ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141 din 11 decembrie 2019 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă ca neîntemeiată excepția nulității absolute a urmăririi penale și a rechizitoriului nr. x întocmit la data de 01.09.2016 de D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Sălaj.

Prin această sentință, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) din raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (modalitatea alternativă a aderării) prev. și ped. de art. 7 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. și ped. de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. și ped. de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969.

Au fost respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de inculpatul A. privind aplicarea, în favoarea sa, a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală prin evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală - administrare societate comercială).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 rep., art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, pe o durată de 4 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală- administrare societate comercială).

Conform art. 861 C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 (patru) ani stabilit potrivit art. 862 C. pen. din 1969.

S-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță să se efectueze de Serviciul de Probațiune Sălaj.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatului i s-a impus respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probațiune Sălaj, desemnat cu supravegherea lui;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra art. 864 alin. (2) C. pen. din 1969, privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969, prin evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969, prin evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul comiterii infracțiunii de spălare de bani prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969, prin evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969, prin evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969, prin evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul comiterii infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 13 C. pen. din 1969.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și inculpatul B.

Prin decizia nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, partea civilă ANAF - DGRFP Cluj - AJFPS, inculpatul F. și inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 141 din 11 decembrie 2019 a Tribunalului Sălaj (efectele apelurilor inculpaților extinzându-se și asupra inculpatului G.), pe care instanța de apel a desființat-o în latura penală și civilă și, rejudecând pe fond, cu reținerea legii penale mai favorabile ca fiind C. pen. din 1968, s-a dispus, printre altele, următoarele:

I. A) În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009) și a art. 13 din C. pen. 1968 a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009 - 30.11.2009) și a art. 13 din C. pen. 1968, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală calificată, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală calificată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 07.05.2012 - 14.05.2012) și a art. 13 C. pen. 1968 a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului E. prin decizia penală și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

I. B) În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009) și a art. 13 C. pen. 1968, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009 - 30.11.2009) și a art. 13 din C. pen. 1968, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală calificată, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală calificată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 07.05.2012 - 14.05.2012) și a art. 13 din C. pen. 1968 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. prin decizia penală și i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

I. C) În baza art. 26 din C. pen. 1968, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009) și a art. 13 C. pen. 1968 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea complicității la infracțiunea continuată de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 26 din C. pen. 1968, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009 - 30.11.2009) și a art. 13 din C. pen. 1968, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea complicității la infracțiunea continuată de evaziune fiscală calificată, prin schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracțiunea de la evaziune fiscală calificată prevăzută de art. 26 din C. pen. 1968, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. prin decizia penală, fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

S-a constatat că prejudiciul cauzat prin comiterea de către inculpații E., B., A., F. și G. a infracțiunilor pentru care au fost condamnați prin decizie este în cuantum de 849.386,7 RON compus din: 461.095,64 RON TVA (111.687,78 + 349.407,86) și 388.291,06 impozit pe profit (94052,86 + 294238,20) la care se adaugă accesoriile aferente, cu privire la care s-a dispus achitarea începând cu data scadenței debitului și până la plata efectivă a prejudiciului, la plata căruia inculpații au fost obligați în solidar, alături de părțile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. (prin lichidator judiciar H.) și S.C. D. S.R.L. (prin lichidator judiciar I.).

A fost obligat inculpatul E. în solidar cu inculpații B. și J., cu părțile responsabile civilmente S.C. C. S.R.L. (prin lichidator CII K.) și S.C. D. S.R.L. (prin lichidator I.) la plata către bugetul de stat a sumei de 193.225,75 RON (din care 115.935,45 RON reprezintă TVA și 77.290,30 RON reprezintă impozit pe profit), la care s-au adăugat accesoriile aferente, cu privire la care s-a dispus achitarea începând cu data scadenței debitului și până la plata efectivă a prejudiciului.

În baza art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5), (6), art. 254 C. proc. pen., la art. 11 din Legea nr. 241/2005, în vederea recuperării în întregime a prejudiciului creat bugetului statului prin comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, s-a dispus, până la concurența sumelor reținute ca prejudiciu prin decizie, luarea măsurilor asigurătorii ale sechestrului asupra oricăror bunuri mobile sau imobile aparținând inculpaților E., B., A., F., G., J. și părților responsabile civilmente S.C. C. S.R.L. (prin lichidator CII K.), S.C. D. S.R.L. (prin lichidator I.) și S.C. D. S.R.L. (prin lichidator judiciar H.) și popririi (în limitele prevăzute de lege) sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpaților și părților responsabile civilmente de către o a treia persoană.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, în măsura în care nu contraveneau deciziei.

A fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 1820 RON către expert L. reprezentând onorariu pentru efectuarea suplimentului de expertiză în apel.

Împotriva acestei decizii penale au formulat cereri de recurs în casație inculpații B., E. și A., care au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul de dosar x/2016

A. Prin cererea de recurs în casație, recurenții B. și E. au indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. solicitând să se constate că au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv evaziune fiscală, cu consecința casării hotărârii recurate, a hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Subsumat motivului de recurs prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenții inculpați B. și E. au criticat soluția de condamnare în apel fără readministrarea probatoriului după ce, în prealabil, prima instanță a dispus achitarea, invocând încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO.

Astfel, au arătat că, prin sentința penală nr. 141/11.12.2019 pronunțată de Tribunalul Sălaj au fost achitați pentru infracțiunile de evaziune fiscală reținute pe relația M. S.R.L. - N. S.R.L. - O. S.R.L. - D. Totodată, s-a dispus achitarea inculpatului E. pentru infracțiunea de evaziune fiscală reținută în raport de achizițiile de la P. și condamnarea inculpatului B. pentru săvârșirea aceleiași fapte.

S-a învederat că, prima instanță a reținut despre achizițiile realizate de către cele două societăți de la O. S.R.L., că au fost reale și că acuzațiile formulate de procuror nu au fost sprijinite de probe certe, sigure, de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție. S-a constatat, astfel, din probele administrate că, N. S.R.L. și M. S.R.L. nu au livrat către O. S.R.L. motorina revândută de aceasta către D. S.R.L. și D. S.R.L., însă această împrejurarea nu semnifică faptul că ce doi inculpați au cunoscut sau au avut posibilitatea de a cunoaște caracterul nereal al facturilor emise de A., pe lanțul său de furnizori sau că inculpații au înregistrat aceste achiziții cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.

S-a mai arătat că, în fața instanței de apel, procurorul a solicitat audierea a trei martori noi, respectiv Q. - contabila societăților N. S.R.L. și O. S.R.L., R. și S. - inspectorii care au încheiat nota de constatare cu ocazia unui control inopinat realizat la sediul O. S.R.L.

Totodată, s-a menționat că, inculpatul B., în raport de soluția primei instanțe de condamnare, a solicitat audierea martorului T. și reaudierea martorilor U. și V.

Prin încheierea din data de 13.07.2020, instanța de apel a admis solicitarea de audiere a martorilor T., Q., R. și S.

Prin cererea de recurs în casație, s-a arătat că, deși audierile acestor martori nu au adus elemente noi în susținerea acuzării, ci au confirmat cele cuprinse în sentința primei instanțe, Curtea de Apel Cluj a dispus desființarea sentinței și condamnarea inculpaților E. și B. pentru infracțiunile pentru care fuseseră, în prealabil, achitați.

În fundamentarea acestui motiv de recurs, recurenții au făcut trimitere la jurisprudența constantă a C.E.D.O., cu referire la cauzele Cutean c. României, Mischie c. României, Hogea c. României, Hanu c. României, Moinescu c. României, Spânu c. României, Dănilă c. României și a fost invocată jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 204/RC/2018 din data de 06.06.2018).

Sub aspectul celor de mai sus, cu referire concretă la prezenta cauză, s-a menționat că, în situația în care soluția condamnării este dispusă de instanța de apel care nu administrează în mod nemijlocit probele esențiale pentru stabilirea faptei (în speță, șoferii ce au realizat transporturile combustibilului, contabila societăților inculpaților și clienții acesteia), iar acest aspect echivalează cu o neevaluare sau o evaluare lapidară a faptei materiale descrise în actul de sesizare a instanței, consecința acestui aspect este reprezentată de lipsa analizei corespondenței dintre faptă și normativ.

Recurenții au solicitat să se constate că, în cauză, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, cu consecințe grave asupra soluției dispuse în cauză, în lipsa aprecierii în mod procedural asupra caracterului tipic al faptelor reținute în sarcina acestora.

Recurentul inculpat E., în raport de același caz de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a mai invocat ca motiv de recurs lipsa calității subiectului activ și lipsa unei acțiuni circumscrise normei de incriminare, raportat la soluția de condamnare pentru infracțiunile de evaziune fiscală.

În dezvoltarea acestor motive, recurentul E. a evidențiat opiniile exprimate în doctrină, în sensul că acest caz de casare poate fi invocat atunci când se apreciază că fapta concretă pentru care s-a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare. În egală măsură, a evocat practica instanței supreme care a relevat că acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, inclusiv sub aspectul cerințelor referitoare la subiectul activ al infracțiunii.

Raportat la lipsa calității subiectului activ a menționat că normativele incidente, doctrina și practica au arătat că subiectul activ al infracțiunii de evaziune fiscală poate fi reprezentat de către administratorul de drept, precum și de orice administrator de facto.

Recurentul E. a învederat, în primul rând, că potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991:

"Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective".

În opinia sa, aceste prevederi legale se impun a fi avute în vedere prin raportare la decizia nr. 272/2013 a Înaltei Curți, prin care s-a precizat că "subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul contribuabilului, ori în realizarea obiectului de activitate al acesteia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății precum și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acțiunile și/sau inacțiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate.

Legea nu condiționează această infracțiune de existența unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuții de organizare și ținerea evidenței contabile care să aibă calitatea de administrator, sau o obligație legală ori contractuală de gestionare a activității societății, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea activității contabile a societății".

Recurentul a menționat că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, o persoană care nu acționează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acesteia, strict în ceea ce privește operațiunile de care acesta nu s-a ocupat.

De asemenea, a menționat că nu poate avea calitatea de subiect activ administratorul de drept al societății ori administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acțiunile și/sau inacțiunile acestora nu au urmărit ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate. Totodată, a mai susținut că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii persoana despre care nu rezultă că a exercitat conducerea activității contabile a societății.

Recurentul a învederat că, în speță, calitatea sa de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală a fost stabilită exclusiv în virtutea deținerii calității de asociat și administrator de iure al societăților și a faptului că avea drept de semnătură în cadrul societăților, împreună cu inculpatul B.

A mai menționat că, în abstract, sensul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu este de a trage la răspundere penală persoanele ce dețin în mod legal calitate în cadrul societății, ci de a stabili în mod concret persoanele ce au luat parte la fraudarea bugetului de stat.

În această ordine de idei, a arătat că instanța de apel, în sens contrar, s-a mărginit să rețină, raportat la achizițiile de la P., că:

"făcând trimitere la Legea privind societățile comerciale, Legea contabilității, dar și practica judiciară constată a instanțelor de judecată, curtea apreciază că răspunderea pentru înregistrarea în contabilitatea firmelor anterior menționate a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive aparține celor doi inculpați - B. și E. în egală măsură, independent de persoana care s-a ocupat faptic de înregistrarea facturilor respective în contabilitate. Decizia de înregistrare a tuturor facturilor considerate ca neavând la bază operațiuni reale a aparținut ambilor inculpați, în calitate de administratori ai acestor societăți, fapt pentru care responsabilitatea le incumbă amândurora pentru toate facturile".

Recurentul a precizat că, din cele afirmate de instanță, rezultă că orice persoană care deține calitatea de reprezentant legal al unei societăți, răspunde cu privire la faptele penale săvârșite în numele sau în cadrul societății, cu sau fără intenție. A mai învederat că, aceleași afirmații se regăsesc și raportat la operațiunile derulate pe relația cu O. S.R.L.

În opinia recurentului E., în situația în care o persoană administrează în drept, o societate împreună cu o altă persoană, însă, faptic, atribuțiile celor doi administratori sunt partajate, nu poate fi atrasă răspunderea penală a ambilor pentru absolut toate chestiunile ce țin de activitatea societății, cu excepția cazului în care se reține, pe baza probatoriului, că amândoi au realizat în concret activități privitoare la operațiunile economice în discuție.

În al doilea rând, recurentul E. a menționat că doctrina a relevat că nu este posibil coautoratul la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reținând că:

"în contextul în care operațiunea se comite și printr-o singură înregistrare, atunci autorul este persoana care face înregistrarea; dacă aceasta este urmată de înregistrări ulterioare executate de alte persoane, acestea au calitatea de autor pentru o infracțiune distinctă, iar eventuala entitate care a comis infracțiunea răspunde pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată".

Or, s-a învederat că, în speță, potrivit situației de fapt stabilite de instanța de apel, ambii inculpați, B. împreună cu E., răspund penal pentru că:

- "în calitate de administratori de drept și de fapt și de asociați ai S.C. D. S.R.L., în perioada iulie - august 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au înregistrat în contabilitatea societății un număr de 3 facturi fiscale emise în numele S.C. O. S.R.L., facturi care nu au avut la bază operațiuni economice reale, fapte care a avut drept consecință fiscală majorarea artificială a cheltuielilor și cauzarea unui prejudiciu în sumă de 205.740,64 RON [...]"

- "în calitate de administratori de drept și de fapt și de asociați ai S.C. D. S.R.L., în perioada august - noiembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au înregistrat în contabilitatea societății un număr de 11 facturi fiscale emise în numele S.C. O. S.R.L., facturi care nu au avut la bază operațiuni economice reale, fapte care au avut drept consecință fiscală majorarea artificială a cheltuielilor și cauzarea unui prejudiciu în sumă de 643.646,06 RON [.,]"

- "inculpații E. și B. în calitate de administratori de fapt și de drept ai S.C. C. S.R.L. au înregistrat trei facturi de achiziții de la S.C. P. Strehaia administrată de către J. după cum urmează: factura nr. x/07.05.2012 în valoare de 153.040 RON bază impozabilă și TVA aferent în sumă de 36.729,60 RON; factura nr. x/08.05.2012 în valoare de 170.882 RON bază impozabilă și TVA aferent în sumă de 41.011,68 RON; factura nr. x/14.05.2012 în valoare de 159.142,40 RON bază impozabilă și TVA aferent în sumă de 38.194,18 RON."

Ca urmare, s-a subliniat că, deși se reține calitatea de autor a fiecăruia dintre inculpații B. și E., din modul de expunere a faptei rezultă că este vorba despre un coautorat de facto, chestiune apreciată de recurent ca fiind imposibilă din punct de vedere practic și juridic.

Totodată, recurentul E. a susținut că nu a luat parte la derularea operațiunilor pentru care a fost condamnat, fapt ce este confirmat și de lipsa vreunei referiri concrete în cuprinsul deciziei penale atacate, privitoare la acțiunile sale.

Astfel, a solicitat să se observe că unica acțiune reținută, în mod concret, în sarcina sa este semnarea unui decont de TVA, în lunile în care au fost realizate operațiunile de achiziție de la P. Or, acest aspect, în opinia recurentului, nu reprezintă o acțiune circumscrisă normei de incriminare, separat de faptul că simpla semnare a unui document, care conține exclusiv o listă de nume de societăți și sume, nu echivalează cu cunoașterea tuturor aspectelor referitoare la acea relație comercială ori a eventualelor fraude săvârșite.

Relativ la dreptul de semnătură în cadrul celor trei societăți, al recurentului E. împreună cu inculpatul B., s-a susținut că simpla deținere a dreptului de semnătură în cadrul unei societăți comerciale, în lipsa unei acțiuni concrete, nu poate dobândi valențe infracționale, în contextul în care art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu prevede o astfel de conduită.

A mai fost precizat că, separat de această chestiune, instanța de apel a reținut că inculpatul E. îl cunoștea pe inculpatul A., administratorul O. S.R.L. și că societățile inculpaților B. și E. au realizat operațiuni comerciale cu aceasta, o perioadă mai lungă de timp. Recurentul a solicitat instanței de recurs în casație să constate că niciuna dintre aceste aspecte, precum nici restul chestiunilor eminamente generice reținute de instanța de apel, nu reprezintă acțiuni circumscrise normei de incriminare.

Astfel, recurentul E. a învederat că, în starea de fapt reținută de instanța de apel, nu se regăsește niciunde vreo mențiune privind faptul că acesta, personal, ar fi înregistrat sau ar fi dispus cuiva înregistrarea în contabilitate a operațiunilor derulate cu O. S.R.L. și P.

Separat de aceste aspecte, recurentul E. a solicitat să se observe că absolut toate chestiunile reținute în decizie privesc acțiuni concrete ale coinculpatului B., individualizate ca atare. În acest sens, a exemplificat că, relativ la operațiunile derulate cu O. S.R.L., respectiv achizițiile de motorină, instanța de apel a reținut, exclusiv, că sigur inculpatul E. cunoștea despre caracterul fraudulos al acestor achiziții în virtutea relațiilor apropiate existente între reprezentantul O. S.R.L. și inculpații B. și E. și că acesta din urmă deținea calitatea de administrator de drept. Recurentul a precizat că nu există nicio probă din care să rezulte această pretinsă relație de apropiere, instanța de apel neindicând vreun element concret pe care se sprijină această afirmație

Pe cale de consecință, recurentul E. a solicitat să se constate, pe de o parte, că nu are calitatea de subiect activ al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Pe de altă parte, a susținut că același act material - înregistrarea tuturor facturilor enumerate în cuprinsul hotărârii - nu este posibilă a fi realizată obiectiv de către două persoane, concomitent, prin același act material, sens în care coautoratul la această infracțiune nu este posibil.

Totodată, recurentul E. a subliniat că, în cuprinsul hotărârii de condamnare, nu a fost indicată nicio acțiune concretă a sa, circumscrisă normei de incriminare, care să îi fie reproșată, pentru a fi îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Prin memoriul depus la dosar în data de 14 mai 2021, recurenții inculpați E. și B., în esență, au susținut că au fost condamnați pentru o faptă materială ce nu a făcut obiectul rechizitoriului, și anume, achiziția de pe "piața neagră" a combustibilului ce figurează pe facturile emise de O. S.R.L. către D. S.R.L. și D. S.R.L., precizând că această acuzație nu s-a regăsit în actul de sesizare a instanței și nu a făcut obiectul judecății ori cercetării judecătorești în cauză.

Astfel, au arătat că instanța de apel a reținut ipoteza provenienței motorinei de pe "piața neagră", aspect care nu a fost probat niciodată de parchet și care nu a fost pus în dezbatere contradictorie. În opinia recurenților, este elocventă, în acest sens, sintagma "motorina vândută provenea din altă parte", precum și faptul că prejudiciul reținut, în cauză, a fost cel stabilit în cuprinsul expertizei fiscale în raport de ipoteza de lucru dată de parchet privind proveniența bunurilor "la negru".

Recurenții au susținut că pentru a dispune condamnarea pentru o faptă de natură penală, este necesar ca, în raport de această faptă, să fie începută urmărirea penală, să fie pusă în mișcare acțiunea penală și aceasta să facă obiectul rechizitoriului.

Or, s-a arătat că, în tot cuprinsul rechizitoriului, se face referire exclusiv la sintagma "achiziții fictive", fără a se reține că fapta materială ar consta în realizarea de "achiziții fictive" și concomitent de "achiziții la negru", rezultând în mod evident, potrivit acuzațiilor formulate prin rechizitoriu, că au fost trimiși în judecată pentru faptul că ar fi achiziționat motorină în mod fictiv de la societatea inculpatului A. Nici în drept, nici în fapt, parchetul nu a arătat că acuzația ar include împrejurarea achiziționării motorinei respective "la negru". S-a mai precizat că, în contextul în care obiectul cauzei includea ipoteza "achizițiilor la negru", parchetul ar fi concentrat probațiunea pe dovedirea procurării motorinei de pe "piața neagră" de către recurenții E. și B., nu de către inculpatul A. și întocmirea de către acesta de facturi fictive.

Recurenții E. și B. au mai menționat că importanța acestui aspect rezidă, pe lângă încălcarea flagrantă a normelor C. proc. pen. privind limitarea judecății la cele cuprinse în actul de sesizare al instanței, în obligarea lor la plata unui prejudiciu mai mare decât dacă instanța ar fi dispus soluția condamnării pentru faptele de achiziții fictive, reținute ca atare în rechizitoriu.

Astfel, au susținut că prejudiciul reținut de instanță în ipoteza achizițiilor "la negru" este de 205.740,58 RON pe D. S.R.L. și de 643.646,06 pe D. S.R.L., iar prejudiciul produs în ipoteza achizițiilor fictive este de 205.740,58 D. S.R.L. și de 155.310,79 pe D. S.R.L. (31.046,72 RON cu titlu de impozit pe profit și 24.264,01 RON TVA). S-a arătat că, această situație ar atrage automat și încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu înlăturarea dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, chestiune ce determină aplicarea unei pedepse cu limita legală maximă de 2 ani și nu de 4 ani, astfel cum a reținut instanța de apel.

În opinia recurenților, toate aceste aspecte reținute doar prin hotărârea instanței de apel, nefiind puse în dezbatere contradictorie, încalcă dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În egală măsură, au susținut că acest mod de operare îi lipsește de un grad de jurisdicție, chestiune ce contravine art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O.

Au mai menționat că, deși încadrarea juridică a faptei permite reținerea ipotezei de achiziții de pe piața neagră, s-a considerat că, atât timp cât fapta materială nu a făcut obiectul sesizării instanței de judecată, soluția de condamnare în raport de aceasta nu a fost dispusă în mod legal.

Având în vedere jurisprudența constantă a instanțelor de judecată care, în apel, dispun trimiterea spre rejudecare tocmai în considerarea gravității nelegalității hotărârii atacate într-o asemenea situație, făcând aplicarea directă a art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O., recurenții au solicitat instanței de recurs în casație să procedeze în mod similar, pentru identitate de rațiune.

Față de acestea, pentru remedierea văditei nelegalități a hotărârii definitive, recurenții E. și B. au solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea pentru faptele de evaziune fiscală, la care au făcut referire, înlăturând astfel greșita aplicare a legii, în acord cu prevederile art. 448 alin. (2) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

B. Având în vedere cererea de recurs în casație din 27.12.2020 și memoriul transmis la 18.08.2021, recurentul inculpat A. a indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", solicitând aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În esență, printre motivele de recurs în casație evocate, recurentul a criticat condamnarea sa de către instanța de apel, fără readministrarea probatoriului, după ce prima instanță a dispus achitarea. A susținut că această situație contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, recurentul a invocat mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, făcând trimitere la principiul nemijlocirii și, implicit, la respectarea dreptului la apărare. A învederat că instanța de apel doar a reapreciat probatoriul administrat în fazele anterioare ale procesului penal, deși apelul devoluează cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. A arătat că trebuia administrat un probatoriu apt a susține vinovăția și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală, precizând că nelegalitatea judecății generată de încălcarea dreptului la un proces echitabil determină nelegalitatea soluției pronunțate, în cazul dat a celei de condamnare direct în calea de atac, subsecvent și succesiv achitării. Nelegalitatea soluției pentru acest motiv, a opinat recurentul, generează nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implică și lipsa prevederii faptei în legea penală.

Deopotrivă, recurentul a susținut că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, prin raportare la lipsa calității subiectului activ și lipsa unei acțiuni faptice în sensul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, arătând că a fost cumpărător, pe de o parte și vânzător, pe de altă parte. A invocat Regulamentul EURATOM 2988/95, precum și deciziile Halifax C285/2011 în cazul W. și C235/2018 în cazul Vega International Polonia.

În motivarea recursului în casație, inculpatul a mai susținut că a fost condamnat de către instanța de apel, deși a intervenit prescripția răspunderii penale, având în vedere că faptele pentru care a fost condamnat au fost săvârșite în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009. În acest sens, a invocat decizia Curții Constituționale nr. 297/2018.

Totodată, recurentul a invocat că, în cazul său, erau incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. În acest sens a evocat și a depus la dosar adresa nr. x/2019 din 22.08.2019 emisă de D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, precum și adresa din 31.07.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de resurse umane și documentare.

Recurentul inculpat A. a învederat și situația sa de sănătate, atașând la dosar mai multe înscrisuri medicale.

În cauză au fost depuse concluzii scrise, în data de 27.04.2021, de către ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - AJFP Sălaj, cu privire la cererea de recurs în casație formulată de recurentul A., prin care a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată și menținerea hotărârii instanței de apel ca temeinică și legală.

S-a precizat că instanța de apel a făcut o analiză temeinică și amănunțită a tuturor actelor și lucrărilor dosarului, apreciind, în mod corect și legal, că faptele comise de inculpatul A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat.

De asemenea, la data de 29.06.2021 recurentul A. a depus concluzii scrise, în cadrul cărora a menționat că achiesează la motivele de recurs în casație formulate de recurenții E. și B.

Concluzii scrise au depus și recurenții B. și E., prin apărător ales, în cadrul cărora au fost reluate și detaliate motivele de recurs în casație.

Prin încheierea din 08 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte, secția penală au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații B., E. și A. împotriva deciziei penale nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală.

În esență, s-a constatat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, cererile formulate de recurenții B., E. și A. îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, atât recurenții B. și E., cât și recurentul A. au indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pe