui motiv de

recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare reglementat în art. 385

9

alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat M.D., se

constată că și acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013

,

potrivit textului de lege în noua

redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc

în lipsa apărătorului, dacă prezența acestuia era obligatorie. Așadar, potrivit

actualei reglementari, în vigoare și la data pronunțării deciziei atacate,

critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare în

cursul urmăririi penale nu se mai încadrează în motivul de recurs invocat,

nemaiputând fi examinată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin raportare

la dispozițiile pct. 6 al art. 385

9

C. proc. pen., care au păstrat

în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs doar situațiile

în care se invocă lipsa de apărare în cursul judecății, când asistența juridică

era obligatorie.

Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile

formulate de inculpatul M.D. se circumscriu cazului de casare prevăzut în art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa

cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor

critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații M.D. și B.T. împotriva deciziei nr. 54/A din 25 februarie 2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.