ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 08.11.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

08.11.2022

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 70/P din 5 august 2021, pronunțată de Tribunalul Neamț s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În latură penală:

În temeiul art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta.

În temeiul art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 67 alin. (2) C. pen. și în condițiile art. 68 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat în cauză este concurentă cu infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, stabilirea cu rea credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul de stat prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și tentativă la stabilirea cu rea credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul de stat, prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 128/P din 23 octombrie 2019 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost modificată prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 1036 din 16 noiembrie 2020.

În temeiul art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 865 alin. (1) și art. 85 alin. (1) C. pen. anterior s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, dispusă prin sentința anterior menționată.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală anterior menționată și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv:

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005;

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de stabilirea cu rea credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul de stat, prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005;

- 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și

- 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la stabilirea cu rea credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul de stat, prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 40 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată inculpatului A. în cauză cu cele anterior menționate, în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare și, în baza art. 45 alin. (2), alin. (3) lit. a) C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa potrivit dispozițiilor art. 68 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 16.11.2020 până la 18.11.2020.

S-au anulat formele de executare emise în baza Sentinței penale nr. 128/P din 23 octombrie 2019 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost modificată prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 1036 din 16 noiembrie 2020, și s-a dispus emiterea unora noi, conform sentinței, la data rămânerii definitive a acesteia.

Prin aceeași hotărâre s-a pronunțat o soluție de condamnare și față de inculpatul B.

În latură civilă:

În temeiul art. 19 și art. 404 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 și art. 1382 C. civ ., s-a admis acțiunea civilă formulată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și s-a dispus obligarea inculpaților A. și B., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 660.224,95 RON, reprezentând daune materiale, sumă ce se va actualiza la data plății efective prin calcularea accesoriilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, respectiv dobânzi și penalități de întârziere.

În temeiul art. 274 alin. (2), (4) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul A. (alături de inculpatul B.).

Prin Decizia penală nr. 481 din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 70 din 5 august 2021 pronunțată de Tribunalul Neamț, dispunându-se obligarea apelantului la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel nr. 481 din 24 mai 2022, la data de 7.06.2022, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație, s-a solicitat, în temeiul cazului de casare prevăzut de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului A. în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.. În argumentarea acestuia, apărarea a arătat, în esență, că activitatea concretă reținută în sarcina inculpatului nu corespunde infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Astfel, potrivit rechizitoriului, ajutorul dat de inculpat constă în "întocmirea unor înscrisuri false", activitate care se circumscrie infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, iar nu infracțiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care este o infracțiune de uz de fals.

Or, în situația în care se săvârșește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată și infracțiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, există un concurs real de infracțiuni.

Între cele două infracțiuni nu există o relație de dependență întrucât infracțiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 există indiferent dacă documentele folosite sunt sau nu false, latura obiectivă a infracțiunii raportându-se la fapta de a folosi documente în scopul obținerii de fonduri europene.

Astfel, în C. pen. sunt reglementate distinct falsul și uzul de fals, ceea ce înseamnă, în mod evident, că infracțiunea de fals nu este un act de complicitate pentru uzul de fals, semnificativă în acest sens fiind Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul privind dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin această hotărâre, instanța supremă a statuat că persoana care s-a folosit de documente false în obținerea de fonduri europene și a întocmit în fals respectivele înscrisuri se face vinovată de comiterea a două infracțiuni în concurs real. Același raționament se aplică și în situația în care o persoană întocmește în fals documentele, iar o alta este cea care săvârșește fapta de folosirea sau de prezentare a documentelor falsificate (cazul speței).

În speță, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în forma de participație improprie prev. de art. 52 alin. (2) C. pen., în modalitatea intenție-culpă. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că persoana care a folosit sau prezentat documentele false nu poate fi trasă la răspundere penală pentru că nu a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege (intenție), motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei sub acest aspect.

Or, raportat la descrierea faptei imputate inculpatului și încadrarea juridică dată acesteia prin rechizitoriu, pentru a exista forma de participație prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. este obligatoriu ca legea să incrimineze aceeași faptă atât când este comisă cu intenție, cât și atunci când este săvârșită din culpă. În cazul infracțiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu este însă reglementată modalitatea săvârșirii din culpă, motiv pentru care este evident că în cauză nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale participației improprii la această infracțiune, imputată recurentului.

În altă ordine de idei, pentru a exista această formă de participație improprie este obligatoriu ca actele de ajutor să intervină după ce persoana care va deveni autorul faptei săvârșite din culpă a luat hotărârea să efectueze acțiunea ce reprezintă fapta propriu-zisă. Or, în speță, lucrurile s-au derulat invers, în sensul ca s-au întocmit înscrisurile în fals, iar ulterior acestea au fost folosite, de autoarea infracțiunii, pentru a beneficia de fonduri europene.

În sfera aceluiași caz de recurs în casație, apărarea a mai arătat că atât instanța de apel, cât și instanța de fond au încălcat prevederile art. 108 coroborat cu art. 112 lit. e) C. pen.

În motivare, a arătat că din datele dosarului rezultă că pensiunea turistică din localitatea Vânători, județul Neamț (Braniște), intabulată în C. F. nr. x Vânători Neamț, a fost construită cu fonduri europene obținute pe nedrept prin depunerea de înscrisuri inexacte sau false. Ca urmare, asupra acesteia s-a aplicat măsura asigurătorie a sechestrului, prin ordonanța din 14.02.2019 a D. N. A. - Serviciul Teritorial Bacău. Instanța de fond a dispus însă revocarea acestei măsuri cu argumentarea că numita C. și SC D. SRL au beneficiat de soluția de clasare dispusă de procuror și sunt de bună credință. Această soluție a fost menținută de instanța de apel.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, măsurile asigurătorii sunt obligatorii pentru infracțiunile prevăzute de această lege. Scopul evident al incriminării prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este de a sancționa și în planul laturii civile persoana care a beneficiat de fonduri europene pe nedrept.

Or, recurentul are un interes legitim în a invoca această nelegalitate a hotărârilor de fond întrucât, în calitate de complice, iar nu de beneficiar al fondurilor europene, a fost obligat să restituie o finanțare de care nu a beneficiat niciodată.

Dispoziția prev. de art. 112 lit. e) C. pen. stabilește că bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, sunt supuse confiscării speciale. Or, în cauză există constituire de parte civilă, astfel că imobilul construit din fonduri europene trebuie să servească la despăgubirea acesteia.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., cererea de recurs în casație a fost comunicată părților și Ministerului Public.

La data de 16 iunie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău a formulat concluzii scrise.

După parcurgerea procedurii prev. de art. 439 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 27 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., fiind fixat termen în cauză la data de 8.11.2022.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat și ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a menționat că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește condițiile de tipicitate ale participației improprii la infracțiunea prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În argumentarea acestuia, apărarea a arătat, în esență, că ceea ce s-a reținut de instanța de apel în sensul că participația improprie constă într-un act de complicitate, respectiv ajutorul dat prin întocmirea de documente false, condiție a existenței infracțiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reprezintă o eroare de drept, susținând că între infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale sau fals sub semnătură privată nu există o legătură de dependență, aspect nesesizat de instanța de fond și de apel, motiv pentru care, recursul în casație formulat este fondat.

A mai arătat că activitatea inculpatului de a întocmi acte false nu se circumscrie infracțiunii prevăzute de lege având în vedere și Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauză, reținându-se că inculpatul a decis să întocmească înscrisuri în fals, după care, le-a prezentat reprezentantului societății, astfel că actul de complicitate este anterior rezoluției infracționale luate de autorul faptei și nu există condiția de tipicitate a existenței infracțiunii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că, "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale ."

Soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la vinovăția prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanța supremă a reținut în jurisprudența sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (lipsa prevederii în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar lipsa prevederii în legea penală, se subsumează situațiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate.

Acest caz de casare are în vedere acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conținutului constitutiv).

Aplicând aceste considerații teoretice și jurisprudențiale la cauza de față, Înalta Curte reține că aspectele invocate de inculpat nu sunt întemeiate.

Inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, constituire infracțiune.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reținut, în acord cu prima instanță, ca situație de fapt, aceea că" în calitate de inspector în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Neamț, cu ocazia implementării proiectului finanțat din fonduri europene intitulat "Desființare anexe, construire pensiune turistică P+1E+M și reabilitare și extindere clădire existentă prin Program FEADR", la solicitarea inculpatului A., cu intenție, a întocmit și semnat procesul-verbal de inspecție în execuție, înregistrat la Inspectoratul Județean în Construcții Neamț sub nr. x/04.12.2014, în conținutul căruia a menționat în mod nereal că s-a deplasat în data de 04.12.2014 la locul efectuării investiției și a constatat că investitorul asigură verificarea calității execuției lucrărilor prin diriginții de șantier, ing. E. și ing. F., iar executantul asigură controlul execuției lucrărilor prin G., ing. H., și responsabilul CQ ing. I."La aceeași dată, 04.12.2014, inculpatul B. i-a remis procesul-verbal inculpatului A., cunoscând că acesta îl va remite apoi beneficiarei SC D. SRL pentru a fi depus la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț (OJFIR Neamț), cu scopul obținerii pe nedrept a sprijinului financiar nerambursabil aferent primei tranșe de plată." "La aceeași dată, 04.12.2014, inculpatul B. i-a remis procesul-verbal inculpatului A., cunoscând că acesta îl va remite apoi beneficiarei SC D. SRL pentru a fi depus la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț (OJFIR Neamț), cu scopul obținerii pe nedrept a sprijinului financiar nerambursabil aferent primei tranșe de plată ."

Așa cum s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2020), "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declarații necorespunzătoare adevărului.

De asemenea, prin Decizia nr. 4/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că infracțiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă «o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare», având ca obiect juridic principal ocrotirea relațiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de «documente ori declarații false», infracțiunea analizată cunoaște și un obiect juridic secundar, care include relațiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declarațiile producătoare de consecințe juridice ."

Prin aceeași decizie, s-a arătat că "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declarații necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, oferirea respectivului înscris, remiterea lui spre folosință.

Pentru reținerea tipicității elementului material alternativ "prezentare" se impune întrunirea cerinței atitudinii de conștiință și de voință a subiectului activ care prezintă în sensul că, acesta prevede și acceptă utilizarea de către terț a documentului falsificat astfel prezentat.

Mai mult, se constată că, prin susținerile sale, recurentul tinde la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost deferit judecății, lucru nepermis din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care se referă la neprevederea faptei în legea penală și nu la greșita reținere a textului de lege care o incriminează.

Totodată, se constată că, prin apărările formulate din această perspectivă, recurentul critică, lipsa intenției în întocmirea de acte false și, implicit, al prezentării reprezentantului societății, aspect, de altfel, susținut și prin prisma criticilor referitoare la lipsa tipicității subiective a infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, chestiune care, însă, așa cum s-a arătat anterior, nu poate fi examinată prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ce are în vedere doar ipoteza neprevederii faptei în legea penală, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii, ținându-se seama și de natura recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Prin urmare, pentru existența infracțiunii este irelevant dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracțiunea analizată ori de câte ori acțiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînțeles, dacă subiectul activ a acționat cu rea-credință ."

Ceea ce atrage caracterul penal al faptei și este relevant în prezenta cauză constă în ajutorul intenționat al recurentului inculpat la folosirea de înscrisuri false la Oficiul pentru finanțarea investițiilor rurale Neamț, în condițiile culpei, în scopul obținerii de fonduri europene, neregularitatea privind maniera de obținere a fondurilor.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curți nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanțele inferioare cu privire la forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul A. și la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Astfel, din modul de descriere a faptelor prin decizia recurată, rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A.

Față de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și, pe cale de consecință, nici cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 481 din 24.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 481 din 24.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2022.