ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 504 din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din același cod, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C. pen. din 1968.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele ce vor fi fixate, la Serviciul de Probațiune Dâmbovița;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor prevăzute de art. 864 C. pen. din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore în prezenta cauză, de la data de 8.06.2017 până la data de 9.06.2017.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din același cod, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C. pen. din 1968.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele ce vor fi fixate, la Serviciul de Probațiune Dâmbovița;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra condițiilor prevăzute de art. 864 C. pen. din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reținută pe o perioadă de 24 de ore în prezenta cauză, de la data de 8.06.2017 până la data de 9.06.2017.

În baza art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 2 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 2 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din același cod, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale), pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale).

În baza art. 81 C. pen. din 1968, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale.

În baza art. 82 C. pen. din 1968, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, compus din 2 ani cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 19, art. 397 C. proc. pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, fiind obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 50.451 RON, reprezentând TVA și 233.789 RON, impozit pe profit, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii datorate în condițiile C. proc. fisc.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, dispoziții executorii potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea procesului-verbal de predare a documentelor societății D. SRL din data de 14.12.2012 către martorul E.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a stabilit că, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului copie de pe dispozitivul său.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 10.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 8.483 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de desfășurarea urmăririi penale.

Prin încheierea din data de 3 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de avocat F., din cadrul Baroului Dâmbovița și, în consecință, a fost înlăturată omisiunea vădită strecurată în minuta și dispozitivul Sentinței penale nr. 504 din data de 20 octombrie 2020 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul acordării onorariului în cuantum de 360 RON, cuvenit pentru asigurarea asistenței judiciare inculpatei C., avocat desemnat din oficiu conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie seria x nr. x/05.04.2018.

Împotriva sentinței penale anterior menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, inculpații A., B. și C. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 464 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 423 alin. (2) C. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, împotriva Sentinței penale nr. 504 din data de 20 octombrie 2020 a Tribunalului Dâmbovița, care a fost desființată, în parte, numai cu privire la infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și C. împotriva aceleiași sentințe penale.

S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu desemnat inculpatei C., în sumă de 868 RON, precum și onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu inculpaților B. și A., în sumă de 700 RON (350 x 2), să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta C. la plata sumei de 400 RON, iar ceilalți apelanți au fost obligați la plata sumei de 700 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casație inculpații A. și B., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin prisma cazului de casare menționat, în esență, recurenții inculpați au susținut că instanța de control judiciar, în mod greșit, în raport de dovedirea achitării prejudiciului și a procentului de 20% din cuantumul acestuia, nu a analizat incidența în cauză a dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 69/2020 privind stingerea obligațiilor fiscale, nefiind astfel aplicate dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 privind înlăturarea răspunderii penale.

Prin urmare, au solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și, pe fond, să se dispună, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de aceștia, urmare a existenței unei cauze de nepedepsire privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Prin încheierea din 8 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se că cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 464 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul cu același număr, îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu și s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casație declarat.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpații A. și B., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 din C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurenții inculpați în susținerea căii de atac - acesta se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, recurenții inculpați au criticat greșita nereținere, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (potrivit cu care infracțiunea de evaziune fiscală nu se pedepsește dacă, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral), în condițiile în care obligația principală, constând în valoarea prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, a fost achitată la data de 19 aprilie 2021 (după pronunțarea sentinței instanței de fond), astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, iar obligațiile accesorii, constând în dobânzi și penalități, au fost stinse, urmare a achitării debitului principal. Cu privire la aceste din urmă obligații, au susținut că instanța de apel nu era ținută de emiterea, de către organul fiscal, a unei decizii de amnistie fiscală, fiind doar un act administrativ, de a cărui existență nu poate fi condiționată stingerea unor obligații fiscale, cu atât mai mult cu cât, potrivit certificatului de atestare fiscală, aflat la fila x din volumul II al dosarului instanței de apel, la data pronunțării deciziei recurate, pe numele inculpatei B. nu era înregistrat niciun debit către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

De asemenea, a fost criticată și împrejurarea că instanța de control judiciar, în mod eronat, în raport de dovedirea achitării prejudiciului și a procentului de 20% din cuantumul acestuia, nu a analizat incidența în cauză a dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 69/2020 privind stingerea obligațiilor fiscale.

Din examinarea criticilor formulate în cuprinsul motivelor scrise de recurs, susținute oral în fața instanței, se constată însă că acestea nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație menționat, aspectele invocate vizând modalitatea de sancționare a infracțiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, ce nu pot fi fi valorificate prin prisma dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în realitate nefiind criticată tipicitatea infracțiunii.

Pe de altă parte, nici chestiunile legate de achitarea prejudiciului, respectiv de anularea obligațiilor de plată accesorii stabilite în sarcina inculpaților nu sunt de natură a conduce la constatarea împrejurării că fapta reținută în sarcina acestora nu ar fi prevăzută de legea penală și, corelativ, la pronunțarea unei soluții de achitare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 464 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2017.

În acest context, nici extinderea efectelor căii de atac promovate de inculpații B. și A. nu poate profita intimatei inculpate C., nefiind incidente dispozițiile art. 443 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 464 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.

GGC - ED