ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1702/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC D.M. SRL Butimanu, jud. Dâmbovița, a acționat în judecată pe pârâta Fundația R.M. București pentru ca prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată să execute pe cheltuiala sa lucrările de refacere a corpului barajului lacului de acumulare Butimanu, județul Dâmbovița, cu autorizarea societății reclamante de a executa acele lucrări, iar în cazul în care pârâta nu va executa cele solicitate de reclamantă să fie efectuate acele lucrări de reclamantă pe cheltuiala pârâtei. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios-administrativ, primind cauza spre soluționare - prin declinare de competență de la Judecătoria Târgoviște - a pronunțat sentința nr. 944 din 21 iunie 2007 prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

A reținut, pentru a pronunța această hotărâre, că inițial contractul de închiriere din 19 decembrie 1995 prin care s-a dat în folosință reclamantei cu chirie 23 ha luciu de apă, barajul și călugărul de acumulare și deversare și zona de protecție a iazului de 5 ml, a fost semnat de către Primăria com. Butimanu, Fundația R.M. București și SC D.M. SRL Butimanu. Ulterior însă, când durata contractului a fost prelungită pentru încă 10 ani (2001-2010), actul adițional din martie 2000 a fost semnat numai de Primăria com. Butimanu, nu și de reclamantă. S-a mai reținut totodată că prin clauza cuprinsă la art. 9 din contractul de închiriere perfectat de părți obligația întreținerii și asigurării iazului și barajului a fost stabilită în sarcina reclamantei în calitatea sa de locator.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios-administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 171 din 10 septembrie 2007, care a confirmat soluția tribunalului cu reținerea în rezumat a aspectelor privind semnarea actului adițional de prelungire a contractului de închiriere de către reclamantă care și-a asumat obligația suportării lucrărilor de întreținere a barajului și a iazului. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta SC D. M. SRL Butimanu a declarat recurs și a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond admiterea acțiunii sale.

Recurenta a invocat în drept prevederile art. 304, pct. 5 și 9 C. proc. civ. și reluând criticile din apel, a reținut că: 1) instanța de apel a calificat calea de atac „apel” în loc de „recurs”, aspect ce impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la Curtea de Apel Ploiești; 2) prin hotărârea recurată, litigiul a fost încadrat între două medii incompatibile - servitute și locațiune de bunuri; 3) nu a fost luată în considerare existența autorității de lucru judecat; 4) în mod greșit pârâta nu a fost obligată la respectarea textului art. 1420 pct. 2 C. civ., care instituie obligația de a menține lucrul închiriat în stare de a putea servi la întrebuințarea pentru care a fost închiriat.

5) prin hotărârea recurată s-a interpretat greșit clauza de la art. 9 din contractul de închiriere, reținându-se în sarcina reclamantei obligația de a asigura întreținerea corespunzătoare a iazului și barajului în loc de a se reține obligația sa de a efectua reparațiile mici numite locative așa cum sunt reglementate de art. 1447 C. civ.; 6) hotărârea recurată a convertit obligația locatorului de a cheltui pentru funcționalitatea și valabilitatea bunului închiriat, în condamnarea lui de a face cheltuielile respective in perpetuu, având în atenție starea de degradare și de neîntreținere a bunului închiriat existentă la momentul începerii activității de cultură piscicolă de către reclamantă; 7) instanța a fost în eroare în ce privește validitatea și remunerarea locațiunii, fiind deja stabilit, ca lucru judecat, că plata cotei de chirie de 30% ce îi incumba pârâtei potrivit deciziei nr. 1960/2002 a Curții de Apel Ploiești, pârâta având în acest context poziția de locator îndatorat potrivit art. 1420 pct. 2 C. civ.

Recursul reclamantei este nefondat. S-a precizat mai sus că în recursul său reclamanta a reiterat motivele din apel astfel cum au fost expuse la filele 4-9 din Dosarul nr. 8701/120/2006 al Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios-administrativ și fiscal. În hotărârea sa instanța de apel a analizat punct cu punct de la 1 la 7 aceste motive, reținând pentru fiecare în parte considerentele pentru care sunt nefondate (filele 21 verso, 22 și 22 verso din același dosar). Potrivit reglementării actuale, recursul este cale de atac extraordinară, nedevolutivă și care are menirea de a exercita controlul legalității hotărârilor atacate cu recurs. În acest sens, art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. stabilește că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9. Față de aceste precizări și având în vedere criticile aduse deciziei pronunțate de instanța de apel, rezultă cu evidență că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. De asemenea, din dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. rezultă că numai recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la examinarea motivelor de casare prevăzute la art. 304 C. proc. civ., situație care nu se regăsește în prezenta cauză.

Așadar, în lipsa indicării și argumentării motivelor de recurs care ar fi trebuit să vizeze numai nelegalitatea soluției din apel, criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel, care de altfel au fost examinate în întregime și ca motive de apel, sunt motive de netemeinicie care exced analizei recursului, astfel că recursul reclamantei va fi respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.M.B. SRL împotriva Deciziei nr. 171 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios-administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2008.