ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 173 din 21

decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 2341/112/2011,

a fost condamnat inculpatul B.G., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20

C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) și

alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A fost obligat

inculpatul să plătească părții vătămate B.C. suma de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri

civile reprezentând daune morale.

S-a luat act de

renunțarea părții vătămate B.C. la despăgubirile civile pretinse cu titlu de daune

materiale prin cererea de constituire de parte civilă.

A fost obligat

inculpatul să plătească în favoarea părții civile Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud

suma de 556 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

S-a dispus conform

art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. confiscarea toporului folosit de inculpat la

săvârșirea faptei.

Conform art. 7

din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

A fost obligat

inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 380

RON.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 284/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost trimis

în judecată inculpatul B.G. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat

prev. de art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Prin actul de

acuzare s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 16

iunie 2009, pe fondul unor discuții divergente, numitul B.A. și fratele acestuia,

partea vătămată B.C., s-au deplasat în fața casei numitului C.Ș. C.Ș. a aruncat

de după gard cu niște obiecte din lemn asupra celor doi frați, fără a-i nimeri,

timp în care unul dintre fii acestuia, numitul C.M.C., l-a lovit pe la spate cu

pumnul în zona cefei, pe B.A. Ulterior, C.M.C. și B.A. au început să se lovească

reciproc. În această împrejurare, partea vătămată B.C. s-a îndreptat spre fratele

său, B.A., moment în care, din curtea casei lui „G.” au ieșit D.M., B.A. (altul

decât fratele părții vătămate), C.T.Ș. (alt fiu al lui C.Ș.), precum și C.Ș. Aceștia

s-au lovit reciproc cu pumnii. Cu o piatră luată de pe sol, „G.” l-a lovit pe B.C.

în cap, cei doi căzând la pământ, partea vătămată fiind deasupra lui „G.”. În acest

timp a venit la locul incidentului inculpatul B.G., prieten cu C.Ș. Inculpatul s-a

îndreptat inițial spre locul în care D.M. îl imobilizase, împreună cu ceilalți doi

fii ai lui „G.”, pe B.A., lovindu-l și el alături de C.T.Ș. și C.M.C. Apoi, cu o

secure în mâini, inculpatul B.G. s-a îndreptat spre locul unde se afla partea vătămată

B.C. deasupra lui „G.”. În această împrejurare, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată

B.C. cu securea în partea stângă a capului, acesta fiind oprit de martorul C.C.S.

în momentul în care încerca să-i mai aplice victimei o lovitură. Martorul C.C.S.

a luat securea din mâinile inculpatului și a dat-o numitului M.L. Ulterior, victimei

i s-a făcut rău și a fost dusă la spital.

În actul de acuzare

s-a reținut că raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză a stabilit

că leziunile corporale traumatice, constând în echimoză violacee la nivelul vertexului,

precum și escoriații la nivel parietal drept s-au putut produce prin lovire cu corp

dur și au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale;

leziunile corporale traumatice constând în patru excoriații în zonele zigomatic

și jugal stâng s-au putut produce atât prin lovire cu corp dur, cât și prin lovire

de corp dur, de exemplu prin cădere în cadrul unei auto sau heteropropulsii și au

necesitat un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale; leziunea corporală traumatică

constând în echimoză violacee pe fața anterioară a treimii proximale a brațului

drept s-a putut produce prin lovire cu și/sau de corp dur și nu necesită îngrijiri

medicale; leziunile corporale traumatice constând în excoriație în zona patelar

dreaptă și excoriație în zona patelar stângă, s-au putut produce prin lovire cu

corp dur sau de corp dur, de exemplu prin cădere, necesitând 1-2 zile de îngrijiri

medicale; leziunile corporale traumatice au întrunit caracteristicile medico-legale

ale noțiunii de punere în primejdie a vieții deoarece i-au produs victimei traumatisme

craniene care s-au manifestat prin fractură cominutivă temporal stângă, hematom

intraparenchimatos frontal stânga, sindrom piramidal drept și frustă asimetrie facială

dreapta de tip central - leziuni care fac posibilă evoluția gravă cu prezumție de

deces; leziunile corporale traumatice s-au putut produce la data de 16 iunie 2009;

nu se pot face aprecieri certe asupra tipului, formei ori a compoziției corpului

delict care a putut produce leziunile corporale traumatice descrise la nivelul extremității

cefalice.

De asemenea, în

expozitivul actului de acuzare, procurorul a arătat că inculpatul B.G. a încercat

să-și „construiască” nevinovăția, apelând la înregistrarea unor discuții menite

să-l disculpe, în cadrul unui plan bine gândit, de a plasa vinovăția în sarcina

lui C.M.C., persoană fără antecedente penale, dar care, audiat, a recunoscut doar

că a agresat-o pe partea vătămată cu o piatră, însă în altă zonă a corpului.

Totodată, prin

actul de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii

infracțiunii de tentativă la omor calificat referitor la numitul C.M.C., procurorul

reținând că autorul acestei fapte este inculpatul B.G. De asemenea, în privința

numiților C.M.C. și C.T.Ș., cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire

asupra părții vătămate B.C. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, apreciindu-se

că fapta acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Partea vătămată

B.C. s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 8.500 RON, reprezentând daune

materiale și suma de 20.000 RON, reprezentând daune morale. Ulterior, partea vătămată

a renunțat la despăgubirile civile pretinse cu titlu de daune materiale și a solicitat

obligarea inculpatului la plata daunelor morale în cuantumul precizat anterior.

Partea vătămată

B.C. a fost audiată în mai multe rânduri în faza de urmărire penală, precum și în

cursul cercetării judecătorești, relatând derularea incidentului în același mod,

făcând precizarea că, pe durata acestuia, nici el și nici fratele său, B.A., nu

au intrat în curtea lui C.Ș., agresiunea având loc în fața casei acestuia. În esență,

partea vătămată a declarat că, anterior datei de 16 iunie 2009, între tatăl său,

B.C. și C.Ș. a existat un conflict, aceștia certându-se și agresându-se reciproc.

În seara zilei de 16 iunie 2009 a fost anunțat telefonic de C.C.S. că fratele său,

B.A., se ceartă cu C.Ș. la barul „R.”. În această situație, s-a deplasat la bar

cu o bicicletă, locuința lui C.Ș. fiind vis-a-vis de bar. Când a ajuns la bar, fratele

său a început să-i povestească despre neînțelegerea avută cu C.Ș., care se afla

în acel moment sprijinit de gardul de la casa în care locuiește. B.A. a refuzat

să meargă acasă și s-a îndreptat spre gardul de care se sprijinea C.Ș. Partea vătămată

a susținut că C.Ș. s-a aplecat peste gard și l-a lovit pe fratele său B.A. cu un

par. În momentele următoare, din curtea lui C.Ș. a ieșit fiul acestuia, C.C., care

a început să-l lovească cu pumnul în spate pe B.A. Apoi au venit cumnații lui C.Ș.

care, împreună, au continuat să-l țină și să-l agreseze „fiecare cum apuca”, B.A.

fiind lovit cu o piatră și de mama inculpatului B.G. Simultan cu acest incident,

C.Ș. a sărit gardul și a început să-l lovească. Partea vătămată a susținut că ulterior

s-au lovit reciproc, căzând jos în urma altercației, el fiind peste C.Ș., care a

luat un „bolovan” și l-a lovit în partea dreaptă a capului. Partea vătămată a afirmat

că lovitura cu piatra aplicată de C.Ș. „nu a fost serioasă” și că nu l-a durut.

Partea vătămată a mai relatat că, în timp ce se îmbrâncea cu C.Ș., a apărut B.G.

care, cu o secure, l-a lovit în zona capului. Partea vătămată a declarat că în momentele

anterioare l-a văzut pe inculpat „venind în fugă spre locul în care se afla”, cu

securea ridicată, însă când s-a apropiat, B.G. a alunecat pe pietriș, iar el și-a

ferit capul „din instinct de apărare”. Partea vătămată a susținut că dacă inculpatul

nu ar fi alunecat „l-ar fi luat din plin” și l-ar fi omorât. La fel ca și în declarațiile

de la urmărire penală, partea vătămată a insistat asupra faptului că „lovitura a

fost aplicată de inculpat într-un moment în care a alunecat pe balastru” și că,

deși s-a ferit, a fost lovit în cap cu muchia securii, având și în prezent „o denivelare

adâncă pe craniu”. După incident, când și-a revenit, cumnatul său, C.C.S., i-a spus

că a luat securea din mâinile inculpatului și i-a dat-o lui M.L., vecin cu C.Ș.

De asemenea, partea vătămată a adăugat că imediat după ce a fost lovit cu securea

incidentul s-a terminat iar el a fost dus în curtea familiei M., adăugând că persoanelor

care au asistat la agresarea sa le este frică să declare adevărul, fiindu-le teamă

de inculpat și de cei din familia lui C.Ș.

Partea civilă

Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud s-a constituit parte civilă cu suma

de 556 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare aferente internării părții vătămate

B.C. la secția neurologie în perioada 23-29 iunie 2009.

Inculpatul B.G.,

prin declarațiile date în faza de urmărire penală, a susținut că nu a săvârșit fapta

pentru care este trimis în judecată și nu s-a implicat în scandal, afirmând că altercația

a avut loc atât în curtea casei lui C.Ș., cât și în drum. A relatat că, în cadrul

acestui incident, participanții au aruncat și s-au lovit cu pietre și că B.A., fratele

părții vătămate, a luat din mâna cumnatului său o secure. Inculpatul a susținut

că, în timpul agresiunii, C.M., fiul lui C.Ș., a luat un bolovan și l-a lovit în

cap pe partea vătămată B.C., precizând că „nu l-a lovit pe B.C. prin aruncarea pietrei”.

După ce a fost lovit cu piatra în cap, părții vătămate i s-a făcut rău și a fost

dusă în curtea lui M.L., inculpatul declarând că personal a „anunțat salvarea”,

apelând numărul de urgență 112.

Prin declarația

dată în fața instanței de fond, inculpatul a relatat derularea faptelor în aceeași

modalitate, susținând că nu a lovit-o în nici un fel pe partea vătămată. Și de această

dată inculpatul a afirmat că nu s-a implicat în incidentul dintre frații B. și cei

din familia lui C.Ș., susținând că atunci când a ajuns la locul faptei a telefonat

la „112” și a relatat că tot atunci l-a văzut venind cu scuterul pe tatăl părții

vătămate și pe fratele acesteia, B.A., aducând o secure. După incident a aflat de

la M.V. despre faptul că tatăl părții vătămate a adus cu el mai multe securi, care

în final, au fost aruncate la ea în curte. Inculpatul a declarat că personal a luat

o secure de lângă casa lui M.V. și a „aruncat-o în curte la „G.”, în intenția de

a nu se folosi în conflict”.

Inculpatul a declarat

că, în apărarea sa, a depus la dosar „un card pe care se află înregistrată discuția

care a avut loc între martorii oculari care au asistat la săvârșirea faptei”, arătând

că discuțiile de pe card sunt purtate de el și soția lui B.A., numita B.M.

Analizând actele

și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În prima decadă

a lunii iunie 2009, B.C.M. (tatăl părții vătămate B.C.) și C.Ș. s-au certat și s-au

agresat reciproc, conflictul fiind ulterior întreținut mai mult de acesta din urmă.

În seara zilei

de 16 iunie 2009, în jurul orei 21.00, B.A. (fratele părții vătămate B.C.), C.C.S.

și B.M. s-au deplasat la barul aparținând SC R. SRL, pentru a consuma bere, după

ce anterior, pe parcursul acelei zile, au lucrat cu ziua.

Localul se află

amplasat vis-a-vis de casa lui C.Ș., în curtea căruia se aflau la acea oră cumnații

acestuia, B.A. (altul decât fratele părții vătămate) și D.M., toți trei consumând

alcool și mâncare.

La un moment dat,

C.Ș. l-a strigat pe B.A., cerându-i să meargă până la el în curte. B.A. a acceptat,

astfel că s-a dus în curte la C.Ș., care l-a servit cu țuică. Întrucât B.A. a refuzat

să consume țuică, spunând că bea doar bere, C.Ș. i-a cerut să plece. Pentru a nu-i

interpreta refuzul ca fiind un gest de dușmănie, B.A. a cumpărat o bere de la bar

și s-a reîntors în curte la C.Ș. „pentru a ciocni un pahar”, după care a revenit

la bar, la aceeași masă unde se aflau cumnații săi.

După alte aproximativ

10-15 minute, când B.M. a plecat, însă la scurt timp după revenirea la bar a lui

B.A., la masa acestuia a venit, în stare de ebrietate, C.Ș., care a început să se

certe cu B.A. referitor la incidentul avut cu puțin timp în urmă cu tatăl acestuia.

Fiind sub influența alcoolului, C.Ș. l-a apucat cu mâinile de gât pe B.A. și i-a

spus că „moare ori el ori M.” (acesta fiind tatăl lui B.A. și al părții vătămate),

împrejurare care rezultă din declarațiile martorului C.C.S. și din declarațiile

martorului B.A.

Pentru a aplana

conflictul a intervenit D.M.T. (cumnatul lui C.Ș.), care venise cu puțin timp înainte

la masa lui B.A. pentru a aștepta împreună „un patron din Cluj” care intenționa

să angajeze o lucrare în zonă. D.M. a încercat să-i despartă pe C.Ș. și B.A. care

continuau să se certe.

Considerând că

scandalul s-ar putea amplifica, C.C.S. s-a retras de la masă și i-a telefonat părții

vătămate B.C., anunțându-l despre cele întâmplate la bar și insistând să vină și

el acolo. În această situație, partea vătămată B.C. s-a deplasat la bar cu o bicicletă,

ajungând în circa 5 minute.

Între timp, B.A.

a continuat să se certe și să se jignească reciproc cu C.Ș., care se îndrepta spre

casa lui. Ca urmare, certându-se, cei doi au trecut șoseaua și s-au deplasat spre

casa lui C.Ș., care în cele din urmă s-a retras în curte, unde se aflau mai multe

persoane, între care fiii și cumnații săi, iar B.A. a rămas aproape de gard. După

ce a ajuns la locul incidentului și a aflat motivul scandalului, partea vătămată

B.C. a încercat să-l ducă acasă pe fratele său B.A. și i-a cerut lui C.Ș. să-și

rezolve problemele cu tatăl său și nu cu ei.

B.A. a refuzat

să meargă acasă, în pofida insistențelor părții vătămate, apropiindu-se mai mult

de gardul pe care se sprijinea C.Ș., care a început să o înjure pe mama fraților

B. și să arunce din curte cu diferite obiecte și bucăți de lemn. Potrivit susținerilor

martorului C.C.S., partea vătămată B.C. i-a replicat lui C.Ș. spunându-i că dacă

„îi trebuie bătaie să vină să se bată”. În momentele următoare, din curtea casei

lui C.Ș. au ieșit toți cei care se aflau acolo, unii având în mâini bâte.

Derularea ulterioară

a incidentului a fost surprinsă și de martorul cu identitate atribuită „B.V.”. Din

coroborarea declarației acestui martor cu celelalte probe administrate în cauză

rezultă că unul din fiii lui C.Ș., martorul C.M.C., l-a lovit pe la spate, în zona

capului, pe B.A. Ulterior, B.A. a început să se lovească reciproc cu C.M.C. În momentele

următoare, B.A. a fost imobilizat de D.M., care i-a prins mâinile la spate, situație

în care acesta a fost lovit cu pumnii de ambii fii ai lui C.Ș. (C.M.C. și C.T.Ș.),

precum și de B.A. (un cumnat de-al lui C.Ș.).

Între timp, partea

vătămată B.C. și C.Ș. au început să se bată, îmbrâncindu-se și lovindu-se reciproc,

căzând la pământ. În timpul altercației, B.C. era deasupra lui C.Ș., însă acesta

din urmă a reușit să ia în mână o piatră mai mare și s-o lovească pe partea vătămată

în partea dreaptă a capului. Partea vătămată a susținut că lovitura aplicată nu

a fost puternică, astfel că a continuat să se îmbrâncească cu C.Ș.

În acest timp

a venit de la domiciliul său inculpatul B.G. (nepotul lui C.Ș.), anunțat despre

scandal și având asupra sa o secure. Imediat ce a ajuns la locul incidentului, cu

securea în mâini, inculpatul s-a îndreptat într-o primă fază spre B.A., care era

imobilizat de D.M. și lovit de C.T.Ș. și C.M.C. (fii lui C.Ș.) și B.A. (cumnatul

lui C.Ș.), aplicându-i și el câteva lovituri. Apoi, inculpatul s-a îndreptat spre

locul în care B.C. se bătea cu C.Ș., ridicând securea pentru a o lovi pe partea

vătămată, însă în momentul în care s-a apropiat a alunecat pe pietriș, astfel că

a lovit-o pe partea vătămată în cap cu muchia securii (partea metalică). Potrivit

susținerilor părții vătămate, lovitura fiindu-i aplicată de inculpat în timp ce

aluneca pe pietriș, situația i-a permis, într-o oarecare măsură, să-și ferească

capul. În urma loviturii aplicate în cap, partea vătămată a început să sângereze

și nu s-a mai putut mișca.

Văzând-o pe partea

vătămată jos, C.C.S. s-a repezit și a smuls securea din mâinile inculpatului pentru

a nu-i aplica și alte lovituri și a aruncat-o în curtea familiei M. (vecină cu C.Ș.),

spunând celor prezenți că a luat-o din mâinile inculpatului.

Ulterior, partea

vătămată a fost ridicată din marginea drumului și dusă în curtea familiei M. și

de acolo la Spitalul de Urgență Bistrița, unde a fost internată.

Pe baza raportului

de expertiză medico-legală din 07 decembrie 2010 întocmit de Serviciul Județean

de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, instanța de fond a reținut că, în urma examinării

medico-legale, partea vătămată a prezentat leziuni corporale traumatice constând

în echimoză violacee la nivelul vertexului, precum și excoriații la nivelul parietal

drept, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și au necesitat un număr

de 35-40 zile de îngrijiri medicale; leziuni corporale traumatice, constând în patru

excoriații în zonele zigomatic și jugal stâng, care s-au putut produce atât prin

lovire cu corp dur, cât și prin lovire de corp dur, de exemplu cădere, în cadrul

unei auto sau hetero-propulsii și au necesitat un număr de 3-4 zile de îngrijiri

medicale; leziunea corporală traumatică constând în echimoză violacee pe fața anterioară

a treimei proximale a brațului drept s-a putut produce prin lovire cu și/sau de

corp dur, neputându-se exclude și posibilitatea de producere prin comprimare cu

degetul și nu necesită număr de zile de îngrijiri medicale; leziuni corporale traumatice

constând în excoriație în zona patelar dreaptă și excoriație în zona patelar stângă,

care s-au putut produce prin lovire cu corp dur sau prin lovire de corp dur, de

exemplu prin cădere în cadrul unei auto sau hetero-propulsii și au necesitat un

număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale.

În cuprinsul aceluiași

raport de expertiză s-a arătat că leziunile traumatice suferite de partea vătămată

la nivelul capului au întrunit caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere

în primejdie a vieții victimei, întrucât au constat în leziuni traumatice craniene,

care s-au manifestat prin fractură cominutivă temporal stânga, hematom intraparenchimatos

frontal stânga, sindrom piramidal drept și frustă asimetrie facială dreapta de tip

central - leziuni care fac posibilă evoluția gravă cu prezumție de deces, așadar,

având un potențial grad de periculozitate.

Deși în raportul

de expertiză s-a făcut mențiunea că nu se poate stabili cu certitudine tipul, forma

și compoziția corpului delict care ar fi putut produce leziunile traumatice descrise

la nivelul extremității cefalice a părții vătămate, pe baza probelor administrate

în cauză instanța de fond a reținut că leziunile respective s-au produs prin aplicarea

unei lovituri cu partea metalică a securii (nu cu lama).

În consecință,

instanța de fond a apreciat că starea de fapt descrisă mai sus și vinovăția inculpatului

rezultă din declarațiile părții vătămate B.C., declarațiile martorilor B.A., C.C.S.,

declarația martorului cu identitate atribuită „B.V.”, B.C.M., M.V., raportul de

expertiză medico-legală din 07 decembrie 2010 emis de Serviciul Județean de Medicină

Legală Bistrița-Năsăud, certificatul medico-legal din 17 iunie 2009 și raportul

de constatare medico-legală din 30 august 2010 emis de Serviciul Județean de Medicină

Legală Bistrița-Năsăud.

Totodată, a apreciat

că probele enumerate mai sus dovedesc fără nici un dubiu că inculpatul este autorul

tentativei la omor calificat săvârșită asupra părții vătămate B.C., faptă pe care

a comis-o în circumstanțele și modalitatea descrise anterior, astfel că susținerile

sale de nevinovăție, precum și probele prin intermediul cărora a încercat să plaseze

răspunderea penală în sarcina altei persoane au fost înlăturate.

Cu privire la

poziția procesuală a inculpatului a reținut că pe parcursul urmăririi penale și

ulterior, în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a încercat să-și „construiască”

o apărare din care să rezulte, contrar realității, că partea vătămată și fratele

acesteia au pătruns fără drept în curtea lui C.Ș., unde ulterior s-a desfășurat

întregul incident, că partea vătămată a fost lovită în zona capului de unul din

fiii lui C.Ș. (C.M.C.), că el nu s-a implicat în nici un fel în altercație, că nu

a avut asupra sa nicio secure și că doar a contribuit la aplanarea conflictului,

anunțând poliția și apelând numărul de urgență 112. În fine, inculpatul a recurs

și la înregistrarea unei convorbiri telefonice pe telefonul mobil, prin care să

dovedească nevinovăția sa.

Totodată, a înlăturat

declarațiile martorului C.Ș. apreciind că sunt în contradicție cu probele enumerate

mai sus, susținerile acestuia necoroborându-se nici măcar cu declarațiile fiilor

săi (C.M.C. și C.T.Ș.). Astfel, C.Ș. a declarat contrar realității, în interesul

inculpatului, că întregul incident s-a desfășurat în curtea sa, unde au intrat partea

vătămată și B.A., loc în care cei doi l-au lovit, iar pentru a-l ajuta C.M.C. ar

fi aruncat „cu o pietricică în partea vătămată”, fără să știe dacă partea vătămată

a fost nimerită. Astfel, declarația martorului C.Ș. este în contradicție cu cele

ale fiilor săi (C.M.C. și C.T.Ș.), de asemenea nesincere, ambii afirmând că scandalul

ar fi început în curte, unde partea vătămată și B.A. au intrat pe poartă, iar ulterior

a continuat în drum.

Pe baza declarațiilor

constante ale părții vătămate și ale martorilor B.A. și C.C.S., a fost înlăturată

apărarea inculpatului, în sensul că C.M.C. ar fi fost cel care a lovit-o pe partea

vătămată în cap cu piatra și i-a cauzat leziunile grave (descrise în raportul de

expertiză) care i-au pus în primejdie viața. Sub acest aspect s-a subliniat că din

declarațiile martorului C.M.C. nu rezultă versiunea avansată de inculpat, respectiv

aplicarea unei lovituri puternice cu piatra, în urma căreia partea vătămată să rămână

nemișcată la pământ. Dimpotrivă, din probele enumerate mai sus, rezultă că, în momentul

în care partea vătămată a fost lovită de inculpat, martorul C.M.C., împreună cu

fratele său, îl agresa pe B.A. (care era imobilizat de D.M.). În schimb, prin declarațiile

sale, partea vătămată a afirmat permanent că a fost lovită cu piatra de C.Ș., însă

în partea dreaptă a capului, lovitura nefiind dureroasă. De asemenea, din declarațiile

părții vătămate și ale lui B.A. rezultă că, în timpul incidentului, partea vătămată

s-a bătut doar cu C.Ș., altercația luând sfârșit imediat după sosirea inculpatului

și lovirea părții vătămate cu toporul în cap.

Susținerea inculpatului

că nu a avut asupra sa nicio secure ori că nu ar fi lovit-o cu muchia securii pe

partea vătămată a fost infirmată de declarația martorului C.C.S., care arată că

a smuls-o din mâini inculpatului imediat după ce a lovit-o pe partea vătămată. Declarația

acestui martor se coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor

B.A., M.L. și M.V. Relevantă în acest sens este și relatarea martorei B.A. (concubina

lui C.Ș.), care în fața instanței de fond a declarat că inculpatul B.G. avea o secure

în mâini.

Apărarea inculpatului,

în sensul că partea vătămată și fratele acesteia ar fi pătruns forțat în curtea

casei lui C.Ș. pentru a-l agresa, nu a fost însușită, având în vedere „discrepanța

vădită de forțe”, în contextul în care C.Ș. îi avea alături pe fiii și cumnații

săi, dovedindu-se totodată că B.C. încerca să-l ducă acasă pe fratele său B.A. și

să pună capăt conflictului.

Așadar, instanța

de fond a apreciat subiective și părtinitoare declarațiile martorilor propuși de

inculpat, respectiv C.Ș., C.M.C., fiul lui C.Ș., C.T.Ș., fiul lui C.Ș., B.A., concubina

lui C.Ș., B.M.M., sora concubinei lui C.Ș., C.V., sora lui C.Ș. și mama inculpatului,

B.A.V. și D.T., cumnații lui C.Ș., M.M.I., cumnata inculpatului, M.I.G., cumnatul

inculpatului, M.L. și M.V., vecini cu C.Ș., toți acești martori încercând fără temei

să relateze o altă stare de fapt, care să susțină apărările de nevinovăție inițiate

de inculpat încă din faza de urmărire penală și de plasare a răspunderii penale

în sarcina altei persoane.

Referitor la martora

C.V., mama inculpatului, instanța de fond a constatat că relatările acesteia nu

se coroborează cu nicio probă de la dosar.

De asemenea, martora

M.M.I. nu a asistat la incident, relatările sale fiind din spusele inculpatului.

În urma administrării

probelor, pe parcursul cercetării judecătorești, prima instanță a constatat că inculpatul

a încercat să influențeze martorii propuși în apărarea sa. Astfel, martorul M.L.

a declarat: „Menționez însă că aseară inculpatul mi-a adus o declarație în care

spunea că era consemnat ce am declarat anterior în această cauză, în faza de urmărire

penală”. Martorul M.V. a relatat instanței că: „înainte de a veni la proces, inculpatul

mi-a spus că are un înscris în care este consemnat ce am declarat inițial”. De asemenea,

martorul B.A.V., în declarația dată, a arătat că „în urmă cu o săptămână sau două,

inculpatul mi-a spus că are declarația pe care am dat-o la poliție. În fine, instanța

de fond a reținut că existau suficiente temeiuri pentru a se reține că inculpatul

a făcut demersuri pentru a afla cine este martorul cu identitate atribuită, care,

în final, nu a mai putut fi audiat în instanță din motive obiective”.

Solicitarea inculpatului

de a fi audiată convorbirea de pe CD-ul pe care îl deține, întrucât privește înregistrări

extrajudiciare, neefectuate în condițiile art. 91

1

și urm. C. proc.

pen., a fost respinsă de instanța de fond considerându-se că nu este utilă cauzei,

înregistrările nefiind efectuate în condiții de legalitate.

Pentru considerentele

expuse, prima instanță a reținut că fapta săvârșită de inculpatul B.G., astfel cum

a fost descrisă mai sus, de a o agresa fizic, în loc public, pe partea vătămată

B.C., cu un corp dur, apt de a produce un rezultat letal (în concret, cu partea

metalică a unei securi), într-o zonă vulnerabilă a corpului (respectiv în cap),

producându-i leziuni corporale traumatice care au necesitat spre vindecare un număr

de 35-40 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus în primejdie viața victimei,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat în forma tentativei,

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (1)

lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Pentru reținerea

stării de recidivă postexecutorie instanța de fond a avut în vedere pedeapsa de

7 ani închisoare aplicată inculpatului, prin sentința nr. 158/1999 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate

în mod ilegal, pedeapsă executată parțial în perioada 25 august 1998 - 29 octombrie

2002, fiind liberat condiționat la data de 29 octombrie 2002 cu un rest neexecutat

de 1030 zile.

Procedând la individualizarea

pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen. cu referire la limitele speciale de pedeapsă, pericolul

social concret al faptei comise, urmările cauzate și datele care caracterizează

persoana acestuia.

Având în vedere

că inculpatul este recidivist, nu a recunoscut săvârșirea faptei și a încercat să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea declarațiilor martorilor care

urmau a fi audiați în cauză în scopul de a scăpa de răspundere penală și punerea

faptei în sarcina altei persoane, instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante

în favoarea acestuia.

Totodată, ținând

seama de faptul că datele furnizate de referatul de evaluare întocmit în cauză de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud din care rezultă

că inculpatul realizează venituri licite prin muncă în domeniul construcțiilor,

că în decursul timpului a avut o conduită bună în familie și în comunitatea din

care provine, că este preocupat de întreținerea familiei sale, s-a aplicat o pedeapsă

orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Prin urmare, instanța

de fond a dispus condamnarea inculpatului B.G. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1)

lit. i) și alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.

Pedeapsa accesorie

a fost aplicată inculpatului în conținutul prev. de art. 71 rap. la art. 64

lit. a) teza a II-a, b) C. pen. La aplicarea acestei pedepse s-a avut în vedere

natura și gravitatea faptei, precum și datele care caracterizează persoana inculpatului.

În latura civilă

a cauzei, apreciind îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, în baza

art. 14, art. 346 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei

de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale. Sub acest

aspect, instanța de fond a admis integral pretențiile civile formulate de partea

civilă B.C., apreciind că suma de 20.000 RON este de natură să compenseze suferințele

fizice și psihice îndurate în urma loviturii în cap aplicate de inculpat, care i-a

pus în primejdie viața și pentru a cărei vindecare au fost necesare 35-40 zile îngrijiri

medicale, internare în spital și tratamente medicale complexe.

În ceea ce privește

daunele materiale pretinse inițial prin constituirea de parte civilă, instanța de

fond a luat act de renunțare la aceste despăgubiri, având în vedere manifestarea

de voință a părții civile, exprimată de avocatul său și ulterior depusă în scris.

În baza acelorași

dispoziții legale și a art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, s-a dispus obligarea

inculpatului la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud,

a sumei de 556 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare, aferente internării părții

vătămate B.C. în această unitate spitalicească.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat

la săvârșirea faptei deduse judecății.

În temeiul

art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Conform art. 191

C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului cheltuieli

judiciare în sumă de 380 RON.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul B.G., solicitând prin apărătorul său desființarea

sentinței penale apelate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună achitarea

inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Astfel, la analiza probelor administrate în stabilirea vinovăției, a solicitat

a se avea în vedere că nu există nici o declarație a vreunei persoane în afara declarației

părții vătămate care să arate că l-a văzut pe inculpat lovind cu securea pe partea

vătămată. Aceasta din urmă a declarat că l-a văzut pe inculpat cum vine în fugă

din partea dreaptă și cum îl lovește cu securea în cap, ori, în cazul în care inculpatul

a venit din partea dreaptă, iar lovitura e din partea stângă față a capului, este

evident că inculpatul trebuia să-l lovească din față. Totodată, a arătat că susținerile

părții vătămate nu se coroborează cu declarațiile martorilor, astfel că nu există

probe de vinovăție, prin urmare, conform principiului in dubio pro reo trebuia dispusă

achitarea inculpatului. Martorii audiați de Parchet și instanță, au arătat că nu

l-au văzut pe inculpat dându-i cu toporul în cap părții vătămate și că el este cel

care a apelat serviciul de urgență. Mai mult, martorul C.T. a susținut că fratele

lui, numitul C.M.C. este cel care l-a lovit cu piatra în cap pe partea vătămată

și că inculpatul nu avea o secure în mână. În ceea ce privește latura civilă a cauzei,

a solicitat respingerea.

Prin decizia penală

nr. 123/A din 11 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și

de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.G. împotriva

sentinței penale nr. 173 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Analizând sentința

atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Pe baza probatoriului

administrat în cauză, prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, corespunzătoare

adevărului, din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., raportat

la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 20 C.

pen., precum și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., fapta acestuia constând în

aceea că la data de 16 iunie 2009 a agresat-o fizic, în loc public, pe partea vătămată

B.C., cu un corp dur, apt de a produce un rezultat letal (în concret, cu partea

metalică a unei securi), într-o zonă vulnerabilă a corpului (respectiv în cap),

producându-i leziuni corporale traumatice care au necesitat spre vindecare un număr

de 35-40 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus în primejdie viața victimei.

De asemenea, a

constatat că instanța de fond, în mod corect, a înlăturat apărările inculpatului,

precum și probele prin care a încercat să demonstreze că alte persoane au comis

agresiunea. Mai mult, instanța de fond a avut în vedere și atitudinea necorepunzătoare

a inculpatului din cursul cercetării judecătorești, acesta încercând să influențeze

anumiți martori (a se vedea în acest sens declarațiile martorilor M.L., M.V. și

B.A.V., declarații din care rezultă că a luat legătura cu aceștia înainte de a fi

audiați de către instanță.

Trecând apoi la

sancționarea inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen., respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și

circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv gradul de pericol social ridicat

al infracțiunii, modalitatea de comitere, precum și starea de recidivă.

Față de toate

aceste aspecte, instanța de apel a apreciat că prima instanță a realizat o judicioasă

individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul

acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acesteia întrucât

este aptă să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor

de noi fapte antisociale.

Prin urmare, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul B.G.

Prin motivele

scrise de recurs, depuse la data de 06 ianuarie 2014, inculpatul a criticat hotărârile

pronunțate în cauză, prin invocarea cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și pct. 17 C. proc. pen. anterior.

Potrivit motivelor

de recurs, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen. anterior, reiterând apărările formulate pe tot parcursul procesului penal și

anume că probele administrate în stabilirea vinovăției nu demonstrează că este autorul

faptei. În acest sens, a arătat că nu există nici o declarație a vreunei persoane

în afara declarației părții vătămate care să arate că l-a văzut lovind-o cu securea

pe partea vătămată.

În subsidiar,

a solicitat reducerea cuantumului pedepsei.

Cu prilejul dezbaterilor,

apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B.G., a invocat cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei

atacate, admiterea recursului așa cum a fost formulat și achitarea inculpatului

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând

că inculpatul a fost condamnat doar pe baza declarațiilor părții vătămate, care

sunt subiective și nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, mai

mulți martori audiați arătând că nu l-au văzut pe inculpat lovind partea vătămată.

În subsidiar,

față de circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii, a solicitat redozarea pedepsei

în sensul reducerii acesteia, legea penală mai favorabilă pentru inculpat fiind

legea nouă, arătând că pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv

art. 175 lit. i) C. pen. anterior, pedeapsa prevăzută era de la 15 la 25 ani închisoare,

iar în art. 189 din noul C. pen., infracțiunea săvârșită în public nu mai este prevăzută,

prin urmare, solicită aplicarea art. 188 (care prevede pedeapsa închisorii de la

10 la 20 ani) coroborat cu art. 32 din noul C. pen.

În cauză, recursul

formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

la 05 iulie 2013 și s-a stabilit termen de judecată a recursului la data de 10

ianuarie 2014.

La termenul din

10 ianuarie 2014, inculpatul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în

vederea angajării unui apărător, motiv pentru care s-a dispus amânarea judecării

cauzei pentru data de 21 februarie 2014, după data intrării în vigoare a noilor

coduri de procedură penală și penal.

La termenul din

21 februarie 2014, inculpatul a formulat o nouă cerere de amânare a judecării cauzei

motivată de faptul că nu se poate prezenta din motive medicale, în acest sens, atașând

o adeverință medicală.

Înalta Curte a

respins cererea de amânare față de împrejurarea că prezența sa nu este obligatorie

la judecarea cauzei în recurs iar prin cererile succesive de amânare formulate tinde

la tergiversarea judecării cauzei.

Deși dispozițiile

noului C. proc. pen. sunt de imediată aplicare, norma tranzitorie prev. de art.

12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, reglementează atât competența de soluționare

cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată

la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate

cu dispoziția legală anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea

în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor

potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs”.

Prin urmare, constatând

că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare

a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit

legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluționeze recursul,

fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior.

Totodată, constată

că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 11

iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa

încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Așadar, obiectul

judecății în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, așa

încât instanța de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare

prev. de art. 385

9

C. proc. pen.

Din examinarea

cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă

că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice

încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri

pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile

de casare prevăzute de lege.

De altfel, reexaminarea

integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea desfășurată

de instanța de fond, conduce în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața

instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite aspecte prevăzute de lege.

Așadar, recursul

nu provoacă un control integral din partea instanței de recurs, fiind exclusă rejudecarea

pentru a treia oară a unei cauze în coordonatele în care stabilirea adevărului a

avut loc în primele două grade de jurisdicție.

Ca atare, din

perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea

unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăției și a pedepsei

aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială

și procesuală.

În consecință,

Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea

Legii nr. 2/2013, astfel că nu poate examina decât chestiuni ce privesc aspecte

de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

În afara acestei

restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există și o limitare, prevăzută

de art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, potrivit

căreia instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs,

nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,

așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu excepția cazurilor de casare

care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în

considerare din oficiu.

Analizând recursul

formulat conform dispozițiilor art 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art.

385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se

formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie

depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Verificând actele

dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a transmis motivele de recurs, la

data de 06 ianuarie 2014, cu 4 zile înaintea primului termen de judecată din 10

ianuarie 2014 și a invocat incidența cazurilor de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17

2

C. proc. pen. anterior, solicitând achitarea

întrucât probele administrate nu demonstrează că este autorul faptei și, în subsidiar,

reducerea cuantumului pedepsei. Cu prilejul dezbaterilor a reiterat aceste motive

și, în plus, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și, în consecință,

schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei privind comiterea faptei

în loc public, precum și reducerea pedepsei aplicate.

Cazurile de casare

prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17

2

C. proc. pen.

anterior, invocate de inculpat, au fost excluse din categoria acelora care se iau

în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către

instanța de recurs, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, Înalta Curte constată că inculpatul nu a respectat obligația ce

îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, de a

depune motivele de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,

astfel cum s-a reținut anterior în considerentele hotărârii.

În speță, primul

termen de soluționare a recursului a fost stabilit în data 10 ianuarie 2014, recurentul

inculpat fiind înștiințat de acest termen, inclusiv despre obligația motivării recursului

și consecințele nerespectării termenului, încă din data de 19 iulie 2013 (dovada

de îndeplinire a procedurii de citare).

Cu toate acestea,

recursul a fost motivat cu 4 zile înaintea primului termen de judecată, așa încât

sunt aplicabile disp.art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior,

potrivit cărora instanța de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de

casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Prin urmare,

Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din

oficiu și pe cele reglementate de pct. 12 și 17 al art. 385

9

C.

proc. pen. anterior, nu poate examina criticile recurentului prin prisma acestor

cazuri de casare, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că în motivarea recursului inculpatul nu a invocat nerespectarea

vreunei dispoziții legale, așa încât criticile sale nu se circumscriu cazurilor

de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen. anterior,

ce au în vedere situația în care „nu sunt întrunite elementele constitutive ale

unei infracțiuni” ori „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a

făcut o greșită aplicare a legii”.

În cauză inculpatul

solicită achitarea criticând situația de fapt, arătând că aceasta nu are susținere

în probatoriul administrat, or, cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior nu permite cenzurarea situație de fapt,

respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare

și probele administrate.

Pornind de la

principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea

cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța

a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea

și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu poate cenzura situația de

fapt.

Astfel, pentru

a verifica dacă inculpatul este autorul faptei, instanța de recurs are în vedere

situația de fapt deja stabilită de prima instanță - care, nu poate fi schimbată

-, și care, contrar susținerilor inculpatului conduce la concluzia că acesta a participat

la comiterea faptei în modalitatea descrisă în hotărârea atacată.

În realitate,

prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare

a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei

alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de cea de

apel.

Pentru considerentele

expuse, aceste critici ale inculpatului nu pot fi cenzurate prin prisma cazului

de casare prev. art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și nici a vreunui

alt caz de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

În ceea ce privește

critica vizând greșita apreciere asupra cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată,

prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei se realizează de către

instanța de fond pe baza criteriilor menționate în art. 72 C. pen. implicând o operațiune

de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Or, așa cum s-a

arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar

reindividualizarea pedepsei sau a modului de executare nu vizează legalitatea hotărârii,

ci temeinicia acesteia.

De altfel, abrogarea

expresă a cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

anterior arată că voința legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art 385

9

C. proc. pen. anterior examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de

legalitate și nu de temeinicie.

Prin urmare, motivul

de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. și nici în celelalte

cazuri de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Recursul formulat

de inculpat este însă fondat din perspectiva solicitării de a se face aplicarea

leșii penale mai favorabile.

Sub acest aspect,

se constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat,

a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea

ce privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale

ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune.

Modificările ivite

în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două

legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui

conflict al legilor în timp în scopul determinării leșii penale aplicabile în această

situație tranzitorie.

Demersul apare

ca fiind necesar în condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei

ar impune ca infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă

pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar

face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării

ei în vigoare.

Cu toate acestea,

potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă

în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este

cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui

principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia,

în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei

au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Ca atare, aplicarea

legii mai favorabile în temeiul dispoziției constituționale anterior menționate

nu poate fi limitată la cazurile prev. de art. 385

9

C. proc. pen. anterior

și, în consecință, trebuie examinată din oficiu de către instanța de recurs.

Controlul legalității

unei hotărâri judecătorești în recurs presupune verificarea dacă prin ivirea unor

situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea

legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea

C. proc. pen. anterior modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev.