ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1038/2014

Asupra recursului de față:

În baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6 din 15 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 810/119/2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. respingerea cererii formulate de inculpatul B.L.A. privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), în infracțiunile prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

S-a dispus în baza art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b C. pen., condamnarea inculpatului B.L.A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului B.L.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului B.L.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei iar în baza art. 862 alin. (1) și (2) C. pen., a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 5 ani, care se socotește de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciu de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna și să respecte programul stabilit de acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă:

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 86 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării și a pedepsei accesorii.

În baza art. 348 C. proc. pen., cu aplicarea art. 170 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor acte: notă de introducere în arest din 19 ianuarie 2012, orele 16

00

, procesului-verbal din 19 ianuarie 2012, din 23 octombrie 2009 și plângerea penală formulată de U.T., din 14 septembrie 2011, aflate la filele 132, 133 și 131 dosar de urmărire penală.

S-a mai dispus în baza art. 913 alin. 7 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, arhivarea suporturilor (C.D. și D.V.D. și două casete) pe care sunt stocate înregistrările convorbirilor telefonice și în mediul ambiental și filmările constatării flagrantului din 27 ianuarie 2012 și a desfășurării percheziției din 31 ianuarie 2012, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, avocat R.Z., din faza de urmărire penală în sumă de 200 lei și onorariul parțial al apărătorului din oficiu în faza judecății, în cuantum de 50 lei, cuvenit avocat I.Z.E., să se suporte din fondul special al Ministerului Justiției.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.550 lei cheltuielile judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu nr. 15/P/2012 din 19 martie 2012, înregistrat la data de 21 martie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.L.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în actul de sesizare reținându-se în esență că, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare din cadrul Poliției mun. Sf. Gheorghe, încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, a constrâns-o pe partea vătămată B.P.A., prin amenințări repetate, amenințările vizând luarea față de aceasta a unei măsuri privative de libertate, să remită suma de 1.000 lei, acțiunile de amenințare fiind săvârșite atât în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., cât și în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos pentru sine, precum și că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit în fals, trei înscrisuri, respectiv nota de introducere în arest a părții vătămate, procesul - verbal de aducere la cunoștința părții vătămate a motivul reținerii și a înscris în fals numărul de înregistrare fiind săvârșite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea părții vătămate și determinarea acesteia de a remite un folos, respectiv dobândirea în mod injust al acestuia de către inculpat.

În urma analizării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, respectiv denunțul și declarația părții vătămate (filele 8-13, 15-16 d.u.p.), note de redare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental (filele 55 -82), verificări cu privire la existența plângerii penale formulată de U.T. (fila 86), procesele -verbale de consemnare a seriilor bancnotelor ce au fost înmânate denunțătorului și planșa foto (filele 87 -95), procesul-verbal de constatare în flagrant a remiterii folosului patrimonial (filele 96 -101), autorizația de percheziție și procesul-verbal de percheziție (ffilele 102-108), raportul de constatare tehnico-științifică grafică (filele 109 -130), acte întocmite în fals asupra cărora s-a efectuat expertiza grafică (filele 131-134), mini D.V.D. (2 buc) conținând filmările constatării în flagrant a remiterii folosului patrimonial din data de 27 ianuarie 2012 și de la efectuarea percheziției din 31 ianuarie 2012) și suporturile conținând convorbirile telefonice și în mediul ambiental (filele 153-155), declarațiile martorilor B.P. (fila 135), U.T. (filele 136-137), P.V. (fila 138) și P.B.M. (fila 139), dovada de remitere de către inculpat a sumei de 300 lei primită de acesta în data de 26 ianuarie 2012 de la B.P.A. (fila 140), declarațiile inculpatului (filele 17-20, 23-24, 30-33), fișa postului (filele 25-27), fișa de cazier judiciar a inculpatului (filele 141 -142), procesele -verbale de verificare cu privire la calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare (filele 35 -38) și a mijloacelor de probă administrate nemijlocit de instanță, respectiv declarația inculpatului B.L.A. (filele 17-19 d.f.), a părții vătămate B.P.A. (filele 55-58 d.f.) și declarațiile martorilor U.T. (filele 29-30 d.f.), P.V. (filele 31-32 d.f), B.R. (filele 59-60 d.f.) și P.B.M. (filele 61-62 d.f.) prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, în cursul lunii noiembrie 2011, inculpatului i s-a repartizat Dosarul nr. 1726/P/2011, în vederea efectuării cercetării penale, dosar în care numitul B.P.A. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și în care, în luna decembrie 2011, inculpatul a dispus începerea urmăririi penale, soluție confirmată de procurorul de caz, apoi, la data de 6 decembrie 2011, numitul B.P.A. a fost chemat la sediul Poliției mun. Sf. Gheorghe, pentru a fi audiat de inculpatul B.L.A. în dosarul respectiv.

După audiere, în momentul în care părăsea sediul Poliției mun. Sf. Gheorghe, B.P.A. s-a întâlnit cu martorul U.T., cu care a avut o discuție, recunoscând că îi datora acestuia 1.000 euro, sumă pe care a primit-o în luna septembrie 2010, pentru achiziționarea unui autoturism second -hand, acesta arătând că nu a adus autoturismul întrucât nu a găsit modelul solicitat și nici nu s-a încadrat în suma primită, recunoscând totodată că din lipsa resurselor financiare nu a restituit nici avansul de 1000 euro. Astfel, între B.P.A. și martorul U.T., s-au purtat discuții în legătură cu restituirea avansului de 1.000 euro, B.P.A. recunoscând creanța, în condițiile în care nu s-a întocmit nici un înscris doveditor, angajându-se față de martorul U.T. că îi va restitui suma, în măsura posibilităților.

Realizând că B.P.A., aflându-se în sediul poliției, are anumite probleme, martorul U.T. s-a interesat la ofițerul de serviciu, de la care a aflat că acesta a fost chemat de inculpatul B.L.A.

Astfel, martorul U.T. l-a căutat pe inculpat în biroul acestuia și l-a întrebat ce probleme are B.P.A., inculpatul aducându-i la cunoștință că acesta este cercetat într-un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune, condiții în care martorul i-a relatat inculpatului că și el i-a dat lui B.P.A., în cursul anului 2010, suma de 1.000 euro, fără a întocmi nici un act, pentru achiziționarea unui autoturism, pe care nu l-a adus și nici nu i-a restituit suma dată.

Inculpatul B.L.A. l-a sfătuit pe martorul U.T. să depună și el plângere penală împotriva numitului B.P.A., astfel martorul U.T., în aceeași zi a formulat plângere penală, pe care a predat-o inculpatului.

A doua zi, după primirea plângerii de la U.T., inculpatul B.L.A. a apelat-o telefonic pe partea vătămată B.P.A., spunându-i că trebuie să se prezinte la sediul Poliției mun. Sf. Gheorghe, partea vătămată conformându-se, ocazie cu care inculpatul i-a dat de înțeles că pe numele său este depusă o plângere penală legal înregistrată, formulată de U.T. și dacă nu restituie suma de 1.000 euro, fie direct lui U.T., fie prin intermediul său, va conexa această plângere la dosarul existent și va lua față de el o măsură privativă de libertate.

Tot cu această ocazie, inculpatul i-a citit părții vătămate conținutul plângerii formulate de U.T., fără însă a o audia în legătură cu această plângere, persoana vătămată fiind doar amenințată că, în situația în care nu restituie măcar o parte din suma datorată lui U.T., respectiv 1.000 lei, se va lua față de ea o măsură privativă de libertate.

Pentru a fi credibil și a inspira părții vătămate temerea că pe numele său există o plângere legal înregistrată, inculpatul B.L.A., fără acordul nimănui, a luat parafa pentru numere de înregistrare din secretariatul Biroului Investigații Criminale, respectiv din fișerul care era deschis, înscriind în fals pe plângerea penală formulată de U.T., la întâmplare, din 14 septembrie 2011, amenințând-o în mai multe rânduri pe partea vătămată cu arestarea, în situația în care nu va achita cel puțin o parte din suma datorată numitului U.T., respectiv suma de 1.000 de lei.

La data de 19 ianuarie 2012, inculpatul B.L.A. a chemat-o la biroul său pe partea vătămată B.P.A., ocazie cu care i-a spus că nu a achitat nimic din datoria către U.T. și că este cazul să fie arestat.

Cu acest prilej, inculpatul B.L.A. a întocmit pe numele părții vătămate notă de introducere în arest și un proces -verbal prin care i s-a adus la cunoștință motivele reținerii, precum și faptul că are dreptul să încunoștințeze o persoană despre măsura luată, partea vătămată B.P.A., arătând că dorește să fie încunoștințată despre măsura luată soția sa B.R., care a și fost apelată de partea vătămată.

După, întocmirea acestor acte, inculpatul i-a spus părții vătămate că merge la procuror, care va decide în legătură cu măsura preventivă, partea vătămată fiind lăsată fără supravegherea colegului de birou martorul T.V. să ajungă la sediul parchetului, inculpatul a fost sunat de partea vătămată, care i-a spus că este în măsură să achite în contul datoriei lui U. suma de 100 euro și l-a rugat pe inculpat să nu pună în aplicare măsura luată, asigurându-l că într-o perioadă scurtă, de câteva zile, va achita o parte din datorie, urmând să procure banii din vânzarea unor bunuri personale din locuință, respectiv frigiderul și mașina de spălat, condiții în care inculpatul i-a acordat un termen de câteva zile, respectiv până în data de 23 ianuarie 2012, să aducă banii, amenințând-o pe partea vătămată că dacă nu face acest lucru, doar va modifica data de pe documentele întocmite și-l arestează.

În urma acestor acțiuni de constrângere exercitate de inculpat asupra părții vătămate, pentru a o determina la remiterea unei sume de bani, prin denunțul formulat la data de 23 ianuarie 2012 și înregistrat la data de 24 ianuarie 2013 la D.G.A., S.J.A. Covasna, partea vătămată l-a denunțat pe inculpat.

Conform înțelegerii cu inculpatul, la data de 23 ianuarie 2012, partea vătămată s-a prezentat la sediul Poliției mun. Sf. Gheorghe, ocazie cu care îi mai cere inculpatului încă două zile, pentru a se prezenta cu banii, iar la data de 25 ianuarie 2012, orele 11

00

, îl contactează telefonic pe inculpat, spunându-i că are suma de 3 milioane lei avans, pe care urmează să-i aducă în aceeași zi. în aceeași convorbire, partea vătămată arată că restul de bani o să-l aibă a doua zi și-l roagă pe inculpat să-l ajute să nu ajungă plângerea lui U. în dosar, pentru că nu vrea să fie arestat.

În aceeași zi de 25 ianuarie 2012, orele 15

00

, partea vătămată are o discuție telefonică și cu martorul U.T., căruia îi aduce la cunoștință că a făcut rost de 1.000 lei și că a doua zi urmează să-i predea inculpatului, martorul precizând că, dacă primește întreaga datorie, își retrage plângerea. Imediat după încheierea discuției cu martorul U.T., la orele 15

40

, partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat, aducându-i la cunoștință că a vorbit cu martorul U.T. și că a doua zi dimineața la orele 10

00

se va prezenta cu suma de 1.000 lei, inculpatul solicitând părții vătămate ca a doua zi la orele 10

00

să se prezinte la el, indiferent dacă are sau nu banii și totodată amenințând-o cu arestarea dacă nu aduce suma solicitată.

La data de 26 ianuarie 2012, la sediul Poliției mun. Sf. Gheorghe, au loc două înâlniri între partea vătămată și inculpat, la prima întâlnire partea vătămată arată că va primi banii doar la orele 14

00

, motiv pentru care inculpatul o amenință că dacă nu vine cu banii până la orele 16

00

, face hârtiile într-o jumătate de oră în vederea arestării, precizând totodată că, dacă este vorba de libertate 1.000 lei nu înseamnă nimic. A doua mtâlnire, are loc în jurul orelor 14

00

, când partea vătămată predă inculpatului suma de 300 lei, pentru care acesta din urmă întocmește dovadă de primire în două exemplare, inculpatul cerându-i părții vătămate și diferența de 700 lei, sub amenințarea arestării, exprimându-se „Ordonanța de reținere să fac sau să nu fac hârtiile, apoi stabilesc ca suma de 700 lei să fie predată a doua zi.

A doua zi, 27 ianuarie 2012, orele 11

34

, partea vătămată are o discuție telefonică cu martorul U.T. și-i aduce la cunoștință faptul că a dat un avans cu o zi înainte și va mai preda în aceeași zi o altă sumă inculpatului. Astfel, martorul îl contactează imediat pe inculpat, care confirmă că a vorbit cu partea vătămată, care urmează să-i predea o sumă de bani. în jurul orelor 12

00

, din data de 27 ianuarie 2012, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul B.L.A. în incinta sediului Poliției mun. Sf. Gheorghe, unde i-a predat acestuia suma de 700 lei, inculpatul fiind surprins în flagrant imediat după ce a primit banii.

Prima instanță a respins cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), în infracțiunile prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), pe motiv că plângerea penală formulată și depusă la Poliția mun. Sf. Gheorghe de martorul U.T. face parte din categoria actelor sub semnătură privată apreciind că, din momentul în care plângerea penală a fost depusă de către martorul U.T. la Poliția mun. Sf. Gheorghe (la 6 decembrie 2011), aceasta a dobândit caracterul de înscris oficial, inculpatul fiind obligat, în virtutea atribuțiilor de serviciu, să o înregistreze, însă, chiar cu ocazia înregistrării acesta a trecut pe plângere, în fals, din 14 septembrie 2011, neavând importanță sub acest aspect, data când a executat înscrierea, la data depunerii plângerii sau ulterior, astfel că susținerea inculpatului că plângerea penală din speță este un înscris sub semnătură privată nu poate fi primită.

S-a considerat că în drept, fapta inculpatului B.L.A., săvârșită în calitate organ de cercetare al poliției judiciare din cadrul Poliției mun. Sf. Gheorghe - Biroul Investigații Criminale, de a o constrânge pe partea vătămată B.P.A., prin amenințări repetate, care vizau luarea față de aceasta a unei măsuri preventive, să remită suma de 1.000 lei, în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 iar fapta inculpatului săvârșită în aceeași calitate de organ de cercetare al poliției judiciare din cadrul Poliției mun. Sf. Gheorghe și în baza aceleiași rezoluții infracționale, de a întocmi în fals, două înscrisuri, respectiv: nota de introducere în arest a părții vătămate și procesul - verbal de aducere la cunoștința părții vătămate a motivul reținerii și de a înscrie în fals din 14 septembrie 2011 pe plângerea depusă de martorul U.T., acțiunile de falsificare fiind săvârșite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea și determinarea părții vătămate de a remite un folos, în mod injust, către inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Referitor la individualizarea pedepselor, potrivit art. 72 C. pen., prima instanța a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege și pericolul social al faptelor săvârșite, care rezultă din încălcarea acelor relații sociale care ocrotesc libertatea psihică a persoanei împotriva faptelor de orice fel, respectiv cele bazate pe încrederea publică în înscrisurile oficiale, cât și scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., cât și persoana inculpatului, care are vârsta de 43 de ani, nu are antecedente penale, fiind cunoscut cu un comportament corespunzător în comunitatea în care trăiește și muncește, este căsătorit, având în întreținere un copil minor, și a avut o atitudine parțial sinceră, recunoscând fapta comisă, cu motivațiile mai sus arătate, pe care o regretă, împrejurări pe care instanța le-a reținut ca circumstanțe atenuante, în sensul prevederilor art. 74 - 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Totodată, prima instanța a constatat că, din referatul de evaluare, a rezultat că, față de contextul și modalitatea comiterii faptelor, personalitatea și stilul de viață al inculpatului, resursele interne, factorii protectivi și de risc identificați, ponderea și raportul dintre aceștia, există perspective rapide de reintegrare în societate al inculpatului, fiind evidentă preocuparea inculpatului în vederea diminuării consecințelor negative rezultate din comiterea faptelor săvârșite, așa cum și le însușește, acesta fiind totodată decis să nu reitereze comportamentul infracțional.

Instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului B.L.A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

S-a făcut aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni prima instanță aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

Prima instanță a dispus interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului arătate mai sus, prima instanța a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârșii infracțiuni, sens în care, în baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și în baza art. 862 C. pen., a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani, socotit de la data rămânerii definitive a sentinței, inculpatul fiind obligat ca, pe durata termenului de încercare să se supună unor măsuri de supraveghere.

Prima instanță a mai dispus și anularea înscrisurilor falsificate, respectiv: nota de introducere în arest din 19 ianuarie 2012, orele 16

00

, procesul-verbal din 19 ianuarie 2012, din 23 octombrie 2009 și plângerea penală formulată de U.T., din 14 septembrie 2011, aflate la filele 132, 133 și 131 d.u.p.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpatul B.L.A.

Parchetul a criticat sentința în ce privește greșita reținere a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.; greșita modalitate de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere și în subsidiar, în situația în care nu se va stabili o pedeapsă cu închisoarea în detenție, a solicitat majorarea termenului de încercare; neaplicarea față de inculpat a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. și a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., raportat la gravitatea faptei comise, întrucât toate faptele au fost comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Inculpatul a solicitat achitarea considerând că faptei îl lipsește atât latura obiectivă cât și latura subiectivă respectiv acțiunea de constrângere și intenția indirectă calificată prin scop; schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de fals intelectual în ceea ce privește actul material referitor la aplicarea pe plângerea a ștampilei de înregistrare și a numărului de înregistrare, în infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în această situație celelalte două acte materiale referitoare la nota de introducere în arest și la procesul verbal de aducere la cunoștință a reținerii, urmând un regim special. Pentru acestea a solicitat achitarea având în vedere că aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală. După schimbarea încadrării juridice a primului act materiale din fals material în înscrisuri sub semnătură privată solicită achitarea pe considerentul că lipsește intenția.

în subsidiar pentru infracțiunile de fals, a cerut achitarea în temeiul art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin Decizia penală nr. 73/AP din 18 iunie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpat împotriva sentinței penale nr. 6 din 15 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul penal nr. 810/119/2012 pe care a desființat- o cu privire la:

- cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000;

- neaplicarea față de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000;

- neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.;

- modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante, și rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului B.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare. A aplicat inculpatului B.L.A., pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist, pe o durată de 1 an.

A menținut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist pe o durată de 1 an.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. interzice inculpatului și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 185 C. pen. prevăzute de art. 83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut că prima instanță a stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză o stare de fapt corectă constând în esență în aceea că, inculpatul, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare din cadrul Poliției mun. Sf. Gheorghe, încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, a constrâns-o pe partea vătămată B.P.A., prin amenințări repetate, amenințările vizând luarea față de aceasta a unei măsuri privative de libertate, să remită suma de 1.000 lei, acțiunile de amenințare fiind săvârșite în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., respectiv restituirea pe această cale a unei părți din suma de 1.000 euro pe care partea vătămată o datora lui U.T. În realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea părții vătămate și determinarea acesteia de a remite un folos, respectiv dobândirea în mod injust al acestuia, inculpatul a întocmit în fals, trei înscrisuri, respectiv nota de introducere în arest a părții vătămate, procesul - verbal de aducere la cunoștința părții vătămate a motivul reținerii și a înscris în fals din 14 septembrie 2011 pe plângerea depusă de U.T.

Această stare de fapt rezultă din materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în fața primei instanțe, fiind analizat detaliat de instanța de fond. Curtea a reținut declarațiile inițiale date de inculpat în faza de urmărire penală în care a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, motivând că a vrut să ajute un coleg de serviciu, respectiv pe U.T., să obțină restituirea sumei de bani ce o avea de primit de la partea vătămată B.P.A. Astfel, inculpatul a recunoscut faptul că a pus la întâmplare un număr de înregistrare fictiv pe plângerea primită de la U.T., luând hotărârea să nu o înregistreze, că i-a solicitat părții vătămate să restituie acea sumă de bani către U.T., în caz contrar urmând a dispune conexarea celor două dosare, impunându-se măsura reținerii și apoi arestarea preventivă. Totodată inculpatul a precizat că a întocmit și o notă de introducere în arest a părții vătămate și un proces verbal privind persoana care trebuie contactată în cazul luării măsurii privative de libertate, semnat de partea vătămată, amenințându-l pe B.P.A. cu conexarea dosarelor și luarea măsurii arestării preventive. întrucât inculpatul a precizat că luase hotărârea de a nu înregistra plângerea formulată de U.T., trecând în acest sens și un număr fictiv pe ea, curtea a considerat că este evident că măsura conexării celor două dosare ce urma să aibă ca rezultat arestarea părții vătămate nu putea avea loc în mod legal. Știind că presupusul dosar penal ce se formase în urma depunerii plângerii de către U.T. nu era înregistrat legal, inculpatul nu a făcut altceva decât să o amenințe pe partea vătămată cu luarea măsurii arestării preventive care nu se putea lua în lipsa conexării, aspect pe care partea vătămată nu-l cunoștea, fiindu-i ascuns acesteia de către inculpat că plângerea lui U.T. nu fusese înregistrată cu scopul de a o determina să restituie din datoria pe care o avea către colegul inculpatului U.T.

Partea finală a declarației date de inculpat în data de 27 ianuarie 2011 (sunt conștient că am greșit, am recurs la acest gest pentru a ajuta un coleg de serviciu pentru a-și recupera o creanță iar nu în scopul dobândirii unui folos personal„) sintetizează foarte bine întreaga rezoluție infracțională.

În dorința de a-și ajuta colegul de serviciu (U.T. era și el polițist) pentru a-și recupera suma de bani pe care partea vătămată refuza să i-o restituie, inculpatul, odată ce a primit plângerea colegului cu dorința acestuia de a vedea ce rezolvă, a luat hotărârea de a o constrânge pe partea vătămată, amenințând-o cu conexarea celor două plângeri și cu arestarea preventivă, pentru a o determina să-i restituie măcar o parte din suma de bani. Cu experiența sa, inculpatul și-a dat seama că o cale mult mai rapidă și poate și mai eficientă de a obține restituirea sumei de bani era aceasta, de constrângere a părții vătămate, alternativa unui proces penal sau civil desfășurat în condițiile legii, fiind una ce presupunea mult timp și probabil nici nu conducea la restituirea sumei de bani. Tot ceea ce a făcut inculpatul în perioada următoare depunerii plângerii de câtre U.T. a fost direcționat înspre obținerea unei părți din suma de bani datorată de partea vătămată, iar nu în sensul soluționării în cadrul unui proces penal, a acestui litigiu. Pentru a fi cât mai convingător în fața părții vătămate, inculpatul a trecut un număr fictiv de înregistrare pe respectiva plângere, arătându-i părții vătămate acest aspect, ulterior, a întocmit în fals o notă de introducere în arest și un proces verbal de încunoștințare, ce se întocmesc după luarea unei măsuri preventive, ce nu fusese luată. Inculpatul i-a precizat părții vătămate în mai multe rânduri că, dacă nu restituie o parte din suma de bani, va dispune conexarea celor două dosare, reținerea sa și va merge la procuror cu solicitarea de arestare preventivă. Aceste afirmații completate de înscrisurile întocmite în fals au creat părții vătămate o stare de temere inevitabilă, oricât ar fi fost de experimentată aceasta, în sensul că ar fi fost cercetată și în alte dosare penale, pentru că oricărei persoane, când i se spune că va fi arestată, i se creează o stare de neliniște și temere.

Instanța a observat că în cele două declarații date inițial de inculpat a fost expusă pe larg modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, acesta fiind conștient că nu procedează conform legii, precizând că „este conștient că a greșit dar a vrut să ajute un coleg„.

Aceste declarații inițiale în mod corect au fost reținute de prima instanță întrucât se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cu interceptările telefonice transcrise la dosar, în dovedirea situației de fapt expuse mai sus. Nuanțările ulterioare din declarațiile inculpatului nu se coroborează cu celelalte probe și în mod corect nu au fost reținute de prima instanță.

În mod corect a reținut prima instanță că inculpatul nu a urmărit obținerea în mod injust a unui folos pentru sine ci numai pentru colegul său de serviciu, constând în determinarea părții vătămate să restituie o sumă de bani pe care o datora și pe care a recunoscut-o. Din toate mijloacele de probă, inclusiv interceptările telefonice, nu rezultă că inculpatul ar fi cerut vreo sumă de bani pentru sine, ci numai pentru colegul său, ca parte a datoriei pe care partea vătămată o avea la acesta din urmă.

Aspectul că, pentru suma de 300 de lei primită de la partea vătămată, inculpatul a întocmit și o chitanță în care a menționat ce reprezintă suma, care vine să dovedească fără dubiu faptul că nu a fost sigură intenție dorința de a-l ajuta pe căi ilegale, pe colegul său, să obțină măcar o parte din suma ce-i era datorată de partea vătămată. Faptul că nu i-a restituit acea sumă imediat colegului său nu poate să ducă la concluzia că a obținut un folos pentru sine, motivarea primei instanțe cu privire la acest aspect fiind pertinentă, banii fiind bunuri de gen ce pot fi înlocuiți unii cu alții.

Astfel că a fost respinsă critica adusă sentinței. atacate de Ministerul Public, instanța de apel considerând că în mod corect s-a reținut de prima instanță că inculpatul nu a urmărit obținerea pentru sine a unui beneficiu. Modalitatea în care inculpatul a înțeles să-și ajute colegul a fost însă una abuzivă. Acțiunea de constrângere a părții vătămate prin amenințare a fost cât se poate de reală, creându-i acesteia o temere, astfel cum rezultă din declarația martorei B.R., soția părții vătămate, dar și din declarația inculpatului în care a precizat că partea vătămată „părea oarecum speriat de posibilitatea reținerii„.

Sub aspectul laturii subiective infracțiunea de șantaj e dovedită, întrucât intenția clară a inculpatului a fost acea de a o constrânge pe partea vătămată să restituie cel puțin o parte din datorie, dorind să-și ajute în acest fel colegul de serviciu.

De asemenea, instanța de apel a considerat că părții vătămate i s-a produs o temere prin amenințarea cu reținerea sau cu arestarea preventivă chiar dacă era cercetată în mai multe dosare penale, soția acestuia declarând că inculpatul era speriat. întocmirea acelor înscrisuri în fals, au avut menirea de a completa amenințarea adusă verbal de inculpat și de a constrânge partea vătămată să dea acea sumă de bani solicitată.

Instanța de control judiciar nu a dat eficiență declarațiilor martorilor P.V. și P.B.M., colegi de birou ai inculpatului, ce au precizat că partea vătămată, în perioada cât a fost pusă să aștepte în birou, părea relaxată, întrucât martorii nu-l cunoșteau pe B.P. iar aspectele declarate sunt simple aprecieri ale martorilor cu privire la trăirile interioare ale unei persoane necunoscute, aprecieri făcute pe baza unor observații sporadice, în condițiile în care martorii și-au văzut de treburile lor în birou în această perioadă.

Raportul de constatare tehnico științifică atestă faptul că înscrisurile falsificate au fost întocmite de inculpat, coroborându-se cu declarațiile inițiale date de acesta, nefiind întocmite în dosarul penal deja existent pe numele părții vătămate întrucât există neconcordanțe între numerele dosarelor penale trecute în aceste înscrisuri. în mod corect a reținut instanța de fond că inculpatul a falsificat cu intenție aceste înscrisuri în vederea atingerii scopului de a constrânge partea vătămată.

Amenințările verbale aduse de inculpat cu luarea unei măsuri preventive în cazul în care nu aduce respectiva sumă de bani solicitată rezultă foarte clar din interceptările telefonice, interceptări ce se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cele inițiale date de inculpat.

Concluzionând cu privire la situația de fapt, instanța de apel a apreciat că prima instanță, în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă, a reținut o situație de fapt ce corespunde adevărului, expunând și analizând pe larg toate mijloacele de probă. Cu privire la încadrarea în drept a fantelor s-a reținut că înmod corect prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător. Atâta vreme cât plângerea formulată de U.T. a fost depusă la o instituție publică, ea a devenit un înscris oficial, prin faptul că a început să aparțină acelei instituții, inculpatul falsificând tocmai mențiunea oficială a acestui înscris, respectiv numărul de înregistrare. Inculpatul a falsificat această mențiune cu ocazia înregistrării plângerii, deci cu ocazia întocmirii înscrisului oficial.

În mod corect prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, considerând că acțiunile inculpatului de falsificare a numărului de înregistrare al respectivei plângeri penale, depuse de U.T. la secția de poliție, reprezintă un act material al infracțiunii de fals intelectual.

Prin urmare, corect s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 și ale infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Instanța de apel a considerat că în mod temeinic au fost reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., astfel cum au fost detaliate de prima instanță, avându-se în vedere atât persoana inculpatului (circumstanțele personale au fost reținute temeinic de prima instanță inclusiv prin analiza referatului de evaluare), cât mai ales scopul săvârșirii acestei infracțiuni, astfel cum a fost reținut, respectiv dorința acestuia de a ajuta un coleg de serviciu, prin a determina o persoană ce avea și alte dosare penale în care era cercetat, să-i restituie colegului său o sumă pe care o datora și pe care a recunoscut-o.

Atâta vremea cât inculpatul nu a urmărit pentru sine obținerea unui folos just pe căi injuste ci pentru o altă persoană, inculpatul neobținând nici un beneficiu prin săvârșirea acestei fapte, reținerea acestor circumstanțe atenuante apare ca fiind o măsură legală și temeinică. Instanța de apel a considerat că se impune o reducere a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de șantaj precum și o reindividualizare judiciară a modalității de executare a pedepsei rezultante, pentru infracșiunea de șantaj sub minimul special, suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului

Având în vedere însă că inculpatul și-a exercitat abuziv funcția, săvârșind aceste infracțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu, instanța de apel a considerat că se impune interzicerea, atât ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei cât și ca pedeapsă complementară pe o durată de 1 an, a dreptului de a exercita profesia de polițist. Inculpatul este nedemn să mai exercite această profesie, pe durata executării pedepsei și timp de 1 an după executarea pedepsei, din moment ce a înțeles să-și exercite abuziv atribuțiile profesiei conferite de lege, în dauna persoanelor pe care ar fi trebuit să le apere.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, având în vedere concluziile referatului de evaluare, în care se menționează, printre altele, că inculpatul dispune atât de resurse individuale cât și familiale optime care-l pot sprijini în eforturile de integrare în societate, că este evidentă preocuparea acestuia în vederea diminuării consecințelor negative ale faptelor și este capabil să valorifice și să utilizeze resursele individuale, familiale și comunitare de care dispune, instanța de apel a încredințat supravegherea acestuia unei instituții specializate, suspendând condiționat executarea pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând achitarea, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 194 C. pen., lipsind atât latura obiectivă cât și cea subiectivă, sens în care a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. în temeiul art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. a apreciat că în mod greșit s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de fals intelectual în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. în subsidiar, a solicitat achitarea pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată pentru că nu a avut intenția de a plăti pentru a înregistra acel act.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, la 18 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Potrivit dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2) instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se examinează din oficiu.

Verificând mdeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că recursul este motivat în termenul legal, respectând obligațiile impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. recurentul inculpat a solicitat achitarea, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 194 C. pen., lipsind atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă. în ce privește infracțiunea de fals arată că în mod greșit a fost condamnat pentru că nu a redactat el acea plângere și nici nu a avut intenția să o folosească, această din urmă critică fiind subsumată cazului de casare prev de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen.

Însă, prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Așa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile invocate nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește și eroarea gravă de fapt.

În concluziile privind aplicarea legii penale mai favorabile s-a susținut că pe de o parte legea veche ar fi favorabilă prin prisma reținerii circumstanțelor atenuante, iar în ce privește acuzația de fals, față de cuantumul pedepsei aplicate de instanța de apel să se facă aplicarea dispozițiilor privind renunțarea la aplicarea pedepsei.

Critica recurentului inculpat vizând individualizarea judiciară a pedepsei din punct de vedere al modalității de executare, ținând cont că a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 80 din N.C.P., ar fi putut fi examinată de instanța de recurs prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 pct. 14 în varianta anterioară Legii nr. 2/2013.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Având în vedere natura criticii invocate, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 5 C. pen. instanța de recurs reține că pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă faptele mai sunt mcriminate de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Cum faptele reținute în sarcina inculpatului au fost comise sub imperiul legii vechi, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii a intrat în vigoare N.C.P., Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ influența modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracțiunilor și regimul sancționator.

Recurentul a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunile de șantaj și fals, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap la art. 131 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 alin. (1) C.pen rap. la art. 17 lit. c) Legea nr. 78/2000, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. anterior.

Art. 194-Șantajul- C. pen. anterior

Constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 131-Legea nr. 78/2000

Infracțiunea de șantaj, prevăzută la art. 194 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12 ani.

Art. 207 - Șantajul - N.C.P.

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Art. 131 - Legea nr. 78/2000 - noua incriminare

În cazul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Art. 1 - Legea nr. 78/2000 - noua incriminare

(1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică următoarelor persoane:

a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul in care au fost investite, in cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, in măsura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, in cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;

c) care exercita atribuții de control, potrivit legii;

d) care acorda asistenta specializata unităților prevăzute la lit. a) și b), in măsura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acorda asistenta specializata, în măsura în care participa la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la ope