ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3866/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 18 din 18 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul penal nr. 3233/85/2012, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.P. - la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen.

inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat pe inculpat să plătească părții civile SC S.L. IFN cu sediul în Sibiu, str. C.P., județul Sibiu, suma de 41.579 euro sau contravaloarea în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri civile. A anulat factura falsă nr. 200611788 din 4 ianuarie 2007 emisă de G.B. Gmbh. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 50 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu la instanța de judecată. În considerente instanța a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.I.P.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. precum și pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului D.I.P. faptul că împreună cu asociatul său învinuitul C.C., care a fost scos de sub urmărire penală prin același act de trimitere în judecată, au înființat SC S.S. SRL, administrator fiind inculpatul D.I.P. În anul 2006 pe această firmă au achiziționat cu suma de 25.000 euro un excavator marca R. R 290LC-3 din Germania, pe care l-au înstrăinat la 29 decembrie 2006 către SC O. SRL Sibiu cu suma de 494.968 RON. Același excavator la interval de numai câteva zile, la 11 ianuarie 2007 a fost revândut firmei de leasing SC S.L.

IFN Sibiu, cu suma de 472.038 RON, utilizatorul fiind SC C.G. SRL, societate care urma a achita ratele lunare aferente. Factura falsă nr. 200611788/2007 a fost întocmită de către administratorul de drept, inculpatul D.I.P. Astfel la momentul negocierii contractului de leasing, SC S.S. SRL a prezentat SC S.L. IFN SA Sibiu drept document de proveniență această factură externă datată la 4 ianuarie 2007, care a fost întocmită în fals de inculpatul D.I.P. Pe aceasta a înscris în mod nereal că prețul excavatorului este de 109.956 euro, sumă mult supraevaluată față de prețul real, care era de 25.000 euro. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare inculpatul D.I.P. și asociatul său, cunoșteau că excavatorul era transferat deja la SC O. SRL.

Cum după o perioadă de timp ratele de leasing au încetat a mai fi achitate, SC C.G. SRL fiind înstrăinată unui cetățean ucrainean și cum excavatorul nu a putut fi identificat și localizat precum și pentru faptul că SC „O.” SRL a solicitat rambursarea TVA pentru același excavator, cercetările demarate au relevat că în realitate excavatorul a fost vândut de două ori, odată către SC O. SRL și a doua oară SC C.G. SRL de către SC S.S. SRL, administratorul de drept inculpatul D.I.P. fiind trimis în judecată pentru inducerea în eroare a firmei de leasing căreia i-a ascuns deliberat că același excavator fusese vândut anterior către altă societate și prezentându-i în acest scop în fals o factură de achiziție mult supraevaluată (de la 25.000 euro la 109.000 euro), în scopul de a încasa prețul astfel majorat.

S-a reținut de procuror că fapta inculpatului D.I.P. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune calificată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen. Având în vedere că inculpatul D.I.P. a fost cel care a negociat revânzarea excavatorului către SC S.L. IFN SA Sibiu și că participația învinuitului C.C. nu a putut fi probată în afara oricărui dubiu, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen. Pe parcursul cercetării judecătorești învinuitul C.C. a decedat. Tot neînceperea urmăririi penale a dispus procurorul și față de cei doi administratori ai SC O. SRL (M.F.) și SC C.G.

SRL (D.P.C. precum și față de R.C.), apreciindu-se că aceștia nu au fost complicii inculpatului D.I.P. la comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. comisă în dauna părții civile SC S.L. IFN SA. Ca mijloace de probă procurorul a propus: rezoluția de începere a urmăririi penale,ordonanța de extindere a urmăririi penale, sesizarea penală, proces-verbal încheiat de inspectori din cadrul DGFP Sibiu, factura fiscală nr. 07703549 din 11 ianuarie 2007, factura fiscală nr. 07703548 din 29 decembrie 2006, raportul de evaluare al excavatorului, Contractul de leasing financiar nr. 6265 din 26 iunie 2007 dintre SC I.L. IFN SA și SC O. SRL Sibiu, declarațiile martorilor B.O.

și R.L.M., plângerea penală a SC S.L. IFN SA, factura fiscală nr. 07703549 din 11 ianuarie 2007, factura fiscală nr. 07703548 din 29 decembrie 2006, Contractul de leasing financiar dintre SC S.L. IFN SA și SC C.G. SRL nr. 342 din 11 ianuarie 2007, raport de evaluare, proces verbal încheiat de DGFP Sibiu, act constitutiv SC S.S. SRL Sibiu, certificat constatator SC S.S. SRL Sibiu, raport de constatare tehnico-științifică a scrisului inculpatului, facturile de achiziție, declarația de parte vătămată a SC S.L. IFN Sibiu, declarațiile martorilor Z.R., M.F., R.C. și D.P., declarația inculpatului D.I.P., cazierul inculpatului. Partea vătămată SC S.L. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 74.151 euro reprezentând soldul rămas neacoperit din contractul de leasing, prejudiciul total fiind de 472.038 RON.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii propuși prin rechizitoriu Z.R. și M.F. precum și martorii din lucrări B.O. Au fost de asemenea audiați martorii propuși de acuzare R.L. și martorii propuși de inculpatul D.I.P., R.C., D.G.F. și F.D. S-a audiat inculpatul D.I.P. și reaudiat la cererea sa, înainte de dezbaterea în fond a cauzei, acesta negând că ar fi dorit să înșele partea civilă și apreciind că vinovat de întreaga activitate infracțională se face asociatul său. Nu a negat că el a întocmit factura falsă de proveniență a excavatorului. Partea civilă și-a redus pretențiile la suma de 41.579 euro, echivalent în RON 185.000 RON. Asupra dosarului de față instanța a reținut următoarea stare de fapt: La data de 29 decembrie 2006 SC S.S.

SRL Sibiu administrator de drept fiind D.I.P. și ca asociat - învinuitul C.C. au efectuat un import având ca obiect un excavator marca H.R. R 290LC-3, iar anul de fabricație fiind 2005. Acest excavator a fost cumpărat din Germania cu suma de 25.000 euro de la G.B. GMbH, așa cum reiese din Factura nr. 200611788 din 30 noiembrie 2006. Inculpatul D.I.P. a semnat declarația de valoare, atestând personal că excavatorul a fost achiziționat cu suma de 25.000 euro. Tot cu ocazia perfectării documentației pentru importul acestui utilaj, a fost prezentată organelor vamale și o declarație de export emisă de autoritățile germane, declarație în care bunul are valoarea stabilită de 25.000 euro, clauza de livrare fiind „E.W.” (la poarta fabricii).

La data de 29 decembrie 2006, excavatorul a fost vândut către SC O. SRL Sibiu, în baza facturii fiscale seria SB WCD cu nr. 01703548 din 29 decembrie 2006, cu valoare de 494.0968,21 RON, sumă achitată de societate prin bancă. Factura a fost emisă de asociatul C.C., iar la data de 29 decembrie 2006 același asociat a și încasat suma de 488.000 RON în numerar, din contul societății SC S.S. SRL, pe baza de cerere de retragere de numerar. Privitor la tranzacționarea acestui utilaj către SC O. SRL Sibiu, inculpatul D.I.P. a susținut că asociatul său s-a ocupat singur de această vânzare, el neavând nici o contribuție, susținere contrazisă de declarația martorului M.F. care a precizat la urmărire penală și la instanță că negocierile le-a purtat cu ambii reprezentanți ai firmei vânzătoare, discutând atât cu inculpatul D.I.P.

cât și cu C.C. În plus, la urmărire penală a menționat că inculpatul D.I.P. i-a prezentat mai multe reviste de specialitate din care reieșea că prețul de piață unui astfel de utilaj este de circa 100.000 euro. Suma de 494.968 RON pe care în final a achitat-o către SC S.S. SRL este apropiată de suma precizată de inculpatul D.I.P., ca fiind valoarea reală a unui astfel de excavator. Martorul M.F. a mai arătat că pentru a plăti această sumă, a făcut un credit bancar la CEC pentru suma de 250.000 RON, iar diferența a provenit din creditarea sa a societății SC O. SRL. Pentru că nu a reușit să efectueze prea multe lucrări cu acest utilaj, a solicitat învinuitului C.C. să-l sprijine și să închirieze acest utilaj.

Acesta i-a spus că a găsit o persoană dispusă să închirieze utilajul în orașul Turnu Severin,, iar martorul M.F. i-a permis lui C.C. să ducă acolo utilajul, iar ulterior a aflat că s-a defectat și a fost nevoit să-l readucă la Sibiu. În calitate de administrator la SC O. SRL, martorul M.F. a solicitat rambursarea TVA pentru excavatorul H.R. R290LC-3, iar organele de inspecție fiscală au constatat prin Procesul-verbal nr. 404632 din 12 decembrie 2008, faptul că SC O. SRL nu poate prezenta faptic acest utilaj, că nu a dispus niciodată de acest bun, și că urmare a demersurilor efectuate de inspectorii fiscali ai DGFP Sibiu a reieșit că același excavator a fost vândut de furnizor către doi clienți (SC O. SRL și SC C.G.

SRL). Pentru acest motiv au propus respingerea cererii de rambursare a TVA-ului în sumă de 79.029 RON solicitată de către SC O. SRL și totodată s-a formulat plângere penală la Parchetul Sibiu pentru cercetarea dublei vânzări a utilajului. Demarându-se cercetările în dosar, a rezultat că revânzarea utilajului a fost reală. Astfel, la data de 11 ianuarie 2007, adică la nici două săptămâni de la prima vânzare a excavatorului către SC O. SRL (care a avut loc la 29 decembrie 2006), inculpatul D.I.P. a vândut același excavator firmei de leasing SC S.L. IFN SA, întocmind personal factura WCD nr. 7703549 din 11 ianuarie 2007, cu suma de 472.038 RON. Societatea de leasing a încheiat un contract de leasing financiar cu SC C.G.

SRL care a fost reprezentată de martorul R.C. (fostul soț al administratoarei de drept D.P.C.), acesta fiind și cel care l-a însoțit pe martorul Z.R. reprezentantul societății de leasing la locul unde se afla excavatorul (respectiv terenul viran din Cartierul Ș. la baza sportivă a pompierilor) pentru a întocmi documentația necesară pentru asigurarea utilajului. SC S.L. IFN SA Sibiu, a achitat în întregime către SC S.S. SRL contravaloarea excavatorului în sumă de 427.038,64 RON, prin instrument bancar, iar 400.000,00 RON din aceasta sumă a fost ridicată în numerar de către învinuitul C.C., din contul societății pe bază de cerere de retragere numerar. La momentul negocierii contractului de leasing, inculpatul D.I.P., în calitate de reprezentant și administrator al SC S.S.

SRL, a prezentat drept document de proveniență a utilajului o factură externă pretins emisă de G.B. BMbH și datată 4 ianuarie 2007 cu nr. 200611788 din care rezultă că SC S.S. Sibiu a achiziționat excavatorul H.R. R290-LC 3, cu seria E 0172, cu suma de 109.956 euro, împrejurare nereală și prezentată în fals de către inculpat, factură ce a produs consecințe juridice. Aceasta a fost singura factură avută în vedere la momentul negocierii contractului de leasing, fiind determinantă la fixarea prețului de vânzare cumpărare de la SC S.S. SRL către SC S.L. IFN SA Sibiu. În condițiile în care seria și numărul de la excavator precum marca și tipul sunt identice pe ambele facturi, atât pe cea reală cât și pe cea falsă, pe prima factură, prezentată organelor vamale existând și declarație vamală externă cu valoarea de 25.000 euro ca și preț de vânzare-cumpărare, valoare ce a fost certificată de inculpatul D.I.P.

prin declarația de valoare în vamă, se poate concluziona că inculpatul D.I.P. a urmărit supraevaluarea bunului în cauză în scopul obținerii unui venit injust prin vânzarea utilajului către SC S.L. IFN SA Sibiu, prin prezentarea celei de a doua facturi false către partea civilă. Cele arătate mai sus au fost confirmate și de faptul că operațiunea de import nu a fost purtătoare de TVA, întrucât inculpatul D.I.P., administratorul SC S.S. SRL Sibiu, a prezentat un certificat exonerator de plata TVA emis de DGFP Sibiu, iar factura reală emisă de G.B. BMbH are înscris anul 2006 drept an al emiterii, ceea ce contrazice factura prezentată de inculpat către SC S.L. IFN SA și care poartă data de 4 ianuarie 2007 ca dată a emiterii ei, ceea ce evident este un fals.

Prin prezentarea unei facturi de achiziție falsă ce atestă drept document de proveniență o factură externă emisă de G.B. BMbH datată 4 ianuarie 2007, cu numărul XX, din care rezultă că SC S.S. SRL Sibiu a achiziționat excavatorul H.R. R290 - LC 3, cu seria E 172 cu suma de 109.956 euro, față de prețul real de 25.000 euro, inculpatul D.I.P. a indus în eroare SC S.L. IFN SA prin supraevaluarea bunului în scopul obținerii unui venit injust, în condițiile în care același utilaj era vândut deja către o altă societate (SC O. SRL). A fost cert că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre SC S.S. SRL cu SC S.L. IFN SA s-a realizat inducerea în eroare a acestei societăți, în condițiile în care bunul fusese deja scos prin acte de comerț din patrimoniul SC S.S.

SA și transferat în patrimoniul societății menționate mai sus. A fost efectuată o constatare tehnico-științifică cu nr. 67.347 C din 12 august 2009, care a confirmat că inculpatul D.I.P. a fost persoana care a întocmit și semnat factura de vânzare a excavatorului către SC S.L. IFN Sibiu (a se vedea în acest sens și îndreptarea de eroare materială evidentă strecurată). Starea de fapt expusă a fost probată prin documentele de la dosar menționate mai sus și este confirmată și de declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească. Astfel martorul B.O. și R.L. au arătat că atât inculpatul D.I.P. cât și asociatul său C.C. s-au implicat în vânzarea unor utilaje către SC O. SRL; aceeași împrejurare a rezultat și din depoziția administratorului SC O. SRL, martorul M.F.

care a arătat fără putință de tăgadă că despre vânzarea excavatorului marca H.R. R290LC-3, s-au ocupat ambii inculpați, atât inculpatul D.I.P. cât și C.C., astfel că din această perspectivă, instanța a înlăturat ca total nesinceră și neadevărată afirmația inculpatului D.I.P., în sensul că el nu ar fi avut cunoștință despre înstrăinarea excavatorului către SC O. SRL, și că de această vânzare s-ar fi ocupat exclusiv asociatul său, învinuitul C.C. Martorul F.D. administratorul SC S.L. SRL a relatat că își amintește că inculpatul D.I.P. s-a prezentat la societatea de leasing în calitate de vânzător al unui excavator marca H.R. R290LC-3 împreună cu martorul R.C., în calitate de cumpărător al acestui utilaj, cu solicitarea de a se asigura finanțarea pe societatea SC C.G.

SRL - administrată de D.P., soția lui R.C. În acest scop, firma de leasing prin angajatul său, martorul Z.R. a făcut o deplasare la locul unde era parcat acest excavator (Cartierul Ștrand din municipiul Sibiu), l-au fotografiat, s-a încheiat proces-verbal de recepție și s-a predat utilajul către SC C.G. SRL prin martorul R.C. Achiziția a fost în jurul sumei de 5 miliarde ROL vechi, respectiv 109.000 euro. Martorul a arătat că de vânzarea acestui utilaj s-a ocupat exclusiv inculpatul D.I.P. și nu C.C. Factura prezentată de inculpatul D.I.P. ca și preț al utilajului a fost cea cu nr. 20611788 din 4 ianuarie 2007 și a atestat un preț superior față de cel cu care a fost achiziționat în mod real utilajul din Germania (a se vedea și Raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 67447 din 12 august 2009 efectuat în dosar).

Martorul R.C. a fost departe de a fi un martor credibil, pe motiv că este trimis în judecată și judecat în prezent în calitate de inculpat, în mai multe dosare aflate pe rolul Tribunalului Sibiu (chiar de către această instanță) Alba, Hunedoara, pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune calificată prin inducerea în eroare a unor firme de leasing care au achiziționat utilaje de același tip cu cel ce face obiectul dosarului și pe care acesta le-a înstrăinat ulterior unor firme fantomă, prejudiciile cauzate fiind impresionante, de ordinul milioanelor de euro (exemplu-dosarul 10933/85/2012 al Tribunalului Sibiu precum și Rechizitoriile nr. 97/D/P/2010 DIICOT-BT Alba Iulia și nr. 111/P/2010 al DNA Alba) Făcând abstracție de această împrejurare și dând eficiență doar calității de martor în acest dosar, instanța a reținut că acesta a achiziționat în numele SC C.G.

SRL, pe firma fostei sale soții D.P.C., de la inculpatul D.I.P. și C.C. un escavator marca H.R. R290LC-3, excavator care nu a ajuns niciodată în proprietatea sa, fiind închiriat. A mai declarat că știa și a aflat că același excavator a fost anterior vândut de către D.I.P. și C.C. către SC O. SRL prin administratorul său M.F. Discuțiile le-a purtat atât cu inculpatul D.I.P. cât și cu C.C. A mai relatat martorul că în realitate acest excavator nu a fost predat niciodată firmei SC C.G. SRL (deși există un proces-verbal de predare-primire), dar în realitate, această operațiune nu a avut loc. A arătat martorul R.C., iar dovezile cu înscrisuri au confirmat acest lucru, că au fost achitate ratele către SC S.L.

IFN SA doar 11 luni, după care această firmă (SC C.G. SRL) a încetat plățile întrucât, firma a fost cesionată; această împrejurare este reală și rezultă din procesul-verbal de predare a utilajului către cetățeanul ucrainean R.D., noul administrator la SC C.G. SRL. Acestui cetățean străin i-au fost predate și alte 14 utilaje luate în leasing, contractele în derulare fiind în sumă de 4.817.042 RON și cu o dobândă de 1.1799.731 RON. În drept, instanța a reținut că inculpatul D.I.P. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. constând în aceea că, la data de 11 ianuarie 2007, în calitate de administrator al SC S.S. SRL, a indus în eroare partea civilă SC S.L.

IFN SA Sibiu, prin vânzarea unui excavator marca H.R. R290LC-3 având o valoare supraevaluată de la 25.000 euro la 109.956 euro, prin inducerea acesteia în eroare atât cu privire la prețul utilajului, cât și cu privire la faptul că utilajul ar mai fi în patrimoniul SC S.S. SRL, folosind ca mijloc fraudulos o factură falsă, care atestă prețul utilajului și creând un prejudiciu de peste 200.000 RON. Fapta acestui inculpat de a prezenta în fals factura externă pretins emisă de G.B. GmbH și datată 4 ianuarie 2007 pentru suma de 109.956 euro, față de prețul real de 25.000 euro, a realizat elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. Față de inculpatul D.I.P. s-a făcut aplicația art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind în concurs real.

Așa cum s-a arătat deja, în baza probelor testimoniale administrate și având în vedere înscrisurile menționate, instanța a înlăturat ca nesincere și neadevărate susținerile inculpatului D.I.P. prin care arătat că nu a avut vreo contribuție la comiterea infracțiunilor, minimalizând participația sa și precizând că numai învinuitul C.C. a comis infracțiunile pentru care este cercetat. Instanța a avut în vedere la individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului D.I.P. criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 52 și 72 C. pen., limitele de pedeapsă prev. de lege privind infracțiunile reținute în sarcina acestuia, mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, precum și urmările efectiv produse prin infracțiunea comisă.

Referitor la rezultatul produs, instanța a reținut că încadrarea juridică corectă a infracțiunii comise de către inculpatul D.I.P. este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și nu cea prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. Inculpatul a solicitat prin apărătorul ales recalificarea infracțiunii de înșelăciune, motivat de faptul că pe parcursul cercetării judecătorești, partea civilă SC S.L. IFN SA și-a redus cuantumul prejudiciului de la 74.151 euro la 41.579 euro. În temeiul art. 334 C. proc. pen.

instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii, având în vedere că partea civilă a fost înșelată cu privire la valoarea reală a utilajului, fiind indusă în eroare atunci când a cumpărat utilajul ca urmare a facturii prezentată în fals de inculpat, cu suma de 109.956 euro, sumă pe care a și plătit-o partea civilă, (deși în realitate acesta avea o valoare de 25.000 euro); diminuarea pe parcursul cercetării judecătorești a valorii prejudiciului, nu conduce la o recalificare a infracțiunii, câtă vreme prețul achitat a fost de peste 200.000 RON. Față de împrejurarea că inculpatul D.I.P.

a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, că s-a prezentat în fața instanței pe parcursul procesului penal, s-a reținut în sarcina sa dispozițiile art. 74 lit. a) și c C. pen., având în vedere totodată și datele ce rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Sibiu și care atestă perspectivele medii ale acestuia de reintegrare în societate. Așa fiind, s-au aplicat pedepse moderate, în regim de penitenciar, precum și pedeapsa complementară, după cum urmează: În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.P., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen.

inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut că SC S.L. IFN SA s-a constituit parte civilă cu diferența între suma achitată de 427.038,64 RON și valoarea de piață a utilajului, plus sumele pe care le-a încasat în urma derulării Contractului de leasing nr. 342 din 11 ianuarie 2007 ca avans (128.111,14 RON) și cele 15 rate lunare achitate (23.927 RON). Suma solicitată de partea civilă nu a mai fost contestată de către inculpatul D.I.P. și nu a mai solicitat efectuarea expertizei care să ateste o altă valoare a excavatorului decât cea calculată de expertul evaluator al părții civile, deși inițial a susținut că valoarea de piață a utilajului nu ar fi fost corect calculată. Așa fiind, instanța a avut în vedere că prejudiciul încercat de partea civilă este dovedit și se ridică în prezent la suma solicitată de aceasta și anume 41.579 euro sau contravaloarea în RON la data plății, așa cum a fost el calculat conform documentelor atașate la dosar.

Așa fiind s-a admis acțiunea civilă și se a fost obligat inculpatul la plata sumei de 41.579 euro sau contravaloarea în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând prejudiciul nerecuperat din suma totală cu care s-a constituit parte civilă. S-a avut în vedere că nu există parte responsabilă civilmente în dosar, firma SC S.S. SRL fiind radiată. Față de împrejurarea că s-a dovedit că Factura nr. 200611788 din 4 ianuarie 2007 emisă de G.B. GmbH este falsă s-a dispus anularea acesteia În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 50 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu la instanța de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata D.I.P. Prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul apelant a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, aplicarea prevederile art. 86 1 C. pen. având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, existând cazierul judiciar al inculpatului din care rezultă că are o condamnare pentru care a fost reabilitat. Curtea de Apel examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu ca urmare a caracterului devolutiv a apelului, a constatat că apelul declarat de inculpatul D.I.P. este nefondat și a fost respins, din următoarele considerente: Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în cauză.

Astfel, s-a reținut că la data de 29 decembrie 2006 SC S.S. SRL Sibiu având ca administrator de drept pe inculpatul D.I.P. și ca asociat pe învinuitul C.C. a efectuat un import având ca obiect un excavator marca H.R. R 290LC-3, anul de fabricație fiind 2005. Acest excavator a fost cumpărat din Germania cu suma de 25.000 euro de la G.B. GMbH, așa cum reiese din Factura nr. 200611788 din 30 noiembrie 2006. Inculpatul D.I.P. a semnat declarația de valoare, atestând personal că excavatorul a fost achiziționat cu suma de 25.000 euro. Tot cu ocazia perfectării documentației pentru importul acestui utilaj, a fost prezentată organelor vamale și o declarație de export emisă de autoritățile germane, declarație în care bunul are valoarea stabilită de 25.000 euro, clauza de livrare fiind „E.W.” (la poarta fabricii).

Tot la data de 29 decembrie 2006, excavatorul a fost vândut către SC O. SRL Sibiu, în baza facturii fiscale seria SB WCD cu nr. 01703548 din 29 decembrie 2006, cu valoare de 494.0968,21 RON, sumă achitată de societate prin bancă. Factura a fost emisă de asociatul C.C., iar la data de 29 decembrie 2006 același asociat a și încasat suma de 488.000 RON în numerar, din contul societății SC S.S. SRL, pe baza de cerere de retragere de numerar. Privitor la tranzacționarea acestui utilaj către SC O. SRL Sibiu, inculpatul D.I.P. a susținut că asociatul său s-a ocupat singur de această vânzare, el neavând nici o contribuție, susținere contrazisă de declarația martorului M.F. care a precizat la urmărire penală și la instanță că negocierile le-a purtat cu ambii reprezentanți ai firmei vânzătoare, discutând atât cu inculpatul D.I.P.

cât și cu C.C. În plus, la urmărire penală a menționat că inculpatul D.I.P. i-a prezentat mai multe reviste de specialitate din care reieșea că prețul de piață unui astfel de utilaj este de circa 100.000 euro. Suma de 494.968 RON pe care în final a achitat-o către SC S.S. SRL este apropiată de suma precizată de inculpatul D.I.P., ca fiind valoarea reală a unui astfel de excavator. Martorul M.F. a mai arătat că pentru a plăti această sumă, a făcut un credit bancar la CEC pentru suma de 250.000 RON, iar diferența a provenit din creditarea sa a societății SC O. SRL. Pentru că nu a reușit să efectueze prea multe lucrări cu acest utilaj, a solicitat învinuitului C.C. să-l sprijine și să închirieze acest utilaj.

Acesta i-a spus că a găsit o persoană dispusă să închirieze utilajul în orașul Turnu Severin, iar martorul M.F. i-a permis lui C.C. să ducă acolo utilajul, iar ulterior a aflat că s-a defectat și a fost nevoit să-l readucă la Sibiu. În calitate de administrator la SC O. SRL, martorul M.F. a solicitat rambursarea TVA pentru excavatorul H.R. R290LC-3, iar organele de inspecție fiscală au constatat prin Procesul-verbal nr. 404632 din 12 decembrie 2008, faptul că SC O. SRL nu poate prezenta faptic acest utilaj, că nu a dispus niciodată de acest bun, și că urmare a demersurilor efectuate de inspectorii fiscali ai DGFP Sibiu a reieșit că același excavator a fost vândut de furnizor către doi clienți (SC O. SRL și SC C.G.

SRL). Pentru acest motiv s-a propus respingerea cererii de rambursare a TVA-ului în sumă de 79.029 RON solicitată de către SC O. SRL și totodată s-a formulat plângere penală la Parchetul Sibiu pentru cercetarea dublei vânzări a utilajului. Demarându-se cercetările în dosar, a rezultat că revânzarea utilajului a fost reală. Astfel, la data de 11 ianuarie 2007, adică la nici două săptămâni de la prima vânzare a excavatorului către SC O. SRL (care a avut loc la 29 decembrie 2006), inculpatul D.I.P. a vândut același excavator firmei de leasing SC S.L. IFN SA, întocmind personal factura WCD nr. 7703549 din 11 ianuarie 2007, cu suma de 472.038 RON. Societatea de leasing a încheiat un contract de leasing financiar cu SC C.G.

SRL care a fost reprezentată de martorul R.C. (fostul soț al administratoarei de drept D.P.C.), acesta fiind și cel care l-a însoțit pe martorul Z.R. reprezentantul societății de leasing la locul unde se afla excavatorul (respectiv terenul viran din Cartierul Ștrand la baza sportivă a pompierilor) pentru a întocmi documentația necesară pentru asigurarea utilajului. SC S.L. IFN SA Sibiu, a achitat în întregime către SC S.S. SRL contravaloarea excavatorului în sumă de 427.038,64 RON, prin instrument bancar, iar 400.000,00 RON din aceasta sumă a fost ridicată în numerar de către învinuitul C.C., din contul societății pe bază de cerere de retragere numerar. La momentul negocierii contractului de leasing, inculpatul D.I.P., în calitate de reprezentant și administrator al SC S.S.

SRL, a prezentat drept document de proveniență a utilajului o factură externă pretins emisă de G.B. BMbH și datată 4 ianuarie 2007 cu nr. 200611788 din care rezultă că SC S.S. Sibiu a achiziționat excavatorul H.R. R290-LC 3, cu seria E 0172, cu suma de 109.956 euro, împrejurare nereală și prezentată în fals de către inculpat, factură ce a produs consecințe juridice. Aceasta a fost singura factură avută în vedere la momentul negocierii contractului de leasing, fiind determinantă la fixarea prețului de vânzare cumpărare de la SC S.S. SRL către SC S.L. IFN SA Sibiu. În condițiile în care seria și numărul de la excavator precum marca și tipul sunt identice pe ambele facturi, atât pe cea reală cât și pe cea falsă, pe prima factură, prezentată organelor vamale existând și declarație vamală externă cu valoarea de 25.000 euro ca și preț de vânzare-cumpărare, valoare ce a fost certificată de inculpatul D.I.P.

prin declarația de valoare în vamă, se poate concluziona că inculpatul D.I.P. a urmărit supraevaluarea bunului în cauză în scopul obținerii unui venit injust prin vânzarea utilajului către SC S.L. IFN SA Sibiu, prin prezentarea celei de a doua facturi false către partea civilă. Cele arătate mai sus au fost confirmate și de faptul că operațiunea de import nu a fost purtătoare de TVA, întrucât inculpatul D.I.P., administratorul SC S.S. SRL Sibiu, a prezentat un certificat exonerator de plata TVA emis de DGFP Sibiu, iar factura reală emisă de G.B. BMbH are înscris anul 2006 drept an al emiterii, ceea ce contrazice factura prezentată de inculpat către SC S.L. IFN SA și care poartă data de 4 ianuarie 2007 ca dată a emiterii ei, ceea ce evident este un fals.

Prin prezentarea unei facturi de achiziție falsă ce atestă drept document de proveniență o factură externă emisă de G.B. BMbH datată 4 ianuarie 2007, cu numărul 200611788, din care rezultă că SC S.S. SRL Sibiu a achiziționat excavatorul H.R. R290 - LC 3, cu seria E 172 cu suma de 109.956 euro, față de prețul real de 25.000 euro, inculpatul D.I.P. a indus în eroare SC S.L. IFN SA prin supraevaluarea bunului în scopul obținerii unui venit injust, în condițiile în care același utilaj era vândut deja către o altă societate (SC O. SRL). A fost cert că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre SC S.S. SRL cu SC S.L. IFN SA s-a realizat inducerea în eroare a acestei societăți, în condițiile în care bunul fusese deja scos prin acte de comerț din patrimoniul SC S.S.

SA și transferat în patrimoniul societății menționate mai sus. A fost efectuată o constatare tehnico-științifică cu nr. 67.347 C din 12 august 2009, care a confirmat că inculpatul D.I.P. a fost persoana care a întocmit și semnat factura de vânzare a excavatorului către SC S.L. IFN Sibiu. Pe tot parcursul procesului inculpatul apelant a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea faptei ce i se impută, arătând că nu a acționat cu vinovăție, C.C. fiind persoana care ar fi săvârșit faptele. Analizând probatoriul administrat în cauză Curtea constată că inculpatul apelant se face vinovat de săvârșirea infracțiunii. Astfel, se constată că inculpatul la data de 29 decembrie 2006 SC S.S. SRL Sibiu având ca administrator de drept pe inculpatul D.I.P.

a efectuat un import având ca obiect un excavator marca H.R. R 290LC-3, anul de fabricație fiind 2005. Excavatorul a fost cumpărat din Germania cu suma de 25.000 euro de la G.B. GMbH, cu factura nr. 200611788 din 30 noiembrie 2006. Inculpatul D.I.P. a fost acela care a semnat declarația de valoare, atestând personal că excavatorul a fost achiziționat cu suma de 25.000 euro, cunoscând astfel valoarea reală a acestuia. La aceeași dată - 29 decembrie 2006, excavatorul a fost vândut către SC O. SRL Sibiu, în baza facturii fiscale seria SB WCD cu nr. 01703548 din 29 decembrie 2006, cu valoare de 494.0968,21 RON, sumă achitată de societate prin bancă. Din probele administrate, respectiv declarația martorului M.F., reprezentând în calitate de administrator SC O. SRL Sibiu, a rezultat că atât inculpatul, cât și C.C.

s-au ocupat de vânzarea excavatorului, amândoi fiind persoanele cu care a negociat. La solicitarea martorului, învinuitul C.C. l-a sprijinit să închirieze acest utilaj, acesta fiind transportat în Turnu Severin, iar apoi defectându-se, l-a adus din nou în Sibiu. Ulterior martorul M.F. a solicitat rambursarea TVA pentru utilaj iar organele de inspecție fiscală au constatat prin Procesul-verbal nr. 404632 din 12 decembrie 2008, faptul că SC O. SRL nu poate prezenta faptic acest utilaj, că nu a dispus niciodată de acest bun, și că urmare a demersurilor efectuate de inspectorii fiscali ai DGFP Sibiu a reieșit că același excavator a fost vândut de furnizor către doi clienți (SC O. SRL și SC C.G. SRL ). S-a constatat că la data de 11 ianuarie 2007 inculpatul D.I.P.

a vândut același excavator firmei de leasing SC S.L. IFN SA, întocmind personal factura WCD nr. 7703549 din 11 ianuarie 2007, cu suma de 472.038 RON. Societatea de leasing a încheiat un contract de leasing financiar cu SC C.G. SRL care a fost reprezentată de martorul R.C. (fostul soț al administratoarei de drept D.P.C.), acesta fiind și cel care l-a însoțit pe martorul Z.R. reprezentantul societății de leasing la locul unde se afla excavatorul (respectiv terenul viran din Cartierul Ștrand la baza sportivă a pompierilor) pentru a întocmi documentația necesară pentru asigurarea utilajului. SC S.L. IFN SA Sibiu, a achitat în întregime către SC S.S. SRL contravaloarea excavatorului în sumă de 427.038,64 RON, prin instrument bancar, iar 400.000,00 RON din aceasta sumă a fost ridicată în numerar de către învinuitul C.C., din contul societății pe bază de cerere de retragere numerar.

La momentul negocierii contractului de leasing, inculpatul D.I.P., în calitate de reprezentant și administrator al SC S.S. SRL, a fost persoana care a prezentat drept document de proveniență a utilajului o factură externă pretins emisă de G.B. BMbH și datată 4 ianuarie 2007 cu nr. 200611788 din care a rezultat că SC S.S. Sibiu a achiziționat excavatorul H.R. R290-LC 3, cu seria E 0172, cu suma de 109.956 euro, împrejurare nereală și prezentată în fals de către inculpat, factură ce a produs consecințe juridice. Este cert că nu această valoare era reală și că inculpatul apelant cunoștea valoarea reală a utilajului, atâta timp cât, la cumpărarea acestuia, a semnat personal declarația de valoare la vamă, urmărind astfel supraevaluarea bunului în cauză în scopul obținerii unui venit injust prin vânzarea utilajului către SC S.L.

IFN SA Sibiu, prin prezentarea celei de a doua facturi false către partea civilă. Chiar dacă inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a înșela cea de-a doua societate, nu a putut explica de ce a emis o a doua factură cu o valoare mult mai mare, deși cunoștea valoarea reală a utilajului. Este cert că inculpatul apelant a emis factura în cauză, acest fapt rezultând și din Raportul de constatare tehnico științifică grafoscopică cu nr. 67.347 C din 12 august 2009, care a confirmat că inculpatul D.I.P. a fost persoana care a întocmit și semnat factura de vânzare a excavatorului către SC S.L. IFN Sibiu. Pe lângă documentele arătate, vinovăția inculpatului apelant D.I.P. a rezultat și din declarațiile martorilor B.O., R.L.

și M.F. care au arătat că atât inculpatul D.I.P. cât și asociatul său C.C. s-au implicat în vânzarea unor utilaje către SC O. SRL. La fel, martorul F.D. administratorul SC S.L. SRL a relatat că inculpatul D.I.P. a fost acela care s-a prezentat la societatea de leasing în calitate de vânzător al unui excavator marca H.R. R290LC-3 însoțit de martorul R.C., în calitate de cumpărător al acestui utilaj, cu solicitarea de a se asigura finanțarea pe societatea SC C.G. SRL - administrată de D.P., soția lui R.C. În acest scop, firma de leasing prin angajatul său, martorul Z.R. a făcut o deplasare la locul unde era parcat acest excavator (Cartierul Ștrand din municipiul Sibiu), l-au fotografiat, s-a încheiat proces-verbal de recepție și s-a predat utilajul către SC C.G.

SRL prin martorul R.C. Achiziția a fost în jurul sumei de 5 miliarde ROL vechi, respectiv 109.000 euro. Martorul a arătat că de vânzarea acestui utilaj s-a ocupat exclusiv inculpatul D.I.P. și nu C.C. În concluzie, a apreciat că s-a dovedit că inculpatul D.I.P., cu intenție a indus în eroare SC S.L. SRL vânzând acesteia un utilaj despre care știa că a fost deja vândut către SC O. SRL, cu o sumă mult mai mare decât cea cu care a achiziționat excavatorul, deși cunoștea valoarea reală a acestuia și prezentând un document de proveniență a utilajului o factură externă pretins emisă de G.B. BMbH și datată 4 ianuarie 2007 cu nr. 200611788 din care a rezultat că SC S.S. Sibiu a achiziționat excavatorul H.R.

R290-LC 3, cu seria E 0172, cu suma de 109.956 euro, împrejurare nereală și prezentată în fals de către inculpat, factură ce a produs consecințe juridice. În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, inculpatul apelant a solicitat ca pedeapsa aplicată să-i fie suspendată sub supraveghere, considerând prea aspră modalitatea de executare stabilită de instanța de fond. Curtea de apel, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. a apreciat că instanța de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare.

În favoarea inculpatului s-au reținut circumstanțe atenuante justificate de faptul că a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, că s-a prezentat în fața instanței pe parcursul procesului penal și având în vedere totodată și datele ce au rezultat din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Sibiu, iar pedeapsa aplicată a coborât sub minimul special. În același timp a mai apreciat că nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei, având în vedere nesinceritatea inculpatului și faptul că până în prezent nu a încercat să despăgubească partea civilă, considerând că prin schimbarea modalității de executare nu ar putea fi atins dublul scop al pedepsei, astfel cum este acesta prevăzut în disp.

art. 52 C. pen. Față de cele expuse, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.I.P. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 de RON, s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. Prin Decizia penală nr. 94/A/2013 din 15 mai 2013 Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.I.P. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 de RON, s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.I.P. invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 teza a II-a C. proc. pen. criticând hotărârea atacată pentru greșita individualizare a pedepsei. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor de recurs invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente: Analiza recursului se va face prin raportare la modificările aduse cazurilor de casare prevăzute de Legea nr. 2/2013. Înalta Curte constată că primul termen de judecată a fost la data de 24 octombrie 2013 moment la care cauza a fost amânată pentru a-i da posibilitatea recurentului inculpat să-și angajeze apărător ales.

La data de 5 decembrie 2013, primul termen de judecată, când în prezenta cauză s-a constatat stare de judecată, recurentul D.I.P. nu a depus motivele de recurs, încălcându-se dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată”,sub sancțiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte mai constată că prevederile art. 385 10 C. proc. pen., stabilesc condițiile de formulare a motivelor de recurs astfel: Dispozițiile art. 385 10 alin. (1) C. proc.

pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat. Dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Dispozițiile art. 385 10 alin. (2 2 ) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3), se iau în considerare din oficiu. Dispozițiile art. 385 10 alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385 6 alin. (3), când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.

În cauza de față Decizia penală nr. 94/A din 15 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori a fost pronunțată la data de 15 mai 2013 după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, „lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 143/2010 privind Codul de procedură civilă”, publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013. Astfel, dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, sunt aplicabile cauzelor penale soluționate prin hotărâri împotriva cărora se poate formula calea de atac a recursului, după data intrării în vigoare a prezentei legi menționate anterior.

Cum, în prezenta cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 385 10 alin. (3) C. proc. pen., nefiind vorba de un recurs devolutiv, și, de asemenea, nefiind incidente nici dispozițiile art. 385 10 alin. (2 2 ) C. proc. pen. pentru a se lua în discuție din oficiu cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recurentul avea obligația instituită de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. să formuleze, în scris, pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de recurs care trebuiau depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat. Motivele de recurs nefiind depuse la dosarul cauzei conform normelor procedurale penale expres și limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu-și poate exercita controlul judiciar asupra recursului declarat de inculpatul D.I.P.

împotriva Deciziei penale nr. 94/A/2013 din 15 mai 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Pe de altă parte, referitor la critica apărării inculpatului privind greșita aplicare a legii din perspectiva greșitei individualizări a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului se constată că această critică vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., caz de casare care se poate analiza numai din oficiu prin perspectiva Legii nr. 2/2013. Se constată că această critică se dorește să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate, din perspectiva limitelor de pedeapsă care au avut drept consecință cuantumul mare de pedeapsă aplicat inculpatului.

Pe de altă parte, referitor la critica apărării inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei, se constată că această critică nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, respectiv, legalitatea cuantumului pedepsei aplicate, mai exact împrejurarea în care limitele de pedeapsă sunt în afara textelor de lege, ci vizează practic reindividualizarea cuantumului de pedeapsă aplicat, critică care nu poate forma obiect de analiză în recurs, și care nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare aduse de noile reglementări codului de procedură penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, din perspectiva luării în considerare din oficiu. Acest motiv de recurs presupune analizarea de către instanța de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziții de drept în soluționarea cauzei, care țin de legalitatea deciziei atacate, însă Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.

Având în vedere că, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al dispozițiilor art. 385 9 C. proc. pen., cadru legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, aceste critici nu se vor analiza. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 94/A/2013 din 15 mai 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare conform cu dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 94/A/2013 din 15 mai 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Min