ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 12.10.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

12.10.2022

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Deliberând asupra recursului în casație declarat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 78/P din 06.09.2021, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/2019, au fost condamnați inculpații:

A. , arestat în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. și în condițiile art. 68 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) și 45 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 8 (opt) luni închisoare, reprezentând o treime din restul pedepselor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, în condițiile art. 68 C. pen.

B. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen. și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. și în condițiile art. 68 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) și 45 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care adaugă un spor de 8 (opt) luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, în condițiile art. 68 C. pen.

În temeiul art. 19 și 404 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 și 1382 C. civ., au fost admisă acțiunea civilă și au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, să plătească părții civile SC "C." SA, suma de 1.559.742,51 RON cu titlu de daune, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.

În temeiul 249 alin. (1), (5) și 6 C. proc. pen., raportat la art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiunea de spălare de bani, până la concurența sumei de 1.579.642,51 RON.

În temeiul 249 alin. (1), (5) și 6 C. proc. pen., raportat la art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei B., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiunea de spălare de bani, până la concurența sumei de 860.000 RON.

S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. să plătească expertului D. suma de 5.630 RON, cu titlu de diferență onorariu pentru expertiza contabilă întocmită de către doamna expert.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 1.000 RON, iar pe inculpata B. să plătească statului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a reținut că:

- faptele inculpaților A., administrator de fapt al SC "E." SRL, care, în cooperare cu inculpata B., administrator de drept al SC "F." SRL, în perioada mai - iunie 2008, prin conceperea unor mijloace frauduloase (facturi, protocoale de acceptare, procese-verbale de primire) ce atestă împrejurări fictive (vânzarea de către SC "E." SRL a trei autoutilaje către un furnizor - parte în trei contracte de leasing financiar, respectiv primirea bunurilor în folosință de către utilizatorul SC "F." SRL din aceste contracte), au indus în eroare finanțatorul din contractele de leasing, SC "G." SA, cu privire la existența bunurilor și la primirea lor de către utilizator, în scopul de a obține în mod injust de la finanțator plata a 80% din prețul utilajelor transferate fictiv (1.579.642,51 RON), faptele având ca rezultat păgubirea SC "G." SA cu valoarea de achiziție a bunurilor, de 2.076.774,77 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen. și art. 5 C. pen., având în vedere faptul că prejudiciul cauzat depășește suma de 2 milioane RON.

- faptele inculpatului A., administrator de fapt al SC "E." SRL și administrator de drept la SC "H." SRL, de a participa la transferul folosului injust obținut prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, respectiv suma de 1.579.642,51 RON, în contul bancar al SC "E." SRL, de unde a transferat parte din sumă în conturile SC "I." SRL, administrată de către inculpata B., și al SC "H." SRL, administrată de el însuși, cu explicația unor raporturi comerciale fictive, pentru a disimula proveniența sumelor de bani și a-și ascunde implicarea în fraudă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- faptele inculpatei B., administrator de drept al SC I. SRL, de a participa la transferul bancar al sumei de 860.000 RON provenind din folosul injust al infracțiunii de înșelăciune, din contul SC "E. SRL în contul SC "I. SRL, de unde a transferat parte din sumă în alt cont al acestei societăți și în contul SC "F." SRL, administrată de ea însăși, pentru a disimula proveniența sumelor de bani cu explicația unor raporturi comerciale fictive și a-și ascunde implicarea în fraudă, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Împotriva sus menționatei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpații A. și B.

Prin Decizia penală nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva Sentinței penale nr. 78 din 6.09.2021 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

A fost desființată, în parte, sentința apelată, și în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

a. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) și 45 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, în condițiile art. 68 C. pen.

b. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen. și art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) și 45 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din restul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, în condițiile art. 68 C. pen.

În baza art. 249 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A. și B., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiunile de înșelăciune, până la concurența sumei de 1.559.742,51 RON.

Au fost înlăturate dispozițiile de instituire a măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A. și B., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiunile de spălare de bani, până la concurența sumelor de 1.579.642,51 RON, respectiv 860.000 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva Deciziei penale nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, a declarat recurs în casație, în termenul legal, inculpata B., prin apărător ales, avocat J.

În motivarea scrisă a cererii de recurs în casație, inculpata, prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" cu privire la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen. și art. 5 C. pen.

S-a arătat că inculpata a fost împuternicită de fratele ei să administreze societatea SC K. SRL cu puteri depline, iar în mai- iunie 2008 au fost încheiate trei contracte comerciale de vânzare-cumpărare între SC L. SRL (furnizor), SC G. (cumpărător) și SC M. SRL (utilizator), în baza cărora societatea de leasing a achitat vânzătorului suma totală de 2.076,774,77 RON.

Pentru a se putea achita contravaloarea acestor utilaje s-au încheiat și întocmit contracte de leasing financiar între SC G. și SC F. SRL

Aceste contracte prevedeau următorul mecanism: 2% se achitau cu ocazia încheierii contractului, respectiv 497.132,26 RON, iar restul în rate lunare.

După plata câtorva rate, societatea F. nu a mai putut achita ratele respective, iar societatea de leasing, la momentul la care a dorit să obțină restituirea utilajelor, ar fi constatat că utilajele respective nu existau în patrimoniul societății controlate de inculpata B.

Apărarea susține că acele utilaje au existat, contractul de leasing financiar a fost încheiat în condiții legale, iar conduita inculpatei nu poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, fiind imposibil, din punct de vedere juridic ca avansul să constituie atât mijlocul fraudulos, cât și prejudiciul.

Referitor la temeiurile care indică imposibilitatea stabilirii avansului ca mijloc fraudulos și ca prejudiciu inculpata a precizat următoarele:

În vederea pronunțării unei soluții de condamnare este imperativ ca fapta comisă în concret în dauna societății de leasing să întrunească elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Prin urmare, este imperios necesar să avem un prejudiciu de peste 2.000.000 RON pentru reținerea articolului prev. de art. 256

C. pen.

Prezenta analiză își are sorgintea în afirmația pe care o regăsim în cuprinsul considerentelor deciziei penale recurate și anume faptul că în opinia Curții avansul acordat pentru încheierea contractului de leasing reprezintă mijlocul fraudulos folosit de inculpați pentru a se concretiza contractul de leasing.

Așadar, inculpata susține că, analizând starea de fapt reținută de Curtea de Apel Bacău nu putem identifica vreo piesa probatorie din care sa reiasă ca acel avans ar fi reprezentat mijlocul fraudulos.

Astfel, avansul este suma de bani plătită în mod anticipat în contul unor servicii care urmează să se realizeze.

Mijlocul fraudulos este definit de către literatura de specialitate ca fiind acel mijloc folosit de agent pentru a crea o mare aparență de veridicitate (pentru a menține inducerea în eroare). De pildă, folosirea unor înscrisuri false sau valori false pentru a confirma victimei realitatea celor afirmate.

Prin urmare, acest mijloc fraudulos este situat din punct de vedere cronologic anterior consumării infracțiunii și chiar anterior existenței unei tentative.

Mai mult, inculpata B. a achitat acel avans anterior consumării infracțiunii (fiind o infracțiune de rezultat), toate documentele justificative regăsindu-se de o manieră scriptică la dosarul cauzei.

Totodată, impedimentul este cu atât mai evident cu cât Curtea de Apel a reținut că acel avans reprezintă mijlocul fraudulos și face parte integrantă din presupusul prejudiciu.

Apărarea susține că este de ordinul evidenței că prejudiciul reprezintă paguba suferita de pe urma infracțiunii, or pentru a exista un prejudiciu trebuie să avem o infracțiune consumată care să fi produs acel prejudiciu.

Prin urmare, nu doar ca este imposibil a se considera că acel avans reprezintă mijlocul fraudulos, ci este și eronat, căci s-a ales această abordare doar pentru a se găsi o justificare pentru reținerea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, ceea ce imprimă un caracter nelegal hotărârii recurate.

Finalmente, se observă că aproape orice acțiune sau sumă de bani folosită anterior pentru a-l ajuta pe agent să comită fapta de înșelăciune ar putea fi considerat mijloc fraudulos, însă acel avans nu poate fi reținut sub forma unui prejudiciu, fiind contrar oricărei logici elementare.

Așadar, în urma analizei lucide a stării de fapt și prin prisma acestor piese probatorii evidente, s-a arătat că fapta de înșelăciune reținută de către Curtea de Apel Bacău nu poate îmbrăca forma trasată de legiuitor la art. 256

C. pen.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea inculpatei B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, întrucât fapta comisă de aceasta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 14 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., numai cu privire la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen. și art. 5 C. pen.

La termenul din data de 12.10.2022, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpată, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpata B., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un "apel deghizat".

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpata B., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Analizând recursul în casație declarat, Înalta Curte constată că, în esență, criticile inculpatei fac referire la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, fiind vorba despre o neexecutare a unei obligații civile, respectiv a unui contract de leasing; că pentru pronunțarea unei soluții de condamnare ar fi trebuit ca fapta comisă de către recurenta inculpată B. în dauna societății de leasing să întrunească elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, respectiv existența unui prejudiciu de peste 2.000.000 RON, așa cum prevede art. 256

C. pen. Or, în hotărârea de condamnare pronunțată, Curtea de Apel Bacău a reținut că prejudiciul este de peste 2.000.000 RON, pentru ca ulterior aceeași instanță să precizeze că folosul patrimonial obținut ca urmare a săvârșirii infracțiunii este de 1.500.000 RON; totodată, a mai susținut inculpata că instanța a calificat suma de 500.000 RON dată drept avans ca mijloc fraudulos folosit pentru săvârșirea infracțiunii și a dispus confiscarea acesteia, însă prejudiciul reprezintă paguba suferită de pe urma săvârșirii infracțiunii, iar pentru a exista un prejudiciu trebuie să existe o infracțiune consumată care să fi produs prejudiciul respectiv.

Pe situația de fapt stabilită cu titlul definitiv de către instanțele de fond și de apel s-a reținut că "faptele inculpaților A., administrator de fapt al SC "E." SRL, care, în conivență cu inculpata B., administrator de drept al SC "F." SRL, în perioada mai - iunie 2008, prin conceperea unor mijloace frauduloase (facturi, protocoale de acceptare, procese-verbale de primire) ce atestă împrejurări fictive (vânzarea de către SC "E." SRL a trei autoutilaje către un furnizor - parte în trei contracte de leasing financiar, respectiv primirea bunurilor în folosință de către utilizatorul SC "F." SRL din aceste contracte), au indus în eroare finanțatorul din contractele de leasing, SC "G." SA, cu privire la existența bunurilor și la primirea lor de către utilizator, în scopul de a obține în mod injust de la finanțator plata a 80% din prețul utilajelor transferate fictiv (1.579.642,51 RON), faptele având ca rezultat păgubirea SC "G." SA cu valoarea de achiziție a bunurilor, de 2.076.774,77 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen. și art. 5 C. pen., având în vedere faptul că prejudiciul cauzat depășește suma de 2 milioane RON."

Înalta Curte constată că ceea ce critică, în concret, inculpata este însăși situația de fapt reținută cu caracter definitiv de către cele două instanțe, întrucât valoarea prejudiciului produs părții civile și reținerea de către instanța de apel a faptului că plata avansului de către inculpați a reprezentat un mijloc fraudulos sunt elemente componente ale acestei situații de fapt stabilite în urma administrării și interpretării probatoriului, iar așa cum s-a arătat în cele de mai sus, situația de fapt rezultată din coroborarea probelor intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

"... probele administrate în cauză relevă în mod cert și precis că inculpații apelanți B. și A. au indus în eroare finanțatorul din contractele de leasing, SC "G." SA, cu privire la existența bunurilor și la primirea lor de către utilizator, în scopul de a obține în mod injust de la finanțator plata a 80% din prețul utilajelor transferate fictiv (1.579.642,51 RON), faptele având ca rezultat păgubirea SC "G." SA cu valoarea de achiziție a bunurilor, de 2.076.774,77 RON.

Curtea reamintește că pentru reținerea infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesar ca acțiunea făptuitorului de amăgire a unei persoane să fie făcută în așa manieră, încât aceasta să dobândească o reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situații, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, inducere în eroare în absența căreia cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

În atare condiții, Curtea apreciază că achitarea de către SC F. SRL (administrată de inculpata B.) a sumei de 497.132,26 RON cu titlu de avans al contractelor de leasing, nu produce nicio consecință în ceea ce privește întinderea rezultatul păgubitor al acțiunilor de inducere în eroare exercitate de inculpați față de partea civilă, întrucât achitarea voluntară a acestei sume reprezenta o condiție obligatorie pentru obținerea încheierii contractelor de leasing, fără de care încheierea acestor acte juridice nu ar fi avut loc, iar inculpații nu ar fi putut realiza produsul infracțiunilor, respectiv finanțarea frauduloasă în maniera arătată în considerentele sentinței apelate.

Cu alte cuvinte, plata avansului de către inculpați a reprezentat un mijloc fraudulos folosit de către aceștia împreună cu celelalte mijloace (facturi, protocoale de acceptare, procese-verbale de primire) ce atestă împrejurări fictive (vânzarea de către SC "E." SRL a trei autoutilaje către un furnizor - parte în trei contracte de leasing financiar, respectiv primirea bunurilor în folosință de către utilizatorul SC "F." SRL din aceste contracte), în scopul convingerii părții civile prin inducere în eroare de a încheia contractele prin care au obținut finanțarea frauduloasă.

Curtea subliniază că activitatea infracțională concretă a inculpaților constă în înșelarea părții civile cu ocazia încheierii celor trei contracte de leasing prin folosirea mijloacelor frauduloase sus amintite, manopere fără de care partea civilă nu ar fi încheiat contractele.

Față de aceste considerente, Curtea, în dezacord cu opinia inculpaților consideră că paguba direct cauzată prin infracțiunea de înșelăciune este în valoare de 2.076.774,77 RON (care a ajuns în patrimoniul inculpaților) și reprezintă valoarea de achiziție a bunurilor ce au făcut obiectul celor trei contracte de leasing și care, potrivit clauzelor prevăzute în aceste contracte, sunt în proprietatea finanțatorului pe toată durata contractelor, până la plata ratelor și a valorii reziduale.

În plus, Înalta Curte notează că reținerea unui alt prejudiciu ar conduce la schimbarea încadrării juridice, ceea ce, de asemenea, nu este permis a se efectua în calea de atac extraordinară a recursului în casație.

În ceea ce privește critica apărării, care a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, fiind vorba despre o neexecutare a unei obligații civile, respectiv a unui contract de leasing, Înalta Curte constată că este neîntemeiată o astfel de critică, întrucât situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, fiind prevăzută de legea penală și întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 256

C. pen.

Din analiza considerentelor deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată întrunind elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnată, aspecte care au fost amplu argumentate de către instanțele de fond și de apel, cu trimiteri la probatoriile pe care le-au avut în vedere, argumente pe care instanța de casație le împărtășește întru totul.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenta - inculpată nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare pentru infracțiunea de înșelăciune.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2022.