ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3463/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3463/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra contestației în anulare de față; Prin Decizia nr. 1168 din 20 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 7672/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorii SC P.S.C. SRL București și P.L.C. împotriva Deciziei nr. 2409 din 15 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că motivele invocate de către contestatori nu pot fi primite și analizate în cadrul contestației în anulare. Împotriva deciziei anterior menționată contestatorii SC P.S.C. SRL București și P.L.C. au formulat contestție în anulare întemeiată în drept pe art. 317 lit. a) și c) și art. 28 și 80 din Legea nr. 31/1990.
Contestatorii în motivare invocă critici referitoare la contribuția în cadrul societății și la faptul că nu s-a depus capitalul social. Analizând contestația în anulare formulată de către contestatorii, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 317 C. proc. civ. invocate de contestatori, iar cererea de fapt nu a fost motivată cu referire la temeiul de drept invocat ci se fac critici de recurs. În consecință, contestația în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii SC P.S.C. SRL București și P.L.C. împotriva Deciziei nr. 1168 din 20 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.