ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1702/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC D.M. SRL Butimanu, jud.

Dâmbovița, a acționat în judecată pe pârâta Fundația R.M. București pentru ca

prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată să execute pe cheltuiala sa

lucrările de refacere a corpului barajului lacului de acumulare Butimanu, județul

Dâmbovița, cu autorizarea societății reclamante de a executa acele lucrări, iar

în cazul în care pârâta nu va executa cele solicitate de reclamantă să fie

efectuate acele lucrări de reclamantă pe cheltuiala pârâtei.

Tribunalul Dâmbovița,

secția comercială și de contencios-administrativ, primind cauza spre

soluționare - prin declinare de competență de la Judecătoria Târgoviște - a

pronunțat sentința nr. 944 din 21 iunie 2007 prin care a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei.

A reținut, pentru a

pronunța această hotărâre, că inițial contractul de închiriere din 19 decembrie

1995 prin care s-a dat în folosință reclamantei cu chirie 23 ha luciu de apă,

barajul și călugărul de acumulare și deversare și zona de protecție a iazului

de 5 ml, a fost semnat de către Primăria com. Butimanu, Fundația R.M. București

și SC D.M. SRL Butimanu. Ulterior însă, când durata contractului a fost

prelungită pentru încă 10 ani (2001-2010), actul adițional din martie 2000 a

fost semnat numai de Primăria com. Butimanu, nu și de reclamantă.

S-a mai reținut

totodată că prin clauza cuprinsă la art. 9 din contractul de închiriere

perfectat de părți obligația întreținerii și asigurării iazului și barajului a

fost stabilită în sarcina reclamantei în calitatea sa de locator.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins,

ca nefondat, de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios-administrativ

și fiscal, prin Decizia nr. 171 din 10 septembrie 2007, care a confirmat soluția

tribunalului cu reținerea în rezumat a aspectelor privind semnarea actului

adițional de prelungire a contractului de închiriere de către reclamantă care

și-a asumat obligația suportării lucrărilor de întreținere a barajului și a

iazului.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri, reclamanta SC D. M. SRL Butimanu a declarat recurs și a

solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe

fond admiterea acțiunii sale.

Recurenta a invocat

în drept prevederile art. 304, pct. 5 și 9 C. proc. civ. și reluând criticile

din apel, a reținut că:

1) instanța de apel a

calificat calea de atac „apel” în loc de „recurs”, aspect ce impune admiterea

recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea

recursului la Curtea de Apel Ploiești;

2) prin hotărârea

recurată, litigiul a fost încadrat între două medii incompatibile - servitute

și locațiune de bunuri;

3) nu a fost luată în

considerare existența autorității de lucru judecat;

4) în mod greșit

pârâta nu a fost obligată la respectarea textului art. 1420 pct. 2 C. civ.,

care instituie obligația de a menține lucrul închiriat în stare de a putea

servi la întrebuințarea pentru care a fost închiriat.

5) prin hotărârea

recurată s-a interpretat greșit clauza de la art. 9 din contractul de

închiriere, reținându-se în sarcina reclamantei obligația de a asigura

întreținerea corespunzătoare a iazului și barajului în loc de a se reține

obligația sa de a efectua reparațiile mici numite locative așa cum sunt

reglementate de art. 1447 C. civ.;

6) hotărârea recurată

a convertit obligația locatorului de a cheltui pentru funcționalitatea și

valabilitatea bunului închiriat, în condamnarea lui de a face cheltuielile

respective in perpetuu, având în atenție starea de degradare și de neîntreținere

a bunului închiriat existentă la momentul începerii activității de cultură

piscicolă de către reclamantă;

7) instanța a fost în

eroare în ce privește validitatea și remunerarea locațiunii, fiind deja

stabilit, ca lucru judecat, că plata cotei de chirie de 30% ce îi incumba

pârâtei potrivit deciziei nr. 1960/2002 a Curții de Apel Ploiești, pârâta având

în acest context poziția de locator îndatorat potrivit art. 1420 pct. 2 C. civ.

Recursul reclamantei

este nefondat.

S-a precizat mai sus

că în recursul său reclamanta a reiterat motivele din apel astfel cum au fost

expuse la filele 4-9 din Dosarul nr. 8701/120/2006 al Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios-administrativ și fiscal.

În hotărârea sa

instanța de apel a analizat punct cu punct de la 1 la 7 aceste motive, reținând

pentru fiecare în parte considerentele pentru care sunt nefondate (filele 21

verso, 22 și 22 verso din același dosar).

Potrivit

reglementării actuale, recursul este cale de atac extraordinară, nedevolutivă

și care are menirea de a exercita controlul legalității hotărârilor atacate cu

recurs.

În acest sens, art. 304

alin. (1) C. proc. civ. stabilește că modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9. Față de

aceste precizări și având în vedere criticile aduse deciziei pronunțate de

instanța de apel, rezultă cu evidență că au fost invocate motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

De asemenea, din

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. rezultă că numai recursul

declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel, nu este limitat la examinarea motivelor de casare prevăzute la art. 304 C.

proc. civ., situație care nu se regăsește în prezenta cauză.

Așadar, în lipsa

indicării și argumentării motivelor de recurs care ar fi trebuit să vizeze

numai nelegalitatea soluției din apel, criticile aduse deciziei pronunțată de

instanța de apel, care de altfel au fost examinate în întregime și ca motive de

apel, sunt motive de netemeinicie care exced analizei recursului, astfel că

recursul reclamantei va fi respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.M.B. SRL împotriva Deciziei nr. 171

din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios-administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2008.